159,175 matches
-
Doina Ruști La sfârșitul anilor 50, sub privirile îngrijorate ale unui zeu, s-au născut o sumă de băieți care semănau cu mamele lor: revoltați, dar dispuși să sufere în tăcere. Unii dintre ei au răbufnit la un moment dat, dro-gându-se, înjurând autoritățile sau
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
clipă, zâmbind, cum zâmbea ea fără să-și miște buzele, înclinându-și doar capul, în timp ce șuvițele alunecau exact ca niște șerpișori de nisip. El s-a ridicat, părând că doar întinde mâna, ea s-a strecurat în brațele lui. În sfârșit a fost o întâlnire matinală sub salcia din spatele bisericii. O întâlnire de nici jumătate de oră, năvalnică și eficientă. O perioadă din existență, încolăcită discret în jurul unei sălcii care se leagănă alene în miezul unui creier. Căci în preajma pomului rupt
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
episod: firicelele de păr aspru, încordate dramatic în dimineața cețoasă. Însă preferata ei este alta: piciorul aburit, în timp ce dispare în pantalonii de stofă. Sunt aici o sumă de amănunte care ar putea s-o țină ocupată și câteva ceasuri. În sfârșit, sunt întâmplări mici și bucuroase care țes cu entuziasm viața spumoasă din sângele unei femei care freacă podelele. Căci ce mână lipsită de viața asta toarsă și răsucită intens ar lucra cu atâta dragoste, să curățe pardoseala de scânduri vechi
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
mișcător al sălii de examen, la nici jumate de metru în față, pulsează ceafa pletoasă a lui Cico. Scrie alene, mișcându-și din când în când umărul, prin tricoul subțire ca o batistă. Prietenul lui. Colegul lui de cameră. În sfârșit, Cico cel de fiecare zi și totuși unul nou, un om care asudă în fața lui, iar din șuvițele umede ies valuri invizibile de Mitchum Ice Fresh, ceea ce îi aduce automat în vizor tubul verde de pe etajera lor comună. Îi sunt
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
bisericii, învăluită în ceața unei dimineți de aprilie. Omoplatul lui Cico se oprește o secundă și apoi se aruncă din nou în marșul scrisului, se vede dintr-o ochire că acum scrie fraza de încheiere, precipitat, avântat, triumfal, punând, în sfârșit, punct. Lumina intră cu demnitate prin ferestrele încăpătoare, în timp ce doi băieți se ridică în același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care se îndreaptă alene spre camera lor întunecată și caldă ca
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care se îndreaptă alene spre camera lor întunecată și caldă ca un cuib. Iar deasupra lor plutește destins zeul alb, fericit c-a rupt în sfârșit blestemul eredității.
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
a pieței și a străzii comerciale, ajungând cu cupolele ei până la orizont, urma să-i dea soției lui o imagine a locului care îi tulburase simțurile în asemenea măsură: ca descendent al unei familii vechi din marea burghezie, găsise, în sfârșit, după ani de nehotărâre, „punctul lui central“, care se afla în Piața Sfântu Gheorghe, la intrarea în Lipscani, unde distinsul domn, alias tata-mare, ajunsese la concluzia că o pierdere îndelungată avea în sfârșit să-i fie răsplătită. Plecase în România
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
familii vechi din marea burghezie, găsise, în sfârșit, după ani de nehotărâre, „punctul lui central“, care se afla în Piața Sfântu Gheorghe, la intrarea în Lipscani, unde distinsul domn, alias tata-mare, ajunsese la concluzia că o pierdere îndelungată avea în sfârșit să-i fie răsplătită. Plecase în România înaintea celorlalți - mama-mare și cei doi copii urmau să vină după trei, patru luni - și după un scurt popas de două zile la Viena, la cumnatul lui, Alfred, care vopsea pe Mariahilfer pene
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
trecând peste bordura metalică a trăsurii, cu bastonul agățat ușor pe braț, și s-a îndreptat cu pași măsurați pe sub copacii în umbra cărora ședeau țărani lângă desagii și coșercile lor spre bulevard, cu canotiera de pai pe cap: în sfârșit, viața avea să i se ofere în acea formă îndelung râvnită și neatinsă a unei existențe ordonate, așezate, purtând pecetea prosperității și nobleței. Tigănci vindeau flori, îl îmbiau cu strigătele lor, Conașu, Conașu, aveau brațele pline de margarete, ale căror
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
un drum care-l ducea înapoi spre rădăcini; și cum orice drum începe și se sfîrșește undeva, am gîndit atunci că - în funcție de perspectiva din care privim opera polonezului neliniștit, „Pianistul” ar putea fi unul dintre aceste două puncte: începutul sau sfîrșitul. Astăzi aș spune că m-am înșelat. „Pianistul” este fără îndoială un moment de referință în cariera lui Polanski, dar ascultîndu-l pe regizor vorbind dspre viitorul lui film, ecranizarea lui David Copperfield, nu mă pot abține să nu mă gîndesc
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
neterminat, totuși frumos chiar prin această imperfecțiune. Acuzat de a fi refuzat realizarea „Listei lui Schindler”, Polanski își plătește cu „Pianistul” o datorie: față de trecut și față de poporul său. Greu de crezut însă că acest film îi va aduce în sfîrșit liniștea. David Copperfield nu va fi probabil decît o reîncarnare a polonezului rătăcitor, hotărît să pornească din nou la drum, fără să își mai amintească de unde a plecat și fără să ghicească în ce port va ancora. Pe 30 ianuarie
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
de aceea, textele lui despre fotbal funcționează după legile purei narațiuni. Cine are răgazul de a privi naratologic aceste articole, va descoperi cât de sofisticat sunt construite. O serie întreagă de strategii narative sunt folosite dezinvolt și cu precizie. La sfârșitul unei scurte monografii a lui Waldir Pereira, celebrul Didi, fotbalist brazilian din anii ’50, jurnalistul recunoaște că nu l-a văzut niciodată jucând. Unde se termină datele reale și unde începe, așadar, ficțiunea? Traian Ungureanu are umor, este un bun
Vă place fotbalul? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13131_a_14456]
-
noi „valorificare” — în societățile industriale și postindustriale. Foarte probabil că ne aflăm undeva în jurul unui secol de când cercetătorii în domeniu nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioșie — că vremea frumoaselor tradiții se apropie de sfârșit, că odată cu bătrânii pier și obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spații geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea, folclorul se încăpățânează să
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea, folclorul se încăpățânează să nu moară. Cartea lui Constantin Eretescu, Vrăjitoarea familiei și alte legende ale orașelor lumii de azi, apărută la sfârșitul anului trecut (București, Compania, 2003) este în peisajul bibliografic românesc, una dintre probele cele mai elocvente ale vivacității încă în act a folclorului, fiind, în primul rând, o sursă extrem de ofertantă de exemple concrete în acest sens. Dealtfel, deși interesat
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
se par mai subțiri). Avem a face așadar cu o abordare a experienței thanatice din unghiul unei mentalități tradiționale. Dar e o tradiție deviată, eretică. Înregistrăm un compendiu liber al vieții țărănești care nu se lasă doborîtă de spaimă în fața sfîrșitului fatal, gata mereu de șotii. Banalitatea ostentativă, provocatoare ține în șah solemnitatea. Forul oralității familiare joacă un rol de căpetenie. Apelînd la un limbaj primenit (săteanul actual citește presa, ascultă radioul și urmărește televizorul), poetul descoperă un fond carnavalesc străvechi
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
pietrele din cer pentru mormînt și undele radio/ recepționate,/ undele emise acum zece miliarde de ani... Aici,// unde totul mi se lipește de piele,/ e o teamă/ atavică nedeslușită” (Pe la miezul nopții se aude gălăgie în pereți). În locul aneantizării, obștescul sfîrșit aduce o evoluție burlescă a materiei, un șir de monstruozități înveselitoare. Capul muribundului crește pînă la dimensiuni neverosimile, ocupînd tot spațiul înconjurător, în vreme ce fața i se micșorează, luînd forma unui bot, apoi forma unui cioc de cocoș care înghite o
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
și ducând la limită, în chip creator și sigur de sine, ideea unei astfel de legături între filosofie și arhitectură, aplicând-o la contextul Greciei vechi, plasând-o apoi într-un context teoretic mai amplu, și așa mai departe. În sfârșit, lăsând această critică la o parte, cartea lui Hahn rămâne o realizare cărturărească admirabilă, și sunt încredințat că ceea ce el a făcut va fi recunoscut ca atare. *) Robert Hahn, Anaximander and the Architects: The contribution of Egyptian and Greek architectural
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
Nu atârnă mai deloc în profesie, implică muncă multă, i-ar plăcea, dar e timpul să devină pragmatic. Cochetează cu ideea de a emigra, însă trebuie sume mari, bursele se termină, trebuie să ai la ce te întoarce. Realizează, în sfârșit, că are o meserie nevandabilă pe piața muncii. Trece printr-o criză de identitate, face o depresie decentă, cât să nu clacheze și să se apuce de băut (acesta e rezervată vârstei mijlocii, intelectualii cei mai inadaptabili, pentru care etatea
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
student”), dacă nu și (cu același sens temporal) copilărie. Contextele utilizării sînt adesea glumețe: “aproape de vesela șomerie”, Opinia studențească 5, 1992, 10); „Da, și eu vreau să mă las de șomerie” (muzicabuna.ro), dar ironia nu e o condiție obligatorie („sfârșitul perioadei de șomerie este mai departe decât ar fi crezut”, cotidianul.ro/anterioare, 2000). Boemie - “în boemia de la Vama Veche” (Evenimentul zilei 3466, 2003, 6); “preferă boemia de mare lux” (ib., 12) - este doar parțial echivalent cu boemă, fiind specializat
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
ambițios de cercetare științifică, demarat cu cincisprezece ani în urmă, amplificat în 1995 și impulsionat de sprijinul acordat de două ministere și de Consiliul Național al Cercetării științifice Universitare. Volumul IV al Dicționarului analitic de opere literare românești, apărut la sfârșitul anului trecut, încheie o lucrare enciclopedică de analiză, sub formă lexicografică, a operelor reprezentative din istoria poeziei, a prozei și a dramaturgiei românești. Este prima lucrare de acest gen de la noi, geamănă cu Dicționarul scriitorilor români (în patru volume) și
Dicționarul patrimoniului literar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13138_a_14463]
-
visa România contemplației și a sihăstriilor, în nici un caz România concretă, murdară, a gunoaielor și molozului, a funcționarilor de la de la ICRAL, a securiștilor și activiștilor de partid care cîntau la beție cu gura larg deschisă „și noi sîntem români” (...) România sfîrșitului de mileniu în care bolboroseau naționalismul și brutalitatea, rîgîiau mîrlanii iar oamenii de bun simț își dădeau ochii peste cap, neștiind ce să facă, așa cum nici ea nu știa, dar pleca, se azvîrlea cu capul înainte pentru a sparge sticla
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
cu găștile, că judecătorii care împart dreptatea după ureche trebuie să-și teamă scaunele. Că procurorii care își confundă rolul cu cel al avocaților au de ales între șomaj, avocatură și funcția pentru care iau bani din partea contribuabilului și, în sfîrșit, că polițiștii care n-au chef să facă cercetări împotriva anumitor persoane au drumul larg deschis spre alte îndeletniciri.
Drobul de sare al Justiției by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13178_a_14503]
-
majoritatea cu descendență nobilă, fiecare implicate, în felul său, mai mult sau mai puțin decisiv, în viața publică sau politică a acelor ani de extraordinare schimbări istorice. Sunt anii tulburi ai Gărzii de Fier și ai Mareșalului Antonescu, anii de sfârșit ai celui de-al doilea război mondial, perioada în care Regele Mihai e forțat să abdice, iar agenții comuniști instruți la Moscova pun stăpânire pe sistemul politic. Urmează anii Rezistenței din munți de pe vremea lui Dej, ani în care încă
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
în tot atîtea cazuri, el transferă artistului plastic idei specifice imaginarului său și îmbogățește imaginea cu un substrat epic imprevizibil și fascinant. Dacă scriitorii pe care i-am amintit deja, alături de încă mulți alții mai puțin spectaculoși, acoperă intervalul dintre sfîrșitul sec. XIX și primele decenii de după cel de-al doilea război, în stricta noastră contemporaneitate Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai atenți și mai profunzi observatori ai fenomenului artistic. Dotat el însuși cu o reală îndemînare pentru desen
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
aminteau să stingă imediat lumina când treceau dintr-o cameră într-alta, sau să oprească gazul puțin înainte ca mâncarea să fie gata. Da, câți făceau asta? Și pe urmă se mai și mirau că nu le ajung banii până la sfârșitul lunii. Ei, slavă Domnului, îi ajungeau întotdeauna. Avea de toate, și nu trebuia să se lipsească de nimic. Adevărul e că știa să facă economie. Nu lăsa niciodată mâncarea să se strice, nu arunca ce-i prisosea, nici măcar o jumătate
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]