1,355 matches
-
timpului asupra acestui sat exemplul comunităților maghiare și germane și de care critica literară nu a ținut niciodată cont60. Nicolae Manolescu reține ca reprezentative pentru acest "caracter ritualizat al existenței sătești" câteva scene din nuvela Gura satului. Nuvelele Popa Tanda, Scormon sau Pădurenca surprind același sat slavician pe jumătate capitalist în înfățișarea sa economică în care țăranii își meșteresc singuri cele de trebuință, vând și cumpără ca niște negustori. Acest lucru devine și mai evident în Mara unde scriitorul înfățișează o
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
largă: sec. IX, Târgoviște, Constantinopol, Bagdad. Corbei (1906-1907) Plopiș*, lângă Alba-Iulia. Din două lumi (1908-1909) Valea Prahovei. Cel din urmă Armaș (1923) București, 1874-1880. Din păcat în păcat (1924-1925) Iași, Cernăuți, 1850. Nuvele: Popa Tanda (1875) Butucani*, Sărăceni*, zona Beiuș. Scormon (1875) Măciniș*. La crucea din sat (1876) Vezura*. Crucile roșii (1876) Gropile*, oraș transilvănean (poate Sibiu). O viață pierdută (1877) București. Gura satului (1878) Băloșeni*, Sărata*, Podgoria Aradului. Budulea Taichii (1880) Cocorăști*, Arad, Clădeni*. Moara cu noroc (1881) Ineu, Șicula
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
feței, ale vocii și ale gesticii. Iubirea, aflăm cu precădere din nuvelistica lui Slavici, e o aderare la un anumit tip de viață umană pe care îl găsim performat, insinuat, în altă ființă fără ca aceasta să presupună "perfecțiunea", ci excelarea. Scormon, Gura satului, La crucea din sat sunt nuvele ale iubirii mature firești, obstrucționate sau simulat obstrucționate; Moara cu noroc și Pădureanca sunt miniromane ale unor iubiri ratate. Cu Mara, romanul celebrării iubirii, se încheie la Slavici cursul sinuos al sentimentului
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
normal neutru, inundat de "fapte" și îi farmecă, îi zvârle într-o nebunie unică pe care fără teamă putem s-o numim Absolut 261". Regăsim indiscutabil acel "fapt", acel "nimic", de care vorbește Eliade în Fragmentarium (1939), întruchipat într-un Scormon, în acea cerere în căsătorie a lui Toderică din Gura satului, în tăcerea lui Șofron la prima întâlnire cu Simina... Cum explicăm această reușită de avangardă a scriitorului ardelean?! Slavici și-a ascultat propria "inimă" atunci când a scris ceea ce a
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
să vorbească o limbă străină? Un posibil răspuns ar fi: nicicum. Nu fă nic: așteaptă doar. Aruncă țâncul în apă, așează-l pe scaunul de la pian sau părăsește-l în Franța, și apoi pleacă. La urma urmei, omenirea și-a scormonit drumul către aceste lucruri fără nicio îndrumare exterioară și, indiscutabil, cel mai bun mod de a învăța ceva este ca individul să-l descopere el însuși. (Referitor la limbaj, oare această idee este întâmplător legată în vreun fel de gramatica
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
pentru a formula deviza vieții (generos model cititorului virtual) și-atunci îi vom recunoaște, după cum afirmă profesorul Eugen Simion „două personaje într-un context autobiografic: unul care povestește și se povestește și altul care se ascunde în narațiunea fragmentată”. și scormonind „dinăuntru și dinăuntrul dinăuntrului” (C. Noica) recentului volum, La foc mărunt , al distinsului profesor Livius Ciocârlie, recunoaștem pe-acel un faux sincère (Eugen Simion) care reușește să ne convingă nu doar de plăcerea de a citi jurnalul (binecunoscută „ficțiune a
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Iar acum îi înainta către piept. Era ca strînsoarea unei curele și împunsătura unui burghiu. În mai puțin de-o secundă, un soi de spirală i se răsuci în jurul încheieturii mîinii și a cotului, și-i atinse umărul. Vîrful îi scormonea subsuoara. Gilliat încercă să se dea înapoi, dar abia se putu clinti din loc. Era parcă țintuit în cuie. Cu mîna stîngă rămasă liberă, apucă briceagul, se propti de stîncă și făcu o sforțare deznădăjduită, ca să-și smulgă brațul din
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Pe urmă, așa, la jarul țigărilor, mi-a cântat, acompaniat la micul său instrument, "Mătrăgună prin livezi". La sfârșit, fără a scoate un cuvânt, poate pentru a nu rupe vraja ce mai plutea în aer, m-am ridicat și am scormonit în jarul care de abia-și mai trăgea sufletul și am mai pus vreo două lemne de salcie, umede, pentru fum, căci țânțarii începură iarăși să-și facă de cap. M-am așezat și ne bănuiam alături. Tăceam amândoi. Apoi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Seara, când țâncul dormea, noi îl căutam. Încercam să-l trezim ca să vorbim cu el, să-l rugăm să vină iar, să nu o părăsească și el. Îl căutam prin curți, prin livezi, pe deal la nisipărie, toată râpa era scormonită. Îl vroiam pentru ea și nu înțelegeam de ce s-a îndepărtat de mămaia. Eram năuci, nu știam dacă îl strigam pe el, nu știam numele lui. Căutam ceva ce nu înțelegeam. Doar ea îl cunoștea. Nu l-a găsit mămaia
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nu știa cum, nimeni nu știa de ce, nimeni nu vorbea, tăcere. Nici un cuvânt. Stăteam toți trei așteptând să ne dea Florin un răspuns, însă și el tăcea. Stătea cuminte și aștepta ca pământul pe care de atâtea ori l-a scormonit, să-l primească în sânul său. - Vă iau pe voi trei. Atât. Să-i spui când o fi mare că tat’su a fost om bun și că e din satul ăsta. Mie nu-mi mai trebuie nimică... oricum nimeni
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de iarbă de pe ea, apoi se întoarse și trase crucea mai aproape, spre răsărit. Se așeză în genunchi și începu să sape cu mâinile pământul reavăn. Se ridică apoi și măsură cu piciorușul groapa făcută. Îi era până la pulpă. Mai scormoni un pic și apoi înfipse crucea. Trase cât putu cu picioarele pământul înapoi și călcă ușor peste el. Când lemnul a fost stabil, strânse pământul cu mâinile și îl mângâie ușor. Se ridică, făcu o cruce, sărută lemnul, întoarse spatele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ochii. A fost întuneric, a fost lumină și a trecut ziua a doua. Bătrâna a luat apoi lacrimile ei și l-a lăsat pe Bătrân să atingă cu podul palmei pământul. Cu degetele lui lungi, cărnoase, albe, aproape transparente, a scormonit țărâna. Praful ce se ridica ușor l-a stins cu picăturile ce se scurgeau de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să atingă cu podul palmei pământul. Cu degetele lui lungi, cărnoase, albe, aproape transparente, a scormonit țărâna. Praful ce se ridica ușor l-a stins cu picăturile ce se scurgeau de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut în palme. Bătrâul a lăsat să curgă din traistă sămânța, iar Bătrâna cu fața senină lăsa să curgă lacrimile ei strânse în palme. Aproape mecanic
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte înalt și uscățiv, care disprețuia fățiș pe toți artileriștii. Ochi cu teodolitul izvorul luminii și apoi aruncă un ordin scurt în gura telefonului. Peste câteva clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totuși, razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijelioase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidătoare de Bologa. Pe urmă, ca și când I-ar fi descoperit cum stătea zgulit în observatorul umed, se opriră chiar asupra lui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătîndu-i, prin ochii bolnavi, în toate ascunzătorile inimii, răscolindu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
misiune măreață... Da!... Dușmanul a pângărit pământul țării. Acolo valahii... Deodată generalul Karg se opri, ca și când o rază de lumină i-ar fi deschis creierii. Se dădu iar câțiva pași înapoi, rămase cu privirea țintă la Bologa, căutând să-l scormonească în adâncimile sufletului. Câteva secunde domni o tăcere ca un giulgiu, încît de afară se auzi limpede huruitul unei căruțe și ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ascuțite, cum le poartă țăranii unguri. Înfățișarea gazdei potoli scurt mânia locotenentului. Îi răspunse liniștit și chiar îl pofti să șază. Groparul se uită să vază dacă toate sunt în bună ordine și dădu peste Ilona, care se apucase să scormonească în foc cu mare râvnă. ― Ilona, aide, șterge-o! zise poruncitor, încruntînd sprâncenele. Ce mai cauți aici? Altă treabă n-ai decât să stai pe capul domnului locotenent? ― Parcă eu de dragul dumnealui stau! mormăi fata, ursuză, fără să se întoarcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atunci avea impresia clară și sugrumătoare că îi fuge pământul de sub picioare și că rămâne plutind în neant, agățîndu-se cu disperare de crucea din turnul bisericii. Deseori, cu cartea pe genunchi, gândurile i se întorceau în urmă, scrutând momentele trăite, scormonind cauzele... Atunci toate faptele, gesturile și dorințele lui îi apăreau meschine, egoiste, chiar ridicole. Cum l-au indignat, în spital și după aceea, vorbele și întîmplările care nu se potriveau cu așteptările lui! Cum a împărțit lumea întreagă în două
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
printre oameni, mereu de ici-colo, cercetând aproape cu frică până ce, cu o lucire de fericire nestăpânită, se poticniră. Pe peron, în același loc unde rămăsese, ca și cum vreme de patru săptămâni nici nu s-ar fi clintit de acolo, stătea Ilona, scormonind, cu priviri din ce un ce mai îngrijorate, prin toate vagoanele, pe rând, încît fața ei, în încordarea așteptării, părea mai aspră și slăbită. Apoi deodată, zărind pe Bologa, i se aprinse în ochi o flacără sălbatică, și buzele îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din cap și zise tot zîmbind: ― Dintre toți oameniii, filozofii simt cel mai anevoie adevărul dumnezeiesc, pentru că ei caută cu mintea cea slabă pământească pe Dumnezeu, și nu cu inima credincioasă și atotcuprinzătoare! Când omul își uită obârșia cerească și scormonește în noroi ca să afle rostul tainelor lui Dumnezeu, cum să se înalțe sufletul și cum să culeagă înțelegere și împăcare? Întrebarea preotului pluti un răstimp în razele de soare, apoi se destrămă într-o tăcere prelungă. Apostol se uită în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
viața-mi preț să aibă și moartea-mi s-aibă preț, Să nu zic despre mine, ce despre om s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis!... Bolnav în al meu suflet, cu inima bolnavă, Eu scormonesc în minte-mi a gândurilor lavă, Închin a mea viață la scârbă, și-ntristare Și-mi tîrîiu printre ani-mi nefastă arătare... Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic 60Viața-mi, cum o duce tot omul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
știm despre suflet mai mult decât sclavii lui Mikerinos. Columb a avut nevoie de un ou și de o idee. Nici noi nu știm bine ce căutăm în oglindă. Căutăm minereuri la mii de metri sub pământ. Și nu-l scormonim cum trebuie pe cel aflat pe băncile școlilor. Când îl caracterizezi pe cineva, trebuie să fii ori generos, ori diplomat. Ce minunată ar fi o logodnă a evlaviei cu rațiunea! Scrutează-ți locul în generația ta. Vezi dacă mai ai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
pornit la modernizarea uliții Sărăriei. Întotdeaua s-au găsit motive. Acest sacrilegiu nu este nici primul și nici ultimul din lungul șir de distrugeri ale vestigiilor acestui oraș prea încărcat cândva cu aduceri aminte. Uite că m-am apucat să scormonesc tocmai acolo unde doare, dragă ieșene. Mai degrabă spune-mi cam ce crezi că făceau ei acolo la han? Odată ajunși la han, cei doi buni și nedespărțiți prieteni se aciuau într-un cotlon liniștit și în fața unei ulcele cu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
meu Ion Petrilă născut la 1875. Mama este un fel de tezaur viu al vieților trecute de mult în veșnicie. Le scoate din pulberea timpului dus și le arată lumii cum au fost. Orice o întreb, ea stă câteva clipe, scormonește pe sub părul capului ei alb ca zăpada și scoate de acolo răspunsul. Și eu, care nu-mi amintesc ce am mâncat ieri! - Ei, da de-acuma, capul meu s-o stricat rău de tot! Iaca nu mai pot să socotesc
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93050]
-
justificări, Patrik era, la rândul lui, un escroc care tocmai îl bobina pe unul pe care-l înțepase. Am aflat la plecare cum. Din toată grămada rămăseseră doar pantofi desperecheați, sau rupți de la căutările coloraților. Știi cum arată găina care scormonește în băligar? Așa arătau și ăștia care căutau câte un pantof desperecheat în maldărul din țarc. Acum mai erau doar câțiva nemulțumiți, întorși din sat cu câte un pantof desperecheat în mână. Nu-mi plăcea atmosfera. Simțeam o mârâială de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]