1,210 matches
-
lumea-n care eu iubesc Tot ce există-n ziuă, E ca un vis și eu gândesc Ce va rămâne-n, urmă. În lumea-n care eu dansez Pe muzică de suflet Încerc mereu să mă-ncadrez Să fie cu răsunet. În lumea-n care eu visez Am doar imagini bune Iar eu din somn când mă trezesc E-atât de multă lume ... ! Eu sunt adult, copil hoinar {i mie viața-mi place. Nu am nici limite, nici hotar În dorul
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
dincolo de luntrea îngustă nu privi, Căci apa-ți va trimite și va întipări, Întunecată, fața iubirii voastre moarte! SOLIE Undire infinită, lăuntricul fior Când Verbul, prăbușire năprasnică de tunet În inimi și în lucruri vibra dominator... Nebănuitul vuiet... - Păstrezi vreun răsunet Tu, suflet prins de-o vrajă pe-al humei căpătâi, Vreun crâmpei din vâlva ce, neîncăpătoare, Cutreiera hiatul adâncii nopți dintîi? E mult de când ecoul vestirii-n tine moare, De când, rigide ghețuri te-nlănțuie-mprejur; De când, un cer de neguri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
zorind podoaba florilor pe ramurile lor Deci despre ce mi s-a părut și despre ce m-a cutremurat i-am anunțat și pe ceilalți adormiți în punga de piatră și astupată de ape Zicând: frații mei, se aude un răsunet în Munte. Nu cumva l-ați simțit și voi? Iar ei au început, îndată, a fremăta, a se tulbura, a-și face fel de fel de impresii, zicând ba că vine potopul și mai mare, ba că se încordează colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dans al exterminatei aristocrații locale, ulterior fost club muncitoresc, în urma confiscării forțate a proprietăților burgheze, de către puterea democrației populare. Așa se putea considera, cel puțin după afișele grosolane, sugerând sărutările unei Perinițe și după straniile ecouri pe care la ocaziona răsunetul resturilor de ziduri. În galopul lui fără frâu, pe dinainte-i, se perindară un câmp de latrine din acelea de scânduri, cu pereți dezinfectați periodic, prin tămânjire cu var, a căror albeață mai subția obscuritatea, apoi o livadă nesfârșită, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
învălmășit în dezordine, prăbușindu-se și el, epuizat, alături. Patul gemu cu un scârțâit lugubru sub greutate ambelor poveri, răsunând sinistru în noapte. Trăsnit, cum nu mai fusese vreodată, de alcoolul consumat afară, cu lăcomie nemăsurată, Vladimir se supără de răsunetul gâlcevitor care zvâcni din scârțâiala patului și își arătă nemulțumirea față de nerecunoștința exprimată prin tăcere a pacientului: Sssst! îl țistui el pe bolnavul care avea o expresie severă de ingratitudine inexorabilă pe fața imobilă, așteptând, nepăsător, să îl acopere altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în timp ce își ciocnea paharul de carafă. În tăcerea posomorâtă și nemiloasă, atât zăngănitul de zurgălău, pe care-l scoase sticla paharului, precum și zvonul glasului său, ambele îi hăuiră lugubru. Își aduse aminte că, intrând în holul hotelului, auzise de undeva răsunetul neclar al unui radio sau al unui televizor. Fusese atât de îndepărtat, de nesigur și de complicat de identificat în alcătuirea acestui imobil străin și în mulțimea camerelor, încât renunțase să-i cutreiere scările de marmură și tenebrele complicatelor culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în scurt timp, îl părăsi în zăpadă, pornind-o la treburile ei de hoinară. Rămânând absolut singur în acel peisaj de pietre tombale, de stele de granit, dispuse la căpătâie de morminte și învelite în alb în cimitirul fără de nici un răsunet, dormind tot mai încovrigat de ger și tot mai indiferent la statutul lui straniu de pribeag, pe Vladimir îl învălui absența oricărui imbold de foială. Păienjenișul fix al neclintirii îl înțepeni, apoi, încătușându-l, ca într-o carapace de oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
1845-1902), scriitor și publicist spaniol. Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens) (348-c. 415), născut în Spania (Tarraconensis, probabil chiar la Tarragona de astăzi), cel mai mare poet creștin de expresie latină, lirică apologetică (Peristephanon), poezie didactică (Apotheosis), un poem alegoric de mare răsunet în Evul Mediu: Psychomachia. Nu am putut identifica personajul. În ediția M.J. Valdés, se menționează fără alte precizări: „Jean Lionnet, literat, critic și botanist francez contemporan cu Unamuno.“ Calila și Dimna: Faimoasă culegere de povestiri, fabule și apologuri în tradiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mereu al galopului meu. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună și că‐s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe‐atunci că în mine‐o să pună Suflet prea grav și răsunet prea slab, că adună Abur de vis și de boltă ce‐ar fi să răpună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Iată‐ mă azi înarmat cu aceste credinți, Cu îndârjirea păstrată ‐ cuțit între dinți - Dar cu prea multă dorință
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
permite, voi povesti mai pe urmă cum am dobândit această înșiruire de cuvinte. Nu e puțin lucru, a spus doctorul. Nu, i-am răspuns eu. E o carte fără pereche. în timp ce mă asculta, își ciocănea dinții cu unghia. Se auzea răsunetul surd dinăuntrul craniului. Și am văzut cum își nota ceva cu stiloul pe care-l ținea în mâna dreaptă. Poate a scris cuvintele „Biblia lui Doré“. Ca pe un lucru de care trebuia să-și amintească pentru vreo rețetă viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
rău, cu siguranță. Chiar dacă sunt cu totul convins că munca mea istovitoare, împlinită nu în joacă, ci cu seriozitate deplină, mai devreme, sau mai târziu, îmi va fi bine răsplătită, eu nu aspir nicidecum la gloria lumească, acea glorie de răsunet, manifestată prin ovații care te fac să fii arătat cu degetul pe stradă; ar fi un trofeu prea neînsemnat. De fapt, această glorie nu este de dorit, pentru că ea nici nu există, ci doar creează iluzia existenței ei. Acesta este
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn ale verandei răsunetul unei bufnituri, până și generalii care nu voiseră să privească făptura jalnică a lui Mitsuhide își întoarseră acum privirile într-acolo, cu o tresărire. Nobunaga își aruncase evantaiul în spate. Generalii văzură că îl ținea pe Mitsuhide de ceafă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Vă voi spune deci că după ce a cutreierat zadarnic câmpuri și cetăți ea ajuns la un momentdat să nu mai știe încotro s-o apuce. Nu se temea de moartea lui Rogero; căderea unui asemenea erou ar fi avut un răsunet ce s-ar fi lățit de la Hydaspes și până la cea mai îndepărtată apă a Apusului; dar, neștiind dacă se află pe pământ sau în aer, a hotărât, în cele din irmă, să se întoarcă la peștera care adăpostea mormântul lui
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
éternel retour et la porte de l’entrée”..., ca să parafrazez atâți istorici ai religiilor care au făcut din nostalgia Paradisului un mit al ontologiei lumii iar martirul, filosoful și poetul de geniu Nichifor Crainic intitulându-și o carte de răsunet cu această sintagmă: “Nostalgia Paradisului”. Gheorghiță Savel simte cum durerile naționale nu i le micșorează pe cele personale, are momente când îl copleșesc chiar după ce a dezvăluit ororile prin care a trecut, depunând mărturie detaliat în cartea al cărei narator
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
estet al războiului, căruia îi plăceau eleganța loviturilor, strălucirea armelor de paradă, cu ornamente în relief și incrustații, frumoasele harnașamente ale cailor, acvilele de aur ținute sus de aquilifer, purtătorul de drapel, zgomotul tumultuos al așa-numiților cataphracti, cavaleria grea, răsunetul lituus-ului, sunetul pe care-l scoteau bucina și tuba. Prin urmare, făcu pentru micuț și un coif de luptă, o cassis dintr-o folie ușoară de metal. Iar făurarul, care punea laolaltă bucățile de metal, îi povesti că nici o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi scrie și manifestul, iar în 1898 - expoziția internațională a Societății de artă „Ileana”, pe care o fondează împreună cu arhitectul Ștefan Ciocâlteu și I.C. Bacalbașa. În același an, pune la cale - prin intermediul Societății „Ileana” - vizita la București și conferințele de răsunet ale afinului său, „Sâr” Péladan (o prezentare detaliată a vizitei, în Theodor Enescu, op. cit., pp. 48-58), cu un ecou disproporționat în raport cu valoarea destul de modestă a personajului (amestec kitsch de ezoterism și erotism morbid): „Într-adevăr, primirea era excesiv de călduroasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un scop și l-a ajuns scandalul și un renume intercontinental, cu orice preț. A izbutit să se strămute din Zürichul cu locuitori lesne buimăciți în Parisul ager la minte, în Parisul care totuși s-a alarmat”, iar „mistificarea” cu răsunet internațional este „capitalizată” în beneficiu românesc: „Maestrul e un june bucureștean care și-a lansat școala și pseudonimul la Zürich, în timpul războiului. Pseudonimul acesta a fost găzduit o singură dată (1915) în revista Chemarea, embrionul înverșunatului cotidian de astăzi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care ți-am dedicat-o demult”. Nimic nu lipsește din arsenal: nici osanalele la adresa lui Tzara, nici plîngerile privind băltirea și „băligarul” literar de acasă și despre lipsa de ecou a Contimporanului. Pe acest fundal monoton și dezolant, singurul eveniment de răsunet s-a dovedit a fi vizita lui Marinetti. Costin știe bine cîte „parale” avangardiste face liderul italian: membre de l’Academie Royale Italienne, „invitat oficial de Societatea italo-română, sub auspiciile guvernului român și ale legației italiene”, „primit ca un consacrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în atmosfera ostilă, emigrează. Vai, soarta de totdeauna a artistului polonez este de a găsi desvoltarea și succesul departe de patrie. În Polonia nu e loc pentru dînșii. Se întîmplă azi același lucru cu acei cari au găsit glorie și răsunet în toată Europa K. Malevicz (Ministerul Cultelor n’a consimțit întoarcerii lui în Polonia), Marcussis, Halicka, Lypschitz, Kissling etc. Ceilalți se confundă în mulțimea adepților clasicismului, cezanismului, impresionismului moderat în grupul Rhytm. După 1922 tablourile și sculpturile formiștilor sînt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autorul): „A intrat în valurile vulgului, renunțînd benevol la splendida sa izolare”... Poemul „Ev” este oferit drept (contra)exemplu în acest sens, alături de alte așa-zise „plate asocieri, obscure și capricioase”, „contorsiuni stilistice care se pierd în vid, fără nici un răsunet”, „imagini forțate, absurde”. Trecînd însă peste „violența expresiei și manierismul imaginilor” (păcate grave...), criticul salută „ideațiunea organizată” și „plasticizarea conturată” a „structurii concepționale”: „Autorul are o tăioasă inteligență discursivă și o îndrăzneață facilitate de combinații lexicale”, care însă - aici e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București, 1977, p. 8, promotorul acestui pseudoconcept comparatist, Edgar Papu, ridica problema validării externe a „precursorilor” avangardiști autohtoni: „Trei mari fenomene de avangardă ale veacului XX, dadaismul, „absurdul”, lettrismul, fenomene de un amplu răsunet, se constituie ca efecte ale unor inițiative românești, ilustrate cu poeți sau scriitori care — deși s-au făcut cunoscuți ca anticipatori în afară — au început prin a scrie românește la noi în țară. Numai printr-un caz fericit, acela al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
costă o mulțime de bani, oare din buzunarul cui le-o plăti primăria? Nu știu. La câteva zile, apare, în publicitatea localității, o invitație: vă poftim la marea lansare a vestitei cărți a domnului Nu Știu. Lumea, a venit, buluc. Răsunetul lansării a ajuns până departe, la capitală, și dincolo de toate marginile ei. O nouă stea, pe cerul literaturii țării, strigau,în stânga și în dreapta, criticii, prezentatorii, istoricii și mai știu eu ce ași în ale segmentului de viață respectiv. Și ăștia
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Bate toaca... Sângele-mi clocotește În ritual de credință, se revarsă în inima ei de chemare! Ascult în muțenie ritmuri Pulsații.Răsunet de zbateri Și lacrima-Ți plânsă.
Alter ego by Dragoș Ionescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/275_a_595]
-
eu!.. Privesc trecutul, și-icoana lui barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. {EminescuOpIV 59} Și gândul meu nu poate să rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul puternic după ea. Cîntarea? Cea mai naltă și cea mai îndrăsneață Nu e decât răsunet la vocea cea măreață A undelor teribili, înnalte, sgomotoase A unui rău, ce nu-l vezi. - Sunt undele de timp Ce viitoru-aduce, spre-a le mîna-n trecut. Deși privesc nainte-mi noaptea bătrână ruptă, Și văd c-o lume nouă dintr-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
uitat de lume, o fîșie de nisip plin de lemne aduse de valuri și containere Îmbibate de apă, ca rămășițele unei minți răscolite. După masa de prînz, am dormit toată după-amiaza În camera mea, trezindu-mă la ora șase În răsunet de serve și voleuri dinspre terenurile de tenis ale hotelului. M-am ridicat din pat și am Început să compun una dintre cele mai lungi scrisori către Frank, În care Îmi reafirmam Încrederea În nevinovăția lui și Îi ceream pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]