2,662 matches
-
fost descoperite cruci. Cu acest prilej au fost identificate alte patru locuințe de suprafață și două așezate pe umplutura de cretă a carierei. Din păcate, nici-una din aceste locuințe nu se mai păstrează în ziua de azi. Singurele urme ale săpăturilor din 1962 sunt fotografiile uneltelor de fier găsite cu acel prilej (șase topoare sau târnăcoape, un amnar, un cui de fier și trei cuțite). Lucrările de consolidare și conservare au continuat, dar au fost întrerupte într-un final din lipsă
Ansamblul rupestru de la Murfatlar () [Corola-website/Science/298629_a_299958]
-
1950-1952 se descoperă urmele unei construcții din castru, care se va dovedi a fi horrea. Primele cercetări sistematice au fost efectuate la bastionul sud-estic în anul 1958. În anul 1971, cu ocazia construirii noilor rezervoare de apă, au fost reluate săpăturile care de atunci se desfășoară an de an. Ruinele castrului au rămas în picioare până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate din castrul roman au fost folosite pentru construcția a numeroase clădiri din centrul Turzii. În castru au fost
Castrul roman Potaissa () [Corola-website/Science/306992_a_308321]
-
acest deal au existat schituri cu obște de călugări, care au fost distruse din cauza vitregiilor vremurilor. Cronicile istorice amintesc de existența unui schit cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril", care a existat în perioada secolului al XIX-lea. În urma săpăturilor efectuate în perimetrul mănăstirii s-au descoperit oseminte ale călugărilor îngropați aici, iar pe o cărămidă datată din anul 1864 era înscris numele unui ieromonah Porfirie, care fusese îngropat lângă peretele bisericii. Schitul a ajuns în paragină din motive care
Mănăstirea Sfântul Mina din Roșiori () [Corola-website/Science/308509_a_309838]
-
așezare de tip adunat, formată pe terasele inferioare ale pârâului omonim, altitudinea în centrul satului fiind de 328 m. Zona cea mai veche a vetrei locuite, Strada Principală, se desfășoară pe malul stâng, constituind axa principală a satului. La Câlnic săpăturile arheologice demonstrează o continuitate de viețuire, începând cu așezarea neolitică și cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migrațiilor până în evul mediu. Numele localității, amintit mai întâi la 1269 (villa Kelnuk) este de sorginte slavo-română
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
Buzău, este citat raguzanul Giacomo di Pietro Luccari, care face referire la această cetate într-un paragraf din "Copioso Ristretto de gli Annali di Rausa". Urme ale acestei cetăți medievale, datate secolul al XIII-lea, au fost descoperite în urma unor săpături în zona centrală a orașului. Gheorghe Petcu îl citează în monografia sa pe Gustav Treiber, despre care afirmă că, în "Siebenbürgische Vierteljahresschrift" scria că în secolul al XII-lea orașul era înconjurat de un zid cu patru porți în cele
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
află în Munții Baraolt. Ape minerale. Localitatea Vâlcele este situată în partea sud-vestică a județului Covasna, la poalele sudice ale Munților Bodoc, la o altitudine de 590 m, pe DN13E, Sfântu Gheorghe - Vâlcele - Araci și este străbătută de pârâul Vâlcele. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului aduc dovezi materiale ale ale existenței unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, în locul numit "Drumul Săcuiesc", lângă pârâul "Ciuntit", s-a descoperit un topor perforat de piatră lustruită, de formă migdaloidă
Vâlcele, Covasna () [Corola-website/Science/300385_a_301714]
-
unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri - 1552, 1570, 1594), de către Ștefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. În urma săpăturilor efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei, au fost descoperite vestigii medievale. Marco Bandini menționează că în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale. În perioada Renașterii și Revoluției industriale evoluția continuă
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
o biserică mică de lemn, cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavril”. La sud de altarul actualei biserici se află o cruce de piatră pe un postament, care indică locul Sfintei Mese a bisericii anterioare, cu inscripția 1730. Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate în vederea întocmirii proiectului de expertiză și consolidare a bisericii, s-au descoperit oseminte umane, monede, precum și ruinele unei alte biserici, mai vechi. În urma acestor descoperiri, specialiștii au avansat ipoteza potrivit căreia prima biserică din acest loc datează din
Biserica Cuvioasa Parascheva din Iași () [Corola-website/Science/318005_a_319334]
-
sat a aparținut de comuna Farcașa până în jurul anului 1900. Prima dovadă istorică despre comuna Pipirig este încă din secolele al III-lea și al IV-lea, mărturie fiind faptul că în anul 1978, la marginea satului Leghin, în urma unor săpături arheologice s-a scos la iveală un cimitir ce cuprinde oseminte umane și animale, fragmente de ceramică și catarame de fier. 12 martie 1437: Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moșiei “Munții”, arătând că : “[...] hotarul am început a alege
Comuna Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/301662_a_302991]
-
orașe, inclusiv Tikal, Uaxactún, Copan, Bonampak, Dos Pilas, Calakmul, Palenque și Bec Río; fiecare oraș a avut o populație cuprinsă între 5.000 și 50.000 de oameni. La momentul de vârf, populația maya ar fi atins 2.000.000. Săpăturile de pe siturile arheologice Maya au scos la iveală piețe, palate, temple și piramide, precum și terenurile jocurilor cu mingea. Orașele Maya erau înconjurate și susținute de o populație mare de fermieri. Au fost descoperite dovezi care atestau că maiașii utilizau metode
Civilizația mayașă () [Corola-website/Science/303499_a_304828]
-
cu mențiunea "magna cum laude", cu specializarea arheologie și subspecializările filologie clasică și istoria daco-romanilor, fiind numit, la 23 decembrie 1925, profesor Catedra de istorie antică a Universității din Cluj. A desfășurat o importantă activitate științifică și organizatorică: campanii de săpături arheologice, redactarea de lucrări și prezentarea de comunicări la congrese internaționale, membru al "Comisiunii Monumentelor Istorice. Secția pentru Transilvania", organizarea Institutului de Studii Clasice din Cluj al cărui prim director a fost în perioada februarie 1929-februarie 1932. Emil Panaitescu a
Emil Panaitescu () [Corola-website/Science/332056_a_333385]
-
și 40 metri înălțime, fiind adăugate trei turnuri și amenajată o curte interioară cu dimensiuni de 10 metri. Curtea interioară a fost împărțită în curtea voievodală și curtea oștenilor. Au fost construite și barăci pentru oșteni, scoase la iveală de săpăturile arheologice din secolul trecut. Fortăreața, consolidată de Ștefan în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, a devenit una dintre cetățile de apărare a frontierei nordice a Moldovei medievale. În secolele al XIV-lea - al XVI
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
la îmbibarea cu apă își pierd capacitatea portantă. Pentru casele zidite din chirpici se folosește în general ca liant o pastă obținută prin amestecul pământului galben cu apă și, în unele cazuri, și cu adaos de var. În cursul unor săpături arheologice în localitatea Cecălaca, județul Mureș, la adâncimea de 0,44 m s-a conturat un strat de chirpici, reprezentând urmele unei locuințe din epoca romană., La Plenara Comitetului Județean PCR Iași, Ion Iliescu (pe atunci prim-secretar la Iași
Chirpici () [Corola-website/Science/313446_a_314775]
-
Muntele Ida. Un oraș nou, Ilium a fost fondat pe acest loc în timpul domniei împăratului roman Augustus. A înflorit până la fondarea Constantinopolului, și a intrat treptat în declin în perioada bizantină. În anii 1870 arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături în zonă. Alte cercetări au adus la iveală existența a mai multe orașe, construite succesiv unul peste altul. Unul dintre primele orașe (Troia VII) este de obicei identificat cu Troia homerică. Această identitate este disputată, însă situl a fost identificat
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
datat, pe baza stilurilor ceramicii, de la mijlocul, sau sfârșitul secolului al XIII-lea î.Hr., este considerat cel mai probabil candidat pentru orașul descris de Homer. Se pare că a fost distrus de un război, și există urmele unui incendiu. Până la săpăturile din 1988, problema era că Troia VII părea a fi un fort din vârful unui deal, nu orașul de dimensiunile descrise de Homer, dar cercetări ulterioare, care au dus la descoperirea unor întărituri ale orașului, sugerează un oraș de dimensiuni
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
și, în cele din urmă, a dispărut. Odată cu dezvoltarea istoriei critice moderne, Troia și Războiul Troian au fost considerate ca fiind niște legende. Totuși, în cursul a două campanii arheologice, (1871-1873 și 1878/1879), arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături pe o colină numită de către turci Hisarlik în apropiere de orașul Chanak (Çanakkale) în nord-vestul Anatoliei. Aici, el a descoperit ruinele mai multor orașe antice, datând de la Epoca Bronzului până în perioada romană. Schliemann a considerat orașul homeric Troia ca fiind
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
acestea, —inițial Troia I, apoi Troia II— această identificare fiind în cea mai mare parte acceptată la acea vreme. După Schliemann, situl a fost excavat în continuare de arheologul Wilhelm Dörpfeld (1893/1894) și mai apoi Carl Blegen (1932-1938). Aceste săpături au arătat că existau cel puțin nouă orașe construite unul peste altul. În 1988 săpăturile au reînceput, fiind efectuate de o echipă de la Universitatea din Tübingen și Universitatea din Cincinnati, organizate de profesorul Manfred Korfmann. Problema statutului Troiei în lumea
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
acceptată la acea vreme. După Schliemann, situl a fost excavat în continuare de arheologul Wilhelm Dörpfeld (1893/1894) și mai apoi Carl Blegen (1932-1938). Aceste săpături au arătat că existau cel puțin nouă orașe construite unul peste altul. În 1988 săpăturile au reînceput, fiind efectuate de o echipă de la Universitatea din Tübingen și Universitatea din Cincinnati, organizate de profesorul Manfred Korfmann. Problema statutului Troiei în lumea Epocii Bronzului a reprezentat un subiect de dezbatere aprig disputat între Korfmann și istoricul de la
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
straturi care datează de la începutul secolului al XII-lea î.Hr. Korfmann a murit la 11 august, 2005, și, deoarece licența de excavații era pe numele său, nu se știa cum și când vor fi reluate cercetările. În vara anului 2006, săpăturile au continuat sub conducerea colegului lui Korfmann Ernst Pernicka, cu o nouă licență. În anii 1920, istoricul elvețian Emil Forrer a afirmat că denumirile de orașe descoperite în textele hitite — "Wilusa" și "Taruisa" — ar trebui identificate cu Ilium și respectiv
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
FDGR. Vicepreședintele CJ Sibiu este Wiegand-Helmut Fleischer (FDGR). Consiliul Județean Sibiu (33 de membri) are în urma alegerilor locale din 2016 următoarea alcătuire: Descoperirile arheologice făcute pe raza județului atestă faptul că zona a fost locuită încă din paleolitic dovadă stau săpăturile de la Racovița unde s-a găsit un topor de silex aparținând culturii de prund. Fragmentele de ceramică, podoabele, uneltele, mormintele de inhumație, descoperite cu ocazia săpaturilor arheologice ne dovedesc parcurgerea prin etapele succesive ale istoriei (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului
Județul Sibiu () [Corola-website/Science/296668_a_297997]
-
Satul Buciumi reprezintă una din vechile așezări ale Trotusului din ținutul Bacăului. Se află așezat într-o zonă subcarpatica, la o depărtare de aproximativ 8 km de Municipiul Onești. Satul Buciumi este atestat documentar din timpul lui Ștefan cel Mare. Săpăturile arheologice efectuate în raza municipiului Onești au scos la iveală urme importante încă din perioada neolitica. În toamna anului 1978 în locuința săteanului Petrică Iftinca a fost descoperită o râșnita foarte veche de către locuitorul Ghiță Teaca, un pasionat cercetător amator
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
s-a reușit definitivarea dosarului prin care Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi i s-a atribuit o suprafață de teren pentru construire, concesionată pe durata existenței construcției (conform deciziei Primăriei municipiului Bacău "nr 443"/1 noiembrie 1990). Imediat, au început săpăturile fundației conform proiectului arhitectului Dan Dobreanu și al proiectantului de rezistență Jitaru din Dolhasca. În data de 18 noiembrie 1990, după Sfânta Liturghie s-a pus piatra fundamentală a bisericii Sfântul Ilie. La slujbă au participat Înalt Preasfințitul Mitropolit Silvestru
Biserica Sfântul Ilie din Bacău () [Corola-website/Science/308817_a_310146]
-
Șanțul-Mare este denumirea unui sit arheologic situat la 9 km V de Pecica și 600 m N de albia actuală a Mureșului. Este monument istoric, . Cercetările lui J. Hampel și Fl. Romer din 1870, alături de săpăturile lui L. Dömötör au avut rolul de promovare și confirmare a importamței extraordinare a tell-ului de la „Șanțul Mare”. Săpăturile efectuate de Dömötör poartă puternica amprentă a începuturilor arheologiei, epocă caracterizată în principal prin amatorism, Dömötör însuși fiind profesor de desen
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
600 m N de albia actuală a Mureșului. Este monument istoric, . Cercetările lui J. Hampel și Fl. Romer din 1870, alături de săpăturile lui L. Dömötör au avut rolul de promovare și confirmare a importamței extraordinare a tell-ului de la „Șanțul Mare”. Săpăturile efectuate de Dömötör poartă puternica amprentă a începuturilor arheologiei, epocă caracterizată în principal prin amatorism, Dömötör însuși fiind profesor de desen. Începând cu 1910 situl avea să fie „exploatat” de către arheologul M. Roska. Numărându-se printre pionierii arheologiei instituționalizate, științifice
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
fiind profesor de desen. Începând cu 1910 situl avea să fie „exploatat” de către arheologul M. Roska. Numărându-se printre pionierii arheologiei instituționalizate, științifice, Roska este primul care a contribuit la clarificarea încadrării cronologice și culturale a diverselor nivelurilor surprinse aici. Săpăturile din 1910-1911, 1923 și 1924 au identificat o consistentă locuire a Epocii Mijlocii a Bronzului, cultura Mureș (denumită inițial Periam-Pecica). În rapoartele întocmite sunt menționate doar straturile Epocii Bronzului, dar și cel al Epocii Mijlocii a Cuprului (orizontul toartelor pastilate
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]