KorAP: Find »[drukola/base=sfetnic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...49 >

1,223 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

această zi va fi cel din urmă. Lumina cu putere, încercând, parcă, să se bată cu intrușii ce-i contestau autoritatea. Din vârtejul de emoții și dorințe, am reușit să mi le găsesc pe ale mele, nu pe cele ale Sfetnicilor din mintea mea. Explică-mi! Rămase uimit. Ceva era schimbat la mine. Tonul. Vocea mea îi poruncea, iar el realiza că în spatele ei se afla o voință mai puternică, care nu putea fi ignorată și care cu greu putea fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
timp incredibil de scurt. "Continuă!" îl îndemnai foarte puțin în gândurile mele. Acum, acum! Ai răbdare! Deci gândurile mele, chiar și cele mai infime, erau îndeajuns de puternice ca să-i vorbească lui. Ce-am devenit? Ce mult m-au schimbat Sfetnicii într-un timp așa de scurt! Oare unei minți mai puțin antrenate ce sunt capabil să-i fac? Ai ajuns în stadiul în care acțiunea de manipulare a spațiului și a corpului tău este guvernată de subconștient. Trebuie să realizezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
părea deranjat de acest lucru, dar eu știam că, într-un fel sau altul, furtuna care va veni va avea legătură cu mine. Îi simțeam puterea care se acumula și care aștepta să fie dezlănțuită asupra lumii, și era copleșitoare. Sfetnicii erau tăcuți acum. Știau și ei ce gândeam, căci o parte din gândurile mele erau ale lor, și nu erau întocmai liniștiți. Am descoperit că și ei au sentimente și emoții, și că pot să le simt pe ale lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
el tot îmi azvârlea haine numindu-le: Ciorapi Kelarin! Mănuși Veraen! Cizme Poddieu! Și lista continua... După un sfert de oră, când reușii să mă îmbrac cu tot ce-mi dăduse, eram asortat în nuanțe de negru și gri. Prezențele, Sfetnicii, păreau a fi mulțumiți de felul în care arătam, chiar dacă pentru mine nu conta prea mult. Știam că acele denumiri însemnau ceva pentru ei. "Kelarin, Veraen, Forred'nin, Eoriyd..." pentru mine erau cuvinte goale. Atât timp cât nu mă răneau, nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
foame de podul palmei mele și parcă-mi implora degetele să se închidă în jurul mânerului său și să o accepte. Eram cu totul absorbit de întâmplare. Simțeam, în sabia din mâna mea, o voință ce o depășea pe cea a Sfetnicilor. O voință egală cu a mea, una care nu dorea să pună stăpânire pe mine, ci doar să mă completeze. Această atitudine pe care o simțeam își avea sursa într-o loialitate și o iubire mai profundă decât una umană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
o limbă străveche, din care toate dialectele și limbile lumii ar fi provenit, pe care oricine ar fi înțeles-o. Se contopea cu mine. O simțeam pătrunzându-mi în suflet. Nu mă alarmam. Unirea era altfel decât fusese în cazul Sfetnicilor. Atunci, prezența lor a fost grefată în mine, pe când acum, fuziunea dintre noi era una cât se poate de naturală și plăcută. Știam, undeva în abisurile existenței mele, că era în ordine ca spiritul meu să se împletească cu al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
două ore. Hai să coborâm! Trebuie să vedem subsolul. Subsolul? întrebă el nedumerit. Da, Vladimir, subsolul. Avem ceva de făcut sub laboratorul de biologie... Aaa! Păi, vezi că te căutau câțiva băieți acum câteva ore, când te chinuiai să controlezi Sfetnicii. Și unde sunt acum? Eram un pic furios că nu mi-a menționat acest lucru mai devreme. Nu știu. Poate lucrează la montarea tablelor pe ferestre, zise el defensiv. Într-adevăr, lucrau la montarea tablelor antiglonț. Pe unul din ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mințile și amintirile recente ale altora. Ținea în mână un ciocan cât toate zilele și bătea cuie în tencuiala geamului pentru a fixa tabla neagră. Gălăgia și zgomotul erau infernale și nu eram singurul care credea același lucru. Mai mulți Sfetnici erau deranjați. S-au oprit cu toții când am cerut liniște, dar erau debusolați. Ce căutam așa departe de ei, în tocul ușii? Nu eram chiar lângă ei, lângă fiecare dintre ei? Cred că am vrut prea mult liniște și toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
întortocheate ale subsolului întrucâtva întunecat până când Vladimir a găsit camera ce se afla exact sub laboratorul de biologie. Am ezitat în fața ușii, spre mirarea lui Vladimir. Oare ce voi găsi înăuntru? Cum puteam ști? Deși mintea îmi era ocupată de Sfetnici, eram întovărășit de un Cronicar ce "citise" din Cartea Anilor. Eu însumi treceam prin modificări imposibil de închipuit, dar nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
imposibil de închipuit, dar nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la Vladimir, dar el se uită la mine întrebându-se oare ce aștept. Nu era el. Sfetnicii erau neobișnuit de tăcuți. Cine... ? Eterna. Îi apucasem mânerul cu sete și o trăsesem în afară atât cât să-i văd tăișul. În acea clipă, un alb strălucitor umplu coridorul. Eram printre prieteni, iar unul dintre ei, cel de lângă mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
vorbească în ureche. Nu le înțelegeam, căci limba lor îmi era străină și ostilă. Voci în spatele cărora se ascundeau motive și planuri. Se înălțau ca valurile, una după alta, fiecare stingând-o pe cea dinaintea ei. Mă bulversau. Până și Sfetnicii erau derutați și confuzi. Deveneam din ce în ce mai lipsit de apărare în fața lor, din ce în ce mai pierdut. O umbră îmi învăluia mintea năucind-o și nu dorea să plece cu nici un chip. Eram împietrit de groază. O mână m-a prins de umăr și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
au și tu ți-i închipui. Nu te teme. Și vocile? Ce erau cu vocile, Vladimir? "Calmează-te! Pune stăpânire pe tine însuți! Nu te duce pe panta nebuniei, căci de acolo, noi n-avem cum să te salvăm!" ziseră Sfetnicii văzând că mă pierd. S-a scris despre așa ceva. Știi? făcu el visător. Sunt vocile celor care nu cuvântă, ale celor care nu trebuie să aibă un corp ca să se facă văzuți. Ei sunt cei de care trebuie să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
spre interior, căci fusese o sală de clasă, dar ceea ce m-a impresionat era lungimea încăperii. Era de trei ori mai mare decât o sală obișnuită de clasă. Ana mă întâmpină zâmbind. Știam că ai să vii, zise ea bucuroasă. Sfetnicii începură să se agite, dar nu i-am băgat în seamă. De unde? spusei, răspunzându-i la zâmbet. Nu știu... așa simțeam eu. Ce s-a întâmplat aici? Eram uimit. Pe fiecare parte a infirmeriei erau paturi și între ele erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
s-a retras onorabil în partea stângă și m-a invitat să-i iau locul. Nu, mulțumesc, Vladimir, spusei tăios. Întâlnirea asta nu va dura prea mult. Ochii Ministrului mă săgetară cu ură, dar eu rămăsesem impasibil. În mintea mea, Sfetnicii începură să se revolte. "ALLSTON!" "ALLSTON!" "Omoară-l, Împărate!" Nu trebuie să scape! Trădător împuțit!" "MOARTE!" Toți îl vroiau mort. Până și Eterna, pe care o simțeam ca o fărâmă din suflet, mă îndemna să-i curm zilele. Și pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Revelația că Ana era fiica Ministrului, Ana era o Allston, Ana era fiica celui care l-a detronat pe Împărat, m-a lăsat ca trăsnit de fulger. Ochii ei m-au readus cu picioarele pe pământ... ochii ei și strigătele Sfetnicilor care mă îndemnau la precauție, ochii ei care mă implorau să n-o trimit de lângă mine. Ana, zisei calm Ministrului, deși în mine se dădea o bătălie de proporții inimaginabile între ceea ce știam, ceea ce simțeam și ceea ce eram sfătuit, este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
m-ai protejat chiar dacă nu aveai nici un motiv s-o faci. Sinceritatea ei mă calmă. "Nu te înmuia, Împărate! Ea e o Allston. Neamul lor e trădare și nimic mai mult. Toată stirpea ei. Trimite-o de lângă tine! Te rugăm!" Sfetnicii erau tare încăpățânați. Am s-o trimit când va deveni, într-adevăr, o amenințare pentru mine, la fel cum am făcut și cu Govar." "Să nu zici că nu te-am avertizat!" Așa-i. Și ei m-au avertizat, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
temându-mă de monștrii care s-ar fi putut desprinde de pereții din jurul meu și care s-ar fi aruncat asupra mea ucigându-mă, trimițându-mă în neființă. Cu cât aceste gânduri îmi înfășurau mintea din ce în ce mai mult, și cum nici un Sfetnic nu era de prea mult ajutor, Eterna era singura care nu mă părăsi. Cu cât eram mai înfricoșat, cu atât ea devenea mai caldă în mâna mea, răspândind în mine un sentiment de încredere și curaj. În curând, am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
uniformă! Ce era cu ea? Vroiam să știu mai mult, vroiam să cunosc, să mă înec în cunoștințe. Am simțit o nevoie copleșitoare de a-i simți răceala și, fără să gândesc, mi-am ridicat mâna și am atins-o. Sfetnicii au strigat prea târziu "Stop!". Răceala ei mă învălui și se contopi cu mine, mă acceptă și dispăru ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo. Înaintea mea era doar întuneric, așa că am înaintat. Vroiam atât de mult să știu! După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
neputincioasei prăzi. Întunericul nu se mai lăsă asupra ochilor mei ca altădată. În schimb, m-am simțit înlănțuit de o voință mai puternică decât a mea și aruncat într-un abis nesfârșit. Eram mereu în cădere. Eterna părea neliniștită, iar Sfetnicii erau îngroziți. Nici unul nu era de prea mult ajutor. Ce spusese Vladimir? Acum trebuia să înnebunesc? Am fost oprit. Eram legat cu voința lui. Departe, foarte departe, auzeam un râu. Susurul lui se auzea din ce în mai clar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Totul începea să fie lipsit de noimă. Îmi era greu să rețin cine sunt. Nu mai eram eu însumi. Eram nimeni! M-a ținut acolo o eternitate. Mintea îmi era rătăcită și nu aveam ce face. Să-i înfrunt pe Sfetnici a fost ușor, dar să mă împotrivesc lui și să scap din acest loc al nebuniei, era imposibil. Cât timp am fost ținut acolo, timpul a trecut și gândurile mele, înainte haotice, acum erau imposibil de prins. Să gândești îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
scap din acest loc al nebuniei, era imposibil. Cât timp am fost ținut acolo, timpul a trecut și gândurile mele, înainte haotice, acum erau imposibil de prins. Să gândești îți trebuie întâi o minte. A mea nu exista. Pentru ca povara Sfetnicilor să fie a mea, eu trebuia să fiu veșnic. Pentru ca Imperiul să dăinuie, Împăratul trebuia să fie etern. Un râu are maluri, albii și insule. Orice fir are câte un nod ici și colo, și fiecare pagină are o înțepătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
fiecare pagină are o înțepătură în textura sa, mai mică sau mai mare. Eu sunt nimeni și oricine. Eu sunt timpul și moartea, fiecare curent și fiecare picătură. Eu nu sunt. Mă ridica. Eu... Eu sunt Corvium! Eu sunt închisoarea Sfetnicilor și jumătatea Eternei! Eu sunt și voi fi cel care va dăinui. Eu sunt cel dintâi și cel din urmă Împărat! Știam cine sunt. Râul dispărea și odată cu el pierea și nebunia. Timpul, văd, a diminuat politețea din firea noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
atârnă un colț lung și galben... de la un animal. Ascunde! Restiak!" zise Baronul. I-am simțit pe ceilalți foindu-se agitați și liniștindu-se subit. "Nu te bizui pe ceea ce vezi. Lucrurile sunt rareori așa cum par." "O voce nouă. Un Sfetnic întârziat?" "Nu te amăgi cu puterea ta de observare. Nu toți din capul tău sunt Sfetnici." "Și atunci?" "Eu sunt Paznicul. Vezi tu... eu sunt o fărâmă a primului Sfetnic. Mi-am dat seama că, pe măsură ce trece timpul, ceilalți vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pe ceilalți foindu-se agitați și liniștindu-se subit. "Nu te bizui pe ceea ce vezi. Lucrurile sunt rareori așa cum par." "O voce nouă. Un Sfetnic întârziat?" "Nu te amăgi cu puterea ta de observare. Nu toți din capul tău sunt Sfetnici." "Și atunci?" "Eu sunt Paznicul. Vezi tu... eu sunt o fărâmă a primului Sfetnic. Mi-am dat seama că, pe măsură ce trece timpul, ceilalți vor deveni mai mulți și mai puternici și integritatea mentală a celui care îi găzduiește va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
vezi. Lucrurile sunt rareori așa cum par." "O voce nouă. Un Sfetnic întârziat?" "Nu te amăgi cu puterea ta de observare. Nu toți din capul tău sunt Sfetnici." "Și atunci?" "Eu sunt Paznicul. Vezi tu... eu sunt o fărâmă a primului Sfetnic. Mi-am dat seama că, pe măsură ce trece timpul, ceilalți vor deveni mai mulți și mai puternici și integritatea mentală a celui care îi găzduiește va fi compromisă cândva. Eu sunt aici ca o garanție a acelei integrități. Eu nu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]