1,913 matches
-
Într-o competiție internațională a sportului cu mingea albă pe pajiștea verde și chiar În după-amiaza aceea era un cocteil grozav În care-și lua rămas-bun de la argentinienii și chilienii care veneau cu nevestele lor, descendente ale cine știe cărui președinte, sau putred de bogate, sau foarte frumoase, sau care abia Își luaseră zborul și pătrunseseră de curînd În lumea bună după ce cîștigaseră un concurs de frumusețe la Palm, Miami sau Long Beach. Fapt sigur e că, poate fiindcă viața Începe la patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Am intrat în muzeu doar familia Pop și cu mine. Ce să spun? Nu prea mă-nnebunesc eu după mumii, sarcofage, urne funerare și zei cu cap de pasăre. Aici erau cu sutele, cu miile. Fâșii uriașe de papirus, bucăți putrede de lemn cu hărți ale lumii de din colo, cranii cu piele zbârcită și neagră lipită de ele, mâini scheletice cu unghii pietrificate. Vitrine cu scarabei cocliți și urne cu ibiși îmbălsămați. O necro polă sinistră răsuflând tăcut în jurul tău
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de fapt, nebuni de legat. Iar scriitorii erau și ei cu toții un fel de maniaci: unul, ca să poată scrie, se-mbrăca în haine de femeie, altul nu putea nici să moaie pana în călimară dacă nu simțea miros de mere putrede. Altul arunca de la etaj creioane și le auzea zgomotul făcut pe pavaj: asta îl inspira pe el... Unul bea câte douăzeci de cafele pe zi, altul se certa cu el însuși timp de o oră, își smulgea părul din cap
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
al cine știe cărui filozof (nici ăștia nu erau mai breji: aproape toți, aflasem tot de-acolo, muri seră mâncați de păduchi!), un degetar, un iadeș de curcan, un borcan în care plutea un mic fetus cu o istorie complicată, o fundă putredă... Ce adunătură pito rească erau și oamenii ăștia iluștri! Mama avea deci dreptate când îmi spunea că unde e multă minte, e și prostie. Când terminam de citit toată broșura, până și caseta tehnică, mă uitam din nou fascinat la
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să-ți scriu Acuma, când ne despărțim? E prea târziu, Noi nu ne mai iubim. Cuvinte dragi de-amor Le-am tot rostit la timpul lor. Atât le-am repetat... Ne-am înșelat... Cei din public, îmbogățiții și colaboraționiștii orașului, putred de corupți, păreau să fi uitat până și ei Sodoma josnică și mono tonă a vieții lor. Unii tăceau, privind sticlos în fața ochilor. Alții duceau paharul alungit de șampanie la gură și beau din el mult mai mult decât de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Ne-am suit pe o scară de incendiu, aproape de tot mâncată de rugină, până la etajul trei. „Aici e“, mi-a spus Jean, și ne-am așezat amân doi, cu picioarele atârnând, pe pervazul unei ferestre acoperite cu obloane din scânduri putrede, buretoase. O singură aripă a oblonului se putea deschide ca să pătrunzi în interior. Jean a rămas pe pervaz, gata să se prăbușească la orice suflare de vânt, iar eu am sărit, prin rama gea mului încrustată cu bucăți tăioase de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pui foarte bun. Dar când venea vorba despre oameni, nimeni nu prea știa ce să creadă despre băiat. În copilărie, făcuse unele greșeli: dăduse foc hambarului cu porumb, aprinzând chibrituri învelite în staniol. Fusese prins în timp ce se masturba în spatele cotețului putred de păsări. Omorâse un vițel de două sute douăzeci de kile, proaspăt înțărcat, turnându-i în mâncare un castron de medicamente de tot felul, pentru că era convins că animalul suferă. Și mai rău, vorbise sâsâit până la vârsta de șase ani, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un cutremur. Balena gâfâie și se rostogolește, strivind sub ea vieți, în timp ce aerul o strivește. În capul ei urlă furtuni. Căngi și funii o înfășoară. Pielea i se jupoaie, în straturi de grăsime. Săptămâni, luni, iar gemetele muntelui de animal putred slăbesc. Orașul risipit se adună înapoi. Mici vieți născute pe uscat împung monstrul cu ace și cuie, îl hăcuiesc, revendicându-și casele zdrobite. Păsările ciugulesc din carnea lui putrezită. Veverițele smulg hălci din el, le îngroapă pentru iarna care vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o facem și la mine. Dormitorul meu. Stai așa. S-o facem? Doar nu încerci să mă seduci, nu? Ea îi trage un ghiont în umăr. El o urmează docil, chicotind. Râsul nu strică niciodată. Stau în camera cenușie și putredă, jucându-se iar de-a cine-și amintește mai bine. Pat. Greșit. Pat? Greșit! Dulap? Nu chiar. Păi, de unde naiba să știu eu? Ea făcea tot timpul schimbări. Karin Doi îi pune o mână pe încheietură, îi oprește brațele în loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cred că nu m-ai minți într-o chestie ca asta. Hai să mergem. Du-mă acasă. Se întoarseră la mașină. El se urcă în dreapta. Ea porni motorul. Stai un pic, spuse el. Se dădu iar jos, alergă la veranda putredă și smulse plăcuța cu INTRAREA INTERZISĂ. Alergă înapoi la mașină, se înghesui înăuntru și întoarse capul spre șosea. Ea îl duse acasă, pe un drum care parcă se lungea în timp ce-l străbăteau. Cântări din nou hotărârea cu olanzapina. Acum Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Stii că trăiești, vei fi ce-ai fost minune în minunea lumii; de copii fug numai nebunii în viața lor fără de rost. Un pedagog - în ghilimele - și-a-mpins soția s avorteze și astăzi sunt două speteze la un gard putred de nuiele. Ce mărunțeii sunt unii oameni și câți mai sunt ai nimănui de n-ai cu cine să-i asemeni și nici n-ai ce să le mai spui! Atâtea rele comit unii cât izbutesc doar căpcăunii! E primăvară
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
urmate de rîsete Înfundate, sunetul coapselor pline lovite cu palma și hohote dezlănțuite și Înăbușitoare? Iar În căldura prăfoasă și amorțită, În care timpul bîzÎia Încet ca o muscă, oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu simțiseră mirosul umed, ușor putred, de o prospețime subtilă, al rîului și nu se duseseră cu gîndul la pielea albă a femeilor de pe malul rîului, nu simțiseră o chemare lentă și puternică În trupurile lor, o putere distrugătoare În palmele lor? Apoi Garfield, Arthur, Harrison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și mii de plăceri mereu noi, mii de Întîmplări de basm! O să ne trezim În zori În camerele noastre de un cafeniu somptuos ca să auzim din nou tropotul copitelor și zgomotul roților pe străzile orașului, ca să simțim mirosul proaspăt, ușor putred al portului, cu colierul său de valuri strălucitoare, cu mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur. — Ne Îndreptăm spre tine, stradă scăldată În zi, plină de nenumăratele făgăduințe ale vieții cu o mie de picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
numai cea ce a fost, și cea ce a fost a trebuit să fie. Așa era scris în «cartea oarbelor destine» că Dacii, popor tânăr și viguros, să fie răsturnați și copleșiți de Romani, popor bătrân și în mare parte putred. Totuși neamul Dacilor nu pieri în totalitatea ființei lui; numai coroana arborelui fu retezată; trunchiul rămas plin de o viguroasă sevă, și pe el hultuindu-se elementul roman, se puse temelia acelui popor care astăzi poartă, pe un corp și o
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și tufe, pînă cînd Coulter se opri și zise triumfător: — Uite! Erau pe buza unei viroage care cobora spre apa unui pîrîiaș. Fusese folosită ca groapă de gunoi și era pe jumătate acoperită de cutii, oale sparte, cenușă și cîrpe putrede. Thaw se uită la toate acestea cu plăcere și zise: — A, dar sînt destule lucruri ca să-ți faci o ascunzătoare. — Hai să scoatem cutiile mari mai întîi, zise Coulter. O porniră prin gunoi, strîngînd materiale, apoi le duseră la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a închis aparatul și a ieșit să se plimbe pe lîngă canal. A rămas în picioare la marginea unui canal adînc din piatră și a urmărit fără nici un gînd sau sentiment, cu se rotește apa înspumată rotindu-se între buștenii putrezi. După-amiază a trecut pe la Coulter, așa cum aranjase cu cîtva timp înainte. Doamna Coulter își scosese bărbatul la plimbare, iar Thaw s-a așezat lîngă foc, în timp ce Coulter, în vestă și pantaloni, se spăla la chiuvetă. — Apropo, Bob, zise el stîngaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
frenetice, iar cuvintele, repetitive și vulgare. Apoi, păduchele, ale cărui mișcări fuseseră lente și graduale, ataca brusc principalele organe, luînd proporții gigantice. Oamenii infectați se făceau albi ca varul, se prăbușeau pe stradă, se umflau și crăpau ca niște saci putrezi de orz, și fiecare grăunte era un păduche mișunător. Apoi păduchii crăpau și scoteau din mădulare insecte înaripate atît de minuscule, că îți puteau intra prin pori în piele. în mai puțin de un secol, Puripăduchele a infectat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
26. Haos A doua zi dimineață, așteptă un imbold să se dea jos din pat și, în cele din urmă, se tîrî pînă la cămară și la toaletă, apoi se întoarse în pat. Zăcu acolo ca un leș, cu creierul putred și viziuni de răzbunare. O chinui în fantezii sexuale, recompuse și lungi discursurile de despărțire, amintindu-și cu minuție și dezgust fiecare clipă petrecută împreună. Se întrebă de ce mintea lui era atît de preocupată de o fată care-i dăruise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Thaw oftă și zise: — Trebuie să recunosc că lumea e o harababură imensă. Ce crezi că o s-o remedieze? — Memoria și conștiința. Detest amprenta nepăsătoare pe care o dă vieții, fără să observe, fără să-i pese, ca un fruct putred care prinde mucegai. — Duncan, memoria și conștiința aparțin omului! — Din păcate. — Dorești să te îndrepți spre Dumnezeu? — Da. Da, doresc un om care iubește continuu, unul care împarte chinul cu oamenii. Doresc imposibilul. Domnul Thaw își netezi niște șuvițe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
turnurile municipalității, apoi cocoașa cartierului Rotten Row, cu toate ferestrele caselor luminate, apoi fleșa butucănoasă a catedralei cu turnul și naosul, iar apoi mănunchiul de domuri de la Infirmeria Regală și, dincolo de ele, ca o ultimă secțiune a unui telescop, grămada putredă de morminte din necropolă lunecă spre cer, cu coloana lui John Knox în vîrf. Cartea din mîna omului de piatră izbi planeta pulsîndă și o umbră albastră ieși din carte și atinse inima lui Thaw, înghețînd-o. Orașul își făcea loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
parte dintr-o parte care, pe vremuri, era întreg. Dar am devenit rău și am fost excretat. Dacă-mi revin, poate mi se va permite să mă întorc acasă înainte de a muri, așa că-mi înfig mereu ciocul în ficatul meu putred și-l excretez. Dar crește la loc. în mine, creația face puroi. în prezent, te excretez pe tine și lumea din care faci parte. Aceste ștergătoare de cur - vînzoli hîrtiile de pe pat - fac parte din proces. — Nu sînt un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-l luăm și pe Dragoș cu noi, nu-l putem lăsa singur“. Așa se face că în ziua aceea am desfăcut pachetul cu lucrurile dăruite de domnul Sima. Zenobia a găsit în el rochia și o blăniță de iepure; rochia, putredă și îngălbenită de vreme, îi venea până peste călcâie, Zenobia a îmbrăcat-o după ce a împăturit frumos și a pus pe masă plasticul acum cafeniu, dar încă trainic; blănița a refuzat-o din pricina căldurii excesive a ultimelor zile și, cum
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
reluaseră forfota dintotdeauna, după treburile lor exacte. Domnul Sima privea în gol, arăta ca o dărâmătură, ca un câine mort, cred că îl obosise arșița crudă a soarelui. Cu unghiile de la mâna dreaptă smulgea așchii din scândura de sub noi. „Lemn putred“, spunea, „cadavrul unui cadavru...“. Mi se făcuse rușine, dar să lăsăm... (Învățasem singur să gândesc cu mâinile.) „Poate ar fi vremea să recapitulăm“, am spus. „De la gura unuia la urechea celuilalt se naște, vrând-nevrând, o balanță...“ Domnul Sima s-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nebuni, sunt doar bolnavi. Vasăzică domnu’ ăsta era sănătos la cap, ca mine și ca dumneata. Am stat până a intrat în biserică. Când mă uit în spate, se apropiase ușurel, la pas, trăsura poliției, o recunosc după culoare: vișină putredă. A oprit ceva mai încolo, în dreptul clopotniței și-au început s-o latre niște dulăi. Sticleții îi calcă pe urme, nu știu dacă o fi băgat de seamă... Matale nu-ți plac sticleții. Am vrut să mă ntorc să-i
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
E cum zice versul: „ai fost crud și te-ai copt“, acum pot să te iau cu mine. ...Era ca și cum s-ar fi întâmplat cu o zi în urmă. Omar își amintea curtea, mirosurile, luminatorul din sera maestrului Beheshti, izul putred de azalee, umezeala călduță care se ridica din pământ. Părea un loc vast, plin de tufe înverzite, aproape că nu-i cuprindea lărgimea cu ochii. Hârdaie de lemn cât un stat de om țineau loc de ghivece, iar deasupra capului
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]