1,455 matches
-
copiilor noștri, din moment ce nu mai poți distinge dacă cineva este omagiat pentru că este erou sau criminal?"104 se întreabă, amar, Sábato. Scriitori ai suferinței, preocupați deopotrivă de om, cu tot ce are el mai tragic, sufletul, văzut că o regiune sfâșietoare și ambigua, sediu al înfruntării necontenite dintre trup și puritate, dintre nocturn și lumina, câmp de luptă între furii și olimpicele zeități ale rațiunii, nu putem afla o ilustrare mai adevărată a misiunii scrisului lor, de catharsis propriu, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe câteva scânduri sprijinite pe două butoaie. Aduceți ligheanul mai aproape! Când simt că vine clipa, fug în celălalt capăt de sat, mă afund în câmp, ca să nu-i aud țipetele (binecunoscutul țipăt al porcului înjunghiat). Degeaba! Sunt atât de sfâșietoare, încât le auzi de la kilometri distanță, știe tot satul că la noi se taie porcul. Puțin mai târziu, mi se rupe inima din nou văzându-l mort, cu gâtul tăiat, cu rictusul acela oribil. Voi avea nevoie de timp pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
suprarealiste este această libertate de exprimare, de aici și denumirea de ,,pictori ai mișcării veșnice". Blecher surprinde în acest prim tablou ,,senzația umană" care-l preocupă în mod deosebit: durerea tema multor picturi suprarealiste. Visul lui Blecher este ,,dureros sau sfâșietor"367, o prelungire a existenței sale cotidiene mult încercate. Metoda paranoico-critică, practicată de Dali în picturile sale, ,,metodă spontană de cunoaștere irațională onirică pentru interpretarea critică a asociațiilor viziunilor de nebunie" așa cum însuși pictorul o definea, pare împrumutată de Blecher
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nou este ilogic, chiar dacă se întâmplă în realitate. De altfel, nu acord nico importanța acestei chestiuni când îmi revăd visele sau amintirile. Mă pasionează înainte de toate frumusețea și bizareria lor, atmosfera lor tristă și calmă sau dramatismul lor dureros sau sfâșietor 398. Astfel, nefiind interesat de logica evenimentelor, luciditatea lui Blecher nu va exclude ,,lumile imaginare" și posibiltatea eroului de a trăi într-o altă realitate. Folosind termenul lui Mircea Eliade, putem afirma că personajul lui Blecher experimentează ,,eterna reîntoarcere" într-
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
chiar gratitudinea pentru "acel sordid culcuș pe care te prăbușeai în fiecare seară și zeama lungă pe care ți-o dădeau pentru a-ți potoli foamea implacabilă, foame care după săptămâni și săptămâni de chin visceral se transforma într-o sfâșietoare solitudine metafizică, de parcă toți zeii te-ar fi batjocorit, repudiindu-te pentru totdeauna fără izbăvire". De-aici și până la iertarea torționarilor nu e decât un pas spre mlaștina grotescului uman. Tabori nu-l va face, căci avea încă acel necontenit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o nesfârșită încredere în actul povestirii, al scriiturii, în vraja epică și în existența personajelor în care depistăm adesea demersul filosofic (autoironic, autoreferențial) și destinul asumat al propriului lor creator. Rețetele tehnice sunt infailibile, fie că este vorba de obsesii sfâșietoare sau de inventivitate pură, de istorie, dramă sau parabolă. Colecționarul, cartea de debut tradusă în numeroase limbi, și care l-a impus definitiv pe John Fowles publicului și criticii, a fost ecranizată în 1965 de americanul Wyler, cu Terence Stamp
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
vodsel" se vinde la prețul rației de oxigen pe o lună. În paralel cu acest compediu de atrocități de sfârșit de lume, polul de interes al romanului rămâne Isserley, tot mai umană în itinerariul ei senzorial, sentimental și emoțional, în ciuda sfâșietoarei nostalgii după pura, animalica frumusețe care fusese înainte de a i se modifica specia. Acceptase slujba din disperare, conștientă de răul ce-o aștepta în Noile State, unde urma să fie aruncată, alături de ratați oribili, subumani. Încă mai are reflexe canibalice
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
hiena ce-și urlă sângele șiroind din trupul ca o rană, tigrul albastru al mâhnirii, calul cu lumânare în mâini, frate bun cu calul-Cataclism sau pisica lătrătoare etc. Acesta e bestiarul ce populează, coborât parcă din gravurile Evului Mediu, neobositele, sfâșietoare lamentații aruștiene, funcționând ca un fel de dublet zoomorf pentru personajele de prim-plan. Pentru că protagoniștii adevărați sunt ceilalți, sunt oamenii de hârtie ale căror întunecate revelații mărturisesc o eternă apocalipsă. Toți actanții textuali (precum, bunăoară, Nebgrohd, "zeul mic și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
descensus ad inferos: "Eram din ce în ce mai nestăpânit. Până când o sete cumplită, continuă, nefirească m-a făcut să cobor definitiv. Și când am intrat în apă mi s-a părut că nici nu cad la fund. Și-ntr-adevăr, o vreme m-am legănat sfâșietor de lin pe superficia verzuie și calmă, parcă amintindu-mi de copilărie, parcă respirând într-un fel gingaș, nemaiîntâlnit, cum doar plantele știu să respire sau poate îngerii o lungă și delicioasă desfacere a mirării în Ether" (Fântâna lui Julien
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bine determinată: ea îi facilitează fiului contopirea cu moartea, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în splendidul poem Doina (Părul cel mai lung din lume), inclus în volumul Doina (București, Cartea Românească, 1983). Suferința pierderii mamei este contrasă, aici, într-o sfâșietoare litanie, alcătuită după un tipar folcloric distilat în forme de cert rafinament stilistic: "!ți-ai crescut parcă anume/ părul cel mai lung din lume/ ca-ntr-un giulgi să-ți ții într-însul/ trupul tău curat ca plânsul/ lin pornit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
contează acest zombi,/ Sufletul meu e-nmormântat acolo/ în Glorie: frumos efeb mort,/ singur înfruntând întreagă/ o oștire de barbari!". Așa cum este turnat în efigia propriei opere, chipul poetului Cezar Ivănescu nu pare, din fericire, a fi suferit o metamorfoză similară. Sfâșietoarea voluptate cu care își cântă, fără preget, sfârșitul încă mai conservă acestui Frumos efeb mort o strălucire până acum neegalată ... Referințe critice (selectiv): Dan Laurențiu, Eseuri asupra stării de grație, 1976; Mircea Iorgulescu, Al doilea rond, 1976; Lucian Alexiu, Ideografii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu alteritatea radicală, cea divină. Astfel se explică apariția, în texte, a unor elemente de gnoze animiste și în special revenirea obsesivă a unei scenografii epifanice sau hagiografice: poeme precum Oul, Copilul Soarelui, Mama Copilului, Ochiul conțin litanii întunecate, dar sfâșietoare, în care decorul, recuzita și scenariul rugăciunii configurează un spațiu textual menit parcă exclusiv conceptualizării sacrului. Dumnezeu cel viu este, practic, personajul-cheie al discursului: aproximat ori invocat direct drept Fiul Sunetului Aur, "Împărat al Privirii" (Purtători de lumină I), vizualizat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ne mai doare o singură rană/ Cuvântul poem nu vine de la cuvântul pomană// Nesfârșit gândesc/ La un poem îngeresc/ Cu carne dulce-amară/ Precum înăuntru așa și afară" (Tatăl nostru). Spre finalul cărții, meditația asupra poemului angelic se prelungește, din ce în ce mai mult, în sfâșietoare litanie a unui spirit însetat de iubire ("Te iubesc// Aceasta este singura metaforă adevărată/ A poemelor mele") și, mai presus de orice, de ordinea absolută a Poeziei. Deloc întâmplător, Țara bursucilor se încheie cu un text fără titlu, în care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
curgă numai inima continuă să bată e seară/ dar nu e seară doar pe pământ e seară// crezusem în cuvinte crezusem în dumnezeu crezusem în patrie/ încercasem să fiu fericit/ apoi s-au cacarisit toate)". Abia un poem precum Urlet sfâșietor al singurătății (un imn) din Adio adio dragi poezii constituie un imn cu semnul schimbat, deviat în discreditare tandră și apostrofă pătimașă, adresat Vieții văzute ca o ibovnică neobrăzată și, în tot cazul, ațâțătoare: "Viață atotputernică viață de neoprit/ ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fixați ca niște ventuze// cu tine frumoaso nu e loc de tandrețe/ ești toată ritmul sălbatic al coitului/ ești gloria spermatozoidului învingător/ ești țipătul ascuțit al nou-născutului/ ești unduire vorace de viermi/ viață pură viață atotputernică viață de neoprit/ urlet sfâșietor al singurătății". Dacă Adio adio dragi poezii pare a marca dorința eliberării totale a autorului de Literatură ("dansul bufonului printre catacreze/ printre topoi prăfuiți ori alegorii lungi/ alunecate într-un peisaj suprarealist" (sunt permise toate licențele), cu scopul declarat de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a suferinței: "Doamne, iarăși vorbesc/ singur pe stradă, probabil că iarăși/ am uitat să iau picăturile..." (Din reveriile domnului R. (1), din Missa solemnis). Chiar și la celălalt capăt al creației lui Mihai Ursachi, acolo unde predomină seria de confesiuni sfâșietoare asupra chinuitoarei așteptări a "marii înfățișări" ("O, dar ce andrea nesfârșit de albastră/ va reuși să ucidă sufletul meu histrionic?// ...// Ca o ruină bazilicală,/ pradă șerpilor grași, histrionicul/ suflet...// Călăul solemn și puternic,/ imperialul călău" Odă), în nodurile discursive se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mine". (Va veni o vreme). Negăsind un răspuns conciliant în ceilalți, Ana Blandiana se vede nevoită să-și transforme țipătul în tăcere, chiar dacă, astfel, singurătatea este resimțită mai profund: "Niciun nerv răsucit în trupul aproapelui meu/ Nu produce în mine sfâșietoare atingeri./ Fiți liniștiți, privegheați altruiști pe bolnavi/ Nu veți lua durerea lor, fiți fără teamă./ A murit. Vrea cineva să-l urmeze?/ Numai bocite tradiționale". (Carantină). Totuși, nu își abandonează semenii, cu care se identifică în permanență, dincolo de substratul estetic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unde cei doi "gemeni" ai Eu-lui sfărîmat se devorează reciproc, se substituie unul altuia, sau se tolerează cu dificultate. Pornind de la exil, se constituie o nouă geografie a Eului, fie el dorit sau impus, iar acest gen de interogații devin sfîșietoare mai ales la nivelul limbii. Acolo, identitatea, acea "mêmité" (Paul Ricoeur) se preschimbă adesea în alteritate, în vreme ce dialectica diferențiere / asimilare, care definește în mod obișnuit mișcarea unu ia spre celălalt, se distorsionează, face implozie. Marea majoritate a scriitorilor care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
palid și își frîngea mîinile. Privirea mea imperativă susținea întrebarea, ca și cum toate conversațiile noastre anterioare și toate nereușitele mele în a-l face să vorbească își găseau încununarea în acea clipă. Înainte... înainte nu era Narcisse..., a șoptit cu voce sfîșietoare. Această stranie mărturisire putea fi înțeleasă în mai multe moduri. Ca să mă dumiresc, am revenit la ziua de 5 noiembrie 1843. Înainte nu era Narcisse? Atunci povestește-mi ce s-a întîmplat în ziua în care căpitanul Porteret v-a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dureros con fruntarea între spiritul postmodern și "moartea lui Dumnezeu", de unde și meditațiile sale recurente asupra rolului divinității. Acolo, ca și aici, a practicat excesul și a făcut să tremure dogmele, din pura plăcere a jocului, dar mai ales din sfîșietoarea acceptare a unei fata lități: imposibilitatea de a crede altfel decît rupîndu-și gîtul. O constantă, una singură, de la început pînă la sfîrșit: Cioran a fost întotdeauna mult mai mult decît un abil creator și manipulator de paradoxuri, le-a trăit
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Emil Brumaru , Sfîșietor, cu trîmbița-i cu fluturi, în curți interioare, unde-ți scuturi Pernele moi și părul stors ca mierea. Și oriflama-i zbuciumată-n vîntul Fin ondulat și-n darn, al nimănui: Mai pîlpîie aoreola lui De aur înc-o clipă pe pămîntul Pe
Același înger tulbură tăcerea by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8574_a_9899]
-
este supus unei serii de torturi greu imaginabile și încă mai greu digerabile. Primul chin este cel al orbirii: călăul "ridică amândouă mâinile strânse în pumni, cu degetele mari întinse și întoarse înlăuntru. În clipa următoare, Mahavira simți o durere sfâșietoare, parcă două pumnale i s-ar fi înfipt în orbite zdrobindu-i bulbii ochilor". Urmează smulgerea limbii, scenă prezentată în tușe vâscoase: "Un clește rece îi apucă limba pitită în dosul dinților de jos și, cu o smucitură scurtă, i-
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
neașteptat, debutul prozei aduce în prim-plan un tablou din registrul sublimului apocaliptic: un soare însângerat de amurg. Sugestiile crude, viscerale sunt augmentate de omniprezența rubiniului vâscos: Ea privește soarele cum se îneacă în propriul lui sânge; ceva grozav și sfâșietor parcă se petrece la hotarul amurgului. Tot zidul trebuie să fie împroșcat cu sânge, și chiar pe fața ei trebuie să lucească reflexul roșu". Atingerea sigiliului aprins dobândește valențe premonitorii. Fiindcă un soare muribund lasă, inevitabil, loc suflului frigid al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
tirurile artileriei. Pietrele sale, smălțate de nuanțele cenușii roșiatice ale apusului, păreau a fi niște ruine nespus de vechi, triste și senine. Ajunsesem pe altă planetă. Asupra orașului domnea o tăcere extraordinară. Deodată, un cînt sublim de vioară, pur și sfîșietor, necuprins, abia străbătut de un firav acompaniament de pian, țîșni de nicăieri și de foarte aproape. M-am simțit cuprins de o fericire și de o tristețe de nedescris. Recunoscusem Sonata Primăverii a lui Beethoven. Miracolul venea dintr-un difuzor
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
modern, civilizat”. II. E. Rețeaua stradală. Transporturile „Ce melancolie infinită stârnesc drumurile românești, (...) pustii și desfundate, catifelate de praful gros din care emană, în timpul căldurilor de cuptor, o nedefinită și tulburătoare aromă de valeriană și vanilie, (...) drumuri de o monotonie sfâșietoare, evocând timpuri preistorice prin pitorescul lor primitivism”. Gândurile de mai sus, prinse în noianul „Amintirilor unei prințese moldave” - am numit o aici pe Maria Cantacuzino-Enescu - surprind aproape exact starea în care s-a aflat infrastructura rutieră a Bacăului de-a
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]