1,319 matches
-
o căruță, cu scândurile pictate cu faraonoaice și fachiri cu turbane, trasă de un măgăruș împopoțonat cu canafi și panglici colorate. Din căruță, circari ambulanți, cu maimuțe pe umăr și șerpi exotici încingându-le busturile, anunțau prin pâlnii de tablă ruginite "Sosirea vestitului circ Coradino în urbe". Pornite din arcuri, săgeți cu cozi lungi de panglici multicolore sfâșiau aerul, înscriind pe cer volute leneșe și grațioase însemne efemere. Iarmarocul era în afara urbei, nu departe. îl găseai ușor după zgomot, după mirosul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ce păreau înșiruite fără noimă. Acum își dădu seama Bătrânul că acest amalgam de obiecte putea fi citit de la stânga la dreapta, rând după rând, ca o filă de cronică. Prima casetă avea o ușiță închisă cu un mic lacăt ruginit, lăsând în întuneric geneza. A doua conținea o meșă de păr moțul copilului împletită împreună cu un fir de lână roșie, un ban de botez și o mică linguriță argintată. Urma apoi o fotografie veche a unei femei simple și muncite
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de tablă, un blacheu îndoit, un nasture de manta, o brichetă neîndemânatic meșterită dintr-un cartuș, un pachețel aproape gol de hârtie "LUX" pentru țigarete, un ban găurit pe care era scris "Bun pentru un leu", un ac de siguranță ruginit, un mic magnet, o bucată arsă de tămâie, un cărăbuș cu elitre verzi cu reflexe aurii. Mai era în cutie un calendar mic de carton, pe spatele căruia scria: "ParfumØe avec «Fleur de lilas» Albert Dubois Nancy". Hârtia păstra încă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nunta. Compartimentul vecin îi desemna meseria prin câteva modele de costume și rochii decupate din reviste de modă și o acarniță din catifea verde, uzată, cu o curelușă pentru a putea fi purtată la încheietura mâinii stângi, plină cu ace ruginite, ca un arici. Valiza avea douăsprezece compartimente și probabil că gornistul și-o amenajase astfel după armată, pentru a păstra în ea nasturi, diverse ace, mosoare cu ață și alte mărunțișuri de croitorie. Penultima casetă era cea a bătrâneții gornistului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ce păreau înșiruite fără noimă. Acum își dădu seama Bătrânul că acest amalgam de obiecte putea fi citit de la stânga la dreapta, rând după rând, ca o filă de cronică. Prima casetă avea o ușiță închisă cu un mic lacăt ruginit, lăsând în întuneric geneza." Urmează descrierea tuturor celorlalte despărțituri ale cutiei ce conțin "un asamblaj cronologic de obiecte". Autorul are grijă să ne prezinte și rostul cutiei, de fapt o pledoarie pro domo: "False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mai înfioară vântul frunzele copacilor din Cișmigiu! Parcă e același freamăt adormitor de acum 15―20 de ani, când rătăceam cu colegii, în anumite ore ale dimineții, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de... plimbăreți! Și ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foșnesc parcă mai puternic și mai nostalgic decât cele încă verzi... Poate unde știu că sfârșitul li-e mai aproape... În umbra destrămată de toamnă a parcului, toți copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Mașa avea doar o singură păpușă, Marusia, un căluț de lemn și un ursuleț de pluș, pe care Îi culca sub perna ei. Ziua se juca „de-a slujba“ cu Gligori, improvizând În spatele casei un altar. Străchini vechi și oale ruginite le serveau drept clopote, iar crengile Înflorite de mălin, drept sfeșnice și candelabre. Biserica era o salcie pletoasă, icoanele - frunzele de brusture, iar lumânările - clopoțeii și narcisele culese din cimitir. Gligori era preot, iar Mașa, când dascăl, când pălimar. Înarmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un marș triumfător. Marșul triumfal nu se termina aici. Sunetele rămase Închise În eprubete se acopereau de pori. Păianjenii ieșeau din recipiente unul cîte unul și se strecurau pe gaura cheii, după ce În prealabil țeseau În jurul yalei și a clanței ruginite o pânză sinilie, În care se zbăteau alături de musculițe de oțet tot felul de litere și scame. Și, odată cu aceasta, o stare de insatisfacție și de disconfort lăuntric punea stăpînire pe simțurile lui Noimann. Halucinația Începea după un program prestabilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
două aripi Îi creează, pe moment, impresia că a nimerit Într-un loc unde, printr-un accident de ordin divin, o parte din eternitate s-a frânt În două, lunecând pe pământ, peste traversele murdare și liniile de cale ferată ruginite, amestecându-și norii printre roți și mucuri de țigară pe jumătate stinse, iar acum această eternitate, potopită de țipete nostalgice, Încearcă zadarnic, luptând cu inerția, să se ridice Înapoi În eter... Senzația durează, desigur, doar o clipă, cât tragi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
auzit ultimul semnal al locomotivei, apoi fericiți am fluturat batiste în semn de rămas bun. Întâmplările din tinerețe au rămas amintiri. Peste părinții noștri, sora, frați, cumnați și alți cunoscuți s-a așternut tăcerea. Lespezi grele și cruci vechi și ruginite ne mai amintesc de vremurile apuse. Bătrânețea s-a abătut și peste noi, dar tot mai auzim foarte departe vântul suflând prin pădurile din jurul Fruntișenilor și a Obârșenilor. Cireșii din ogradă s-au aplecat și ei de bătrânețe. Am rămas
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
fi același, își lipise la loc picioarele tăiate de tren pe când venea la nuntă, și așa mai departe. Apoi m-am ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă fără să bat la ușă. De obicei, pe soră-mea Zoe-Olga o găseam bro
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
praf ajungeau pînă la ușa Închisă. — Cineva a intrat În Încăpere, am zis. De curînd. — Nu mă-nnebuniți, zise portăreasa. M-am apropiat de cealaltă ușă. N-avea Încuietoare. A cedat la prima atingere, alunecînd spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un dulap Întredeschis odihnea pe perete. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
albă ca laptele, cu bot zăbrelit în gratii argintii, se opri sub gard. A frământat pietrișul de pe drum, sub papucii ei enormi de cauciuc, și pașii străinului apropiară scrâșnetul prundului de nasul lui Vartolomei, care meșterea absorbit la motopompa lui ruginită, cu încheieturile năpădite de noroi. Străinul, în haine tărcate, ca blana de râs, îi întinse mâna, rostindu-și repezit, oferta lui binevoitoare: Dam ajutor? Vartolomei și-a frecat de pantalonii aspri, de postav, mâna plină de funingine unsuroasă, încercând inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Tomoe îl cunoșteau de-acum, a desfăcut, stângaci, șnururile sacului lui Gaston, în prezența lor. Era probabil mai îndemânatic la karate decât la asemenea îndeletniciri. A scos din sac cămăși și lenjerie de corp, toate cârpite, un aparat de ras ruginit, o jachetă, prosoape; apoi o carte de cântece cu coperta ferfeniță și un carnețel vechi. — E scris într-o limbă străină, exclamă descurajat polițistul. Știți să citiți? În tot carnețelul erau numai două rânduri scrise în franceză. Takamori nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Shakespeare? îmi ies din pepeni. Nici Furtuna? Cum e posibil? încep să tușesc. Asta înseamnă, asta înseamnă... N-am treabă și-arunc o ochire în jur, găuri în pereții coșcoviți și afumați de aparatul de sudură, un morman de țevi ruginite, abandonate de muncitori într-un colț, un ciot de mătură și-un teu în altul, pete de la ploaie pe tavan. Parchetul vechi și uns de smoală are câteva boalfe, catedra e spartă, băncile-s de pe vremea luptei de clasă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mi-a cuprins inima. Am desfăcut cureaua de la costumul agățat lângă fereastră. Costumul era dintr-un material de cea mai bună calitate, care te făcea să te simți bine numai atingându-l. Cureaua părea o vechitură, cu catarama un pic ruginită, dar chestia asta mi se părea foarte șic. Am luat cureaua și m-am Întors cu ea În cameră, cu uniforma aproape lipită de corp din cauza transpirației. Mi-am deschis a doua Corona și, cu un gest foarte natural, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu efectele cocainei și ale somniferelor, la care se adăugau decalajul orar și lipsa de somn, astfel Încât aveam senzația că tot trupul mi-era alcătuit dintr-o cuvertură ruptă Înmuiată În ulei de mașină, susținută de o armătură din fier ruginit. Nu mă simțeam deloc bine. Fiecare nerv vibra țipându-și parcă senzația de disconfort. Cu toate acestea, o singură zonă din corpul meu, pe care o localizam În spatele cerebelului, mă furnica Încontinuu, transmițând intermitent mesaje de alertă, aidoma unui turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am putut stăpâni, m-am repezit la marginea peronului, am luat o piatră și am aruncat-o în geamul ceasului făcîndu-l țăndări. Mă așteptam să se oprească și minutarul, dar nu s-a întîmplat așa. Ploaia ajungea acum pe limbile ruginite, se distingea un scâncet metalic pe care înainte nu-l auzisem, iar aspectul ceasului m-a crispat și mai mult. M-am dus în sala de așteptare și, căutîndu-mi un loc cât mai ferit, deoarece ploaia pătrundea pe alocuri prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Mă străduiam de aceea să nu mă clatin. După o vreme a dispărut toropeala. M-am întors, dar paiațele de paie nu mai erau acolo. Am ocolit toată miriștea și nimic... În noaptea următoare am dat parcă de o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn. Și tocmai în gaura cheii își făcuse pânza un păianjen, așa că nu puteam vedea ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aminte că la pantoful meu stâng tocul era rupt într-o parte și am controlat încă o dată urmele. După asta n-am mai avut nici o îndoială. La toate, semnul se vedea foarte clar. M-am dus din nou până la poarta ruginită unde am constatat că urmele o luau în altă direcție. Aveam o senzație stranie. Mergeam pe urmele mele într-o direcție cu totul necunoscută mie, unde nu fusesem niciodată. Uitasem oare? Priveam în jur cu atenție, dar nu recunoșteam nimic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a tăcut de tot, m-am sculat și am plecat orbecăind, la întîmplare. Am nimerit în niște mărăcini din care abia m-am descurcat să ies. Într-una din nopțile următoare am aflat, în sfârșit, ce se ascundea dincolo de poarta ruginită. Și n-o să vă vină să credeți ce-am visat. Era o mare! Am găsit poarta deschisă, bălăbănindu-se în bătaia vântului. Am făcut câțiva pași și m-am pomenit pe un țărm. Luna strălucea, dezvăluindu-mi o plajă cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neînțeles. Chiar vântul suna altfel. Aspru și dușmănos. Ridica valuri mari care se prăbușeau la țărm cu un vuiet din ce în ce mai mare. Atunci s-a petrecut un fapt încă și mai ciudat. Valurile aruncaseră pe nisip tot felul de lucruri: ancore ruginite, meduze moarte, alge, sfărâmăturile unei bărci. Printre ele, am găsit o monedă de bronz. Era coclită, veche și știrbită într-o parte. Mă pregăteam s-o arunc în nisip, când am descoperit pe ea efigia lui Robespierre. Am rămas fără
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu ne-a răspuns nimeni. Pânzele de păianjen ce acoperiseră ușa păreau, dealtfel, să arate că de multă vreme nu umblase nimeni pe acolo. Puțin mai departe, am descoperit însă în pământ urme
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nimic suspect. Apoi se auzi din nou, înaintând spre tufișuri, un scârțâit ca de roată neunsă. Probabil unul dintre orfani împingea o roabă sau se juca cu una din mașinuțele acelea pe care copiii le confecționează din bucăți de sârmă ruginită și tablă. Domnul J.L.B. Matekoni își șterse mâinile cu o bucată de cârpă pe care o îndesă apoi în buzunar. Zgomotul părea să se apropie, apoi îl văzu apărând dintre tufișurile care ascundeau poteca sinuoasă: era un scaun cu rotile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pacea, veți fi livadă și veți hrăni alte înfometări! Fericirea este nesaț de Dumnezeu. Gustați aroma: salcia plângătoare siropează așteptările, pelinul pudrează foietajele, ultimul strat a prins crustă de atâta dragoste. Nespusele, neîncăputele, neînțelesele, nenăscutele se înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea definește absolutul: altă culme altă justificare, ecuația despre cum iubeam ieri avea o necunoscută mai puțin, ecuația despre mereu ultima iubire se rezolvă plecând de la o constantă aproximativă inima; absolutul de deasupra absolutului ultima treaptă: te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]