KorAP: Find »[drukola/base=roz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...99 >

2,453 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

ca niște scobitori, vorbesc însuflețit între ele, chelnerițele oferă șampanie, iar o fată cu o rochie vaporoasă cântă la harpă. Și ăsta e un prânz de caritate în cerc restrâns? Gazda noastră, doamna Heywood, e o femeie micuță, îmbrăcată în roz, care tocmai vrea să dea mâna cu mine când atenția îi e distrasă de sosirea unei femei cu turban împodobit cu bijuterii. Elinor mă prezintă unei doamne Parker, unui domn Wunsch și unei domnișoare Kutomi, apoi se îndepărtează, iar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de a distribui obiectele vândute. — Primele tale 30 de lire! îmi șoptește Suze în ureche. — Lotul al doilea! Trei jachete brodate de la Jigsaw, nepurtate, cu etichetele de preț încă atașate. Licitația începe de la... — Douăzeci de lire! zice o fată în roz. — Douăzeci și cinci! țipă altă fată. — Am primit o ofertă telefonică de treizeci, zice un tip din spate, ridicând mâna. — Treizeci de lire de la un client de la telefon... Dă cineva mai mult? Doamnelor și domnilor, țin să vă reamintesc că astfel vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
telefonică de treizeci, zice un tip din spate, ridicând mâna. — Treizeci de lire de la un client de la telefon... Dă cineva mai mult? Doamnelor și domnilor, țin să vă reamintesc că astfel vor crește fondurile pentru binefacere... — Treizeci și cinci! strigă fata în roz și se întoarce spre vecina ei. La magazin ar fi mult mai scumpe, nu? Și nici măcar n‑au fost purtate! Dumnezeule, are dreptate. Zău, ce sunt treizeci și cinci de lire pentru trei jachete? O nimica toată. — Patruzeci! mă aud strigând, înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ai răzgândit! — Nu m‑am răzgândit, zic, privind fix în față. N‑are rost să mă cramponez de ea. — Cât mi se oferă pentru acest articol de designer, extrem de rafinat, semnat Denny and George? — Denny and George! zice fata în roz, ridicând privirea. Are cel mai mare morman de haine în jurul ei și mă întreb cum o să ajungă cu ele acasă. Am colecție de Denny and George! Treizeci de lire! — Licitația începe la 30 de lire, zice Caspar. Se uită în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
rămas pe scaune vorbesc între ei. — Mai licitează cineva pentru Denny and George? — Da! zice un glas din spate și văd o fată în negru ridicând mâna. Cineva de la telefon oferă 35 de lire. — Patruzeci de lire, zice fata în roz prompt. — Cincizeci, face fata în negru. — Cincizeci? zice fata în roz, răsucindu‑se pe scaun. Cine licitează? Miggy Sloane? — Persoana dorește să rămână anonimă, spune fata în negru după o pauză. Îmi surprinde privirea și, preț de o clipă, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
and George? — Da! zice un glas din spate și văd o fată în negru ridicând mâna. Cineva de la telefon oferă 35 de lire. — Patruzeci de lire, zice fata în roz prompt. — Cincizeci, face fata în negru. — Cincizeci? zice fata în roz, răsucindu‑se pe scaun. Cine licitează? Miggy Sloane? — Persoana dorește să rămână anonimă, spune fata în negru după o pauză. Îmi surprinde privirea și, preț de o clipă, îmi stă inima. — Pariu că‑i Miggy, zice fata, întorcându‑se. Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Ei bine, n‑o s‑o aibă. Șaizeci de lire. — Șaizeci de lire? face tipul de lângă ea, care se holbează la mormanul de haine de lângă ea, ușor alarmat. Pentru o eșarfă? — O eșarfă Denny and George, idiotule! zice fata în roz și ia o gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu e rândul meu, nu? Fata în negru murmură încet în telefon. Acum se uită la Caspar. — O sută. — O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu e rândul meu, nu? Fata în negru murmură încet în telefon. Acum se uită la Caspar. — O sută. — O sută? Fata în roz se răsucește iar pe scaunul ei. Serios? — Licitația a ajuns la o sută, zice Caspar calm. S‑a oferit o sută pentru această eșarfă Denny and George. Mai licitează cineva? — O sută douăzeci, zice fata în roz. Urmează câteva momente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
sută? Fata în roz se răsucește iar pe scaunul ei. Serios? — Licitația a ajuns la o sută, zice Caspar calm. S‑a oferit o sută pentru această eșarfă Denny and George. Mai licitează cineva? — O sută douăzeci, zice fata în roz. Urmează câteva momente de tăcere, și fata în negru vorbește în șoaptă la telefon. Apoi ridică privirea și spune: — O sută cincizeci. În cameră se aude un murmur de interes și oamenii care au stat de vrobă la bar se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Ultima ofertă îi aparține persoanei de la telefon. La 150 de lire. O sută și cincizeci de lire, doamnelor și domnilor. Urmează o tăcere încordată și, brusc, îmi dau seama că îmi bag unghiile în carnea palmelor. Două sute, zice fata în roz sfidătoare și cei prezenți își țin respirația. Și spuneți‑i licitatorului anonim, domnișoara Miggy Sloane, că oricât oferă ea, pot să ofer și eu. Toată lumea se întoarce să o privească pe fata în negru, care murmură ceva în telefon, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ridicând privirea. Simt o umbră de dezamăgire și zâmbesc repede pentru a o ascunde. — Două sute de lire! îi zic lui Suze. E foarte bine! O dată... de două ori... adjudecat, spune Caspar și bate ușor cu ciocănelul de lemn. Doamnei în roz. Urmează un rând de aplauze, iar Caspar zâmbește radios. Ia eșarfa și tocmai vrea să i‑o dea Fenellei, când îl opresc. Stai, zic. Aș vrea să i‑o dau eu. Dacă se poate. Iau eșarfa de la Caspar și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
câteva secunde, pipăindu‑i textura delicată și familiară. Încă mai are parfumul meu. Îl simt pe Luke răsucindu‑mi‑o în jurul gâtului. Fata cu Eșarfa Denny and George. Trag aer adânc în piept și cobor de pe podium, către fata în roz. Îi zâmbesc și i‑o înmânez. — Bucură‑te de ea, zic. E specială. A, știu, spune calmă. Știu că e specială. Și, pentru o clipă, cât ne privim în ochi, cred că mă înțelege perfect. Apoi se întoarce și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

pas. Ai o înțelegere adevărată a maoismului. Ești un lider înnăscut. Îmi place să-l urmăresc pe Kuai Da-fu atunci când le vorbește colegilor săi studenți. O parte din atractivitatea sa vine din stânjeneala lui. Fața i se schimbă din roz pal în roșu și apoi în vinețiu. Nu știe îndeajuns de multe, dar încearcă din greu să fie luat în serios. A împlinit optsprezece ani astăzi. Pentru a pune gaz pe focul ego-ului său, Kang Sheng nu-i stă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
facă asta pentru mine. Nu vrea să-mi mai pronunțe numele. Tăcerea lui a devenit permisiunea pentru alții de a mă forța să dispar, de a mă omorî cu sânge rece. Oricât de mult aș încerca să vopsesc negrul în roz, adevărul vorbește răspicat de la sine. Mao e ferm hotărât să-și ducă la bun sfârșit trădarea. Vrea să mă pedepsească pentru că sunt cine sunt. Vrea să dea vina pe mine pentru moartea amantei lui, Shang-guan Yun-zhu. M-a însemnat drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

a Întors pe dos, dormi agitat... Sunt convinsă că ai coșmaruri... Mormăie ceva, nu, da, poate. După ce tușește o vreme, s-a Înecat cu pastila, rămâne nemișcat, cu ochii la autostrada monotonă, tăiată În două de gărdulețul de leandrialbi și roz, care se Încolăcește și dispare În urma mașinii, ascunzându-se după culmile pietroase, Împădurite cu măslini piperniciți și jnepeniș ondulat. — ...Nu am pretenția s-o recunoști În fața mea... dar măcar ție să-ți recunoști că te torturezi singur de când te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
tu, acum, riscurilor și să suporți atâtea emoții de ce? Nu te poți Întoarce Într-un loc, sperând că te Întorci În timp, crede-mă, dragul meu! Ceea ce vrei tu să regăsești nu mai există nicăieri altundeva decât În mintea ta... Rozul, verdele, albul fulgeră În goana bicicletei, corole roz-albe, vișini japonezi, magnolii, cireși Înfloriți În grădini, și ea pedalează fără nici o grabă, pentru că e prea frumos afară ca să se grăbească. De pe pod vede Rinul verde, până departe, spuma albă, ridicată peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
doar ordinea În care trebuie să repovestească aceleași episoade, cu același expresii? Iar emoția i se declanșează automat, la aceleași cuvinte, ca saliva la animalele dresate. Autostrada fără sfârșit tăiată În două de gărdulețul de leandri, Încărcați cu flori albe, roz, roșii. Culmile Împădurite urcând spre cer, petele albe ale satelor, cocoțate acum mii, sute de ani, lângă izvoare. Un sat orbitor de alb, prin care Înaintează două siluete negre, solemne; un bărbat și o femeie În negru. Îi vede? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
la vârsta noastră problemele de sănătate sunt o bună scuză, solicitările urgente ale ministerului pot fi, de asemenea, invocate... De ce să te expui de bunăvoie pericolelor...? Autostrada fără sfârșit, tăiată În două de gărdulețul de leandri, Încărcați cu flori albe, roz, roșii. Culmile Împădurite urcând spre cer cu petele albe ale satelor medievale, cocoțate acum sute și sute de ani, lângă izvoare. * — Pericole au fost, nu le neg, dar acum situația este radical schimbată. Vreau să spun că e schimbată În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
pălărie frumoasă ai, Buni! Bine că a observat În sfârșit și ea că Buni are pălării nostime totdeauna! — Pentru ce o admir eu cel mai mult pe Buni e curajul ei să se Îmbrace În culori deschise. -- Mie rochia asta roz cu alb Îmi place. — Întoarce-te, Buni, să-i văd și la spate modelul. Dar mai ai tu, Buni, o rochie roșie? — Mai ai tu, Buni, o rochie portocalie? — Verde criant? Bleu ciel? — Vai, Buni, de ce te scuzi? Ăsta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
a spus lui Traian ieri, Încercând să Îl convingă să asculte o violonistă de excepție și să se dezmorțească Într-o scurtă plimbare prin parcul plin de animale și opere de artă, Înainte să pornească pe drumul lung spre casă. Rozul, verdele, albul fulgeră În goana bicicletei, corole roz-albe, vișini japonezi, magnolii, cireși Înfloriți deasupra imenselor geamuri limpezi. Iar tu pedalezi fără nici o grabă pentru că e prea frumos afară ca să te grăbești, de pe podul pe care treci acum, vezi Rinul verde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
conștient că, vorbind, face drumul să pară mai scurt pe această porțiune care pare totdeauna mai lungă pentru că, după ce se lasă noaptea, autostrada e atât de monotonă! Lumina farurilor mătură gărdulețul de leandri și scoate fulgerător la vedere florile albe, roz, roșii. După ce am plecat de la familia Dobrotă, mi-am dat seama că jumătate din timp s-a vorbit doar despre Anton! Cumnata lui Îi știa viața pe dinafară... Poate a fost la Început Îndrăgostită de fratele mai mare. Știi cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

mireasmă îi îngheță dintr-odată nările. Își acoperi nasul cu pilota, închise ochii și încercă să reia visul întrerupt. Dibui undeva, prin ființa lui somnoroasă din adânc, dar nu-și mai regăsi visul. În schimb, țâșni foarte clar, negru pe roz, afișul spectacolului minunat. De când îl primise de la Nicolae, îl citise și îl recitise de nenumărate ori, încât acum îl știa pe de rost și putea să-l recite cuvânt cu cuvânt. Era un amestec, cam de prost gust, de franțuzească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-i coșulețul cu brioșele lui favorite. Ea îl auzea, chiar dacă dormeau în camere separate. Dar asta nu o împiedica să-l primească dimineața, în dormitorul ei, cu aceeași voioșie. Și, între vis și realitate, cu ochii închiși, generalul revăzu nuanțele roz ale covorului și baldachinului, tapetul din mătase aurie, raza de lumină orbitoare strecurată printre draperiile ferestrei, trupul primitor al soției sub volanele camizolului. Simți până și parfumul ei îngemănat cu aroma brioșelor proaspăt scoase din cuptor. Dar nu i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
se arată uimit de umerii, de pielea mea... Nu-l las să coboare prea mult. Și cea mai mare bucurie a lui este să scotocească prin cufărașul meu. Șalurile, vălurile, pomezile, oțetul de toaletă, praful de dinți, parfumul de gardenii, rozul de obraz, carminul de buze, praful pentru strălucirea unghiilor, toate aceste flecuștețe sunt tot atâtea comori ademenitoare pentru el. Se bucură ca un copil. Chiar este un copil... încă. Mai am câteva spectacole în Italia, apoi în Spania, după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
în odaie. Apoi, când avea aproape cinci ani, Iancu îl descoperise dormind pe o masă mare, în mijlocul holului. Se temuse că iar suferea de acea boală și înțepenise privind fix pleoapele bunicului. Genele și păienjenișul ridurilor de pe frunte purtau urmele roz ale pudrei. Amănuntul îl uimise. Descoperirea îl dezamăgise. Bunicul era sau nu era un bărbat adevărat? Își amintea bine de acea zi toridă. În aer plutea un parfum grețos. Lumânările alunecau unele peste altele. Și acea cădere moale îl îngrețoșa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]