1,560 matches
-
pui capăt cugetului hărțuit între îndoială și delir? Lirismul este maximum de eroare prin care ne putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și a muri în societate. Mai pot exista mângâieri în momentele din urmă? De o mie de ori este mai preferabil să mori undeva singur și părăsit, când nevăzîndu-te nimeni poți să te stingi fără teatru și poză. Mi-e scârbă de oamenii care în agonie se stăpânesc și își impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sânt arzătoare decât în singurătate. Toți aceia care se vor înconjurați în agonie de prieteni o fac dintr-o frică și dintr-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de gânduri și de existența ta până dincolo de orice rezistență, a lăsa o dâră de sânge și de fum după tine, ca simboluri ale dramei și ale morții ființei tale, înseamnă a fi nefericit în așa măsură, încît ți-e scârbă de tot fenomenul acesta al gândirii și te întrebi dacă reflexivitatea nu e o pacoste pe capul omului. Multe sânt de regretat în lumea în care n-ar trebui să regret nimic. Și mă întreb: merită lumea aceasta regretul meu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
siguranța fiecărei clipe, încîntați de trecut, prezent și viitor, n-au decât stima mea. Singuri aceia care în fiecare moment iau contact dramatic cu realitățile ultime mă zguduie până dincolo de orice rezistență. De ce nu mă sinucid? Fiindcă mie mi-e scârbă atât de moarte, cât și de viață. Sânt un om care ar trebui aruncat undeva, într-un cazan cu flăcări. Nu pricep absolut deloc ce-o fi cu mine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
complexă și de contradictorie deoarece valorile ei nu se mai constituie în ordinea vieții, ci s-au cristalizat într-o regiune transcendentă ei, păstrând slabe legături cu tendințele iraționale și vitale. Cum să întemeiezi o morală? Mi-e atât de scârbă de acest cuvânt, "bine", este atât de fad și de inexpresiv! Morala spune: lucrați pentru triumful binelui! Dar cum? Prin împlinirea datoriei, prin respect, prin sacrificiu, modestie etc. Toate acestea îmi par simple vorbe, deoarece ele nu cuprind numai un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
chiar nivelul evenimentelor și au făcut, din plusul lor de merit, motive de neliniște și de dinamism pentru acea națiune. Cezar și Napoleon au fost mai mari decât evenimentele. De aceea s-au prăbușit amândoi. Și să nu-ți fie scârbă de țările ai căror oameni tânjesc sub evenimente! În loc să le creeze, ei tremură că nu le pot înțelege sau domina! O scârbă cosmică mă apucă de țările mediocre. România nu trebuie să se mângâie că mai apare din când în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Napoleon au fost mai mari decât evenimentele. De aceea s-au prăbușit amândoi. Și să nu-ți fie scârbă de țările ai căror oameni tânjesc sub evenimente! În loc să le creeze, ei tremură că nu le pot înțelege sau domina! O scârbă cosmică mă apucă de țările mediocre. România nu trebuie să se mângâie că mai apare din când în când prin ea câte un om mare. Eminescu, condamnat a scrie într-o limbă necunoscută, n-a putut deveni universal; Pîrvan putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al imperialismului. Acel imperialism care nu ia forme cetățenești nu este autentic, ci se hrănește din exaltarea unor șefi, având o durată efemeră și menținîndu-se doar la suprafață. Numai un popor care poartă în sânge ideea imperialistă poate accepta fără scârbă armata și războiul. Aviditatea de spațiu și setea de a imprima un stil de cultură altor forme de viață creează într-o națiune imperialistă un gust ofensiv, justificat atât prin cinism, cât și prin viziuni istorice. Atunci când ultimul burghez german
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea mecanicist și mult prea iluzoriu. Colectivismul național, care ar da o valoare soluțiilor abstracte prin corectivul concretului național, își găsește mai repede o cale printre ireductibile și antinomii. Proprietatea pare a fi o fatalitate în fața căreia mă plec cu scârbă. Spiritul uman, ajutat de bestialitate, triumfă în revoluții numai pentru a atenua conflictele cauzate și exasperate de prezența în lume a proprietății. Aici rezidă sensul mai adânc al oricărei revoluții, care o diferențiază atât de categoric de război. Nu există
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
destul de ciudat. Cei care-l cântăresc și nu-i găsesc merite și calități justificative uită că orice om politic este un destin înainte de a fi o valoare. Dictatura care n-are o ieșire imperialistă sfârșește în tiranie, precum iubirea în scârbă sau în milă. Elanul dictatorial, la început dornic de a crea forme noi și a da o expansiune nelimitată unei țări, se osifică într-un autoritarism rigid, mort, precum democrația se destramă într-o paradă de libertăți goale. Este aici
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în arșița soarelui de vară... Trebuie s-o știi... îți trebuiesc angeli? Voi ști să seduc angeli pentru tine... numai să nu te dezguste... Un zâmbet de nespusă și sântă fericire trecu pe buzele lui... Ea făcu o mină de scârbă și dispreț când văzu acel zâmbet... Ea cetea din espresia feței toată cartea sufletului omenesc... - Ți-aduc îndată ceea ce voiești... un angel... De Lys, zise ea deschizând ușa, esemplarul nostru de crin, care de ieri oftează după Angelo... În acest
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vise și fără poeme, ca În trezie”. Orice concesie făcută unei asemenea mentalități vulgar pozitiviste este amendată În numele unei proiecții ideale a poetului, În evidenta prelungire a unor atitudini romantice: „Un surîs onctuos comercial se substituie rictusului de răzvrătire și scîrbă. În locul singurătății și a[l] cățărării pe stînca aridă a visului, pentru atingerea unui edelvais implacabil: Înclinarea sufletului de carne dinaintea prostimei bucuroase de ridicarea totalului ei cu o unitate. Un meschin simț al confortabilului, al necesității pîinii cotidiene; un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
natura lui. Ceea ce spune Într-un loc privitor la eros („objectul adorabil ardorilor materne”) se poate extinde asupra Întregii sale estetici, Adorația, care află forma ci supremă În viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - Într-o mare scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală. Heliade este mai mult decît alți poeți ai timpului un moralist neînduplecat, la mînie (Ingratul, Un muieroi și o femeie, În fabule) scoate urlete
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu, Cu durerea și năcazul de-acum a petrece vreu. Nădejdea și bucuria ce m-au putut folosî Decît scîrbă mai amară curînd a-mi agonisî! Mă lepăd de toate-a lumii, mă cernesc, mă Întristez Mă cufund În Întuneric, lumina să nu mai văz. Ochii facă-să izvoară și curgă de-acum mereu, P’ În’ ce-or face iaz de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau pedeapsa păcatelor lor. Dar există ceva și mai rău. Printre ei există un obicei și mai orbil: dacă o muscă se întâmpă să le cadă în farfurie, nu fac caz de asta și o-nghit fără să le fie scârbă, cel mult zic oftând: "biata creatură mică pătrunsă într-o ditamai creatură". Prin grajduri, prin țarcuri siluiesc animalele să le satisfacă plăcerile, iar de-i privești în timp ce mulg caprele sau vacile e ca și cum ai asista la niște orgasme smintite, la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sau vacile e ca și cum ai asista la niște orgasme smintite, la spovedanii. Sigur că e mai bine să trăiești în odăile din palatele napolitane, căci legăturile cu oameni de o asemenea speță pot să te umple de murdărie și de scârbă. Dar atunci când unul ca mine e silit să se amestece cu ei, nu poate să dea înapoi. Astfel, ca să nu dorm mereu sub cerul liber, numai bun pentru a fi sfârtecat de lupi, a trebuit să le fiu oaspete. Exgera
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pus în saci. Erau cu toții murdari; fiecare a luat un sac la spinare și se îndreptară cu toții spre sat. Nevestele vor avea grijă să gătească și să săreze restul de carne, iar Giandomenico va fi și el poftit. Teama, îngrijorarea, scârba simțită cedară în fața plăcerii de a participa la chiolhan. Se întorcea acasă târziu, iar Geronimo, de vreo câteva ori, l-a așteptat în prag, îl luă de ciuf și mi-l plesni bărbătește, întrebându-l de unde vine la ora aceea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
șobolan în băltoacă. Știu, libertatea se cucerește doar în ziua în care îți este indiferent că trăiești sau mori. Am repetat alături de Telesio că Dumnezeu și Natura sunt totuna. Și m-au podidit păduchii, m-au făcut să-mi fie scârbă de mine. Așadar, de ce sunt întrebat de ce mă mai tem acum?". Dar nu-i așa că te-ai deghizat? Și ai făcut magie și vrăjitorie în temnița de la Castel Nuovo? I-am ajutat pe mulți cu cunoștințele mele medicale lecuindu-i
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu, Coltuc, care, spre deosebire de ceilalți doi, neputându-se rezema, rămăsese neclintit. — Milă, ai zis ? ! se stropși Ologu. Pe ce lume trăiești tu, pulică ? Crezi că de milă îți dau ăștia, în scârbă, câte un ban sau îți aruncă un colț de pâine, ca la câini ? — Oamenii îți dau bani de silă, nu din milă, adăugă, solemn, orbul. — Bravo, moșule, bine-ai zis-o ! Îți dau firfiricile din milă de ei, nu de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
examinat pas cu pas, raportul destul de bine informat dovedea aceasta. Și, lucru important, raportul nu era întocmit de Doru, nici pe baza informațiilor lui; acesta era pus să refere numai dacă e conform cu realitatea. "Cum, sări furios Ioanide din pat, scârba asta de băiat, pe care eu îl credeam G. Călinescu complet inocent, face spionaj politic, pune note la purtare oamenilor în vîrstă? Ce precocitate! Ce bandit! La vârsta lui habar n-aveam cine e președintele Republicii Franceze. Eu îl credeam
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în pantof și altul gol, strigînd: . - Sale boche! Faire ça à moi!1 Apoi se trânti din nou pe berjeră și scoase piciorul neîncălțat de sub fuste, arătând cu mîna: scoate-mi colțul ăsta! Ca me fait un mal affreux!2 Scârbă, adăugă, suntem o forță: Hangerlii, Moruzești, Sturzești, Bibești, Brîncoveni, Cantacuzinești, Rosettești, Știrbey, Ghiculești, Văcărești, Bălșești, nu un venetic ca tine! Crucea mamii tale! . Cu o ultimă încercare, Hangerlioaica luă mașina și merse la o moșie din apropierea Capitalei pe care o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nici opereta nu avea spectatori.) Același lucru s-a întîmplat după Revoluție la Cluj. Tânărul care își desfăcuse cămașa în fața armatei masate în piață spunând "Trageți!" (și au tras), scăpând cu viață, s-a sinucis un an mai târziu. De scârbă. A pus pe cineva pe gânduri gestul lui? A modificat el, măcar cu un milimetru, starea de lucruri a Romîniei? Își mai aduce cineva aminte cum îl cheamă? Libertatea, vorba Marelui Inchizitor, este un lux pentru cei aleși și puțini
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu noroi de sus până jos mitul creștin și personajele sale centrale. Mai înainte de a-l înțelege pe autor, trebuie să ne gândim serios la noi înșine și să decidem asupra modului în care trebuie să ne stăpânim sentimentele de scârbă, repulsie și respingere pe care scrisul lui Schwab le declanșează, voit, în noi. Modul lui de a ajunge la chatarsis, la actul artistic fundamental care este nașterea frumosului în receptorul (cititor sau spectator) literaturii schwabiene, este unul întortochiat, plin de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
i-e scris. ERNA: Și Herrmann e de pe altă lume. Când vede un om trebuie numaidecât să dea peste cap un șnaps și să aprindă o țigară, altfel îl apucă cancerul la ochi, așa zice el. Lui Herrmann îi e scârbă de toți oamenii, de asta s-a și făcut comis-voiajor, că așa trebuie să aibă de-a face cu oamenii și are un motiv să vină zilnic beat acasă. MARIEDL: Păi, mulți dintre sfinți s-au ivit dintre oameni a
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ajuta nimeni. Dar vierme schilod sună drăguț... mult mai bine decât schilod sau vierme. Vierme schilod... aproape la fel de bine ca și Grollfeuer. (Tună și fulgeră) (Îl împinge de la ea pe Herrmann care suspină) De ajuns pentru azi. Mi se face scârbă. Chiar și fără asta e totul destul de scârbos... și nu numai acum. Ascunde-te, până ce o să fii în stare să te omori sau până când o să fii în stare să suporți totul din nou. Hai, chiar că pentru azi ajunge, că
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]