1,191 matches
-
la acoperirea discursivă a actelor politice pe care le desfășoară și la eficientizarea manifestărilor verbale, printr-o permanentă raportare la parametrii contextuali ai situației de comunicare. Proliferarea posibilităților de informare conduce la disoluția unei imagini unice asupra realității, locul univocității referențiale fiind luat de cel al pluralității: nu mai există o realitate univocă, ci există multiple imagini ale acestei realități, lecturi din perspective diferite și cu efecte distincte. Într-o lume în care totul este cuvânt și se construiește prin cuvânt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care pun în scenă valorile fundamentale ale unei societăți 58. Cuvântul oferă emitentului politic șansa de a prezenta argumente în vederea consolidării poziției pe care o are, de a promova valori specifice comunității istorice din care face parte, de a modela referențialul politic, potrivit intereselor sale sau ale grupării politice pe care o reprezintă. Limbajul politic oficial se caracterizează prin legitimitatea de a lua decizii, de a stabili semnificația evenimentelor de pe scena politică, de a propune grila de lectură a actelor din
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nivelul receptării, iar utilizarea miturilor politice facilitează asocierea unei dimensiuni evaluative. În strânsă legătură cu tendința de manipulare a limbajului politic, eufemismul urmărește menajarea interlocutorului, dar, mai ales, autoprotecția emitentului. În cadrul limbajului politic, eufemismul devine o tehnică de reconstrucție a referențialului politic, propunând o imagine în acord cu intențiile și aspirațiile locutorului 82. Asumarea unor inovații la nivelul expresiei verbale poate antrena pierderea de capital de imagine pe scena politică, mergând chiar până la excluderea din jocul puterii. Limbaj politic vs. limbaj
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
se distinge fundamental de cel științific, performat deasupra oricăror interese de grup și mobilizând toate metodele și mijloacele de care dispune pentru descoperirea adevărului. Relația limbajului politic cu adevărul este afectată de o serie de factori care influențează adecvarea la referențial, astfel încât zona de suprapunere dintre ceea ce se afirmă în cadrul limbajului politic și ceea ce se petrece în realitate devine nesemnificativă. Printre elementele care afectează relația limbajului politic cu adevărul amintim, pe de o parte, factorii legați de specificul domeniului politic, aflat
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de a construi o lume de esență transcedentală și de a institui o relație între om și sacru. În această viziune, cuvântul joacă rolul unui mediator între ființa umană, înscrisă în lumea profanului, și lumea sacră a divinității. Prin ignorarea referențialului obiectiv, limbajul religios se apropie de autoreflexivitatea limbajului poetic. Dacă la prima vedere limbajul religios și cel politic par radical distincte, ele se apropie la nivelul relațiilor simbolice pe care le construiesc, ambele justificându-și existența prin mecanismele discursive de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
semnificatelor semnelor poetice, considerate în sine, ci constituirea semnificației, prin relația internă semnificat- semnificant și prin relația externă creator-cititor"106. Concluzii În funcție de tipul de cunoaștere și de comunicare pe care le servește, de rolul și modul de manifestare a funcției referențiale în constituirea planului semantic, limbajul înregistrează forme specifice de manifestare: limbaj religios, didactic, politic, științific, filosofic, poetic, juridic ș.a. Identitatea acestora este conferită, pe de o parte, de natura specializată a procesului de cunoaștere și comunicare a cunoașterii, iar pe
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
parte. Identitatea limbajului politic, ca reflectare a raportului dintre esența ființei umane și organizarea social-politică a existenței sale, se construiește prin raportare la dimensiunea pragmatică, care guvernează manifestările discursive din câmpul politicii, prin fenomenul specific de resemantizare, de reconstrucție a referențialului politic, potrivit intereselor emitentului. În ciuda apropierilor pe care le înregistrează față de limbajul publicistic sau de cel juridic, limbajul politic se definește prin trăsături specifice, atât la nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la nivelul expresiei. Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Caracterizarea sintactică oferă informații privind atitudinea emitentului politic față de realitățile prezentate, intențiile discursive ale acestuia și formele lor de manifestare. Variațiile sintactice, topica, recursul la construcții fixe, utilizarea cu predilecție a anumitor raporturi sintactice devin mărci ale situării locutorului în raport cu referențialul reprezentat, reflectând apartenența politică și afinitățile ideologice ale acestuia. În comunicarea politică, expresia stă sub semnul imperativelor de persuadare a publicului receptor, iar opțiunea pentru o organizare sau alta a semnului verbal denotă interesul pentru suscitarea unor efecte particulare la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
În limbajele totalitare, folosirea predilectă a raporturilor de coordonare, în detrimentul celor de subordonare, trădează nu numai nivelarea gândirii, ci și lipsa de substanță la nivelul conținuturilor. Topica limbajului politic, succesiunea semnelor verbale, reflectă focalizarea pe un element sau altul al referențialului politic, oferind informații cu privire la importanța pe care o dețin unitățile de conținut în economia manifestării discursive. Intercalarea structurilor parantetice, intens exploatată în limbajul politic, constituie un procedeu retoric de manipulare a interesului receptorului, cu rol de deplasare a atenției acestuia
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sub semnul finalităților, iar controlul fenomenului de receptare devine imperios pentru realizarea unei manifestări discursive eficiente, cu atât mai mult cu cât comunicarea politică nu vizează prioritar transmiterea de informații, ci legitimarea, justificarea actelor politice, promovarea valorilor ideologice și reconstrucția referențialului politic prin prisma acestora. Distingând între comunicarea în sens de transmitere de semnificații și comunicarea în sens de transmitere de convingeri, Adam Schaff opinează că nu este suficientă înțelegerea semnificației cuvintelor sau a altor semne, utilizate într-o situație concretă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cuvânt, în perspectiva monosemantismului, prin utilizarea sa într-un domeniu de cunoaștere și de comunicare particular. Cuvintele care circumscriu lexicul politic reprezintă, în mare parte, elemente ale vocabularului comun, a căror polisemie include unul sau mai multe sensuri legate de referențialul politic, de obicei sensuri secundare, dezvoltate prin metaforizarea unor cuvinte comune sau proprii (antonomază). În zona denominației sau a referinței politice, sunt atrase unități lexicale care aparțin unor câmpuri semantice variate, mai vechi sau mai recente, precum și elemente ale lexicului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în ansamblu"147, precizează Erving Goffman. Metafora dramaturgică este relevantă pentru specificul comunicării politice care, valorificând recuzita spectacolului teatral (actori, personaje, măști, scenă, culise, decor, spectatori), oglindește modul de construcție a legitimității politice, maniera de raportare a actorilor politici la referențialul politic, la gruparea politică din care fac parte și la publicul căruia i se adresează. Gestionarea impresiilor, expresivitatea actoricească a politicianului, mecanismele regizorale, asumarea unor roluri discursive, simbolistica spațiului sunt tot atâtea elemente care justifică apropierea comunicării politice de spectacolul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
altă parte, protejarea imaginii de sine pe care o promovează locutorul. Dacă în limbajul comun utilizarea eufemismului este apreciată și chiar încurajată, în cazul eufemismului politic, acesta este interpretat în mod curent ca o formă de ipocrizie, de mistificare a referențialului politic, care ar putea afecta legitimitatea situării politice a emitentului. În perspectiva finalităților urmărite de manifestările discursive, locutorul este obligat la selecția riguroasă a expresiilor lingvistice astfel încât acestea să nu suscite atitudini negative din partea publicului receptor. Caracterul histrionic al eufemismului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajului politic din presa românească a secolului al XIX-lea este dat, pe de o parte, de caracterul cultural al limbii, într-o epocă în care normele limbii române nu sunt încă stabilite, iar pe de altă parte, de particularitățile referențialului politic, ale contextului social-istoric care generează conținuturile politice vehiculate. Literatura de specialitate consideră veacul al XIX-lea matricea limbajului politic românesc modern, fără a nega însă existența unor forme incipiente de manifestare ale acestuia în creațiile cronicarilor (cronicile și documentele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cele șase coordonate ale acțiunii politice, indicate de Petru Ioan în Modelul hexadic în politologie 255: (1) comunicatorul sau agentul comunicării politice; (2) audiența sau destinatarul discursului politic; (3) conținutul sau mesajul transmis prin intermediul articolelor; (4) mijloacele de comunicare; (5) referențialul sau contextul comunicării politice și (6) obiectivele, finalitatea discursului politic. Reprezentarea parametrilor epistemologici specifici publicisticii eminesciene se realizează printr-un hexagon ai cărui poli și relații sunt prezentați în Figura 5. Asumarea limbajului politic eminescian ca obiect al analizei situaționale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
efectelor pe care le generează publicistica eminesciană la nivelul receptării, precum și asupra legilor de manifestare a limbajului politic ca mijloc de expresie nu doar a raporturilor de forță din sfera politică, ci, mai ales, ca modalitate de explicitare/ reconfigurare a referențialului politic. Figura 5. Hexada limbajului politic eminescian 4.3.1. Ipostaze ale jurnalistului În ciorna unei scrisori rămasă în manuscris, adresată directorului unui ziar (probabil Iosif Vulcan), la începuturile sale pe tărâmul jurnalismului, Eminescu se prezintă spunând despre sine următoarele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
abordate, folosirea paremiologiei românești și străine în construirea demersurilor argumentative, refuzul oricărei înregimentări politice care i-ar fi pervertit scrisul, respectul față de adevărul istoric și critica la adresa clasei politice. În funcție de finalitățile gazetarului, de mijloacele de semnificare utilizate, de atitudinea față de referențialul evenimențial, de tematica abordată și de natura relației cu publicul cititor, distingem diferite ipostaze ale jurnalistului Eminescu: istoricul, polemistul, specialistul, dascălul, artistul, analistul politic. Fiecare dintre aceste ipostaze își pune amprenta asupra organizării limbajului publicistic, în virtutea obiectivelor urmărite de gazetar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Eminescu nu are nevoie de apărarea nimănui și criticile la adresa sa, ca și laudele, nu sporesc și nu scad valoarea scrisului său"263, subliniem însă că lectura articolelor eminesciene nu poate face abstracție de specificul scrisului jurnalistic, profund ancorat în referențialul evenimențial. O trecere în revistă a principalelor etichete atribuite gazetarului Eminescu precum și a factorilor care au generat aceste judecăți de valoare are ca scop evidențierea mutațiilor înregistrate de-a lungul timpului la nivelul receptării și a prejudecăților care au guvernat
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
structurale din paradigma hexadică, dorim să evidențiem deschiderile pe care le operează un astfel de demers analitic, prin investigarea relevanței ipostazelor jurnalistului eminescian la nivelul ansamblului semnificativ al publicisticii. În funcție de finalitățile gazetarului, de mijloacele de semnificare utilizate, de atitudinea față de referențialul evenimențial, de tematica abordată și de natura relației cu publicul cititor, delimităm șase ipostaze ale jurnalistului Eminescu: istoricul, polemistul, specialistul, dascălul, artistul și analistul politic. O reprezentare sub formă de hexagon a variabilelor emitentului publicisticii eminesciene apare în Figura 6
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cel mult un mijloc pentru a ajunge la scop, pentru a le asigura dezvoltarea, bunul trai, prosperitatea"343. Orizontul informativ pozitiv al publicisticii eminesciene, precizia citatului, apelul constant la surse de autoritate, exigența construcției argumentative sunt generate de fidelitatea față de referențialul istoric și conștiința responsabilității scrisului jurnalistic: "Nu lingușim pe nimenea, pentru că nu suntem în stare de-a spune neadevărul, iar adevărul este singura rațiune de-a fi a unei dări de samă de orice natură"344. 4.4.3. Polemistul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
legătură) și definirea "structurii profunde" a articolelor. Dincolo de structura de suprafață (pamflet, articol de atitudine, notă informativă, cronică), limbajul publicistic eminescian prezintă în structura de profunzime o schemă actanțială de tipul: Figura 7. Structura de profunzime a limbajului publicistic eminescian Referențial Jurnalist Subiect Cititor Întemeiat pe un proces de resemantizare a evenimentelor din sfera publică, limbajul politic eminescian contribuie la construirea socială a realității și la responsabilizarea opiniei publice cu privire la actele și deciziile din spațiul politic. Gramatica textelor publicistice este dirijată
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
caracterizează limbajul politic eminescian, știut fiind că opțiunea pentru o formă paradigmatică sau alta reflectă, în cazul comunicării politice, atitudini, credințe și opțiuni distincte. La rândul lor, aspectele de morfologie evidențiază predilecția pentru o modalitate sau alta de reprezentare a referențialului politic, iar modalitățile specifice de exprimare și organizare a categoriilor gramaticale (persoană, număr, diateză, timp, caz, mod) și particularitățile flexionare își pun amprenta asupra semanticii și pragmaticii textelor. La nivel frastic, publicistica eminesciană se individualizează prin varietatea și expresivitatea construcțiilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
repetiția. Pattern-ul global este de tip plan și diferă de schemă prin faptul că locutorul evaluează elementele în termenii scopului vizat. Pe această linie de interpretare, sintagmatica discursivă eminesciană integrează o componentă narativă N (reprezentată de organizarea secvențială a referențialului politic al epocii), o componentă descriptivă D (constând în prezentarea evenimentelor vieții politice naționale și internaționale), o componentă teoretică T (introdusă pe cale inductivă, deductivă sau abductivă) și o componentă argumentativă A (vizând atingerea obiectivelor jurnalistului). Pe lângă cele patru componente, limbajul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
denotativ, cuvintele având caracter monoreferențial și monosemic. Integrând o componentă informativă accentuată, limbajul jurnalistic relevă însă și valențe conotative evidente, generate de asocierile lingvistice surprinzătoare, de exprimările metaforice, de recursul la ironie și de modalizările operate de atitudinea jurnalistului față de referențialul politic. Astfel, pe lângă inventarul lexical monosemic, ilustrat de termeni precum: administrație, advocatură, alegeri, ambasadă, cadastru, carantină, cesiune, confederație, congres, consiliu, consorțiu, constituție, consulat, decret, protocol, retrocedare, rezoluție, electori, tranzacție, suzeranitate, sufragiu, subvenție ș.a. cuvinte ca liberalism, burghezie, conservator, reacționar, amovibil
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
social, potrivit lui P. Charaudeau 378, capacitatea acestuia de a amalgama cunoștințele și credințele ce definesc societatea secolului al XIX-lea, fără a exclude însă aluviunile memoriei și viziunea prospectivă a jurnalistului. Înregistrând o accentuată dimensiune narativă, care constă în prezentarea referențialului istoric, politic, social al epocii, și sugerând ierarhii ale problematicii sociale, limbajul publicistic eminescian prezintă și o componentă interpretativă, critică și evaluativă, de filtrare a referentului evenimențial prin grila de lectură a gazetarului. Publicistica presupune o serie de selecții la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]