KorAP: Find »[drukola/base=scuză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...315 >

7,863 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

Nu-ți pot oferi nici un fel de explicație, iar scrisoarea mea nu este un mod de a-ți cere scuze în adevăratul sens al cuvântului. Cred că, după episodul de aseară, între noi doi lucrurile au trecut deja de nivelul scuzelor. Vreau să-ți scriu cu sinceritate câteva rânduri care să țină oarecum locul unor formule de regret ce s-ar putea să nu fie în totalitate sincere. Am avut în ultimul timp resentimente față de tine, chiar antipatie, și nu fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
adevărat. Trebuie să adaug că te consider, și remarc acest lucru în ciuda resentimentelor mele, o persoană demnă de tot respectul meu și care merită cu prisosință să știe adevărul. Sunt încredințat că preferi această scrisoare sinceră unei formule convenționale de scuze. Nădăjduiesc că nu te-am lovit prea rău. Cred că, întrucât ești o persoană care cunoaște lumea mai bine decât mine, nu ți-am produs un șoc profund și nici nu te-am uimit prea tare. Sper că ne vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

202 „madame Dora“ sau, pur și simplu, „madame“ mai bine de șase luni - până când lucrurile au evoluat Într-o anumită direcție, sfârșind cu această Întâmplare nefericită din vara anului 1928, numită „spectaculoasă“ În toate ziarele. Dora așteptă să termin cu scuzele, apoi se ridică și sugeră să ne Înțelegem asupra unei sume care să ne convină amândurora. Am privit-o uimit. Cu tabachera goală În mână, mai mult sau mai puțin conștientă, luase aceeași poziție ca femeia mitologică În roșu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
degetul spre pachetul meu de Moslem și eliberă mânerele. Aha. O, Else. E pornită pentru că a trebuit să se descurce singură cu reportajele de știri. Tocmai mă pregăteam să-i dau o explicație când colega mea și-a ridicat mâna: — Scuzele mai târziu. Mai Întâi Înțelege, mașinile de cursă sunt de domeniul trecutului. S-a deplasat până la geamul minuscul și s-a uitat spre ecranul alb pe care proiectorul Îl copleșise cu atâta atenție nemeritată. — Ar putea la fel de bine rula invers

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
creionul după ureche și declara că era În regulă - Înainte să scot banii din buzunar. — Ce-a fost asta? Îl Întrebam când ne Întorceam acasă. — E doar pentru doamne, obișnuia să-mi răspundă Anton. Observând cât de iritat sunt, adăuga: — Scuze, Sascha. Dar numai ele au voie să știe. Și Sfântul Cumîizice, desigur. Încercând să limpezească apele, continuă: În loc să te bucuri că ți-au picat niște bani de buzunar din senin, tu te plângi. Apoi devia subiectul spre ceva mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Sigur. Pe atunci voiai să te faci regele bicicliștilor - ca Binda sau cum Îl chema pe ăla. Dar asta a fost cu mult timp În urmă. Le mai ai? Calm, luă câteva Înghițituri mari, crezând că nu observ nimic. — Da. Scuze. Doamne, cum am putut să le uit? Probabil că erau tot În dormitor, acolo unde mi-am pus și hainele. — Dacă ai noroc, poliția n-o să se gândească la ele până săptămâna viitoare - după ce o cercetează pe prietena ta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ați publicat și-o carte. Deranjata Esther? Distrusul eter? Ceva de genul ăsta. N-am citit-o, Îmi pare rău s-o zic. Nu prea erau cărți În Hanovra unde am copilărit. Își drese vocea ca și când și-ar fi cerut scuze. Dar, oricum, munca dumneavoastră n-are nici o importanță pentru noi. Important e unde ați fost aseară. Era brunet și cu părul un pic prea lins și pieptănat, avea niște trăsături regulate și buze pline. Wickert purta cămașa descheiată; gulerul alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să spună că cel mai important lucru privitor la sexualitatea unei persoane e ceea ce ascundem. când vine vorba de viața noastră intimă, există mai multe lucruri decât cele care se văd cu ochiul. Își ridică privirea. Nu-i așa, Anton - scuze, Sascha? Pentru că În momentul acela sosiră băuturile noastre cu un zornăit zgomotos, m-am abținut să răspund, plin de tact. Nu eram sigur cum să descriu sentimentul care mă cuprinsese imediat ce chelnerul a plecat și Dora a netezit ziarul. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
justiție. Inspectorul zâmbi. Haideți să considerăm asta contribuția dvs. la literatura cenzurată. Când ne-am despărțit, cerul tocmai se Însenina. Soarele avea să răsară În curând deasupra acoperișurilor. Jumătate de oră mai târziu, când am ajuns la scuarul unde locuiesc - scuze, unde am locuit - am observat că mașina poliției plecase din fața blocului. Am aruncat un pumn de pietriș spre geamul de bucătărie al lui Heino. Trecu un minut, apoi Boris deschise, netezindu-și mustața vioaie cu degetele sale viguroase. În timp ce Încercam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

spun decât că nu-i un tip chiar atât de ignorant cum îl crezi tu. Și probabil că nici ea nu-i! Probabil că, din cauza naziștilor, tot ce zice și ce face ea e minunat! Probabil că naziștii sunt o scuză pentru tot ce se-ntâmplă în casa asta! Ah, nu știu, zice soră-mea, poate că da, și se pune și ea pe plâns, iar eu mă simt îngrozitor, căci ea varsă lacrimi pentru șase milioane de oameni sau așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
a dreptul minunată. Cât despre cea care are de gând să se sinucidă fiindcă prefer să nu fiu orb când vine vorba de viitor, ei bine, e treaba ei - n-are încotro! Nu e cazul, desigur, și nu-i o scuză pentru nimeni să mă amenințe cu sinuciderea numai pentru că sunt suficient de înțelept ca să-mi dau seama câte necazuri și reproșuri reciproce se întrezăresc la orizont... Scumpo, te rog, nu mai urla așa, o să mai creadă cineva că te-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
și bine crescut, un băiețel evreu simpatic, de care nimeni, în veci, n-ar avea motiv să-i fie rușine? Zi mulțumesc, iubitule. Zi cu plăcere, iubitule. Zi că-ți pare rău, Alex. Zi că-ți pare rău! Cere-ți scuze! Ăhă, da’ pen’ ce, mă rog frumos? Ce-am mai făcut? Hei, mă bag sub pat, mă lipesc cu spatele de perete și refuz să să spun că-mi pare rău și, în plus, refuz să ies și suport consecințele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
iarăși în plin sezon poliomielitic. Poate că nici n-o să mai apuc iarna următoare, și-atunci, ce mai aștept? „Acum ori niciodată!“ Așa că - în clipa când ea a dispărut deja din câmpul meu vizual - mă năpustesc nebunește pe urmele ei. „Scuză-mă“, o să-i spun eu, „ai avea ceva împotrivă să te conduc până acasă?“ Să te conduc sau dacă te-aș conduce - cum o fi mai corect? Asta fiindcă trebuie să vorbesc o engleză impecabilă, să nu scap nici o vorbuliță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

vă puteți odihni. Am niște aspirină În bagaj. Pot să vă Împrumut câteva tablete? Omul se stropși la el: — Am tot ce-mi trebuie. Sunt doctor. Din reflex, Myatt Îi privi mâinile subțiri, cu oasele proeminente. Își ceru din nou scuze, cu ceva din umilința excesivă a capului plecat În deșert. — Regret că v-am deranjat. Arătați bolnav. Dacă este ceva ce pot face... — Nu. Nimic. Nimic. Dar În timp ce Myatt se Îndepărta, celălalt se Întoarse și strigă după el: — Ceasul! Cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Dar În eventualitatea unei achitări? — ... eu Însumi, spuse vocea Înăbușit, dumneata, domnule maior, căpitanul Alexici. Vocea scăzu și mai mult În volum: — Discret... Între prieteni... Apoi se auzi ceva mai clar: — S-ar putea să nu fie singur... suspecți... orice scuză... vameșii. Fără zarvă, ’nțeles. Maiorul Petkovici spuse cu profundă dezaprobare: — Atâta tot, domnule colonel Hartep? Vocea deveni ceva mai animată: — Da, da. În privința prânzului... presupun că nu prea aveți locuri potrivite acolo... La gară... un foc bun... ceva fierbinte... la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să-mi ies din pepeni, spuse ea. Oricum, ei nu pot să Înțeleagă. Prietenul meu va Începe să mă caute curând. — Asta așa e, spuse el cu ușurare, apoi ezită o clipă. Probabil că te minunezi de ce nu-mi cer scuze pentru acest... disconfort. Vezi, În ceea ce mă privește, există o problemă mai importantă decât orice disconfort. Nu cred c-ai Înțelege. — Sigur că nu, spuse ea, gândindu-se cu umor amar la noaptea care trecuse. Un fluierat lung tremură prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
domnule... — Nu contează ce-a spus maiorul Petkovici. — Scuzați-mă, spuse o voce limpede și supărată din spatele lui Ninici. Sigur că da, domnule maior, zâmbi colonelul Hartep și se Înclină, dar sunt sigur că nu există motive să-ți ceri scuze. — Omul acesta este de pază la prizonieri. — Cred că ați capturat o groază. Felicitările mele. — Doi bărbați și o femeie. — În cazul acesta, Îmi imaginez că un lacăt bun, o santinelă, o baionetă, o pușcă și douăzeci de cartușe au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

mele. Credeam că am o ținută potrivită, dar, când privesc În urmă, e ca și cum aș fi fost Îmbrăcată pentru o Înmormântare - o, mulțumesc frumos, spuse Lauren când Maria reveni cu o carafă de limonadă cu gheață și două pahare Înalte. Scuze. Doamne, cred că va trebui să fumez o țigară. Lauren scotoci În sac și scoase o cutiuță verde din piele de crocodil de mărimea unui etui pentru ruj. Cutia cu margini de argint conținea două „platine“, cum le zice ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
obsedează cartea? mă Întrebă cu dezinvoltură. —Milton, mi-a plăcut nespus... —... ai putea să muți șezlongul, să zicem... cu vreo 16 cm spre dreapta? Nu, un pic mai mult, așa, da, nițeluș către terasă... așa. Stop! Stoooop! a țipat el. Scuze, sunt la lucru. —Să te sun eu mai Încolo? l-am Întrebat. —Eu sunt mereu la lucru. Ia spune, am obținut jobul? Întrebă Milton. —Sunt sigură că nu ai timp, am răspuns, Încercând să-l refuz În mod politicos. —Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
În vânt după gardenie. Milton zice că trebuie să port o gardenie În păr data viitoare când organizez vreo cină și că ar trebui să merg desculță. Ar trebui să vii și tu la următoarea. Mi-ar face mare plăcere. —Scuze, m-a Întrerupt ea. Poți să aștepți o clipă? Lauren Întrerupse convorbirea cu mine. În fundal, auzeam cum sună alt telefon. Lauren răspunse. Da, dragă... Și mie mi-e dor de tine, o auzeam zicând. O, nu, chiar nu... Pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
scris cu o cerneală de un roz aprins: Îmi pare rău! Prânzul la ora 1 la Blue Ribbon? xxxxL Nimic nu o face pe o fată din New York să se simtă ușor scoasă din fire cum o face redactarea unei scuze. Acest lucru explică desigur moda actuală a bilețelelor cu monogramă de dimensiuni atât de mici (20 pe 30 este cel mai mic model care se găsește În prezent), Încât de-abia dacă pot cuprinde mai mult de patru cuvinte. „Cină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
deprime și mai mult. Nu consideram că țipetele și râsetele lui Lauren și Tinsley se potriveau cu Împrejurările. Tinsley m-a Înghiontit, dar, când mi-a văzut expresia Întunecată, plină de tristețe, păru să intre În pământ de rușine. — Doamne, scuze. Suntem groaznice, spuse ea, rușinată. Chiar atunci veni chelnerița, aducând trei pahare cu șampanie, salata și hamburgerii În miniatură. Lauren și Tinsley au Îndepărtat cu grijă chiflele și cartofii prăjiți de pe farfuriile lor, până când au rămas fiecare cu câte doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
important de făcut duminica. Când Barbara se pregătea să-și prezinte Cea Mai Fascinantă Personalitate, eu mă forțam să iau o Înghițitură din tonul suhimi. Să nu mănânc ar fi Înrăutățit doar lucrurile. Exact atunci mi-a sunat telefonul mobil. —Scuze, Sylvie! Cu siguranță crezi că sunt cea mai neparolistă vedetă de cinema. Era Nina Chlore. În mod previzibil, nu dăduse curs programării pe care o făcusem la Paris, ca să vină la o probă pentru rochii, care stăteau atârnate În atelier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ore mai devreme cerusem divorțul, iar acum ăsta era ultimul lucru pe care-l doream. Mă Înșelasem rău de tot În legătură cu toate, dar, oricât de mult greșește cineva, este groaznic să trebuiască să recunoască asta. „Îmi pare rău“ era o scuză mult prea firavă din partea unei soții care Îl acuzase pe soțul ei de păcatul marital cel mai grav. Mă simțeam Îngrozitor, mi-era rușine de mine Însămi. Panicată și nerăbdătoare, simțeam cum plămânii mei pompau aer din ce În ce mai repede: simțeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
foarte bun prieten cu toți de la FBI. Nu-ți mai face griji. Ne vedem mâine. Salome zice că e o petrecere de care se ocupă și la care trebuie să mergem amândouă, așa că, să fii acolo. Nu se acceptă nici o scuză. 22tc "22" Glamelatc "Glamela" „Glamela“ Grigione (pe numele ei adevărat Pamela) este chintesența a ceea ce Înseamnă o contesă italiană cu părul ca pana corbului, care Își stabilise reședința la New York. Și-a câștigat porecla, la propriu, acoperindu-se cu câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]