2,974 matches
-
printre ai lui. Hunii, deși îi depășeau numeric pe atacatori, se retrăgeau, apărându-se dezordonat și puțin eficace. Cu furie, Sebastianus își făcu loc și îl doborî pe unul din ei, în vreme ce acesta își pregătea sulița să-l lovească pe războinicul cu creastă. Bărbatul încă nu se prăbușise și arma sa cu lamă lungă și curbată, gândită astfel pentru a produce răni îngrozitoare, trecea în mâinile lui Sebastianus, care, lăsându-i lui Maliban sabia nu prea folositoare în lipsa unui scut, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu lovituri de pietre și ciomege, de bărbați și femei ce năvăliseră prompt printre rândurile burgunzilor: sclavi din tabără, liberi acum și mânați de o sete de răzbunare pe care nu și-o puteau ține în frâu. — înainte! înainte! strigă războinicul ce îi conducea pe atacatori iar glasul lui, abia auzit în vacarmul acelor clipe zbuciumate, îi păru lui Sebastianus a fi acela al unui băiat. Nu îi semăna, oricum, cu cea a lui Chilperic. Războinicul se năpusti înainte în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în frâu. — înainte! înainte! strigă războinicul ce îi conducea pe atacatori iar glasul lui, abia auzit în vacarmul acelor clipe zbuciumate, îi păru lui Sebastianus a fi acela al unui băiat. Nu îi semăna, oricum, cu cea a lui Chilperic. Războinicul se năpusti înainte în direcția unui petec de iarbă îngrădit cu ziduri dezgolite, unde erau priponiți mai mulți cai. în apropiere, hunii ridicaseră două corturi mari, dintre care unul era deja în flăcări; în timp ce câțiva dintre ei se postau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care, înspăimântați de foc, azvârleau din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători înaintă în mijlocul fumului ca să-i lovească pe burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul bandajat care își bătuse joc de el în fața lui Balamber și pe care acesta din urmă îl numise Odolgan. Hunul încrucișă imediat sabia cu războinicul cu creastă în formă de lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul bandajat care își bătuse joc de el în fața lui Balamber și pe care acesta din urmă îl numise Odolgan. Hunul încrucișă imediat sabia cu războinicul cu creastă în formă de lup, care, de altfel, arătă să știa să-și păstreze cumpătul, ba mai mult, porni asupra sa o ploaie de lovituri, cu care îl împingea îndărăt. Sebastianus ar fi vrut să-și facă loc printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
distanță de capul de lup, care, strălucind cu reflexe aprinse în lumina flăcărilor, se agita în miezul luptei. Aproape că ajunsese la el, când un hun înalt și corpolent, gol până la brâu, îi bară drumul. Sebastianus recunoscu în el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru o clipă, ochii săi scânteiară, iar pe chip îi apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bucată din suliță cu mâna liberă și, smucindu-i astfel brațul, ridică dreapta pentru a-i aplica o nouă și cumplită lovitură de sus. Deodată, însă, încremeni, lăsă buzduganul să cadă și, clătinându-se, își duse o mână la coastă. Războinicul cu cap de lup, care îl lovise sub omoplat, își împinse și mai adânc sabia în trupul său, ca să o scotă apoi șiroind de sânge, în vreme ce hunul cădea fără veste peste roman. Dându-l jos de pe el, Sebastianus căută zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgundului, căci coiful cu apărătoare pentru nas și cu obrăzare late îl masca aproape complet. Cu toate acestea, îi păru că gura i se ridicase într-un surâs ce se întovărăși o clipă cu surâsul din ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi întoarse spatele și se aruncă înainte, în căutare de noi adversari. Atacat de alți luptători, Sebastianus îl pierdu din ochi. La scurtă vreme, cineva strigă că mai veneau niște huni din stânga și printre burgunzi se produse o confuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în sus și în jos în spațiile dintre corturile distruse, căutând zadarnic dușmani care din când în când se spunea că fuseseră văzuți pe ici sau pe colo. Balamber știa, însă, că totul era inutil fiindcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fuseseră văzuți pe ici sau pe colo. Balamber știa, însă, că totul era inutil fiindcă de acum burgunzii își atinseseră toate scopurile principale pe care și le propuseseră: cel puțin un sfert din mingan rămas fără cai, prizonierii eliberați, mulți războinici uciși cei mai mulți în somn; în sfârșit, animalele omorâte ori risipite, care și echipamente distruse. într-un cuvânt, un dezastru. Odolgan veni lângă el. O rană adâncă de tăiș îi brăzda fața. — S-au dus. Vrei să-i urmărim? Furios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dușmanilor, ci mai ales pentru eșecul pe care acesta îl reprezenta pentru proiectele sale. Genava îi apărea acum mai îndepărtată decât yurta sa din Panonia. Odolgan încuviință: — Eu... l-am avut o clipă în față pe comandantul lor; e un războinic viteaz, crede-mă; dar era prea bine apărat de ai săi și pe urmă, cu piciorul ăsta... Balamber nu-l asculta. Atenția îi era, în schimb, atrasă de ciudatul comportament al lui Mandzuk. Nemișcat în mijlocul celor căzuți, se sprijinea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părea să-l cerceteze pe unul dintre aceștia cu deosebită atenție. Mânat de o presimțire urâtă, Balamber îl împinse cu o mână pe Odolgan; călcând peste morți și peste răniți, se apropie de scutierul său și își aținti privirea la războinicul ucis. Fără să spună o vorbă, se lăsă în genunchi și, încet, întinse dreapta să-i închidă ochii. Odolgan veni și el și tresări. — Khaba! exclamă. — Da. — Conducătorul lor a fost. Cel cu capul de lup pe coif, spuse Mandzuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am putut să fac nimic. Fără o vorbă, Balamber continua să fixeze trupul neînsuflețit a prietenului său. Cât despre Odolgan, își mută privirea în altă parte, simțindu-se poate vinovat pentru că ratase ocazia să-l ucidă pe burgund. Chemând un războinic ce bea dintr-un burduf, i-l smulse din mână și bău îndelung, lăsând să-i curgă cumis pe la colțurile gurii și pe piept. I-l aruncă înapoi și, ștergându-se cu dosul mâinii, se apropie din nou, clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i curgă cumis pe la colțurile gurii și pe piept. I-l aruncă înapoi și, ștergându-se cu dosul mâinii, se apropie din nou, clătinându-se din cauza piciorului rănit. — Ar trebui să-i dăm cele mai mari onoruri, spuse. Era un războinic minunat și era și... — Un mare prieten, completă cu tristețe Balamber, ridicându-se. — E ciudat, totuși, observă scutierul. Balamber se întoarse spre el. Privirea sa era ca de plumb. — Ce anume? întrebă ca năucit. E mort, Mandzuk. Ce e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era și... — Un mare prieten, completă cu tristețe Balamber, ridicându-se. — E ciudat, totuși, observă scutierul. Balamber se întoarse spre el. Privirea sa era ca de plumb. — Ce anume? întrebă ca năucit. E mort, Mandzuk. Ce e așa de ciudat? — Războinicul care l-a ucis: avea voce de femeie. — Cum... ce spui? — Da, se indignă Odolgan. Khaba, ucis de o femeie? Ești nebun! Continuând să-l privească pe Balamber, scutierul întări: — O voce de femeie. Sunt sigur că nu mă înșel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nou pe fată, căutând să o facă să se miște. între timp, Maliban se întorsese iarăși să-l cheme pe Sebastianus: — Prefectule! Prefectule! Repede, am găsit doi cai! Sebastianus constată că burgunzii părăseau luminișul; în fruntea lor se pusese tânărul războinic care îi condusese la atac și care acum călărea un roib minunat, ușor de deosebit și din pricină că avea pe frunte o stea alungită albă. De la o distanță de circa treizeci de pași, Sebastianus îl văzu că scoate coiful. îi apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pași prin mulțime ca să-l vadă mai bine în vreme ce dădea din cap aprobator, ascultând ce îi spuneau câteva femei care reușiseră să ajungă până la el. De îndată ce îi văzu chipul luminat de un surâs fugar, liniștitor, nu mai avu nici o îndoială: războinicul acela era într-adevăr fiica lui Waldomar. Primul său impuls fu să o strige, dar de la distanța la care se găsea nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine oamenilor care o înconjurau, o văzu ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o înconjurau, o văzu ridicând brațul ca să dea semnalul de plecare și dând apoi, nerăbdătoare, pinteni calului. în sufletul său, uimirea și bucuria de a o revedea se amestecau laolaltă. Așadar, ea fusese cea care pregătise și condusese incursiunea, iar războinicii care o urmau cu devotament și care atât de vitejește luptaseră alături de ea trebuia să fie cei pe care la Genava promisese să-i aducă din valea sa pentru a întări armata lui Gundovek; așa cum îi prezisese în ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru a nu se izbi de ramurile copacilor sau era nevoie să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu găsea deloc ocazia să o vadă în toată lungimea sa. întrebă un burgund care era consistența detașamentului îndrăzneților războinici cărora le datora libertatea și află astfel că era vorba de o forță de aproape două sute de bărbați, majoritatea proveniți de pe meleagurile familiei lui Waldomar, și avu confirmarea definitivă că însăși Frediana era aceea care îi conducea. Despre mersul general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de prezența incomodă a Lidaniei. Avu ocazia atunci când un cavaler burgund, grav rănit, se aplecă pe gâtul calului și alunecă apoi din șa chiar în fața lor, căzând greoi în buruienile de la marginea cărării. Rapid, Sebastianus descălecă și se aplecă asupra războinicului. Constatând că se afla pe moarte, îi luă centura și sabia și puse stăpânire pe calul lui, lăsându-l Lidaniei pe al său. Apucând frâele, femeia îl privi cum urca în șa. Simți graba sa de a se îndepărta, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câteva bătăi zvâcnite de aripă, în vreme ce tăcerea cobora între copacii dimprejur. Profitând de spațiul oferit de întinderea de iarbă, Sebastianus își șfichiui calul și se apropie de silueta zveltă pe care o vedea când și când apărând în mijlocul grupului de războinici robuști. Dar când căută să găsească un loc printre ei, ca să se poată apropia de tânără și să-i vorbească, ei se strânseră, iar un colos blond agită brațul, indicându-i scurt să rămână în spate. Ea, însă, se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găsească un loc printre ei, ca să se poată apropia de tânără și să-i vorbească, ei se strânseră, iar un colos blond agită brațul, indicându-i scurt să rămână în spate. Ea, însă, se întoarse și, recunoscându-l, îi porunci războinicului să o lase să treacă. Mergeau chiar pe lângă ochiul de apă, pe suprafața căruia lumina blândă a unui apus ce stătea să vină trimitea reflexe aurii. Acum, că ajunsese alături de ea, Sebastianus se găsi deodată în încurcătură. Avusese ocazia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nobil înălțat, cu părul ce-i sălta pe umeri; după ce călărise atât de mult, nu arăta nici un semn de oboseală, cu toate că, în plus, deși ziua era atât de caldă, încă purta cămașa de zale. Simțise și extraordinarul devotament pe care războinicii îl aveau pentru ea, siguranța și autoritatea cu care ea știa să comande. Așadar, conștient, în plus, și de aspectul său mizerabil, se găsi într-o neprevăzută condiție de inferioritate. Ea îl salută zâmbind, dar nu fără a-l măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de in, iar genele, zbătându-se câteodată mai repede, puneau același văl de gingășie feminină pe chipul său hotărât. însă energia și agilitatea pe care o arătau fiecare mișcare, semn clar al exercițiului fizic susținut, erau totuși acelea ale unui războinic. Așezându-se pe un scăunel, Sebastianus luă pocalul de bere pe care servitorul i-l întinse și îl atinse cu el pe acela care se găsea deja în mâna Fredianei: — Pentru această victorie! propuse. Ea, așezată cu picioarele depărtate în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]