1,872 matches
-
mor! zise Ioan încet. Îl luai în brațe și fugii ca o nălucă, nebun, iute, înfuriat *, înaintea oamenilor mei ce fugeau și ei în dezordine urmăriți de împușcături și de oameni călări. Mereu înainte, mereu spre munte. Pieptul sărmanului copil sângera cumplit, luna părea că se aprinsese-n cer și-mi ardea-n creștet, oamenii-mi păreau fantasme nebune ce zburau vâjâind alături cu mine, când deodată deterăm de-o potecă care ducea în munte. Aicea pașii noștri deveniră mai grei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
este simțirea stejarului când crește... a leului când se tologește-n soare, a calului arab când sforăiește în fața incendiațiunei de care fuge... Parecă dac-aș strânge [-o în] {EminescuOpVII 265} brațe, aș omorî - o, dac-aș săruta-o, i-aș sângera buzele tiranei mele... o urăsc... dar o urăsc de mor... Cortina căzu... De Lys îi făcu semn să vie pe scenă... Erau copile blonde cari jucau piesa în tricourile lor de mătase cafenii și cu pourpoinuri de atlas vișinii, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o ușoară îmflare a nărilor fine dovedea că ea trăiește. Dar, cum sosi miezul nopții, îl apucă un frig în spate. El se plecă înc-o dată peste fața ei ș-o sărută lung, lung până ce i se păru că buzele sângerau, apoi se ridică repede și plecă acasă. Ajungând acolo văzu pe amicii lui adormiți cu cărțile în mână. El se culcă și adormi iarăși repede. 3. A treia zi un murmur într-adevăr foarte tare auzea împrejurul capului, ba i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Valery Larbaud, Blaise Cendrars sau Paul Morand. Debutul poemului anunță deja o atare perspectivă, echivalînd cu o schiță de program: Îți Închin un imn ție veac al mediocrității nu mai vînăm ursul sur prin munții americii brațele noastre nu mai sîngeră păduri sălbatece ne operăm visele ca intestine singuri ne Închidem În mucegaiul birourilor... Renunțînd la ipostaza eroică tradițională, poetul Își Îndreaptă În schimb atenția spre „mediocritatea” timpului său, redimensionîndu-și „inspirația” după tiparele mai modeste, În aparență, ale experiențelor moderne. Însă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
situată În contrast net cu libera mișcare Într-un spațiu elementar, al contactului direct cu lumea frustă a naturii, sau În opoziție cu visele, cu alții agenți eliberatori: „nu mai vînăm ursul sur prin munții americii / brațele noastre nu mai sîngeră păduri sălbatece / ne operăm visele ca intestine / singuri ne Închidem În mucegaiul birourilor” (subl. n.) Același poem va vorbi mai departe despre „singurătatea” [care] ca o temniță te izolează”, despre ieșirea din „tunelul nemișcării / absenței”, ori despre zbaterea de a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
interjecția amintită, semnele deschiderii ochiului spre peisajele schimbătoare se adaugă Întru sporirea sugestiei fundamentale: „În ochii noștri apele cresc și se Întunecă”, „Iată un șarpe se tîrăște peste pleoapele noastre”, „Dar iată aici În poemul acesta eu vă sărut gleznele sîngerate”, „ploaia Își desface cozile de păun În privire”, „diamantul inimii taie ferestrele nevăzutului”, „Privește: În părul ceasului deznădejdea n-a rupt panglicile izvoarelor”, „Prin creierul meu trec toate veștile ca-ntr-o cutie de poștă”, „Dau de perete porțile sîngelui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc”, „suspinurile fugătoare”, dar fără regret. Grijile lui vin din altă parte: „Soț, tată plin de rane ce Încă sîngerează, Tovaroș bucuriei ș-al timpilor scîrbiți, El, o, soție dragă! el vine de-ți urează: Ani veseli, ani de pace, ani mulți, ani fericiți.” Într-un Imn la dragoste (1838), scris după un cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Social Science & Medicine, 58, 1427-1442. CAPITOLUL 7 CONSILIERE GENETICĂ: FUNDAMENTE 7.1. Istoric și evoluție Observații asupra unor tulburări genetice s-au făcut din cele mai vechi timpuri. În Talmud spre exemplu, era interzisă circumcizia unui băiat al cărui frate sângera frecvent. Tulburările prezente la naștere sau bolile familiale erau adesea considerate pedepse ale unor spirite (frecvent pe linie maternă) și/sau efecte ale unor fenomene naturale (de exemplu, eclipsele). Începând cu secolul al XVII-lea, s-a încercat sistematic identificarea
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
a-l lăsa să rămână acasă, după cum pretindea el. Putea să facă altceva? Încercase să-l convingă pe preot, nu-și ascunsese dragostea lui, ce mai rămânea de făcut? Și-acum Catarinella îl chinuia ca pe hoții de cai; inimile sângerau, dar toți din sat cine știe ce n-ar fi făcut ca să aibă o rudă în suita sau în slujba episcopului. Pradă tristeții, simțea că se sufocă, drept care se tot perpelea. Ca și cum o groază de păianjeni s-ar fi apucat să țeasă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
e decât o voce. Poate fi o voce la întâmplare, poate fi chiar vocea ta lăuntrică. O lumină puternică te orbește, nici măcar închizând ochii nu te poți feri. Nu vezi nimic, lumina scormonește ca un bisturiu în ochii tăi care sângerează. Auzi doar vocea care nu se răstește, e egală cu ea însăși tocmai pentru că e neînduplecată. Cele mai multe întrebări sunt aceleași mereu. Răspunzi, firește, la fel. Numele, prenumele. Numele tatălui, al mamei. Dacă au făcut politică și de care. Dacă ai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încât, nemaiștiind dacă e mort sau viu, întemnițatul uita să se mai sinucidă. Au fost și alții care au încercat să se omoare fără nimic la îndemână. Dacă îți ții mâinile ascunse, după ce îți sfâșii cu dinții încheieturile, poți să sângerezi până mori, scrijelind din când în când, ca nu cumva sângele să se închege peste rană. Numai că aceia care au făcut-o au fost siliți, ca toți ceilalți, să-și țină apoi brațele la vedere și, dacă sângele poate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trimis ? — L-au bătut, șopti Melania. L-au călcat în picioare... Golea abia atunci se uită la el cu mai multă atenție. Dar privirile îi trecură repede peste rănile de pe obraz și buzele care începuseră din nou, de neliniște, să sângereze. — Unde e tolba ? întrebă. Melania tresări, la asta nu se gândise. — Mi-au furat-o, zise încet Coltuc. Pereții camerei se strânseseră în jurul lui, abia scosese vorbele acelea gâtuite. Încheieturile neterminate începură să-l doară, sângele bătea în venele înnodate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înnodate. Dintre toate, sângele era singurul care încă nu se împăcase cu ideea că trebuie să se mulțumească doar cu umeri înfundați și șolduri retezate. Sub cojile uscate, sângele lui Coltuc era mai greu de domolit, de aceea rănile lui sângerau mai mult. — Cum ai îndrăznit să vii acasă fără tolbă, aschimodie ? mugi Golea. Pereții se prefăcură într-un clopot de bronz, iar vocile se strânseră într-un ghem care bătu dinăuntru, cu limbă de spijă. Cu atâta putere, încât din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
În pragul ușilor larg deschise așteptau aceiași bărbați în salopete, înarmați cu ciomege, care priveau peste capetele lor, ca și cum i-ar fi prețăluit la grămadă. Nu mai intrară peste ei și nu mai trebuiră să-i lovească, rănile reîncepuseră să sângereze și să doară singure. Cu răsăritul în spate, umbrele lor se lungeau, despărțind malurile pe care trupurile zdrobite și năclăite de sânge, sudoare și urină abia se țineau să nu se prăbușească. „Or să se întoarcă“, bâiguiseră unii, înainte ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Căută din nou prin sacoșa vărgată și scoase una cam de aceeași mărime : Îi zice piatra lunii. E un cristal alb de stâncă, dar, dacă te uiți în lumina lunii, se face roșu, are așa, niște firișoare, că zici că sângerează pe dinăuntru. I-o întinse Radei, care o primi în palma întinsă. O ridică spre fereastră și privi prin ea, căutând un unghi cât mai potrivit. — Nu așa se vede, spuse bărbatul. Nu știu de ce, dar piatra simte care e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o primi în palma întinsă. O ridică spre fereastră și privi prin ea, căutând un unghi cât mai potrivit. — Nu așa se vede, spuse bărbatul. Nu știu de ce, dar piatra simte care e soarele și care e luna. Și nu sângerează decât la lună. Noaptea o doare mai tare. „Noaptea, mai ales către ziuă“, mărturisi, mai departe, Rada, fără să-și poată lua privirea de la ochii mistuitori ai vraciului. „Atunci când nu mai știu dacă dorm sau sunt trează. Mă simt împresurată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sus cu violență. Un asemenea afront era cu totul inedit pentru el. Văzîndu-și schițele pentru Catedrala Neamului, avu un zâmbet amar. Nu numai nu construise catedrala, dar proiectele înseși îi erau înapoiate ca lucruri jenante și fără valoare. Madam Pomponescu sângeră și mai mult sufletul lui Pomponescu prin insistența ei: - Ascultă, Jean, parcă donaseși proiectele Casei de Artă, de ce ți le-a trimis înapoi? Pomponescu ridică din umeri întunecat. - Este o lipsă totală de cuviință. Ce vrea să zică astaresistematizare? Fără
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iveală", "a se arăta" etc.) revin insistent și implacabil, dovedindu-se până la urmă a fi "cuvinte fenomenologice" și noduri în țesătura de ansamblu. Cu excepția lui "și", "de aceea" și "totuși", totul, până și prepozițiile și adverbele, intră în cod. Traducătorul, sângerând sub această chingă și amețit de reiterarea figurilor acestui cadril infinit, este tentat periodic să respire evadând în stil: un cuvințel mai sprințar, același lucru spus altfel decât până acum etc. Greșeala pândește la capătul acestei tentații periodice de a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gazon și ascute o coasă. SEPP BOTDEJIGODIE: Iarba, Poezia sângelui Iarba trebuie din nou să mă taie Așa s-a gândit Sepp al meu Că iarba va fi înghițită înăuntru și răhățită în afară Afară pe cicatricea ierbii Până când iarba sângerează din nou ca o vară împuțită (mai cosește un pic) Ce și-o fi închipuind pământul Când te urci pe spinarea lui cu picioare vechi de o sută de ani Cu picioarele mele lăsate de o mie de ani (mai
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Si apoi au trebuit să suporte urletele proprii venite din durerea adâncă Pentru biciul trupului Femeia Câinele Fiul Tot ce nu voia să fie înalt de o sută de metri Întreg războiul mondial Totul mult prea încet pentru durerile trupului Sângerând prost Totul prost Și durerile dragostei Și femeile ca o lume îndurerată Hoitul femeiesc Care zace pe spate și s-au pus pe așteptat Și în spinarea sănătoasă au niște sentimente Sunt bune de devorat cu toate sentimentele vieții Și
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
must, bea și gargarisește. Fiul vine cu niște piese dintr-o mașină și se oprește) FIUL: Să te înfrupți și să bei pământul, asta ești în stare. Mărul și Scroafa. Scroafa înfulecă pământul și este înjunghiată. Sânge și must. Scroafa sângerează și mărul va fi la mare cinste într-un must. Ce rămâne din asta, ești tu. (îi cade o ștangă de sprijin. Se apleacă după ea și tot ce ține în mână se împrăștie pe jos) Asta... Asta-ți mai
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
la spate. Dumnezeu are nevoie de distracție de la creativele sale pene oțelite pline de lipsuri. Ceea ce Dumnezeu trebuie că a descoperit așa se aproapie de dumnezeire, se află în sângele fad pus în oala cuprinsă de flăcările focului. Toate greșelile sângerează de unele singure, pentru că nu aparțin lui cu totul. Așa se naște frumusețea. Ce vrei să aparțină cuiva, pentru că trebuie să aparțină cuiva, acela este Nimicul. Tot ce viețuiește scârbos va fi în vârful Schwab ars la origine, înarmat cu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și o să găsim cine cui aparține. Vom fi în sfârșit de acord cu noi înșine, ca să putem avea și noi o bucurie. N-o să hemoragiem, atunci când vrem să ne așezăm cu băgare de seamă. PIANISTA: Totul vrea să poată să sângereze o sută de ani. COMPOZITORUL: Este indiferent, egal dacă ești mort sau mort pe jumătate. Nici un loc nu-și amintește de locurile sale libere de chin, nici o bucurie la chin. Istoriei îi merge exact atât de bine ca și memoriei
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
muritori./ Stăpâne bun, nu vezi că nu slujesc/ Decât să piarză neamul omenesc?/ Puzderie de trupuri - te cutremuri -/ Sau frânt de aceste stânci, din hău de vremuri./ În dragu-i, Doamne, surpă aste stânci/ În hăurile iadului adânci!/ Căci inima îmi sângeră de spaimă!”833 Gingășia atenției purtate celui aflat departe pe mări subliniază o iubire atentă, devotată. Stâncile devin însă și un simbol al trăiniciei sentimentului de afecțiune dintre cei doi parteneri, al dragostei lor neînvinse, al fidelității constante. Naratorul folosește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]