14,792 matches
-
camuflaj și puloverul meu albastru și mare. M-am gândit la pielea ei sub atingerea degetelor mele, la coastele și la șoldurile ei. M-am gândit la părul ei negru și ud căzut peste ochii și obrajii și nasul și respirația ei și la sunetele pe care le scotea ea suflându-l, mișcându-l. Gândurile mă străpunseră ca niște ace încinse. — E aproape miezul zilei, spuse, văzând că mă mișc. De sub ambii saci de dormit, m-am ridicat cu greu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pantalonilor mei și șoptind mai târziu, toate astea fără a-și abate atenția de la doctor. Bătrânul era pe cale să răbufnească la rândul lui, un baraj verbal schimonositor de sub masa aceea de păr. Aproape că se și întâmplă, lumea trăgându-și respirația ca marea care se retrage înaintea unui val tsunami, însă n-o făcu, nu răbufni. În oala aceea sub presiune, ceva cedă. Fidorous își scoase ochelarii cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
întrebare simplă - există o cale de a-l opri pe rechin? Cu spatele, doctorul spuse: — De ce mă întrebi pe mine? Întreba-o pe iubita ta. — Cum? I-am văzut umerii ridicându-se și lăsându-se în jos: o înlănțuire de respirații profunde. Într-un târziu, se întoarse. — Bine, atunci. Dacă chiar vrei să știi, uite: închipuie-ți că fugi de ceva uriaș. Închipuie-ți că fugi de o creatură cu o singură minte enormă care locuiește sute de corpuri. — Ce? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bifări, cruciulițe, semne de exclamație și întrebare, toate înăuntru, deasupra sau în jurul listelor de taverne și pensiuni și baruri și orașe și trasee și plaje. — O, Doamne. Nici o forță în spatele cuvintelor, doar ele ieșind, scurgându-se afară din mine odată cu respirația. Degetele mele atinseră adânciturile, urmele lăsate de pix, colțurile îndoite ale paginilor. Clio. Ghidul lui Clio. Adevăratul scris de mână al lui Clio Aames chiar în fața mea. Cuvintele și urmele de pix se întrepătrunseră și se rostogoliră laolaltă pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
parte În alta a trupului. - Ce faci aici, Șasa? - Nimic... Era un sentiment Îngrozitor. Și parcé oasele pieptului nu ar fi fost ale lui, ci ar fi fost niște oase stréine care-i intrau prin spinare rupîndu-i carnea și fécîndu-i respirația greoaie și raré, ca și cum și-ar fi interzis sé mai respire aerul acelei nopți vinovate, acelei nopți din amintirea lui În care s-a gîndit sé facé asta. Ce se va spune despre el? Îi plécea sé se agațe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, București 7 iunie 2000. Adevărat florilegiu sacru "...Cartea pe care ne-o oferă astăzi distinsul om de cultură Nicolae Mareș este, de fapt, prima biografie, primul eseu de largă respirație spirituală scris în limba română despre Papa Ioan Paul al II-lea. Mă bucur foarte mult să observ că românii sunt interesați de biografia Papei, cititorii acestei cărți având în plus privilegiul de a se întâlni cu o ipoteză dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
o femeie din lumea cumsecade a satului patriarhal, ca bunica Leonora. Cu bucurii timide și zîmbete timide, cu gesturi timide și cuvinte timide. Pantofii de duminică, feriți cît se poate de... glodul strămoșesc, icoana Sfîntului Gheorghe, înnegrită de flăcările lumînărilor, respirația paradisiacă, atunci cînd răcoarea dimineții de Florii pătrunde plămînii. Știu că simplitatea asta a vieții de țară e doar închipuită, scoasă din basme. Cruzimea săracului, viclenia săracului, duritatea lui mi-au fost ascunse de-ai mei. Nu erau nici feți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să i se topească volumele (Portrete și controverse și Criminologie dialectică) deși Vitner i le elogiase în "Scînteia". Reacția lui Vitner? L-a elogiat pe Teohari pentru că l-a închis, în fine. M-am înfierbîntat. Aștept să mi se liniștească respirația. Șichy îmi ia între degete încheietura mîinii ca pe-o tijă de floare. Ca să nu spun ca pe-o crenguță uscată. Îți povestesc toate astea ca să înțelegi că nu era de glumit cu "directivarea". Deveneai non-persoană: blam/interdicție de tipărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
roz a lor. Proteguiți de membrana livingului, înconjurați de picturi, stînd de vorbă. Conversația se întinde ca ierburile crescute în iazul Dorobanț. Chipul lui Șichy, îmbujorat de sfială și de foc, pîinea prăjită, un tacîm scăpat, butucul prăbușit în jar, respirația gură la gură, dinții mici. Rusalin căutîndu-i cu limba gropițele din obraji. Șarpele casei ticăie ca un ceas demodat. Percepi iepurele rață și rața iepure, ca-n desenul lui Wittgenstein, se îndoiește vocea a doua. Și de ce n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
din burta umflată a ghețarului. Acolo l-am pierdut pe prietenul meu. Nu-mi pot explica cum. Căci îmi amintesc perfect și astăzi cum am auzit scrijelitul schiurilor lui în urma mea, după ce-am sărit peste peretele abisal, chiar și respirația i-o mai aud și astăzi deosebit de clar. Și totuși el nu a mai venit. I-am pierdut urma. L-am căutat preț de câteva zile cu echipele de salvamontiști. Nu s-a găsit nicio urmă de-a lui, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dar neîndoios frumoasă, intră prin stânga. Poartă o rochie galbenă cloș, strânsă pe mijloc, cu bretele și un strat de dantelă îi iese de sub tiv. Ține în mână o floarea-soarelui mare, cu tulpina înaltă, din care inspiră adânc cu fiecare respirație, cu zgomot, ca și cum și-ar trage seva vieții direct din ea. Se întrerupe din când în când, pentru a se adresa publicului, apoi își înfige iar capul în corola uriașă a florii, ca și cum și-ar face respirație artificială.) Mă numesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
adânc cu fiecare respirație, cu zgomot, ca și cum și-ar trage seva vieții direct din ea. Se întrerupe din când în când, pentru a se adresa publicului, apoi își înfige iar capul în corola uriașă a florii, ca și cum și-ar face respirație artificială.) Mă numesc Pulcheria și sunt nemăritată. Mama m-a sfătuit că în comunism nu e bine să te măriți și să ai copii, pentru că nu ai ce să le dai să mănânce sau ce să le oferi când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și dens ca o mlaștină, prin care abia am putut să-mi croiesc drum înapoi către locul dezastrului, unde probabil zăcea prăbușit însoțitorul meu "cățărat" și înghițit de vintrele bibliotecii. Și drumul spre locul damnat a durat o eternitate... cu respirația tăiată, ... căci aerul era complet irespirabil... Și pe parcursul acestor clipe dilatate, eu mă gândeam la istoria acestei povești răzbunătoare.Ea și-a făcut veacul prin sertare și a ieșit acum la lumină să provoace nenorociri. În același timp, reflectam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lent ca o desfășurătoare, cum pierd înălțime și mă prăbușesc. Simt deja că am atins orizontalitatea și trupul meu se relaxează încet la contactul cu solul, se destinde, se deconcertează... Pleoapele încep să se miște, deschid ochii larg... îmi ascult respirația grea și sacadată. Somnul meu și al Arinei Gnomul Un strat gros de întuneric mă desparte de imaginea mea din oglindă. Îmi intuiesc forma grevată în beznă, așa cum s-ar reflecta ea în oglinda de la capătul patului, înaltă până în tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
senzație oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația greoaie pompând în urechi. De altfel, nu sunt nici măcar sigură că e vorba de respirația mea. De spaimă, aproape că nu mai respir, dar ceva gâfâie în spatele meu... mă înconjoară, mă strânge, mă înglobează. Vreau să strig, dar nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația greoaie pompând în urechi. De altfel, nu sunt nici măcar sigură că e vorba de respirația mea. De spaimă, aproape că nu mai respir, dar ceva gâfâie în spatele meu... mă înconjoară, mă strânge, mă înglobează. Vreau să strig, dar nu-mi pot dezlipi buzele. În fața mea, fereastra cu perdeaua trasă lasă să pătrundă lumina surdă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu părul alb și ovalele fețelor distorsionate, cu gura expandată și colțurile ridicate înspre urechi, râdeau cu gurile arcuite, râdeau din ochii alungiți ca niște agrafe. Și, în nemișcarea lor, numai râsul se propaga de la unul la altul, ca o respirație. Tonuri de portocaliu, arămiu, galben și arareori verde se întrețeseau și formau noi nuanțe cu modificările de lumină. Lumina se metamorfoza cu fiecare popas al soarelui între doi nori și culorile în transformare aduceau cu ele schimbări subtile în peisaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
jumătate încolo. Inventarul copilăriei, școlilor, profesorilor, străzilor, destine de teatru, profilul Brăilei și al arhitecturii sale, duhorile, câinii, cărăbușii, morți sau vii, senzațiile Brăilei și când nu-i mai ajung, trece la ruși, fasciști, Jupiter, cosmosul întreg. Pe post de respirație, fișe tehnice, drezine pantograf, motoare Diesel, ambreiaje, cutii de viteză, sisteme de frânare. Scheme, formule matematice, de rezistența materialelor, beton armat, mersul trenurilor. Buletine medico-legale, acțiuni fanteziste în justiție, multe, multe pagini, din care rămâne însă parfumul unic și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prin asociere, România. Fata bătrână cu gusturi alese, inacceptate, neînțelese sau bătrâna fată mereu dornică de frumos, așa cum era Mama dornică mereu de iubiți noi, o condiție de seamă, o conduită de onoare, un mod de viață, o necesitate ca respirația, ca rugăciunea. Ea trecea. Și după o zi, urma altă zi. După o noapte, o alta, toate fiind ca într-o alternanță fără timp, azi era tot ieri, mâine era azi, noaptea de alaltăieri se scurgea prin stereotipie în cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cream, nici nu știi câtă lume încape într-o cameră, și să nu râzi de mine, dacă am să-ți spun, și cerul, după cum voiam. Nu vreau să mă mai nasc. Nu mai vreau să fiu doar un suflu, o respirație, un oftat, o lacrimă ștearsă. O batistă folosită de oameni pentru a-și alunga prezentul, ei nu știu că atunci când o flutură la plecarea trenului alungă, de fapt, pe ființa dragă, alungă trenul, alungă însăși amintirea, după care, pe terenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pământ, cu crestele inegale pe sub care se zbătea dedesubtul. Probabil că va mai fi o furtună imaginară, iar Oceanul bărăganic va produce un val și mai mare. Într-adevăr, valurile își spărseseră crestele, lăsând lumii o priveliște care ne tăia respirația. Copii murdari abia mișcând, cu ochii închiși și scâncete slabe, se iveau pe jumătate din țărână. Pământul năștea... Și, în loc de aburi, ieșeau fuioare de informații care miroseau a dedesubtul Pământului, a tuturor straturilor ce-l compun, atât de puternice, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cea mai sublimă e dragostea copacilor. Trăind în comuniune cu natura, în stare de extaz, nu-l cunosc pe Dumnezeu, dar îl simt prin vânt, prin ploaie, în mișunatul gângăniilor, în cântecul greierilor, în razele soarelui, căruia îi mulțumesc prin respirația lor. Iubirea Pământului care ne ține strâns la sân. Ne ține! Ne ține! Ne ține! * * * V ine grâul! se auzea prin difuzoarele mașinilor de poliție. Nu intrați în panică! Rămâneți pe locurile dumneavoastră! Calamitatea care se anunța a luat orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scenariul, aceleași ca pentru fiecare. Interpreți într-un scenariu necunoscut în care și regizorul improvizează în funcție de muzică, personaj și inspirație. Răsună acum vioara molto presto a lui Emmanuel Ax. Îngerii ascultau cu aripile strânse peste genunchi și fruntea lăsată. Era respirația muzicală a Domnului. Clipirea pleoapelor sale. Îngerii și-o însușeau cu pleoapele căzute pentru a o simți mai bine. Apoi, Lia, împreună cu prietena ei de aceeași vârstă, 16 ani și jumătate, fugea să facă poze la fântâna arteziană de la Primărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
reflectării se mai pot picura câteva exagerări. Niscaiva eroisme și presupuse înțelepciuni. Și mă vedeam și pe mine pe acolo, neștiind că sunt nevăzut. Eu mă vedeam înalt, slab, cu fața atât de expresivă, încât atrăgeam privirile, îmi auzeam tropăitul, respirația, tusea tabagică. Îmi lăcrimau ochii de vântul ascuțit și rece. Îmi tăia fața și confortul plimbării. Oamenii treceau prin mine, un ciclist, un geam deschis de vânt. Eram în realitatea transfigurată, existând în carne și oase. Din ce materie eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
capotei, ochiul peștelui, calcan zâmbi ea în care va trebui să fie, dacă nu e, îl ia mama dracului, Satelitu. Nu se mai oprea, nu voia să se oprească, îl ținea în pumni, îi lipea fruntea de gâtul ei fierbinte, respirația lui era întretăiată, așa, lama plugului pătrundea tot mai adânc, Satelitu ara în granit, săreau așchii încinse, încrâncenate să cucerească fiecare părticică de moleculă, fiecare rotație învolburată din tornada nebună a atomilor care tindeau spre o cosmică rânduială, contrazisă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]