1,696 matches
-
Imaginea soacrei răutăcioase se încadrează perfect tot în această tipologie (IV. 8, cele două soacre din Povestirea notarului). Cu adevărat malefice sunt poate, la un prim nivel al lecturii, cele două soacre din Povestirea notarului: mama sultanului, primul care o râvnește pe Constanța și pentru care acceptă să se dezică de credința musulmană, și mama lui Alla, principele păgân, asupra căruia femeia exercită o putere asemănătoare de impunere a unei noi religii - creștinismul. Portretizările acestora ne îndreptățesc încadrarea personajelor amintite în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
altă parte, regii și generalii nu și-ar fi sacrificat zadarnic (oute maten) propriii copii: este vorba aici despre lucrarea unor daimoni puternici și violenți care, deseori, chiar dacă nu se pot uni (și nici nu o vor) cu trupuri 1, râvnesc la sufletul Întrupat al vreunui om abătând tot soiul de năpaste asupra cetăților pentru a-l dobândi. Tot ce povestesc miturile și imnurile despre isprăvile zeilor și mai cu seamă amănuntele care șochează rațiunea umană se referă la daimoni: răpiri
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Canterbury, dar și în Decameronul identificăm o abordare complexă a personajului feminin: pe de o parte întâlnim femeia trădătoare, concupiscentă, malefică, însă independentă, locvace, voluntară, pe de altă parte nu lipsește nici imaginea romantică, ideală, un prototip al unei feminități râvnite de toți, dar și femeia martiră. Aceste capodopere reprezintă o enciclopedie medievală a percepțiilor asupra femeii, a dragostei și a căsătoriei.45 43 Jennifer Fellows, Mothers in Middle English Romance, în Women and Literature in Britain, 1150-1550, ed. by Carol
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care o rostește, un nou elogiu înțelepciunii feminine, cuvântului de duh ce salvează onoarea unei femei renumite: „câtă putere ascunde o vorbă înțeleaptă și bine ticluită”179. Marchiza de Monfferato, „frumoasă și vrednică ca nimeni alta în lume”180, este râvnită pentru calitățile ei de regele Filip cel Chior al Franței (aluzie poate la cecitatea bărbaților în privința unor subtilități feminine), care deslușește în această femeie însușirile unei donna angelicata: „cuminte și înțeleaptă cum era”181, „mai aleasă întru deprinderi și mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
p. 319. 178 Ibidem, p. 322. 179 Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 62. 180 Ibidem, p. 63. 181 Ibidem. 182 Ibidem, p. 64. 71 plămădite la fel în orice ținut, așadar regele putea găsi și în țara sa ceea ce râvnise de la ea. Noblețea în lumea boccaccescă nu este doar atributul unui titlu, ci ține mai ales de calitățile personale. Inteligentă și întreprinzătoare, dinamică și diplomată, marchiza, pe lângă abilitatea în păstrarea fidelității, se remarcă, în absența soțului, prin dexteritatea de a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
iscusință verbală. Filomena nu doar îi tolerează comportamentul, dar îl laudă și-l recomandă tuturor: „De care nopți eu una mă rog lui Dumnezeu, a toate îndurătorul, să-mi deie cât mai multe, și mie și la toți creștinii care râvnesc la ele.”197 Uneori poveștile ei nu sunt la fel de fericite, cum este și în cazul zilei a patra, când istorisește despre o tânără îndepărtată abuziv de către frații ei de persoana pe care o iubea și care este chiar ucisă. Fata
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Educația îi permite femeii libertate: putere de decizie, acolo unde nu avea de obicei nimic de spus (încheierea căsătoriei), depășirea propriului statut, accederea către o viață mai prosperă. În zilele a patra și a cincea, eroinele Silvestra și Agnese sunt râvnite cu disperare de pretendenții lor, cărora le vor răspunde cu aceleași 218 Ibidem, p. 110. 219 Ibidem, vol. I, p. 375. 220 Ibidem, vol. II, p. 180. 221 Ibidem, vol. I, p. 47. 222 Ibidem, p. 316. 223 Ibidem, p.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
năpasta, nebune, măi papă-lapte, lua-te-ar benga să te ia etc. Scena domestică reînviată de târgoveață aduce în prim plan concepțiile soților unul vis-à-vis de celălalt, viziunea asupra căsniciei și a vieții. Doleanțele soției sunt prezentate în stilul direct: râvnește haine luxoase, îl acuză pe nedrept pe soț de infidelitate, dezvăluind o strategie perfectă de apărare, acuzatul devine acuzator, nu suportă nici o formă de îngrădire a propriei libertăți, dorește să evadeze din spațiul căminului, nu acceptă să fie cicălită. Se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
târgoveței pot fi grupați în două categorii: trei au fost bogați și bătrâni, dar nefiind capabili să îndeplinească dorințele trupești ale femeii; ultimii doi au fost virili, dar mult mai dificil de controlat. În primul tip de relație dobândește ceea ce râvnește: puterea; în cel de-al doilea obține restul: sexul. Dar la sfârșitul Prologului realizăm că a eșuat în a stabili o legătură între cele două aspecte, autoritatea și dominarea sexuală, lucru pe care și-l dorea. Ca și modalitatea ei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să manipuleze povestirea astfel încât să atace tot ce era misogin în cultura epocii: bătrâna este agresivă, are abilitatea de a conduce, de a domina, de a cere satisfacție, dar în același timp este iubitoare și morală, demnă de a fi râvnită de cavaler.432 Puterea pe 429 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 302. 430 Susan Crane, Alison's Incapacity ..., p. 21. 431 Ibidem, p. 23. 432 Ibidem, p. 24. 123 care o dobândeau femeile în sfera sensibilității era privită ca dăunătoare de către
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
dezvăluie prefăcută și coruptă. Un alt exemplu de decădere totală a monahiilor îl întâlnim în prima povestire a zilei a treia, unde un tânăr angajat drept grădinar al mânăstirii, după ce se prefăcuse a fi surdo mut, se transformă în obiect râvnit de toate suratele din incinta locașului sfânt. Decența este cu desăvârșire uitată, femeile „strigându-i vorbe deșucheate, fiind încredințate că dânsul nu le aude”538, iar stareța nu adoptă nicidecum o atitudine severă, tolerându-le limbajul. Imoralitatea merge însă mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
lor receptându-le mai mult estetic, decât spiritual. Doar la sfârșitul narațiunii el află, și odată cu el și noi în calitate de cititori, că nimfele nu erau niște fecioare dezirabile, ci virtuți reale, și numai acum conștientizează Ameto că nu le-a râvnit în sensul propriu al cuvântului. „În mod asemănător, vede cine sunt aceste nimfe care mai înainte i-au încântat ochii mai mult decât intelectul și care acum îi 607 Ibidem. (trad. n.) 167 bucură spiritul mai mult decât vederea.”608
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
presupune castitatea, puritatea, noblețea. Iubind-o pe Fiammetta, metamorfozare a bunătății, cea care l-a cucerit complet, naratorul s-a convertit, la rândul său, într-un simbol, acela al sufletului creștin. Cu toate acestea, pasionalitatea nu este abolită, bărbatul o râvnește mereu pe această frumoasă femeie, instinctul devine mai puternic, căci opera se încheie cu resimțirea unei plăceri concupiscente atât de vii, care îi inundă ființa, încât barierele visului sunt dărâmate și naratorul se trezește din fermecătoarea sa 170 viziune.614
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
32. (trad. n.) 257 onorabilitatea, gingașă și angelică, ca o fecioară, în pasiunea ei pentru Troiolo, manifestând un regret real în legătură cu plecarea din tabăra troienilor. În același timp însă, devine calculată în decizia de a se dărui bărbatului care o râvnea cu înfocare, realistă în momentul în care conștientizează nevoia plecării spre tatăl ei și nestatornică, acceptând atenția lui Diomede, dând uitării iubirea pentru fiul lui Priam. I se reproșează nestatornicia și orgoliul: „Femeia tânără schimbătoare și capricioasă e/ Cu-ai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Imaginea soacrei răutăcioase se încadrează perfect tot în această tipologie (IV. 8, cele două soacre din Povestirea notarului). Cu adevărat malefice sunt poate, la un prim nivel al lecturii, cele două soacre din Povestirea notarului: mama sultanului, primul care o râvnește pe Constanța și pentru care acceptă să se dezică de credința musulmană, și mama lui Alla, principele păgân, asupra căruia femeia exercită o putere asemănătoare de impunere a unei noi religii - creștinismul. Portretizările acestora ne îndreptățesc încadrarea personajelor amintite în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Cel mai la îndemână este să le dăm ascultare. Această complexitate și zgomotul de fond îi mai influențează pe potențialii clienți într-un fel. Precum în fizică, și în viață acțiunea produce reacții egale, dar opuse. Complexitatea ne face să râvnim simplitate. Luați ca exemplu istoria volumului Simple Abundance și continuările lui. Acum cincisprezece ani, Sarah Ban Breathnach a prezentat ideea acestor cărți câtorva zeci de editori, însă toți au refuzat-o. Cui îi păsa atunci de simplitate? Nimănui. Cui îi
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
egoist și perdant, care ne-a servit, pe tavă, fără nici o remușcare, garniturii revanșarde a lui Voronin. Cei doi președinți de până acum ai Moldovei ne-au dezgustat, în perioada guvernării lor, prin micimea și mediocritatea aspirațiilor etalate. Ei au râvnit puterea de dragul puterii. Nici unul dintre ei nu și-a dorit să acceadă la adevărata demnitate a funcției pe care a deținut-o. Adică să realizeze ceva durabil - cu riscuri de moment pentru imaginea lor politică (vezi cazul Balcerowicz, părintele reformei
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Senic, Andrei Hropotinschi, Gheorghe Mazilu, Gheorghe Madan și încă mulți alții, tineri și bătrâni - plutonul nezgomotoșilor și anonimilor, cei care n-au avut niciodată curajul unei opțiuni? Cum să le încarci biografia cu un titlu pe care nu l-au râvnit deloc? În sfârșit, inițiativa dlui Andrei Strâmbeanu, căci el o lansase, a fost respinsă. Ghinionistul consilier prezidențial (cu adevărat mare ghinion pe fosta instituție prezidențială a R.M.!) si-a mai potolit avântul, când s-a aflat că nici măcar nu este
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
E greu, de altfel, să decizi În ce măsură iluzia și incompleta circumscriere a spațiului confesiv forjează liniile de forță ale autoportretului. Din perspectivă analitică, obstacolele sunt mai numeroase decât impulsurile creatoare. Teatrul intimității, jucat de către autor pe tot parcursul scrierii jurnalului, râvnește, totuși, la obiectivitate și la o cât mai puternică impersonalizare a subiectivității. Din nefericire, toate aceste atuuri ale jurnalului intim se transformă În contrarul lor. Capcane mentale, ele Îl Înarmează pe autor cu credința că nu poate greși. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
regiuni oarecare, mereu sfâșiate de agresiunile reciproce între "exploatatori" și "masele populare". Partidele muncitorești erau descrise ca forme de unire ideatică a popoarelor, peste dezbinările aduse de "asupritorii" lor: "lupta dintre țările mari, conduse de boierii capitaliști, se întețea. Ele râvneau să înghită țărișoarele mici, să-și împartă lumea"299. Ignorarea completă a vechii narațiuni era totuși dificilă. Au rămas în uz câteva dintre cuvintele prea bine știute ("război balcanic", "război mondial", "neutralitate"), dar sensurile tradiționale au fost puternic deturnate. "Războiul
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
turcii. 56 Ibidem (de pildă, Girolamo Savonarola, Giovanni Pico Della Mirandola, Albrecht Dürer, Carol al VIII-lea regele Franței sau Tomas de Torquemada). 57 Ibidem. 58 Aici întâlnim, din nou, alături de interogații acuzatoare de genul "care sunt puterile vecine ce râvnesc pământul românesc?", cele două axiome: "apogeul dezvoltării Moldovei este atins în timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt; după moartea lui Ștefan începe declinul Moldovei (s.n. C.M.)" (Irina Burlan, Simona Grigore, Ghidul învățătorului. Istoria Românilor, clasa a IV-a, Editura Sigma
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
este mama necinstei veșnice. Li se dădeau averi trecătoare și o slavă care iute se veștejește. Erau făcuți cunoscuți împăratului pământesc, ca să fie înstrăinați de adevăratul Împărat. De aceea ei doreau doar un singur dar: cununa dreptății. O singură slavă râvneau: slava din Împărăția cerurilor. Erau dornici suntem să capete cinstea cea de sus și de chinul din iad se înfricoșau. „Focul de acolo ne îngrozește; acesta, cu care voi ne amenințaȚi, este prietenul nostru, că știe să respecte pe cei
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
fie deschise până în anul 2037. Simpla sugestie că ceea ce era ascuns este atât de crud încât nu trebuie cunoscut timp de jumătate de secol, a fost omagiul ei final adus discreției. Faima, realizarea de magistru la care ea însăși a râvnit era acordată bărbaților, credea ea. Numai de-ar fi putut ști când scria în anii '50 aceste cuvinte despre incapacitatea femeilor de a fi personaje centrale în opere de ficțiune că ea doar o femeie va fi în cele din
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
la umbra propriei sale vii, adică având fiecare o singură femeie ca soție. În ambele texte capătă o importanță deosebită noul raport dintre ființele umane, raport instaurat de Cristos prin îndepărtarea războaielor antico-testamentare și refuzul unui mesianism bazat pe violență, râvnit de evrei și de unii iudeo-creștini. În Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 14, filozoful pune accentul pe nonviolența creștină care nu comportă pasivitatea, din moment ce este pătrunsă de iubirea activă față de toți dușmanii; derivând din convertire, tinde la depășirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ieșit din sfera creștinismului au-tentic pentru conotația sa rigoristă, ci pentru că le-a absolutizat în detrimentul libertății omului. Foarte probabil, caracterul combativ și polemic l-au condus pe Tertulian spre detașarea de Biserică: intransigența și nemulțumirea personală l-au făcut să râvnească spre desăvârșirea silită a membrilor comunității creș-tine, când aceasta abia făcea primii pași, căutând să-și clarifice încă propria identitate. Atitudinea polemistului african față de armata și viața militară nu era strict personală și nici exclusivă montanismului, ci aparținea întregii Biserici
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]