2,262 matches
-
ciobani de transhumanță), de mulțimea personajelor (Greci, satul ultimilor italieni români), de lipsa mărturiilor directe sau chiar istorice (istoria bisericii „Corbii de piatră” sau chiliile rupestre de la Bozioru). Aparenta lipsă de dinamism din reportajul monografic va fi compensată de o răbdătoare documentare și acolo unde nu se poate, chiar de imaginar. Iată câteva sfaturi utile într-un mare reportaj: Respectați regula „primelor minute”. Când ajungeți într-un loc pe care vreți să-l descrieți, mobilizați-vă simțurile, căutând a identifica trăsătura
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
imagini din eminescianul Memento mori -, este convertită cu timpul din apatie și insensibilitate în exaltarea sublimului conștiinței în sens pascalian - „trestie bătută de vânt”; poetul crede în iubirea care „apropie ceea ce spiritul nu cutează” și, mai presus de orice, trudește răbdător și tenace să încredințeze că prin poezie cuvântul poate să-și redobândească funcția creatoare și să redea demnitatea și eliberarea. Volumul Vămile Pustiei (1969), dedicat lui Dumitru Stăniloae și purtând drept moto un citat din Hölderlin, reprezintă momentul cel mai
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
a înhățat o găină, pentru care a fost pedepsit. De atunci Bob nu se mai atinge de găini, pui sau curcani. Iar aceștia s-au obrăznicit și dau târcoale la castronul lui de mâncare tot mereu. - Uneori câinii sunt mai răbdători decât găinile. - Așa-i, zise Mama Nor. Acel om avea trei câini și fiecare are povestea lui. - Spune-mi te rog, mai avem timp destul până ne culcăm. - Despre Bob ți-am povestit deja. Al doilea câine era de rasă
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
copil și îmi scosesem capul pe fereastră. Doi părinți tineri încercau să-și învețe fetița de trei ani (mai mult nu cred că avea) să meargă pe o minibicicletă. Ea plângea, tatăl era nervos și nerăbdător, mama insistentă, totuși foarte răbdătoare. Numai frânturi de cuvinte ajungeau la mine, încercam să obțin sensul imaginii din mișcările vizibile... Tata: ți-am spus să nu mai dai cu pedala înapoi... copila plângea și mai tare... bărbatul își pierdu fărâma de răbdare ce mai avea
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
mai răcoroasă pentru a face o plimbare. Ne-am întâlnit, ne-am plimbat și sărutat prin parcuri câteva zile, în amintirea vremurilor trecute, până într-o zi când am avut însă o surpriză neplăcută. Planificasem împreună o întâlnire. Am stat răbdător la locul stabilit, pregătit cu floarea în mâna așteptând cu emoție să vină. A trecut cam o jumătate de oră și Cornelia nu a apărut. M-am dus la ușa apartamentului în care locuia și am sunat insistent. Deși am
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
fiică. Dimineața, În mașină, În drum spre serviciu, tatăl meu visase la o fetiță cu ochii negri, de o dulceață irezistibilă. O vedea stând pe scaunul de alături - mai ales În timp ce oprea la semafor - și rostind Întrebări În urechea lui răbdătoare și atotștiutoare. ― Cum se cheamă chestia aia, tati? ― Aia? E emblema de Cadillac. ― Ce-i emblema de Cadillac? ― Păi, acum multă vreme a existat un explorator francez pe nume Cadillac și el a fost cel care a descoperit orașul Detroit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
La Început, «profetul», cum ajunsese să i se spună, Își limitase Învățăturile la relatarea unora dintre experiențele lui În țări străine, la avertismente Împotriva anumitor mâncăruri și la sugestii pentru Îmbunătățirea condiției fizice a ascultătorilor. Era binevoitor, prietenos, modest și răbdător.“ „O dată ce stârnise interesul gazdei sale“ (trecem acum la Un bărbat original, de Claude Andrew Clegg II), „[comerciantul] Își concentra discursul comercial În jurul istoriei și viitorului afro-americanilor. Tactica se dovedi bună și În cele din urmă o perfecționă până În punctul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
vultur. Interfonul din camera de zi Începu să pârâie. O voce țipă: ― Iuu-huu! Tessie, scumpo! Desigur, manifestările tradiției de emigranți de prin casă nu i se datorau lui Tessie. Cea care zbiera prin interfon era nimeni alta decât Desdemona. Cititorule răbdător, poate că te-ai Întrebat ce s-a ales de bunica mea. Ai observat, probabil, că de Îndată ce s-a pus În pat pentru totdeauna, Desdemona a Început să dispară. Dar am făcut asta intenționat. Am lăsat-o pe Desdemona să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
simplu pieton, dar mersul său era deosebit față de al celorlalți. Era diferit. Nu știu exact prin ce se deosebea de alții, dar nu era un pieton oarecare. Stătuse nici cinci minute, când l-am văzut plecând, la fel de calm și de răbdător, precum venise. Intrigat, am coborât până jos, la parter, la cei care erau prezenți la intrarea profesorilor. Ana nu venise încă. Nici Soliteraj. Nu, nici Velail. Trecea greu timpul. Pentru mine, în schimb, trecea foarte repede. Aveam impresia că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu lăsară armele mai jos. Văzură cât de rapid se puteau mișca și erau uimiți că Împăratul a putut să pună la pământ o astfel de creatură. Eu sunt Corvium, zise el. Iar eu, slujitorul tău. Mi se spune Zgran, răbdătorul. Ești de același sânge cu Împăratul și suntem obligați să-ți datorăm serviciul nostru! Din întuneric se desprinse o creatură ce aducea cu un câine. Era patruped, înalt cam de un metru jumătate, de o culoare abisală și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o văzuse pe scaun. Se obișnuiseră atît de mult să fie În fiecare zi În același loc, Încît rămase surprins cînd o zări pe alt scaun, la umbra altui copac. O observă un moment fără să fie văzut. Îl aștepta răbdătoare. În rochie albă, cu mîinile În poală, se uita la cei care treceau și avea fața luminată de un zîmbet ușor de mulțumire. — Ai venit! exclamă ea. Apoi, imediat: Scaunele noastre erau ocupate. Am tras cu urechea, cred că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
referiți? — Păi... cel născut de Hélène... Fiul meu... Fără să vrea, rostise acest ultim cuvânt cu mândrie. — Pretindeți că a avut un copil cu dumneavoastră? — Da, Philippe... Lecoeur clocotea. — A reușit să vă facă să credeți că... Dar interlocutorul lui, răbdător, răspunse: — Nu m-a făcut să cred. Am dovada. — Ce dovadă? — Copia actului de naștere. — Emis de primăria din Mesnil-le-Mont? — Bineînțeles. — Și numele mamei este Hélène Lange? — Evident. — Și nu v-ați dus să vedeți acest copil pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de găină. — Chiar trebuie să mă scormonești atâta prin rană? hârșâie la un moment dat bătrânul printre dinți. Abia mai poate vorbi. Îl seacă la inimă. — Nu ajung cu degetul până în interior și sonda mă ajută să aplic unguentul, explică răbdător doctorul. Șterge cu buretele urmele de sânge coagulat de pe piele și face semn unui tinerel să panseze rana cu o bandă de stofă. — A fost o greșeală când au închis-o la început cu agrafe metalice, rostește sentențios, în timp
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sesizează momentul prielnic și se grăbește să se arate de acord: — Așa e, luminate stăpâne, e o nesăbuință din partea cuiva să nu se preocupe de economie. — Iar începi! se jeluie principele. Îndeasă smucit un nou pumn de țelină în gură. Răbdător, se cretarul rămâne în picioare. După câteva clipe, se aventurează totuși: — Mai sunt și jocurile în onoarea victoriei... Bătrânul se oprește din ronțăit. Îi face semn din bărbie să con tinue. Ianuarius reia: De când au trecut în seama pretorilor, tot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu lanțul de gât și aspect fioros iese chelălăind vesel din cotețul lui și își întâmpină stăpânul agitând viguros din coadă. Tiberius îl scarpină afectuos între urechi, îi scoate o căpușă din blană și o strivește sub talpa sandalei, așteptând răbdător ca paznicul, puțin afumat, să descuie poarta în timp ce murmură niște scuze încâlcite. În sfârșit, cu un uruit, poarta se închide în spatele lor, rulând pe cei doi pivoți amplasați în prag și pe tocul de sus. Odată ajunși în stradă, Velleius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un semn lui Tiberius. Îl invită să vină după ei. Rex Sacrorum și flaminul lui Marte rămân pe loc. Tiberius Nero purcede agale. Velleius Paterculus îl urmează ca o umbră. Trec de Livia și de restul familiei imperiale, care stau răbdători să le vină și lor rândul să plece. Distanța până la zidul incintei este străbătută relativ ușor. Dincolo de ea, șase sirieni musculoși, îmbrăcați în tunici roșii din lână de Canusium și cu torțe aprinse în mâini, îl așteaptă pe principe. S-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
noi eu mă dau jos, încercând să fiu drăguță, delicată și feminină. ― ’ Neața, fetelor, spune el, amândouă arătați foarte bine azi. Nu se referă la mine, e doar politicos, așa că rămân încurcată pe trotuar, iar Ben se uită la mine răbdător, așteptând să mă urc în spate. ― Ben, strigă Geraldine de pe locul șoferului. Nu te superi să stai în spate, nu-i așa? ― A, face Ben. După o pauză, în care îmi doresc mai mult ca oricând să se deschidă pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
li se cuveneau lor. Când stătea de vorbă cu țăranii, samuraiul uita de diferențele de rang, simțindu-se legat de ei. Credea că singura lui calitate este puterea de a îndura, însă țăranii erau cu mult mai supuși și mai răbdători decât el. Uneori samuraiul îl lua cu el pe fiul său cel mare, Kanzaburō, și urcau împreună pe muntele aflat la nord de casa lor. Năpădite de buruieni, se vedeau ruinele fortăreței ridicate de samuraiul ce stăpânise odinioară peste aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
misionarul îi slujise drept tălmaci la castelul Edo fusese prins într-o furtună pe drumul de întoarcere și naufragiase în Kishū. Cum reparația nu mai era nicidecum cu putință, vasul fusese reținut în portul Uraga. Și solul și marinarii așteptau răbdători la Edo venirea unui alt vas care să-i ducă înapoi. Probabil că japonezii aveau de gând să se folosească de acei marinari pentru a-și construi propriul lor galion. Măria Voastră a hotărât deja acest lucru? Nu, nu. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
multă venerație pentru Papă decât dumneavoastră pentru împărat. În timp ce asculta toate aceste explicații, seniorul Shiraishi închise ochii lovindu-și palma dreaptă cu degetele mâinii stângi. Zăpada de afară adâncea și mai mult liniștea din sala mare, iar înalții oficiali așteptau răbdători, tușind din când în când, hotărârea seniorului Shiraishi. Misionarul savura liniștit tulburarea japonezilor. Acești oficiali care încercaseră să-l joace pe degete erau acum roși de îndoială. Trebuia să profite de șovăiala lor și să scoată și el asul câștigător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Fără îndoială la Edo sălciile făcuseră deja mâțișori verzi, dar aici zăpada încă mai acoperea crestele îndepărtate ale munților și pădurile nu se treziseră la viață. Primăvara nu venise încă. Într-unul din centrele de lucru, misionarul aștepta în picioare răbdător ca unul dintre credincioși să-și isprăvească munca. Într-un târziu, se apropie de el un bărbat cu un ștergar înfășurat în jurul capului și cu hainele zdrențuite și pline de așchii. Padre, îl strigă omul. „Așa e, aici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se reculese și din nou își legă strâns încheieturile mâinilor. Ca să nu cadă în ispită chiar dacă diavolul ar fi încercat să-i aprindă poftele trupești. Câțiva țărani așteptau la intrare să se arate samuraiul. Reprezentau cele trei sate din vale. Răbdători, stăteau ghemuiți, tușind și trăgându-și din când în când nasul. Peste un timp, tusea și fornăielile încetară dintr-o dată când samuraiul și unchiul său se iviră din încăperea din spate însoțiți de Yozō. Așezat pe locul de lângă vatră, samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Frunzele prăfuite ale porumbului fluturau toropite în vântul ce bătea dinspre lac. La hotarul ogoarelor se înălța o cruce de lemn pe care era încrustat bărbatul acela ca un zeu păzitor al așezării. Omul acela sfrijit avea ochii întunecați și răbdători, părul împletit în cozi și nasul cârn, la fel ca indienii care erau vânduți de către spanioli. La picioarele lui se întindea o baltă de ceară topită, formată parcă din lacrimile vărsate chiar de el. — Seara indienii vin aici și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un teanc de hârtii roase pe margini. — Nu am ce să vă dăruiesc. Vă rog luați cel puțin aceste lucruri. Este viața Domnului nostru scrisă de mine. N-aveau de ce să nu le primească. Lângă trestiile de pe lac îi aștepta răbdător, alături de măgari, omul care-i adusese până acolo. Samuraiul avu sentimentul că ochii măgarului semănau întrucâtva cu ochii fostului călugăr. Acesta îi porunci omului ceva într-o limbă pe care cei doi soli n-o înțelegeau. Soarele era deja sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și din faptul că treizeci și opt de negustori japonezi pe care i-am adus cu mine până în Nueva España au primit botezul în biserica San Francisco din Mexico. Iar acum și unul dintre cei trei soli japonezi care așteaptă răbdători hotărârea dumneavoastră dreaptă mi-a făgăduit că vrea să se devină copil al bisericii la Madrid. Întins pe pat cu fața în sus și cu mâinile sub cap, samuraiul asculta răpăitul ploii și se uita la trupul gol al omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]