1,812 matches
-
cort liliachiu țîșni, fragilă și slabă, Sulamita. Era Aneta Gărgăun în chipul unei fetișcane cu fruntea albă sub cocul albăstrui și buzele răsfrînte. Ridicînd nara străvezie, călcă pe vălul ce-o acoperea. Goală, și-a întins brațul cu oasele subțiri. Sclipea. Cu palmele întoarse, mișcă din degetele prelungi, sunînd ca niște brățări. Ca o mie de năpîrci, trupul ei șerpui în loc. Îngustă, feciorelnică, întinzîndu-se pe vîrfuri, o clipă dansatoarea rămase suspendată în aer. Avea pielița de sub bărbie albastră. Apoi, deodată, țîșni
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
te afundai În nămol până la gât. Buruienile și trestia năpădiseră malurile. Un izvoraș izbucnit din coastă arunca Întruna apă curată În cea mâloasă a Eleșteului. Pe malul cel dinspre deal, așezat cu fața către Baltă și către Dunărea care, departe, sclipea aproape cu voioșie, se afla croitorul despre care unii ziceau c-ar fi fost leneș și nepriceput. N-ar fi fost În stare, dacă l-ar fi Întrebat cineva, să răspundă cum ajunsese acolo ori de ce. Însă nici pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lucrările de reconstrucție se desfășurau de vreo doi-trei ani, iar străzile din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plan de rezervă, pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă glisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor câțiva oameni cu armele scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era acea întrerupere a luptelor! Soarele părea că urca, neștiutor, spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care se loveau ușurel de zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare, se auzea țipătul egretei albe. Pe malul opus, la Nasul Broaștei, fu ridicat un steguleț roșu, indicând că sosise momentul. Muneharu se ridică brusc. Din mijlocul slujitorilor lui se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vizibil de această stare. În ziua aceea, cerul era acoperit de nori, iar atmosfera era și mai umedă decât în ajun, dar ținuta lui, pe drumul spre Castelul Kiyosu, fu mai maiestoasă decât a oricui din cetate, deși chipul îi sclipea de sudoare. Aprigii oameni care, nu mai demult de seara trecută, își strânseseră coifurile, se târâseră prin iarbă și tufișuri cu lăncile și armele de foc și pândiseră la marginea drumului pentru a-i lua viața lui Hideyoshi, erau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
liniște... Luna s-a înfipt cu putere în cerul nopții și stelele parcă voiau să coboare clipocind într-o disperare complice. Ce trist!... Nu-și putea astâmpăra nevoia de prezența lui cu luna rece și cu stelele astea nebune care sclipesc fantomatic... Orice iubire e o robie și ea a obosit să-și mai înjuge trupul... De mâine, iubitul ei va fi doar dorul ei ... Apoi, s-a lăsat ușor pe spate, și a căzut într-un somn adânc, fără vise
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
PAȘI NEFÅCUȚI Era ceasul aproape douåsprezece din noapte Timpul când stihiile negurilor își arată dinții sclipind în lună și liniștea se unduiește agale printre păduri peste pământul încolțit după lunga înfrigurare a iernii Și ticăitul sec al secundarului de alamă tăia în felii egale repetat monoton ca un clopot spart disperând spiritul ce-și așază în
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
de presiune s-a disipat până s-a evaporat complet. Nu eram deloc încântată. De la cursul de bucătărie nu mai era decât un pas până la cursul de împletit coșuri de nuiele. —E foarte distractiv, mi-a zis cineva cu ochii sclipind, în timp ce ne îndreptam spre bucătărie, unde ni s-a dat fiecăruia câte un șorț. —O să-ți placă Betty, m-a asigurat altcineva. Betty era profesoara. Era blondă, parfumată și foarte populară. Stalin a luat-o în brațe și a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
spus. Eram surprinsă să descopăr cât de normal sunau cuvintele alea. Nu era vocea ascuțită cu accente de soprană a unui adolescent. —Rachel. Chris a lăsat cartea și a întors spre mine ochii aceia de un albastru ireal care parcă sclipeau. Colțurile gurii sale minunate se ridicaseră într-un zâmbet ușor. —Cum îți merge? Stai jos. Eram așa de fericită că nu trântise cartea pe masă și nu bubuise „Ce-i?“, încât am început să radiez. Vrei să-mi arăți ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
el pășea peste prag, m-am pregătit să fiu luată în brațe și sărutată cu foc. Dar, spre surpriza mea, Luke nu m-a sărutat. Uimită pe moment, am încercat să-mi revin, refuzând să cad în hăul depresiei care sclipea atât de îmbietor. Nu mă gândeam că Nu se simte atras de mine. Știam că era atras de mine. Aș fi băgat mâna-n foc. Luke s-a așezat politicos pe canapea și la fel de politicos nu m-a trântit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
s-a oferit Luke. Orice vrei, îți aduc. — Cred că mi-ar plăcea să mă bag în pat, am zis eu. Vocea mi se auzea de parc-ar fi venit din mari depărtări. Pentru câteva secunde, lui Luke i-au sclipit ochii. —Grozav! Apoi a înțeles la ce mă refeream. A, da, sigur, păpușo! M-am dezbrăcat de restul hainelor aruncându-le direct pe podea. Deși nu era nevoie să fiu răcită ca să fac chestia asta. Apoi m-am urcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o fată ieșită din paginile revistei Vogue. Eu nu arătam, nici pe departe, așa, dar, cel puțin, eram mai aproape de această imagine decât fusesem de dimineață. — Noroc! Pentru noua ta slujbă! a spus Randall, strălucind glorios de peste masă. Zâmbetul lui sclipea mai tare decât lumina lumânărilor. Eu am ridicat paharul cu vin pe care chelnerul tocmai îl umpluse. — Sunt foarte impresionat, Claire. Ai cucerit-o totalmente pe Vivian, iar ea nu e un critic ușor de mulțumit. — Ei, asta nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Unghiile lungi băteau, super-agitate, darabana pe birou. Ritmul era un staccato precis de mitralieră. Vivian îmi amintea de un gangster de școală veche: era îmbrăcată într-un costum din ăla bizar, în dungi, cu revere late, pe degetul mic îi sclipea un diamant galben ca voma, iar în spate avea o legiune de gorile fără șira spinării de la Resurse Umane, care erau dresate să se uite în altă direcție, în vreme ce Vivian pocnea în scăfârlie politica firmei Mather-Hollinger. Posibilitatea de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
nu-l cunosc pe Ianuli. N-am opinii despre el, nici o opinie. Își strânsese capul în mâini, să nu-și audă gândul, glasul gândului, să rămână singur cu tenebra. Dar a ridicat, într-un târziu, din nou privirea. În întuneric, sclipea ceva bizar, ca un dinte de aur într-o gurăinvizibilă sau o cicatrice însângerată, la tâmpla fantomei. Se făcuse liniște, după avalanșa de vorbe nerostite. Ferestrele se diluau, treptat, în vinețiul zorilor. — Chiar nu-l cunoașteți pe Ianuli? Deloc, deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care par prea dornice, așa că nu am nici o intenție să fac asta. Dar nu crezi totuși că i se dă totul pe tavă? întreb eu direct. — Cine a zis că nu fac și eu la fel? Rânjește și ochii îi sclipesc. NU se poate! Ba da. Cine? Îl știi pe prietenul lui Tim, Shane? Îmi pică fața. Debbie s-a văzut cu Shane? De ce nu a spus nimic? De ce sunt eu mereu ultima care află ce se întâmplă? — A, nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ținut toată vacanța la muncă pe lângă casă, să-și scoată paguba. Nea Țârțâc, bătrânul care mă întâmpinase, trebuie să stea la mijloc, să fie bine și cu țiganii și cu baba. Face pe paznicul bostănăriei, de fapt stă toată ziua sclipindu-și în soare pușca luată de la americani acuma-n războiul ăsta, ultimul. Care război, nea Țârțâc, ce, noi am fost în război? Păi cum, bre, mata vii de la București și nu știi? Și cu cine te-ai luptat, nea Țârțâc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
scris extrem de rafinată... Și, o, Doamne, uite ce felicitări! Vedeți, asta e. Din acest motiv e New Yorkul atât de deosebit. Aici nu există doar felicitări plicticoase cu La mulți ani. Aici au unicate făcute de mână, cu flori care sclipesc și colaje pline de umor, gen „Felicitări pentru adopția gemenilor!“ și „Îmi pare atât de rău că v‑ați despărțit!“ Mă plimb peste tot, complet bulversată de ceea ce văd. Pur și simplu trebuie neapărat să‑mi cumpăr și eu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că portul e împins de vapor. Apoi zgomotul se potolește. Mulțimea privește cum se îndepărtează vaporul. Devine din ce în ce mai mic. Panglicile nu mai dansează. Acum se aude zgomotul valurilor. În aer se simte din nou mirosul de pește împuțit. Oceanul imens, sclipind sub razele soarelui. Portul vacant al inimii mele. 16 S-au făcut doi ani de când Mao a instigat la mișcarea numită Marele Salt Înainte. Mao și-a propus să fie cel mai mare conducător al tuturor timpurilor - vrea să împingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
am despèrțit chiar azi! Matei, se vede! Ești prins rèu! Nu mè aburi! Vorbește bèrbètește cu mine, ce dracu! Șerban, nu am ce sè-ți spun! eu, lèudèros, N-a fost decât sex! Atât! ating un subiect sensibil, lui Șerban îi sclipesc pentru o clipè ochii, În concepția prietenului meu sexul și politica sunt singurele lucruri interesante din viața omului, ambele, dupè cum mi-a demonstrat Șerban în nenumèrate rânduri, constituind motivele primordiale ale izgonirii din rai a strèmoșilor noștri, Șerban, gèsind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mai stat aici, sub prun, cu mâna pe poarta Întredeschisă, gata s-o Împingi! Un copil cu fața murdară și fundul gol se ridică de lângă gard și-și trage pantalonii, al cui o mai fi și copilul ăsta, cu mucii sclipind argintiu pe obraz, ca balele melcului, uscate la soare. L-ai pierdut din ochi În curtea plină de zumzet de albine, de soare, e vară, e primăvară... Și copilul ăsta, lăsat să crească de capul lui, ca o buruiană, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Nu-mi dădeam seama de unde vine șuieratul neomenesc prin gura deschisă și șuvițele de sânge prelingându-se din colțul buzelor, din nări și ochii care Încă mai priveau din fața Încremenită. — Te doare? Te doare? Te doare? Și, undeva, Încă mai sclipind, Înțelegătoare, lumina cât un vârf de ac. Încă mai licărind, fumegos, pupila strânsă, concentrată, ca un vârf de ac. Te doare? Te doare? să strig. Și lumina, cât un vârf de ac, pâlpâind deodată intens, ce altceva să-mi răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
că s-a oprit la vreme! Ce prezicere rea i-ar fi făcut tânărului! Nu numai rea, ci și improbabilă. Vorbește Întors spre tânăr, dar i se adresează mai degrabă proaspetei lui soții, care Îl ascultă, ca totdeauna, cu ochii sclipind de o discretă inteligență. Probabil În astfel de momente a fost absorbit și tânărul de aura erotică a tăcerii, de transparența ei, pentru că În restul timpului e ștearsă, uneori chiar urâțică. Dar Traian Manu a trăit destul ca să fi Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]