1,168 matches
-
împarte dreptatea regelui, la care toți locuitorii regatului pot face de acum înainte apel în legătură cu judecățile pronunțate pe domeniu și în afara domeniului. La sfîrșitul secolului este creată *Camera conților curia in compotis -, care verifică gestiunea resurselor financiare în creștere ale regalității. Dacă vasalii și marii baroni continuă să frecventeze cu asiduitate curtea regelui, o nouă categorie de agenți competenți și zeloși în serviciul puterii regale populează organismele centrale și umple birourile acelor baillis și seneșali. Pe aceste baze, regele poate începe
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Parisul însumează singur toate funcțiile urbane. Este, în secolul al XIII-lea, un oraș tripartit: cetatea, orașul și universitatea. În centru, insula Cetății adăpostește funcțiile cele mai vechi: funcția politică, în palatul mărit neîncetat pentru a primi noile servicii ale regalității și funcția religioasă în jurul catedralei Notre-Dame, atît de nouă. Pe malul stîng, încă rural și puțin populat se desfășoară activitățile intelectuale în sînul universității, corporație de profesori și studenți care și-a primit statutul în 1215. Pe malul drept, orașul
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
într-o Uniune Sfîntă a catolicilor sau Ligă Sfîntă, din care Henri de Guise caută să facă un instrument al ambițiilor sale personale. Între cele două, "politicii" sau "malcontents" îi grupează pe catolicii moderați, mai ales ofițeri care doresc ca regalitatea să se plaseze deasupra grupărilor. Ei sînt susținuți de ultimul fiu al lui Henric al II-lea, François, duce de Alençon, ambițios și încurcă-lume, care, pe deasupra, mai duce și o politică personală și uneltește împotriva fratelui său. Către 1580, pare
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
17 și 20 iunie 1789, într-o Adunare națională și constituantă. Și cum, la 14 iulie, luînd Bastilia, poporul își afirmă capacitatea de a-și impune voința, nu îi rămîne puterii decît să accepte starea de fapt. Și, prin aceasta, regalitatea șterge două trăsături din puterea sa absolută, originea divină puterea nu mai vine de la Dumnezeu, ci de la națiune și dreptul de a face legea aceasta, de acum încolo, va depinde de un text constituțional. Odată cu ordinea politică, ordinea socială este
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
început, de prudența politică a lui Ludovic al XVIII-lea. Frate al lui Ludovic al XVI-lea, contele de Provence a luat titlul de Ludovic al XVIII-lea în 1795, la moartea orfanului din mănăstirea Temple. El dorește să "naționalizeze regalitatea și să regalizeze națiunea". Dar, dacă prima restaurație, în 1814, s-a făcut fără probleme, a doua Restaurație (după stîrnirea pasiunilor de către Cele o Sută de Zile, întoarcerea la putere a lui Napoleon urmată de înfrîngerea de la Waterloo) este însoțită
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
citesc pe un mormînt ceva în genul: Nu vreau să fie îngropat aici și ginerele meu. Știe el de ce. Umor (involuntar?) post-mortem. 3 august Regina-mamă împlinește o sută de ani. O sărbătorește întreaga Anglie. Și nu numai. Întrupînd, de mult, regalitatea ca unică rațiunea de a fi a unui fost mare imperiu, a magnificei Anglii contemporane, centenara e înconjurată de dragostea sinceră a "supușilor" ei, veniți s-o felicite de peste tot (pe cont propriu, nu aduși cu garnituri speciale și în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
consumă pe un continent de la care am așteptat (și așteptăm) tradițional, aproape mitic, doar mesaje autentic democrate. Numai monarhia are dreptul (divin) de a-și perpetua familial existența. Și vedem cu toții ce performanțe de civilizație cunosc statele care, neabătut, decid regalitatea. Pentru că (iarăși vedem cu toții) propensiunea spre dinastie a celei mai nenorocite părți a omenirii este un fenomen tipic al "socialismului" de lume a treia. Și cu ce catastrofale rezultate! Oricum, sună urît urechilor noastre chermezele zornăitoare în mijlocul cărora perorează, cam
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
băiețică de la ușa mea, nu altul probabil decît expozantul de aici, are ce are cu antipaticul cuplu. Și culmea: silueta-i finuță din ușă n-avea nimic din grosiera obtuzitate proletară a regimului care-și făcuse marotă din ponegrirea tradiționalei regalități românești. Și-atunci? Ce relații ar exista între această surprinzător de promițătoare pictură și puseurile pamfletare antimonarhice transcrise cam nătîng pe etichete? Nici una. Da, dacă în următoarea sa expoziție de la Cupola locul tronului atît de vulgar zeflemisit acum ar fi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ignorate de maeștrii săi, pentru că, numai împreună cu acestea, obiectele-mărturii − subiectul predilect de studiu al istoricilor de la Annales - pot da o imagine completă a lumii medievale. Spre exemplu, atunci când a fost necesar, ceremonialul de curte, simbolicul și ritualul au sprijinit întărirea regalității în cadrul sistemului politic al societăților cu o economie de tip feudal. Conform viziunii lui Le Goff, pentru o mai bună cunoaștere a epocii respective, documentele care vorbesc despre aceste lucruri trebuie interogate din nou și puse în relație cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a Romei, el nu putea intra în "familia de regi" a lumii medievale, în acea Weltbeherrschungsorganisation, în frunte cu basileul bizantin în lumea ortodoxă. În plan juridic, actul lui Nicolae Alexandru din 1359, care constituia o ieșire fățișă din vasalitatea regalității angevine, are aceeași greutate ca biruința de la Posada, desăvâr- șind-o. Din acest moment, în titlul voievodal apare și calificativul de samodârjeț, echivalent al atributului imperial bizantin autocrator, cu egalul său românesc "singur țiitor". Calificativul are aceeași semnificație cu formula rex
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
delegate pentru a guverna și a gestiona comunitățile și culturile creștine, îi este acordat dreptul inalienabil al judecății în plan terestru. Spre diferență de occident, Bizanțul și zonele sale de influență, precum Țările Române, nu operează disocieri (în principiu) între regalitate și funcția sacerdotală (Pippidi 50-58). Împărat sau voievod, ipostaza supremă a vieții pe pământ moștenește natura christică duală, cumulând spiritualul și materia într-un unic "uns al lui Dumnezeu". Ca urmaș al basileilor, voievodul român reiterează și el funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau voievod, ipostaza supremă a vieții pe pământ moștenește natura christică duală, cumulând spiritualul și materia într-un unic "uns al lui Dumnezeu". Ca urmaș al basileilor, voievodul român reiterează și el funcția de judecător, înscriind în imaginar, prin codul regalității, un mit totalizator al pattern-ului de sorginte divină. Unde Domnul Dumnezeu, carele mai nainte de a zidi lumea au cunoscut și au ales vasele Tale (cum zice Apostolul) acela dară ce au cunoscut și pre Măria Ta ales vas
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
autohtonizat în urma preluării unui ansamblu cinegetic meridional), sacrificiul animalului-gonaci, înălțarea pe stâlp a capului de bour, înființarea noii lumi (centrul ei fiind vatra). Etapele mitului marelui vânător, combinate cu cele ale mitului întemeierii, se fixeaxă cu ajutorul formelor simbolice ale "diurnului" (regalitatea, drumul ascendent/descendent, muntele, focul, stâlpul, sulița) și ale "nocturnului" (bestiarul, apa, labirintul, întunericul, vatra). Vânătoarea, expediția cinegetică armată condusă de stăpânitorul feudal, era un motiv familiar cărturarilor români. O întâmplare de vânătoare furnizează elemente pentru descifrarea împrejurărilor în care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și al existenței se face datorită apariției unui cronotop particular, politic (noul spațiu statal, aflat într-un timp al fondării instituțiilor de drept), corelat cu o nouă tipologie voievodală, a apărătorului creștin. Fixarea în memoria colectivă a atâtor ipostaze ale regalității poate fi pusă tot pe seama faptului că medievalii români au trăit sub presiunea permanentei amenințări venite dinspre puterea otomană, asimilată în imaginarul popular, în cel istoriografic și în programele iconografice ale lui Petru Rareș cu imaginea (anti-modelul) diavolului. A transforma
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
eschatologic, va reface în mod indubitabil dreapta ierarhie a valorilor (departe însă de justiția politică și de justiția de drept, așa cum erau ele definite și exercitate în practica multor state europene). Pe fundalul exemplelor din Geneză sau din Apocalipsă, anti-modelele regalității sunt comentate cu tonul mustrător și expresiv paremiologic din Gesta romanorum și Albinușa, din textele parenetice (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331) și din Istoria ieroglifică. Pentru această lume medievală aflată în căutarea (naturală a) dreptei-măsuri, scrierile de genul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
lui Neculce aplică în ierarhizarea lumilor imaginare o etică ortodoxă de tip coercitiv, dar care se înclină în favoarea deciziilor autocrate, până la acceptarea voievodului drept model formativ, deși era și un "degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat". Totuși, violența acestor secole ale regalității militante, ce se revendică din cea mai înfricoșătoare putere în care crede și pe care o respectă omul medieval - divinitatea însăși −, menține în echilibru mersul lumii (creștine) și relația dintre laic și religios. Summum al modelelor voievodale, Alexandru Macedon − întemeietor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Fondator de civilizație, figură foarte populară la nivelul comunității, el dublează într-o oarecare măsură modelul politico-religios și cultural al lui Constantin I. Eroul Alexăndriei (text din Codex Neagoeanus), deși este adaptarea locală a unui personaj străin, întruchipează suma atributelor regalității, atât de dragi imaginației mitizante românești (Moraru 60-82). Alexăndria, roman pseudo-cavaleresc al inițierii viitorului autocrat, este și o narațiune în spirit hagiografic, ce fixează în cultura și în imaginarul medieval românesc figura apologetului militar - cunoscută și din scrierea Varlaam și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acestuia macheta Constantinopolului, iar al doilea chiar macheta bisericii reconstruite, Hagia Sophia). Ecoul literar incontestabil al acestei lumi, "adunate" în jurul simbolurilor puterii - în principal, al imaginii tronului -, se regăsește în cărțile populare, acolo unde este proiectat un întreg cod al regalității și al investirii itinerante, prin descrieri ample ale treptelor inițierii și ale probelor la care este supus cuceritorul "universului împotrivă", acesta fiind construit pe structuri mitologice de sorginte antică. Din suprapunerile nivelelor laic, religios cult și religios popular și din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
conservatoare, aflat sub influența unor culturi și credințe diferite (catolică, post-bizantină, musulmană), imaginarul medieval local se configurează în cadrul ortodoxiei la joncțiunea, printre altele, dintre: verosimil (de tip mitic, legendar sau biblic) și neverosimil (fabulosul popular); istorie instituțională a puterii (simbolistica regalității) și tipologie a autocrației românești (domnitor-cruciat sau întemeietor, dar și abateri morale sau instituționale de la regulă, plasate în registrul senzaționalului); sinteze ale istoriei locale (cronici) și cărți de învățătură (mixte în compoziție, laic-religioase); divin și monstruos. Într-o continuă metamorfoză
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
-mi-a haine de piele/ păcatul și mie,/ dezbrăcându-mă de veșmântul țesut de Dumnezeu. (Canonul Mare, II a 12) Textul și imaginea ne atestă faptul că regimul de vizibilitate publică al medievalității era dominat de gesturile de omagiere a regalității și a eroicului și de manifestările puterii voievodale, boierești sau negustorești; "aparițiile" masculine sunt transferate în imaginar sub forma modelelor și memorate în registrele descrise anterior în funcție de valoare și de performanță concretă. Sub "mâna" autoritară a stăpânului, pater familias, stau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
un singur portret feminin, al doamnei Ruxandra, soția lui Alexandru Lăpușneanu); mai târziu, Divanul lui Cantemir propune o reflecție doar aparent modernă asupra dihotomiei trup−suflet, implicit feminin−masculin, realizând de aici, de fapt, o mutație specific medievală pentru imaginarul regalității, înspre simbolul pământului stăpânit, care preia și atributele unei mirese. "Nuntirea" care are loc prin ceremonialul înscăunării așează imaginea pământului mai presus de corelativul său uman, femeia - stigmatizată de păcat -, simplu mijloc pentru o continuitate asumată orgolios de către bărbat ("Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
muntene nu se poate vorbi de egalitate în cadrul cuplului, sunt menționate totuși aici câteva chipuri de mame de domnitori, nu pentru a inaugura însă vreo răsturnare de situație socială și nici pentru o reconsiderare a femininului. Preluând modelul suprem constantinian, regalitatea locală, vrând cu orice preț a da toată strălucirea efigiei pământene a descendentului domnesc, nu putea înlătura o relație ce avea menirea să sensibilizeze profund, în lumina dublului sacru Iisus-Fecioară: aceea dintre stăpânul autocrat și mama sa. Iată că masculinitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și sfințenie, între cotidian și dogmă, dar mai mereu în interiorul casnic, femeia din evul mediu românesc ne apare în scrierile culte supusă, tăcută și redusă la tiparul desăvârșit în comun de biserică și de puterea laică masculină. Cărțile populare: dincolo de regalitate și de cotidian Situate în spațiul culturii la granița dintre scris și oralitate, cărțile populare dezvoltă pe structuri narative de basm o tematică mitico-religioasă și un tip de fantastic adaptat la scenarii cu aparență realist-istorică. Prin integrarea lor, imaginarul românesc
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și prin fabulosul și rolurile specifice basmului; pe de altă parte, elementul creștin suprapus peste cel păgân adaptează materia narativă la exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia "înaltă", sub imperiul pattern-ului biblic. Ca proiecție în fantastic, compensatorie față de imaginarul regalității misogine (sub influența bisericii), cărțile populare ar fi trebuit să aibă ca subiect mai degrabă o lume feminină, a interiorității sensibile, eliberate de obsesivele coduri ale eroicului. În parte, așa se și întâmplă. Însă, fiind ei înșiși autori/traducători și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
arată a birui. (Ion Zoba din Vinț. Pentru sângurul țiitoriul gând. BAR, CRV 86: 740 II, 741 I) Simbolistica "recipientului [a trupului, n.n.] și a habitatului" (în terminologia lui Durand) include și motivul cupei, relevant în imaginarul puterii pentru că reprezintă regalitatea (alături de sceptru), dublând semnificația coroanei. Domus-ul, asimilat atât cu teritoriul politic, cât și cu creștinătatea, atât cu trupul matern, cât și cu casa sau cu mormântul, este și cel mai complex motiv spațial, dar și cel mai dificil de structurat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]