18,995 matches
-
preț de minute bune, că m-am întors în timpul și în atmosfera Parisului de la începutul anilor '50. Am savurat limba splendidă în care textul lui Ionesco se simte confortabil, am urmărit gesturile și am redescoperit jocurile și glumele pe care regizorul și autorul le făceau în timpul repetițiilor (așa s-a născut, nu-i așa, și titlul piesei...). Am descoperit un fenomen. Am încercat să descifrez, privind spectacolul cu mare drag și fără nici un fel de prejudecată sau spirit critic țîfnos - nu
Trecut prezent prezent trecut by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10242_a_11567]
-
cheală de Eugčne Ionesco. Regia: Nicolas Bataille. Decor și costume: Jacques Noel. Distribuția: Jacques Legre -Domnul Smith, Marcelle -Jeanne Bretonniere -Doamna Smith, Roger Defossez - Domnul Martin, Simone Mozet - Doamna Martin, Nicole Huc - Mary, Claude Leblond - Pompierul. Cu participarea extraordinară a regizorului Nicolas Bataille.
Trecut prezent prezent trecut by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10242_a_11567]
-
în orice caz, filmul - care e, totuși, peste medie în materie de subtilitate a instaurării groazei - are ca principal defect poate nu atît o epică sumară, cît o bogăție de mijloace al căror efect, în loc să se adune, se anulează reciproc. Regizorul evită cu succes excesul de animație și de efecte speciale într-un registru colosal, ceea ce este un mare merit, mai ales dacă sursa de inspirație a fost un joc video. în multe dintre scene, monștrii tenebroși sînt actori costumați și
Un horror mainstream by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10243_a_11568]
-
se simte pe tot parcursul filmului. Numai că tocmai de aici se trage marele neajuns al lui Silent Hill: dintre toate sursele imaginabile ale fricii, de la întuneric la gîndaci și de la obiecte cu un vag iz medieval la arătări supranaturale, regizorul nu vrea să aleagă una în jurul căreia să construiască groaza. Preferînd să le aibă în film pe toate, sentimentul nu apucă niciodată să se dezvolte complet, pentru că, de fiecare dată își face apariția un nou element care întrerupe crescendo-ul
Un horror mainstream by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10243_a_11568]
-
vrea un soi de demonstrație pentru ideea că umanitatea elementară (reprezentată mai ales de sentimentele materne, uneori instinctive) este de preferat fanatismului religios, care, în cele din urmă, se dovedește a fi sursa ultimă a tenebrelor. în aceste scopuri pedagogice, regizorul merge pînă acolo încît pune în scenă arderea pe rug a unei polițiste eroice și blonde. Jocul actorilor nu are nimic deosebit și se încadrează perfect în tiparul dramatic obișnuit în filmele americane. Radha Mitchell (din Finding Neverland și Melinda
Un horror mainstream by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10243_a_11568]
-
în competiție, pînă acum a ajuns în cinematografe unul singur - Pictăm sau facem dragoste (Franța). Marele Premiu și Premiul pentru Imagine au mers anul acesta în Maroc, recompensînd pelicula Heaven's Doors, a fraților Swel și Imad Noury. Cei doi regizori descriu o lume ambiguă, la limita dintre sărăcie și mica infracționalitate urbană, animată însă de sentimente de datorie față de familie. Filmul meu preferat de la "Anonimul" nu a fost însă acesta, ci, cu siguranță, cel care a luat Premiul pentru Regie
Un horror mainstream by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10243_a_11568]
-
Însă nici urechi care să audă, nici ochi care să vadă. Miopia birocraților a Împiedicat MAE-ul să remarce măcar „PR-ul” pozitiv adus României de spectacolul The Legend of the Evening Star pus În scena În 2005 de un regizor american În „buricul” Manhattan-ului. A fost ignorat ca importanță și de către ICR, care l-a menționat printr-un email colectiv trimis romanilor, În românește (sic!) cu doar 3 zile Înainte de premieră (unde nu a venit nici un oficial!). Spectacolul a fost
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
un sens similar recent, pentru forma neutră: "Care este (de regulă) opțiunea din meniul File care ne permite ieșirea dintr-un editor?"; "Editoarele de text sunt programe utilizate pentru redactarea și. tipărirea de scrisori și alte documente" etc. Pentru cuvintele regizor și revizor norma din 1982 impunea clar accentuarea pe finală (regizór, revizór), deși în uz era deja foarte răspîndit accentul pe silaba penultimă (pe care Graur o considera, în articolul citat, tot o abatere și o ciudățenie); DOOM 2005 validează
Editór / edítor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10349_a_11674]
-
Aceea este Eu, tu și toți cei pe care îi știm, dar voi începe cu prima, anume Păpușile rusești, continuarea și sora siameză a lui Euro-mix (în original L'Auberge Espagnole). Auziți ce zice caietul de presă al noii pelicule: "regizorul Cédric Klapisch nu avea în vizor o continuare a poveștii din L'Auberge Espagnole, însă dorința sa de a lucra din nou cu distribuția acestui film, alături de amintirea satisfacțiilor pe care filmul i le oferise și a plăcerii cu care
Păpuși și pantofi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10357_a_11682]
-
dacă nu vrei și nu vrei să te culci, poți să stai de vorbă și să cînți pe sub poduri sau în Place de l'Horloge împreună cu celebrii hipioți avignonezi. Unul dintre ei a ajuns deja mare, a fost luat de regizorul Eric Lacascade în Les Barbares... Ca să reziști, trebuie să fii bun prieten cu ordinea și rigoarea, să-ți fixezi prioritățile, să-ți marchezi conferințele și dezbaterile care te interesează, expozițiile, muzeele, spectacolele, spectacolele-lectură, orarul curselor spre locurile de joc din afara
Festivalul de la Avignon (2) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10355_a_11680]
-
cel mai important, poate, peisaj teatral al mișcării din Franța, și nu numai, locul unde îți poți face o idee limpede despre ce se întîmplă în spațiul acesta cultural, care sînt numele mari, noi sau nu, și ce fac acum, regizorii selecționați sînt prezenți cu una, două, trei sau chiar patru producții, înțelegi care sînt tendințele, direcțiile, care sînt spectacolele semnificative, memorabile, cele impuse, cele susținute sau, dimpotrivă, care sînt descoperirile din alte zone culturale, din Europa de Est, să spunem, din țările
Festivalul de la Avignon (2) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10355_a_11680]
-
modificat emoțional, mereu liber, însă, deschis, tolerant și, în același timp, simțind cum îți supui simțul critic unui exercițiu rafinat. Dincolo de Curtea Papilor, fabuloasă și mereu răvășitoare, centrul absolut al festivalului, spațiile de joc au povestea lor, a relației cu regizorul care le-a descoperit, care le-a introdus în circuit, sînt purtătoarele replicilor și gesturilor actorilor, dansatorilor, sînt impregnate de vechi și de nou, totodată, de clasic, de experiment, de ceea ce înseamnă să joci în aer liber. O întreagă industrie
Festivalul de la Avignon (2) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10355_a_11680]
-
trupa sa de actori, că Vassiliev a prezentat, la Carriera de la Boulbon, două producții-studii, le-aș numi, Mozart și Sallierri și Iliada cîntul XXIII, că Edward Bond a fost un dramaturg, din nou, la mare preț, pe gustul unora, iar regizorul Alain Francon a pus în scenă trei texte ale lui - Naitre, Chaise și Si ce n'est toi, după care nu m-am dat în vînt, după ce le-am prins codul, că Peter Brook a prezentat ultimul său spectacol de la
Festivalul de la Avignon (2) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10355_a_11680]
-
le-am prins codul, că Peter Brook a prezentat ultimul său spectacol de la Bouffe du Nord, Sizwe Banzi est mort, că Frederic Fisbach, artistul asociat de anul viitor, proaspăt întors din Japonia, a jucat Gens de Seoul, spectacol pe care regizorul l-a făcut cu o trupă japoneză, Setagaya Public Theatre, interesat fiind de muzicalitatea cu totul specială a limbii, culturii și civilizației nipone. Că Eric Lacascade a pus în scenă - și a jucat la Curtea Papilor - Les barbares de Gorki
Festivalul de la Avignon (2) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10355_a_11680]
-
și însoțitorul lui se desprind, ușor, din noapte și se duc în zi. În toate zilele mele ce vor urma după acceptarea noastră, a spectatorilor, la această confesiune a unui mare artist, Bartabas. La celălalt pol, Joseph Nadj, coregraful, dansatorul, regizorul, pictorul, fotograful și Miquel Barcelo, pictor, sculptor și ceramist, renumit, și el un fel de rebel, de însingurat, altfel decît Bartabas sau decît Nadj. Paso doble la Eglise des Celestins. Confesiunea gravă și burlescă a doi mari artiști. O demonstrație
Festivalul de la Avignon (2) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10355_a_11680]
-
Puiu, care tocmai luase premiul pentru filmul său, Moartea domnului Lăzărescu. Totul fusese simplu. "Dl Lăzărescu" fusese bine primit la vizionarea cu public, se scrisese bine despre el în cîteva reviste de cinema din Franța, dar și prin ziare, încît regizorul era încîntat. Ce putea aștepta mai mult? Premiul? Nu intrase în calculele lui. Nu intrase nici în calculele agențiilor de pariuri specializate din țară. Nici măcar un singur critic român n-a îndrăznit să riște pronosticul că filmul lui Puiu are
Cum au învins românii oculta la Cannes by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10585_a_11910]
-
cred că, mai degrabă, Criști Puiu s-a trezit cu temerile că, după filmul său multipremiat, nu mai poate scoate "orice" și că are o imagine de apărat. Oricum, radical în declarațiile sale pe vremea cînd nu era decît un regizor promițător, Criști Puiu pare să fi devenit enervant pentru cinefilii care nu cred că acest regizor are șanse de a deveni profet și acasă la el. În acest an însă, un alt regizor român, Corneliu Porumboiu, da două lovituri la
Cum au învins românii oculta la Cannes by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10585_a_11910]
-
nu mai poate scoate "orice" și că are o imagine de apărat. Oricum, radical în declarațiile sale pe vremea cînd nu era decît un regizor promițător, Criști Puiu pare să fi devenit enervant pentru cinefilii care nu cred că acest regizor are șanse de a deveni profet și acasă la el. În acest an însă, un alt regizor român, Corneliu Porumboiu, da două lovituri la Cannes. Ia Premiul pentru Cel mai Bun Film European și, mai ales, în secțiunea competiției pentru
Cum au învins românii oculta la Cannes by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10585_a_11910]
-
pe vremea cînd nu era decît un regizor promițător, Criști Puiu pare să fi devenit enervant pentru cinefilii care nu cred că acest regizor are șanse de a deveni profet și acasă la el. În acest an însă, un alt regizor român, Corneliu Porumboiu, da două lovituri la Cannes. Ia Premiul pentru Cel mai Bun Film European și, mai ales, în secțiunea competiției pentru marile premii ale festivalului castiga Marele Premiu pentru Debut Regizoral. Iar filmul lui Cristian Mitulescu primește, în
Cum au învins românii oculta la Cannes by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10585_a_11910]
-
ar putea avea succes oriunde, prin subiecte de tip parabolă universalista. După 15 ani de viață mai curînd în curs de normalizare decît normală România începe să se impună în lumea mare a filmului. A fost nevoie, pentru asta, de regizori care să nu-și facă filmele cu gîndul de a da lovitura la marile festivaluri și nici pentru a se despărți demonstrativ de trecutul comunist în care au facut filme. Poate însă că dacă regizorii mai vechilor generații nu ar
Cum au învins românii oculta la Cannes by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10585_a_11910]
-
fost nevoie, pentru asta, de regizori care să nu-și facă filmele cu gîndul de a da lovitura la marile festivaluri și nici pentru a se despărți demonstrativ de trecutul comunist în care au facut filme. Poate însă că dacă regizorii mai vechilor generații nu ar fi tratat numai subiecte din cauza unei viziuni mai mult sau mai putin deformate de trecut, tinerii n-ar fi știut de ce să se ferească. Chiar dacă e o consolare aproape imposibilă, bătrînii care s-au crezut
Cum au învins românii oculta la Cannes by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10585_a_11910]
-
există dacă nu le povestești, în a le depăna stă tot farmecul!...". Voluptatea investigării se asociază cu cea a relatării, a confesiunii. Cesar scrie scenarii, scrie anonime, sugerează conspirații, de altfel condiția sa primă de delator se suprapune celei de regizor al existenței, de păpușar ce manevrează marionete, într-un cuvânt de autor. în fapt, echivocul privitor la identitatea autorului este cultivat cu intenție. Cine este de fapt Cesar Leofu?... Cesar-autorul. Cesar-personajul, Unchiul Cesar, Cesar torționarul? Așa cum nu există o singură
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
dinafara plus microbul scenei care imi intrase în existența și care nu avea să mă părăsească pe tot parcursul activității mele, adică până la pensie. Poate că de aici, adică nu poate, ci precis, mi se trage carieră de actor și regizor artistic. Prin anii 1975-1976, fiind regizor artistic la televiziune și realizând niște emisiuni cu rapsozi mi-am adus aminte de Nea Costică. Știam că în afară de a interpreta piese de teatru cântă și niște balade haiducești acompaniindu-se la vioară. Adeseori
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
intrase în existența și care nu avea să mă părăsească pe tot parcursul activității mele, adică până la pensie. Poate că de aici, adică nu poate, ci precis, mi se trage carieră de actor și regizor artistic. Prin anii 1975-1976, fiind regizor artistic la televiziune și realizând niște emisiuni cu rapsozi mi-am adus aminte de Nea Costică. Știam că în afară de a interpreta piese de teatru cântă și niște balade haiducești acompaniindu-se la vioară. Adeseori dădea spectacole cu alt rapsod vestit
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
măcar el infirmă o critică pe care am auzit-o relativ des la adresa lui Puiu: Dom'le, a învățat de la Caranfil să facă filme pe gustul străinilor și să nu-și bată capul cu spectatorii români". Afirmația lui Ebert atestă că regizorul a reușit să pună degetul pe un pretext local al artei care însă depășește locația. Din nou îmi bag nasul în cutia Pandorei, în speță toată disputa stîrnită de Lăzărescu pe teren autohton. Că filmul ne arată ca pe niște
O moarte care nu dovedește nimic by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10562_a_11887]