3,927 matches
-
loc important în conținutul științific al lucrării îl ocupă evoluția spațiului tracic după începuturile romanizării, în urma căreia nu a rezultat o romanitate compactă și atotcuprinzătoare pe întreg acest spațiu. Lipsa unei administrații centrale continue și de largă cuprindere, de factură romanică, a permis evoluții locale di verg ente ale noului fond etnolingvistic traco-latin, evoluții care au dus la insularizarea romanității orientale, mai cu seamă în zonele periferice ale fostului imperiu tracic. Pe spațiul acestuia au rezultat, la ieșirea din evul mediu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
asupra lui, Edițiunea Academiei Române, Cernăuți 1885 Psaltirea reprodusă cu un studiu biographic și un glosar comparativ de B.Petriceicu Hașdeu, Edițiunea Academei Române , tipografia Academiei Române, București 1881, după Psaltirea publicată românește la 1577 de Diaconu Coresi Tache Papahagi, Din folklorul romanic și cel latin. Studiu comparat. Iuliu Prodan, Flora pentru determinrea și descrierea plantelor ce cresc în România, 1939 Sim.Fl. Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnogrfic. Edițiunea Academiei Romane, Bucuresci, 1898 Sim.Fl. Marian, Nașterea la români, studio etnogrfic, 1892 Alexandre
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
asupra latinei de la Carpați, Tisa, Nistru, Dunăre și Marea Neagră a fost definitivă. Morfologia, sintaxa și stilistica latinei vorbite în acest vast teritoriu au fost influențate de limba autohtonilor. Marea majoritate a lingviștilor este de acord că evoluția latinei spre limbile romanice s-a încheiat în secolele al VI-lea și al VII-lea. Limba română s-a dezvoltat pe o bază teritorială largă, ce cuprindea întregul spațiu carpatodanubiano-pontic, unde romanitatea asimilase fondul etnic autohton traco-geto-dacic. Autorii daco-romani au scris mai ales
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
un studiu de paleogenetică realizat în Germania (2012) de către directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, Alexander Rodewald, în colaborare cu Georgeta Cardos, biolog în genetică. Concluzie: populația majoritară a României actuale nu este de descendență romanică, ci continuatoare a populației străvechi, de aproximativ 5000 de ani. Faptul nu contrazice etnogeneza daco-romană, fiindcă aceasta se reflectă îndeobște la nivel lingvistic, elementul biologic autohton rămânând dominant, după cum arată și realitățile istorice, dat fiind că romanii n-au cucerit
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
domeniul la care se aplică (diviziuni ale limbii) își raportează trăsăturile la specificul domeniilor de cunoaștere și la caracteristicile limbii care conține limbajele de specialitate. Pentru semnificația cuprinsă în cuvîntul limbă se poate utiliza și termenul idiom (<fr. idiom; idiomurile romanice), dar acesta se folosește și atunci cînd se au în vedere diviziunile teritoriale ale limbii (idiomurile locale ale francezei). Termenul idiom desemnează limba în mod foarte concret dacă se are în vedere înțelesul lui originar din limba greacă: "obicei special
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
menționat că este dificil de respectat puritatea lor de conținut și de întrebuințare, care ar presupune o delimitare strictă a noțiunilor cărora le dau expresie acești termeni. De altfel, distincția aceasta se poate face numai în unele limbi, precum cele romanice (română: limbaj-limbă; franceză: lan-gage-langue; italiană: linguaggio-lingua; spaniolă: lenguaje-lengua; potugheză: linguagem-lingua), dar nu este operantă în limbi precum engleza și germana, de exemplu, unde prin același termen (language, respectiv, Sprache) se redau ambele concepte (de facultate umană și de mijloc de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbilor populare, dar lucrări de lingvistică ce vizau limba literară, și chiar unele aspecte ale limbii populare, s-au realizat încă din antichitate și au devenit foarte numeroase în perioada formării limbilor literare la popoarele europene apusene (îndeosebi la cele romanice). Pe de altă parte, fiind fondatorul concepției privitoare la manifestarea teoretică și practică a rațiunii, Kant nu putea fi tentat să excludă lingvistica normativă (practică) din sfera științei, așa cum va proceda mai tîrziu Ferdinand de Saussure, care considera că de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e r i u arăta că, în greaca veche, orice cuvînt luat în discuție primea articolul neutru, indiferent de genul la care aparținea în limba-obiect, dacă era substantiv 111. Și în unele limbi moderne se produc asemenea transformări; în limbile romanice, de exemplu, cuvintele în această situație trec la genul masculin, substantivîndu-se atunci cînd aparțin altor părți de vorbire decît substantivul: "A spus un da apăsat", " El si no me gusto" (Da-ul nu mi-a plăcut). Aceste constatări dovedesc că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care privea vorbirea în general (capacitatea de a vorbi) și altul care privea folosirea în vorbire a unor (sau unei) limbi anumite. S-a constatat tot atunci că latina a avut două aspecte, unul popular, din care au rezultat limbile romanice, și unul literar, cu care s-au creat marile opere de cultură. Prin urmare, acolo unde limbile aveau numai aspect popular, exista posibilitatea (și necesitatea) de a se realiza și un aspect literar, formîndu-se astfel ideologia favorabilă inițierii și formării
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expozitivă și analitică, ea nu face decît să constate fapte și să le dea explicații de diferite tipuri. Mult înainte însă de secolul al XIX-lea, o dată cu începerea scrierii limbilor antice și, mai evident, o dată cu crearea limbilor literare ale popoarelor romanice occidentale (secolele XIV XVI), au existat numeroase lucrări care propuneau forme, metode și practici de realizare a aspectu-lui cult al limbilor, în perioadele tîrzii luîndu-se ca model de excelență unele limbi antice (îndeosebi limba latină). O lungă perioadă de timp
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a crea o limbă italiană literară. Lucrurile nu s-au oprit însă aici, modelul de excelență al limbii latine a orientat permanent tipul prefacerilor lingvistice impuse prin hotărîrile unor foruri intelectuale. Exemplul italienilor a fost curînd urmat de celelalte popoare romanice occidentale și, apoi, de popoarele germanice încît, treptat, aproape toate limbile europene și-au creat un aspect literar alături de cel popular. Se poate întîmpla, deci, ca din comparația dintre limba proprie și alte limbi să se nască ideea unor prefaceri
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să se nască ideea unor prefaceri voite și orientate care să schimbe, uneori destul de accentuat, destinul acelei limbi. Aflarea originii limbii române și constatarea că ea nu dispune de posibilități comparabile cu cele ale limbii latine sau ale celorlalte idiomuri romanice a deschis terenul unui efort susținut, pe durata mai multor generații, care a însemnat nu numai creșterea mijloacelor limbii literare moderne în raport cu vechea limbă literară, ci și o cotitură radicală în ceea ce privește sursele și mijloacele antrenate în ameliorarea resurselor limbii române
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
special a celor cu un anumit statut din punctul de vedere al cunoștințelor), fie fără voința lor (și, eventual, chiar fără ca aceștia să fie conștienți de aceasta). Cînd apăreau zorii Renașterii italiene, învățații timpului au ajuns la constatarea că limbile romanice occidentale, deși continuau latina, nu mai erau latina însăși și, de aceea, limba de cultură pe care o foloseau, latina literară, nu mai avea și un corespondent vorbit ca altădată. Deși unele raționamente conduceau la existența a două aspecte ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expresia, așa cum se constată în cazul cuvîntului atom164. În morfologie, apariția unui procedeu nou elimină pe cel vechi, care se păstrează totuși de obicei în cazuri izolate, anume, în cele mai uzuale, așa cum demonstrează păstrarea unor diferențe cazuale în limbile romanice și germanice, deși în cele mai multe dintre aceste limbi ele au dispărut la sub-stantiv, fiind realizate în mod exclusiv cu ajutorul prepoziții-lor (analitic). Schimbarea în sintaxă165are unele trăsături care o fac similară cu cea care se manifestă în cazul vocabularului, între care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba populară. Se poate merge chiar mai departe afirmînd că nici atunci cînd se produce o schimbare a limbii nu există un paralelism și o corespondență între cele două niveluri, fiindcă, de exemplu, transformarea limbii latine populare în limbile literare romanice nu a însemnat și o transformare a latinei literare în limbi romanice literare 173. Istoria lingvisticii relevă o amplă dezbatere în legătură cu faptul dacă schimbările lingvistice se produc sau nu datorită unor cauze, iar, în eventualitatea că asemenea cauze există, dacă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cînd se produce o schimbare a limbii nu există un paralelism și o corespondență între cele două niveluri, fiindcă, de exemplu, transformarea limbii latine populare în limbile literare romanice nu a însemnat și o transformare a latinei literare în limbi romanice literare 173. Istoria lingvisticii relevă o amplă dezbatere în legătură cu faptul dacă schimbările lingvistice se produc sau nu datorită unor cauze, iar, în eventualitatea că asemenea cauze există, dacă ele acționează din interiorul sistemului limbii sau din afara lui și dacă există
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
că acțiunea ei nu este uniformă în timp, avînd mereu aceeași intensitate, ci este legată de realitățile social-istorice176. De aceea, există epoci de adaptare fonetică a limbilor la noi baze de articulație, ca în cazul trecerii de la latină la limbile romanice, în care schimbările produse sînt atît de numeroase încît conduc la formarea unei (sau unor) limbi noi177. Asemenea epoci s-ar putea numi, urmînd terminologia lui Hegel, epoci-salt, de transformare a unei entități în alta, deci de realizare a unei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
după ele decăderea culturii tradiționale) și 2) de coexistența, la nivelul tipului lingvistic, a unor principii contrarii, care, privite istoric, permit tranziția de la un tip lingvistic la altul. Sînt amintite în acest context evoluții precum cele de la latină la limbile romanice, de la franceza veche la franceza modernă și de la engleza veche la cea modernă 179. Coșeriu precizează că, dacă aceste două condiții nu sînt întrunite simultan, existînd eventual doar una dintre ele, ritmul evoluției este mult mai lent. Fără îndoială că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dativ cu ajutorul prepozițiilor și cu substantivul în cazul ablativ. Cînd sistemul desinențial s-a dezorganizat prin pronunțarea slabă (sau nepronunțarea) consoanelor finale, a căpătat importanță primordială și s-a generalizat exprimarea raporturilor cu ajutorul prepozițiilor, care a devenit caracteristică pentru tipul romanic. Prin urmare, pentru a realiza anumite explicații, este greu de evitat încercarea de a afla cum au fost înlocuite faptele vechi. Chiar în cazul unor schimbări în limbă situația poate conduce la o astfel de încercare; limba franceză actuală cunoaște
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pătruns în limbă într-un moment în care legea nu mai era în vigoare. Este evident că manifestarea legilor are loc numai în cuvintele păstrate și nu privește totalitatea cuvintelor dintr-o limbă originară (cum ar fi latina în raport cu limbile romanice). Lingvistica secolului al XX-lea a preluat conceptul de "lege", pe care nu l-a mai apropiat, ca neogramaticii, de legea naturală, atribuindu-i un conținut adecvat domeniului lingvisticii. De obicei, se au însă și acum în vedere tot legile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la toate nivelurile limbii, încît se poate vorbi de existența unor legi lingvistice care au ca specie legile fonetice. În domeniul morfologiei istorice s-ar putea formula legea trecerii treptate de la structura sintetică la structura analitică, fenomen remarcat, în spațiul romanic în evoluția de la latină la limbile romanice, îndeosebi în cazul numelui; la verb, așa cum arată Eugen Coșeriu, caracterul sintetic al flexiunii rămîne totuși pronunțat prin refacerea în fiecare limbă romanică a unui sistem de desinențe proprii 215. Antoine Meillet credea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbi de existența unor legi lingvistice care au ca specie legile fonetice. În domeniul morfologiei istorice s-ar putea formula legea trecerii treptate de la structura sintetică la structura analitică, fenomen remarcat, în spațiul romanic în evoluția de la latină la limbile romanice, îndeosebi în cazul numelui; la verb, așa cum arată Eugen Coșeriu, caracterul sintetic al flexiunii rămîne totuși pronunțat prin refacerea în fiecare limbă romanică a unui sistem de desinențe proprii 215. Antoine Meillet credea însă că evoluția limbilor implică în general
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de la structura sintetică la structura analitică, fenomen remarcat, în spațiul romanic în evoluția de la latină la limbile romanice, îndeosebi în cazul numelui; la verb, așa cum arată Eugen Coșeriu, caracterul sintetic al flexiunii rămîne totuși pronunțat prin refacerea în fiecare limbă romanică a unui sistem de desinențe proprii 215. Antoine Meillet credea însă că evoluția limbilor implică în general trecerea de la sintetic la analitic și în cazul verbului, acest fenomen ilustrîndu-se prin faptul că pronunția franceză a renunțat de cele mai multe ori la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
stabilitate a limbii și perioade de modificare accelerată a ei. În cazul limbii populare, o perioadă de transformări intense se instituie, de obicei, în epocă-salt de modificare a unei limbi în alta (ca în cazul trecerii de la latină la limbile romanice). Existența acestei epoci-salt coincide cu slăbirea coeziunii în plan social și cu manifestarea liberă a bazei de articulație și a bazei psihologice în cazul însușirii unei limbi noi de către o populație, după teoria Philippide Ivănescu, sau cu slăbirea științei lingvistice
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
au aceeași referință (Petru spală pe Petru), și atunci se produce o transformare reflexivă (Petru se spală). Transformarea reflexivă este o regulă universală, dar faptul că ea se face printr-un pronume reflexiv (ca în română și în celelalte limbi romanice) sau prin forma medie a verbului (cum se face parțial în greacă) aparține unor limbi individuale și relevă o competență particulară. Se poate constata în aceste opinii o însumare în spațiul conceptului de "competență", pe de o parte, a unor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]