1,226 matches
-
a părăsit iubirea în aerul de dor Unde mi-e trupul un infern banal Am un surâs de zile visător, Prin sângele de genii ancestral. M-a părăsit iubirea când sărutam idei Venite dintre lumile de secoli Aveam în sânge, scrumul de puteri Și n tâmple-arome de istorii. M-a părăsit iubirea și lacrimi multe-aveam Icoana sfânt-a neamului de vieți, Se-amesteca prin somnul planetar Și-n sângele prelins prin trupul de profeți... M-a părăsit iubirea în înserări pustii
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de cald ți-ar plăcea?o întreabă Alexandru. — Peste douăzeci și două de grade. — Dacă în camera ta, unde vei fi repartizată, ar fi să te încălzești la nouăzeci de grade, unde teai încălzi? — N-aș mai fi, doar poate scrum. — Prin absurd, presupunem. Nu știu. — În colțul camerei. — A! Este vorba de unghiul de 90°, se prinde Teofana. — Hai, mai spune un banc. — Bulă și cu tatăl lui se duc în pădure să taie lemne, începe Alexandru. La un moment
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cu mine, sau cu un prieten de-al meu din vremea aia, care stătea tot la Paris și căruia i-am dat adresa să-i ducă niște țigări din partea mea. S-au apucat de fumat amândoi și s-au făcut scrum după câțiva ani prin Franța, nu ei, ci relația lor, lăsând în urmă un copil. Cel mai ciudat e că l-a părăsit ea, a plecat într-o dimineață după țigări și nu s-a mai întors. S-a combinat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
500. De ce pînă la 500? întrebă Virgil nedumerit. Bărzăunul abia așteptase întrebarea, mai ales din partea Iui Virgil. Zîmbi cu înțeles spre Ilinca și răspunse imediat: Ca să nu te-adoarmă mirosul de pește fript și să te trezești cu el făcut scrum. Și trase un hohot de rîs cum numai el se pricepea, stîrnind ecouri prelungi în toate părțile. Ceilalți nu rîseră, ci-l priviră cu ochi aburiți de pofta păstrăvilor fripți, așteptîndu-l parcă să continue. Virgil nu se supără, ci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Mai este iubire, mai este senin, O rază de sus croiește cărarea. Ridică-te iarași chiar dacă-ai căzut, Nu pierde nădejdea la margini de drum, Lumina-i în tine, sărman chip de lut, Azi poți sa renaști din durere și scrum. În inimă zdrențe, cu duhul zdrobit, De vrei să învingi alege Viața, Căci Cel Ce te știe și-atăt te-a iubit, Dă aripi la zbor, să urce speranța.
Speran?a by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83354_a_84679]
-
s-a pus pe plâns în fața mea. Atunci am simțit că pământul s-a prăbușit sub mine, că cerul învolburat cobora spre mine cu sunete de orgă din marile catedrale ale lumii. Am căzut în genunchi în apropierea jarului și scrumului și în hohote de plâns am strigat cât am putut de tare: De ce, doamne Dumnezeule, m-ai lovit așa? Ce rău ți-am făcut? Ce rău ți-au făcut copiii, soția și tatăl socru? În loc de răspuns, Dumnezeu dezlănțuia și mai
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
două schije mici i-au ciuruit fundul fratelui Gelu. Speriat, s-a întors în beci unde noi stăteam ascunși. Mama i-a scos la lumina lămpii schijele, iar bunica Maria a ars o cârpă de lână și i-a pus scrumul în carnea tăiată spre a opri sângerarea și o posibilă infecție. Noi, toți, am început să tremurăm de teama ca nu cumva o bombă să lovească și casa și beciul și să ne omoare pe toți. Trăgeau rușii de pe deal
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
repede și m-a luat de jos. Tata a strigat: Așa-i trebuie!... Tăietura era adâncă. Port și acum semnul tăieturii. Mama a strigat la bunica Maria să caute repede o cârpă de lână și să o ardă, făcând-o scrum. După ce a șters sângele care curgea șiroi, a pus scrum în carnea fundului tăiat, bătătorind bine pentru a opri sângerarea. Tata mia spus printre dinți câteva înjurături, văzându-și de treaba lui. Pentru că port și acum semnul, întâmplarea aceasta n-
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Așa-i trebuie!... Tăietura era adâncă. Port și acum semnul tăieturii. Mama a strigat la bunica Maria să caute repede o cârpă de lână și să o ardă, făcând-o scrum. După ce a șters sângele care curgea șiroi, a pus scrum în carnea fundului tăiat, bătătorind bine pentru a opri sângerarea. Tata mia spus printre dinți câteva înjurături, văzându-și de treaba lui. Pentru că port și acum semnul, întâmplarea aceasta n-o pot uita. Rana s-a vindecat până în septembrie când
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
gest disperat. Au turnat gaz în prăvălie și în toată casa și i-au dat foc pentru a primi despăgubiri de la societatea de asigurări. Dar flăcările au cuprins într-o clipă casa, prinzându-i înăuntru pe amândoi. S-au făcut scrum o dată cu coșmelia. Am scăpat eu, care am fost anume trimis cu treburi în oraș și de bună seamă bunicul, în atelier... Asigurarea pentru prăvălie, casă și părinți, am primit-o eu. M-am însurat cu o verișoară de-a mea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care se strecura cu greu zeama urduroasă a uităturii. Împotriva frigului, își purta tot timpul anului labele picioarelor înfășate, până sub genunchi, în ziare strâns legate cu fâșii de gutapercă muiate într-un amestec puturos de rachiu de drojdie cu scrum de bălegar, ceea ce făcea să fie în permanență însoțit de roiul bâzâitoare de muște mari și verzi de grajd. Se zicea că ar fi fugit cu ani în urmă dintr-un azil de alienați unde, din rațiuni terapeutice, i se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Elena Marin Alexe Se frâng crengile de dor în bătaia vântului furtuna plânge-n ponor durerea pământului scârțâie poarta la drum și ulucile se rup norii parcă-ar fi de scrum frigul tremură în trup scapără în depărtări tunetele zarvă fac curge ploaia pe cărări ceru-a devenit opac melancolic sufletul își trage obloanele să n-audă bocetul să nu-și ude hainele
Furtuna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83366_a_84691]
-
fii ceeea ce era...“ Heraclit PARTE SPATE GOL TEXTUL JOS DREAPTA Ziua Întâi. Seara În timp ce Extraterestrul trăncănea verzi și uscate, Mașa se apucă să dea un pic cu mătura prin casă: pe covor se puteau vedea firmituri, mucuri de țigară, scrum, oase subțiri de scrumbie, scobitori rupte, bucățele unsuroase de hârtie. Toată această murdărie Îi crea o stare de disconfort Mașei, făcând-o să fie obsedată de o singură idee: să facă neapărat curățenie. De fapt, pe Mașa n-o supăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
obișnuia să poarte Încălțăminte de acest gen. Îl priveam de sus: Iosif Visarionovici apărea la tribună, În Piața Roșie, În uniformă militară și cu cizme de cauciuc. Pufăia tacticos din pipa-i din lemn de abanos: puf, puf, puf..., scuturând scrum peste mulțimea de capete ascunse sub un singur cozoroc. Habar n-avea Iosif Visarionovici că se poate fabrica rachiu din cizme de cauciuc, că ar fi deschis o făbricuță chiar În incinta Kremlinului. Între timp, vremurile s-au schimbat. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În urmă. Rudele, prietenii, cunoștințele sau ce mai erau alergau, la rândule, agitându-și mâinile, În semn de rămas-bun, făcându-se din ce În ce mai mici, din ce În ce mai Îndepărtați, din ce În ce mai străini față de toți cei ce plecau, dar și față de ei Înșiși: mici ghemotoace de scrum acoperite de păr mai scurt sau mai lung, de pălării, băscuțe, șepci, evaporându-se după primul cot al trenului și făcând, la fiecare zdrăngănit de roți, În ochii nostalgic deschiși ai călătorilor, loc unui alt peisaj care urma să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
abia aduse de la bar. Atunci, făcând impact Între ele, adevărurile se umflau, acoperindu-se de o spumă albă care urca până la buze și mustăți, iar de aici picura pe masă și de pe masă pe jos, amestecându-se cu chiștoacele și scrumul de țigară căzut din belșug pe mozaic. Conversația le Înfierbânta chipurile, iar tăcerea le răcorea... Vântul cel bun, sosit de nicăieri, strecurându-se pe sub haine, le insufla mereu și idei din cele mai neașteptate. Deși uza de această sintagmă, adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ferm convins că adevărul ultim ascuns În Epistolele lui Pavel Își va arăta În flăcări adevărata sa față, iluminând tot schitul, Însă adevărul ultim se ascunse Înăuntrul focului, iar după ce vâlvătaia se stinse, se târî pe furiș, pitindu-se sub scrum. Zadarnic Oliver trase clopotele și bătu toaca, adevărul ultim rămase neclintit la locul lui, intrând În fiecare slovă veche, În fiecare literă, ca Într-o măsea afectată de carii, unde Își făcu sălaș, pregătindu-se să pătrundă până-n carnea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plecare lui Bikinski starețul Pafnutie. „Suntem”, răspunse scurt Bikinski. „Chiar suntem...” „Înfloriți așa frumos”, continuă pe același ton inginerul. „Înflorim, chiar Înflorim”, replică Bikinki. „Nu numai sus, ci și jos. Suntem numai stamine...” „Așa, așa”, făcu inginerul, scuturându-și alene scrumul În farfurioara de la ceașca de cafea. „Deci și sus, și jos”, zise el. „Interesant...” „Mă rog”, Îl Îngână Bikinski, „e chiar destul de interesant...” „Eu știam că doar prietenul dumneavoastră Oliver are mania de a Înflori... Acum văd...” „Ce anume vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trupul acoperit de tatuaje. Aceasta fusese doar un vis sau realitate? Statuia „vergină” a lui Noimann iradia o lumină verzuie În Întuneric. Cruciatul luptase cu o armată Întreagă de sticle și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți, amestecându-se cu scrumul și amintirile unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți, amestecându-se cu scrumul și amintirile unor Întâmplări care s-au desfășurat aievea sau În vis. Noimann-cruciatul se prosternase la picioarele unui alt Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta În chip de Napoleon. Un Napoleon tronând peste munți de sticle golite și pahare. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
potoli. Și În locul ei se instaură liniștea. Și apoi liniștea se transformă În compasiune. Cravașa Îngheță În aer. Bobițele de sânge se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În Încăpere, răspândind un miros de sudoare amestecat cu cel de scrum și iz de alge marine. Schițând un zâmbet abia perceptibil, Noimann-cinicul Își aprinse o țigară de foi. Fumul Îi invadă gâtlejul. Rotocoale de fum ieșiră printre buzele sale moi și nările transparente, Învălmășindu-se printre rămășițele zodiilor, ce străluceau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
necunoscută. Cinicul răsuflă adânc. „Minți”, făcu el cu o voce moale. Trabucul Îi alunecă dintre degete, rostogolindu-se pe dușumea. Penitentul Îl culese și-l băgă În gură cu capătul aprins. Limba sa Îl roti printre gingii, umplându-se de scrum, apoi Îl Întoarse, așezându-l Între dinți. Fața penitentului căpătă o expresie sfidătoare. Privindu-l, Noimann-cinicul fu cuprins din nou de furie. Piciorul i se ridică de la sine putere, lovind mai Întâi plexul și apoi fața târâtorului. „Așa, așa” făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trupul lui va putea distinge acum diferența dintre soț și amant. Noimann desprinse din cuiul nevăzut cravașa de aer și Își biciui trupul aerian care, stând nemișcat În fața oglinzii, suporta cu stoicism loviturile. De pe fruntea penitentului, triunghiul conjugal, Încrustat cu scrum, se lipi de fruntea albă a cinicului. Transferul fusese efectuat. Clepsidra fusese Întoarsă. Ceea ce se numea eu devenise el. Iar el se transformase-n eu. Configurația zodiilor se schimbase și ea. Vărsătorul luase locul Scorpionului și Scorpionul Vărsătorului. Fruntea cinicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pătrundea În creier. Valetul așezat lângă valet Îl punea În gardă. Noimann arăta cu degetul spre un alt Noimann, Îngenuncheat În fața sa, pe care inginerul, desfăcând cărțile pe masă, Îl Îmbrăca În rochie de seară. Satanovski Își savura cafeaua, scuturând scrumul de țigară peste dama de treflă, și Noimann-cinicul Își lipea trabucul de fruntea penitentului. Ce fel de joc mai era și acesta, În care alături de cărți intrau În combinații Înseși zodiile? Era oare posibil ca un simplu om, călăuzindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Curaj, hai, priviți Încă o dată În jur. În prag, stau oameni-mâini și oameni-degete, cu fața suptă și privirea dusă. Șușotesc. Fumează. Suflă fum și vorbe În urechile lui Noimann, năpădite de păienjeniș.... Soarele ce s-a Înălțat pe cer varsă scrum pe nări. Caldarâmul e plin de mucuri de țigară. Bucăți de ziare putrezesc În coșurile de gunoi. Rigolele sunt căscate ca niște guri, dedesubtul lor sunt canale. Labirinturi ce străbat În cercuri mari și mici orașul. Înăuntrul lor sunt fetuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]