5,132 matches
-
otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat În Însăși piatra operei sale? Continuă să Își pună Întrebări fără răspuns, În timp ce aluneca În somn, legănat de un zornăit de plăcuțe din bronz ce Încă Îi mai răsunau În cap. 5 17 iunie, pe la prima oră Dante Încercă să se ridice din pat, făcându-și streașină cu mâna Împotriva razelor de soare care pătrundeau pe fereastră. Visele și amintirea i se amestecau Încă În minte. Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
margine și bău cu Înghițituri mari. O văpaie de fierbințeală Îi urcă din stomac până la tâmple. — Ai citit, cu siguranță, canțona lui Cavalcanti, prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea lui Dante, glasul său răsunase parcă undeva În depărtare, ca și când toți s-ar fi dat dintr-o dată deoparte pentru a-i face loc Antiliei, care se apropia legănându-și șoldurile. Era sigur că ochii ei negri Îi căutau pe ai lui și că, dintre toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ai spus multe despre iubire. Vino cu mine În Paradis. Cel mai bun dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a lui. Omul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi ascundea nimic din forme. Când se ridicase, cercurile de aur care Îi Împodobeau gâtul lung și gleznele zornăiseră, iar acum continuau să răsune, mișcate de răsuflarea ei Întretăiată. Părea agitată, ca și când rugăciunea În care o surprinsese continuase de ceasuri Întregi și o extenuase. — Ce faci... aici? murmură Dante. Aici, repetă el, arătând camera cu un gest vag. Ar fi dorit să se scoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cripta de la San Giuda, semnele și litaniile de neînțeles despre care Îi vorbise Giannetto. Se concentră asupra chipului astrologului, asupra profilului său de acvilă. Așadar el fusese cel care coborâse sub pământ, În căutarea forței iradiante a astrelor? Glasul lui răsunase În acele galerii pline de oroare? Dar Ambrogio? Dar Teofilo? Ce putere le ceruse viețile? Atât de simplu, atât de scelerat... Nu era un complot urzit Împotriva Florenței, Împotriva Bisericii sau Împotriva partidului guelf. Cerul al Treilea conjura Împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
renunțării; poate că nu totdeauna am avut dispoziția sufletească ori timpul necesar conceperii lui ferme. în viață, cum se-ntâmplă îndeobște, mai sunt și neajunsuri: îți moare-o mătușă, îți mai apare-un unchi... Dar mereu, în ciuda oricăror impedimente, ne răsuna în conștiință îndemnul nemuritor al lui Heliade (cităm din conștiințăî: „Scrieți, copii, scrieți! Cât veți putea și cum veți putea, numai scrieți!” Și nu ne-am lăsat, am scris! Dacă nu ne ieșea un episod, scriam altul, și dacă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o călimară? Puțini, firește, și faptul e regretabil. Nici un obiect, decât poate colțurosul bolovan, nu sparge mai multe geamuri, nici o sabie nu taie mai adânc, nici un glonț nu perforează mai iute, nici o grenadă nu împroașcă mai bine, nici o palmă nu răsună mai tare, nici un drapel nu flutură mai demn decât o pană lăsată ușure în cerneală. Dacă acei care astăzi dorm atât de profund cu capul pe perne de puf și-ar da seama pe ce dorm ei de fapt, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
toată ziulica cu ghergheful și să tragi cu urechea să simți dacă nu se-apropie vreun cal!... Auzind bătăile din poartă, doamna hatman Potoțki se întinse și scutură cu putere de șnurul gros de la capătul divanului. Un dangăt de clopot răsună grav într-o altă încăpere. Doamna Potoțki așteptă circa un minut, apoi mai smuci o dată. Bătaia de clopot se repetă. în sfârșit, somnoros și puțin cam surd, intră silențios, în papuci de casă, bătrânul majordom Piotr. Bine c-a plouat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aceea. Pe la orele 5 după-amiaza, puteai vedea grupuri-grupuri de tinere venețiene îmbrăcate cu gust coborând pe cheiuri și privind cu dese oftaturi în largul mării. Erau tinerele îndrăgostite de flota maritimă a Veneției. Câteodată, flota venea înjumătățită și-atunci Veneția răsuna câteva minute bune de plânsul și vaietele celor care trebuiau să aștepte să se ridice o nouă generație de marinari. Alte tinere, mai bine orientate, se îndrăgosteau loco de junii meșteșugari și până la o anumită vârstă nu o duceau rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un ungher, neajutorată și neputincioasă. Nu plângea, pentru că maică-sa o învățase că o adevărată targui nu plânge. Nu implora, pentru că generații de sânge imohag curgeau prin venele sale. Nu făcea decât să-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un alt tunet. Se repezi spre ieșirea marelui cort din păr de cămilă și se trezi din nou în fața cerului albastru, pe care era cu neputință să zărești o umbră de nor. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apărea. Nimeni nu mă poate obliga să dezvălui care sunt sursele mele de informații și tu știi asta. Dă-mi un indiciu și am să merg pe urmele lui fără să te implic. Austriacul Gunther Meyer sloboz un oftat ce răsună ca un vaiet, se scărpină în ureche, trase o înjurătură și apoi spuse printre dinți: — E cel mai absurd lucru care mi s-a întâmplat vreodată! Când, după un sfert de oră, termina de povestit cu lux de amănunte cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
hotărî soarta. Nicicând nu-l va putea considera dușman pe Pino Ferrara, nici măcar un simplu ostatic în schimbul vieții căruia să obțină ceva - iar dacă până la urmă ar fi obligat să-l abandoneze în mijlocul deșertului, vocea și cuvintele lui i-ar răsuna în urechi toată viața. Când te înfrunți cu un om cu o sabie în mână, nu trebuie să-l privești în ochi decât ca să vezi care-i va fi următoarea mișcare - îl învățase taică-su. Altfel, dacă eziți o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce distanță? — Cam la trei sute de metri. — Omul se mișcă? — Deocamdată nu. — Observă-l cu multă atenție. Dacă se mișcă, trage, dar încearcă să nu-l omori. Vreau să-l interoghez. Din nou, așteptarea. O așteptare lungă, până când, dintr-o dată, răsună o bubuitură ce străbătu întinderea și lovi pereții de stâncă repetându-se în nenumărate ecouri ce se pierdeau înspre sud. — L-am nimerit. Țipă. — Înaintează cu grijă. La cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întinderea și lovi pereții de stâncă repetându-se în nenumărate ecouri ce se pierdeau înspre sud. — L-am nimerit. Țipă. — Înaintează cu grijă. La cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea, până când glasul numărului doi răsună de astă dată vădit tulburat: — Lepădătura asta cere ajutor în italiană. S-ar putea să fi tras într-un prizonier. — Nu mă înnebuni! — Țipă ca un porc. Întreabă-l cum îl cheamă. La puțin timp sosi răspunsul tulburător: — Maurizio Belli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Ca prin minune, ajunseră pe creastă și începură să înainteze printre primele stânci fără ca cineva să-i urmărească, ceea ce le dădu curaj, făcându-i să spere că poate beduinii hotărâseră ca deocamdată să nu-i înfrunte. Zece metri. Apoi douăzeci. Răsună o împușcătură, bubuind printre munți, și ecoul ei se întinse de-a lungul defileului împreună cu țipătul mercenarului ce se afla exact în spatele lui Bruno Serafian. — M-au împușcat! M-au împușcat! - repeta acela în mod obsesiv. M-au împușcat! M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
distrus. Dintr-o dată, chiar cu cea din urmă lumină a zilei, silueta subțire a lui Gacel Sayah se profilă pentru o clipă pe creastă, făcând ca unul dintre ei să strige, arătând exact locul: — E acolo! E acolo! La stânga! Armele răsunară la unison, dar silueta fantomatică se ascunsese în spatele unei stânci, încât ai fi putut gândi că, de fapt, nu voise decât să fie văzut pentru câteva clipe doar, ca să atragă atenția dușmanilor săi. Și așa și era, fiindcă după câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
suflet, alungă ideea de a aprinde o țigară, fiind convins că n-ar face decât să-i usuce și mai mult gâtul, și începu să-și piardă speranța că jalnica lui rătăcire va fi cu folos, când o voce autoritară răsună în spatele său: — Pune arma jos! Se supuse și apoi se întoarse încet și-l privi cu atenție pe bărbatul înalt, îmbrăcat cu un lung jaique de culoare albastră și cu fața acoperită cu un văl, care îl țintea cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
atingă nimeni de bătături, dați-ne ghete pentru marșuri victorioase cu nume românești «Clujana» de pildă, sau revoluționare ca «Flacăra Roșie».“ Directorii tremură și mai cad, redactorii șefi tremură și mai cad, pantofii escarpen sînt dați la topit și odele răsună prin munți și prin cîmpii și flamurile roșii cu sutele de mii. Sună telefonul. Ridic. Alo... țsughițuri, plîns de femeie, icnituri) Cum, a murit Rudolf? Nu se poate... dar mi-au scris acum o lună și... Cine ți-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
deodată masca aceea vulgară pătată de muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca un maratonist istovit picioare de lemn Înaintînd În pietrișul zgrunțos și două străzi mai Încolo În spatele betonierei fete de carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de festivitate? Vecinii? Sau medicul? Crezi că medicul nu știe? Dimpotrivă! Păi nu era alături de el când a murit bunicul tău? Sau îți imaginezi că, și dacă eventual ai spune altceva la microfon, din difuzoare nu tot discursul funerar va răsuna? Vei asista la o acțiune de contraspionaj, dar vârsta ta fragedă te va scuti de orice responsabilitate. Vei învăța cu mine textul la care lucrează acum specialiștii. Acum vor fi reabilitați toți dansatorii, pictorii, poeții, acrobații, toți cei de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
bătaia lunii drumul și frunzele păreau argintii, cam ca atunci când cade prima zăpadă. Câteva păsări de noapte cântau deja cocoțate în pini. Una a făcut cii-uut, cii-uut, cii-uut într-un fel tărăgănat care aducea cu o persoană pe moarte. Cântecul răsuna peste tot pe dealuri, pe măsură ce îl imitau și celelalte păsări. Două sau trei au trecut peste lună ca să se întâlnească cu altele care se ghemuiseră prin pinii înalți din partea de nord a văii. Mi-aș fi dorit să pot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să fie șefa, mereu se ghida după raționamentul lui Judith. Mi-am luat o linie de măsurat și am început să însemnez peretele. Shelley s-a întors la ce făcea înainte, a mai sunat la un ziar. O sonerie a răsunat scurt, indicând că cineva a intrat în galerie. Cu colțul ochiului am văzut un bărbat plimbându-se încet printre tablourile care erau deja atârnate. Majoritatea erau de Susan Durrit; suprafețe imense, incrustate cu straturi groase de vopsea în mănunchiuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Am fost abătut din cale. Mi-am spus că Cliff poate să se ducă la dracu’ pentru o vreme. Și nu începe să fie nerăbdător? Și? Ce-mi pasă? Nat se apropia de mine încet. Pașii trimiteau ecou până în tavan, răsunând în toată camera. Am stat unde eram. A ajuns la mine. Aveam mâinile pe masă. Nu am încercat să le mișc. —Sam, a spus cu blândețe, Sam. Apoi a întins mâinile și le-a pus în jurul meu. Aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
știut și ei. Ai să mă omori pentru asta? Am văzut cum de pe față îi dispare blândețea. Apoi degetele lui m-au apăsat pe umerii, iar ochii i s-au umplut de furie. Nu spune asta, și vocea lui a răsunat copilărească în furia lui nebună. Am să... S-a îndepărtat, cu pumnul în cealaltă palmă, cu umerii încordați. Nu pot, a spus, nu pot... Era nervos, dar nu își pierduse rațiunea. Era de-ajuns. Nu puteam să-l las să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pregătindu-se cu încăpățânare pentru zilele pline de bucurie ale carnavalului, când iarna trebuia să întâlnească primăvara și să fie pusă la punct. Câteva zile după îngheț, când mă obișnuisem cu frigul, bine antrenată în nord, s-au auzit dis-de-dimineață răsunând tobele bubuitoare ale carnavalului. Lacul Lucerna era înghețat tun, lucind ca un diamant în lumina rece. În gheața transparentă ca sticla groasă în care cineva suflase lăsând bășici de aer, se vedeau acum pești, plante, păsări și ciudate bucăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]