1,724 matches
-
În care echipa se Întorcea acasă, În loc să se ducă la aeroport cu câteva ore Înainte, după cum Îi era obiceiul, iat-o În casa bunicii, aranjând masa pentru cină. — Da, am spus Într-adevăr „cărți“, a zis Armanoush ducând pe umăr rucsacul ei de pânză pe când intra În livingul spațios. — N-o băga În seamă. Îmbătrânește și devine din ce În ce mai arțăgoasă, a ciripit mătușa Surpun din spatele ei, urmând-o În living. Suntem atât de mândri de tine, scumpo. — Suntem Într-adevăr mândri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
SFÂRȘIT. După ce am terminat o carte nu am senzația că am ajuns la sfârșit. Așa că Încep una nouă. Armanoush a clipit, fără să-și dea seama cât de frumoasă părea În lumina palidă a soarelui la asfințit. Și-a așezat rucsacul pe fotoliul bunicii și s-a apucat să-l golească asemeni unui copil nerăbdător să vadă o grămadă de jucării noi. Cărțile curgeau una după alta: El Aleph și Alte Povestiri, Conjurația imbecililor, Un Joc Numai Al Său, Administrarea Durerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o țigară cu marijuana și un refugiu În calea singurărății? Cum Îi putea spune lui Armanoush toate astea, având În vedere că, la drept vorbind, era un fel de dezastru ambulant? Așa că, În loc să răspundă, Asya a scos un walkman din rucsac și i-a cerut voie să asculte un cântec, doar unul. O doză de Cash era lucrul de care avea nevoie acum. I-a Întins una din căști lui Armanoush. Aceasta a acceptat-o precaută și a Întrebat: — Ce cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
DIN ARIZONA, de un roz pal ca un pantof de balet. Porniseră să viziteze salonul de tatuaj. — Îmi pare atât de bine c-o să-l cunoști În sfârșit pe Aram, a spus Asya luminându-se la față pe când Își trecea rucsacul de pânză de pe umăr pe celălalt. E un tip atât de drăguț. — Te-am auzit pomenind de el și mai Înainte, Însă n-am nici cea mai vagă idee cine e. — A, e... Asya s-a oprit, căutând cuvântul potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
enormă. Câteva ore mai târziu, cele două femei se Întâlniră cu Desert Rose la raionul de Încălțăminte din Robinson May Mall din Santa Monica. Imprevizibilă, aceasta tocmai proba niște papuci de plajă cu sclipici care erau la reduceri. Avea un rucsac negru, de piele, agățat pe umeri și purta o fustă lungă, portocalie, de mătase, și un tricou negru - părea o prințesă țigancă desprinsă dintr-un film de epocă. Îi făcu lui Kitty cu mâna, fericită s-o vadă. — Hei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
au îndepărtat. Și au surâs continuu până nu s-au mai zărit. Zâmbește ca ei, mi-am zis. Și am continuat să merg, atent mereu la apa pe care o beam, ca să n-o termin, cu umerii roși de curelele rucsacului, îndurând suferințele piciorului bolnav și frigul nopților din deșert. Într-o zi, mi-am recunoscut sacul de dormit de departe, după culoarea lui portocalie. Necunoscutul care mi-l furase se afla lângă el. Era mort. I-am luat apa, fructele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dreptate: să lăsăm baltă cazurile individuale, să ne concentrăm asupra speciei. Autostopistul stă ciucit pe marginea drumului, ținînd În mînă un carton: Nu Muncesc pentru Bani sau Dragoste. Barba lui albă de profet Îi ajunge pînă la brîu și un rucsac verde care pare urît mirositor stă lîngă el. Se apropie șovăielnic de mașină cînd Wakefield trage pe dreapta și spune „Fericiți cei săraci cu duhul, că ei nu au mașini“, Își aruncă bagajul odorizant pe bancheta din spate și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
urmează către Golden Eagle Casino. A făcut ceva cale-ntoarsă. Trage În parcajul aproape plin și aruncă o privire către o clădire albă, cu cupolă. Doi soldați tîrăsc cu forța un bărbat către o mașină a patrulei. E Never Stop, cu rucsacul lui cu tot. Wakefield ar vrea să intervină, dar picioarele Îi sînt de plumb și are nevoie disperată de apă. Aerul din cazinou este greu de fum de țigară. Un grup de bătrîni În scaune cu rotile cu tuburi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
știam că mai e cineva pe-aici. Era Sean McGee, rămas în pantaloni scurți de lycra și maiou sport, așezându-și casca astfel încât să-și mențină echilibrul între coada de cal și lanțul lui de argint. Lângă el zăcea un rucsac mare pe care îl prinse de bicicleta lui Mountain Bike. Pari încărcat, remarcă Fran. Pleci undeva în weekend? — De fapt, fac un drum cu bicicleta până la Cambridge. Dar sunt peste o sută de kilometri! — Merită. Au bicicleta la care visez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
jumătate de oră! Poți să te ocupi tu de anunțurile astea de la Matrimoniale? Unele din ele sună atât de dubios, încât ar trebui să ne asigurăm că sunt legale. „Caut partener pentru piercing și amuzament reciproc“... în Woodbury? Își înșfăcă rucsacul și ieși în fugă din redacția de știri, ciocnindu-se cu Sean McGee care își urca bicicleta pe scări. — Crezi c-ai putea să mi-o împrumuți? îl întrebă. Trebuia să ajung undeva acum o jumătate de oră și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l băgați în seamă, că să moară acolo. Constantin ăsta de mic era cu japca, că scotea ochii la vrăbii și pisici. Și tot el a fost găsit cu crima unor străini turiști, din ăia de merg pe jos cu rucsacuri, că i-a prins în spate la crâșmă, la «Patru măgari». Doamne, să-i putrezească oasele la ocnă.“ „Dacă ar fi după noi, am da niște bani să meargă până la omorârea nenorocitului pe pușcărie, că ne-a omorât inimile.“ Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și pe biscuiți. Ce fac? explodă ea aprinsă la față, ai curajul să mă Întrebi ce fac? Antonio Îi spuse nu urla În fața copiilor. Emma țipă că ea nu urla. Ce tâmpenii, spuse Valentina și se duse să-și ia rucsacul. Mama, nu vreau să merg la grădiniță, se smiorcăi Kevin. Vrei să știi ce fac? continua să strige Emma, dezlegând șorțulețul murdar al lui Kevin și aruncându-i-l În față lui Antonio. Fac totul, totul! Cine-ți face de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întoarce. La dracu’ cu școala și cu toți elevii ei. a opta oră În autobuz stăteau toți Îngrămădiți ca perii Într-o nară. De locuri nici nu putea fi vorba. Valentina se strecură În spatele aparatului de taxat și Își rezemă rucsacul de geam, pornind walkmanul. Cu o voce mormântală, Brian Warner, alias Marilyn Manson, strigă COUNT TO SIX AND DIE, acoperind zidul de sunete al chitarei electronice și al bateriei, purtând-o Într-o altă lume. O lume fără constrângeri, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nemulțumit. A venit vremea să-i spun totul. De-acum e destul de mare. Poate va reuși să mă ierte. Poate. O, de-ar veni mai repede ziua de mâine. LEPANTO. Emma Îl coborî pe Kevin de pe genunchi, se ridică, luă rucsacul fiului și se aplecă să-i dea un sărut - dar În clipa aceea Valentina o ura, căci acum avea certitudinea că nu se vor mai Întoarce vreodată În Carlo Alberto și nu avea să-l mai vadă vreodată pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să se Întâlnească față În față cu ea. O, nu! Chiar n-avea chef să dea nas În nas cu femeia aceea. Se opri brusc. — Ți-ai luat pachețelul? Întrebă pentru a se putea preface că Își caută ceva În rucsacul fiicei. Camilla, educată ca Întotdeauna, se opri, așteptând-o. O fetiță ca un Îngeraș, plină de atenție față de oricine, dar mai ales față de mama ei. Adevărată fericire, neașteptată, de prea scurtă durată, Însă. Brusc, spună Îndelung un claxon strident al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din gara Termini se ridica, iar lumina verde anunța POSTURI DISPONIBILE. Apăsătorul acoperiș din ciment armat, boțit ca În urma unui seism, Îl Întâmpina, și acum erau În imensa sală a caselor de bilete, Înconjurați de o avalanșă de valize, turiști, rucsacuri și navetiști. Era vineri. Oamenii plecau În week-end. Sau se Întorceau acasă. Doar Antonio nu mai avea unde să meargă. Nu mai avea casă. Apartamentul din Carlo Alberto semăna mai mult cu o cutie goală și, oricare i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spunea el. Tati urca repede, dar ei nu mai erau obișnuiți. De atâta timp nu mai veniseră acasă. Kevin se opri gâfâind pe palierul de la etajul trei. Tati Îl luă de braț și Îl luă În spate ca pe un rucsac. — Te-ai făcut greu, Îi spuse. Dar Îl duse până sus. Era puternic. La al șaselea etaj, totul era ca odinioară. În fața ușii, același covoraș În formă de pisică. Ușa era aceeași, poate puțin mai scorojită. Chiar și yala era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
le fi trecut prin minte, măcar preț de câteva secunde, greutățile care o așteptau pe fiica lor... Buni actori, părinții și-au păstrat voioșia și au trecut la lucruri practice. Și-au pregătit cele necesare, au aruncat în grabă în rucsac niște mâncare, acordând atenție doar echipamentului. Când toate și-au găsit loc în bagaj, când vecinii și Ionică au primit cheile casei, când Violetta a ajuns în casa primitoare a bunicii dragi, domnul și doamna Filip au purces la drum
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
barba stufoasă și neagră, iar când, în fine, a ieșit cu totul de sub baracă, a apucat una din cârje și, sprijinindu-se de ea, s-a ridicat în genunchi, apoi și-a întins mâna, a tras de sub baracă un mare rucsac verde, a scos din el o sticlă de un litru, după care și-a pus sub braț o cârjă și, icnind, s-a ridicat în picioare, atunci am văzut că era foarte slab și foarte înalt, chiar cu un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de lichid, strigând, mă-sa-n cur de viață, că-i nedreaptă, bietul taică-su era silit să se otrăvească cu spirt verde, pe când el dădea cu litra pe gât cea mai bună pălincă de prune, mai are și acum rucsacul plin de sticle, dar nu-i bai, de-acum o să fie altfel, s-a sculat în picioare, a întors sticla cu fundu-n sus, vărsând-o cu atâta furie, încât era să și cadă de vreo două ori, când sticla s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să-l ierte, că mult se mai certase din pricina asta cu bătrânu’, îi spunea mereu ce făr’ de rost îs toate căcaturile astea, în ce-l privește, nu pricepuse niciodată de ce le trebuie oamenilor atâtea zdrențe, când într-un singur rucsac încape tot ce ne poate face fericiți, în groapă tot nu luăm nimic cu noi, poate numai ce-am dat pe gât, dar ăl bătrân era unul din ăia de zic că orice lucru își are potențialul lui, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
altceva se așteptase? Poate mai era timp s-o șteargă, cu condiția s-o facă neîntârziat. Aruncă o privire la prietenii săi: Annabelle, cu un calm surprinzător, Începea să-și Întindă cortul; așezat pe o buturugă, Michel desfăcea șnurul de la rucsac; părea total absent. Apa se scurge de-a lungul liniei de pantă. Determinat În principiul său și aproape În fiecare din actele sale, comportamentul uman admite puține bifurcări, iar acestea sunt rareori urmate. În 1950, Francesco di Meola avusese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
albastru absolut. În jurul lui, mădularele unse cu ulei de masaj se Înălțau Încet În lumină. Totul era cumplit de real. Nu mai avea putere să continue. De cealaltă parte a cercului, animatorul dădea sfaturi unui cuplu. Bruno Își luă rapid rucsacul și coborî spre piscină. La bazin, era ora de vârf. Lungite pe iarbă, femei goale pălăvrăgeau, citeau sau pur și simplu se prăjeau la soare. Unde să se așeze? Cu prosopul În mână, Începu un traseu haotic pe peluză; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
voce mirată de bărbat. O clipă mai târziu, ușa se deschide larg și în pragul ei se află Nathaniel, în jeanși, cu picioarele solide ca niște trunchiuri de copac, și cu părul strălucind în soarele asfințitului. Are pe umăr un rucsac ; pare că tocmai e pe punctul de a pleca acasă. — S-a întâmplat ceva ? — Nu, totul e în regulă, spun, ofuscată. Totul e în regulă. Mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. Îi fac semn din mână că poate să plece, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Și nici să le iau vreun ban, dacă la asta te gândești. Se așterne tăcerea. În cele din urmă, ridic privirea. Nathaniel stă rezemat de blatul de la bucătărie, cu brațele puternice încrucișate. Încruntarea i-a mai dispărut. Bagă mâna în rucsac și scoate o sticlă de bere. Mi-o întinde, însă eu clatin din cap. Și de ce anume fugeai ? zice, deschizând berea. Am un nod dureros în stomac. Nu pot să suport ideea de a-i povesti întreaga poveste oribilă. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]