1,322 matches
-
farmă ramuri svîrlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și par-că Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde isvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vede Și strigă... și mâna pe dânsa repede... O prinde... prin farmec în jur se-nsenină El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arăt-lui. Ce stai cu sfială, ce nu te apropii, N-auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpae? {EminescuOpIV 331} El scările urcă cu piatra în mână. În prag îl așteaptă frumoasa stăpână. De
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în care S-adună fel de fel de lume multă Și fie cine așaz-o foaie smultă Din viața sa în versuri răbdătoare. Acum dorești cu pana mea incultă Și eu să trec prin mândra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oiu vorbi au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Înveninînd pre însuși isvorul de viețe. "Nimica înnainte-ți e omul ca un fulg, "Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase "A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg. Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zee, Să fii - încîntătoare - dar numai o femee, Ș-atunci să-mi zici; Privirea ce-atît ai adorat-o, "E încă tot senină, fermecătoare... Iat-o!? E încă tot!... Avea-vei în ochi-mi acel preț Ce azi ți-l dă sfiala pierdutei mele vieți? Voiu fi supus duioasei, nemaisimțitei munci, C-o oaste de imagini să te iubesc ș-atunci? Au nu știi tu ce suntem? Copii nimicniciei, Nefericiri svîrlite în brazdele veciei, Ca repedea rotire a undelor albastre Gândirea noastră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fapt, primul diagnostic, la prima sa internare. întreaga viață a fost un cicloid, pendulând între extreme: "Vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru"12. Frapa combinația de modestie și (hiper)conștiință a valorii sale: "Acest amestec straniu, de sfială și trufie, îl făcea susceptibil, iritabil, solitar. Toată atitudinea sa în societate, ca și în literatură părea a zice: "noli me tangere"13. Știa perfect cine este: "Eminescu nu este un vanitos mărunt, de felul celor care abundă în lumea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
soarele acesta luminează mai slab. Ce doi preoți se așezară în jilțurile lor care fură ridicate de robi pe umeri. - Auta nu vine cu noi? întrebă Tefnaht. - Nu! zise bătrânul. Să mai stea, să mai afle. Auta se lăsă cu sfială în genunchi și-și lăsă capul în țărână. Cu coada ochiului privi spre turn, și fu bucuros dîndu-și seama că lanul de grâu îl ascundea. Convoiul se îndepărtă. Auta se sculă în picioare. O undă de vânt îi aduse la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el. Dar acum culcă-te, Auta, să fii odihnit mâine. Ochii lui Auta se deschiseră larg, întorși spre Hor, căruia îi spuse: - Cum, chiar mâine pot pleca?... Și de luntrea cea mică n-o să aveți nevoie? - De ce întrebi cu atâta sfială? îi spuse Hor. - Fiindcă nu e luntrea mea. Hor zîmbi: - Cât timp țelurile tale sunt bune, cât timp îi iubești pe oameni și le vrei binele, ea este și a noastră și a ta. Auta îl privi un timp, apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt îl găsiră ușor. Auta se chinuia cu ceva, șezând cu picioarele sub el, în iarba pădurii. Când îi văzu, își ascunse lucrul într-un lăstăriș și se sculă. Era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își simți deodată moale trupul de carne de piatră și își lăsă capul pe umărul străin. Nu mai știa dacă Hor era zeu sau într-adevăr om! Era sfârșitul zilei. Soarele cădea după cedri când plecară. Mai-Baka își întrebă cu sfială prietenul încotro au pornit; acesta se uită încă o dată îndărăt, spre turnul argintiu, apoi zise: - Hor a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei l-au adus, de la o vie din vale! spuse Ntombi. Dar știi că Maat a început să ne învețe și pe noi alcătuirea omului și a lumii?... Auta se uită atent la ea, abia acum văzând că vechea ei sfială umilită se pierduse. Sorbi din cana de vin, apoi i-o trecu lui Mai-Baka și începu să povestească: - Am văzut destule, dar multe n-are rost să le spun acum. Ceea ce am înțeles din toate este că aici nu vom
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fetei. Cel puțin șase sute de miligrame. De asemenea, reține că fata este minoră. — ’nțeles, zice Ray, ieșind. — Stai aici, spun eu băgând pastilele În buzunar. Ai Încurcat-o rău de tot. Cum spuneai că te cheamă? — Stephanie... zice ea cu sfială În voce, strângându-și genunchii la piept și sprijinindu-și bărbia pe ei. Îi cade părul peste față, și-l dă În lateral după ureche. — Stephanie și mai cum? — Stephanie Donaldson... — Bine Stephanie Donaldson, te las să te gândești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
scrise Într-o limbă străină. Aici nu mă simt În siguranță. Trebuie să mă duc Într-un loc unde mă simt În siguranță. Paza de noapte S-a făcut ziuă. Și nu dintr-odată ci treptat, pe când Bladesey ciocăne cu sfială la ușa mea și mă Întreabă dacă vreau să cobor la micul dejun. De fapt. — Mda, dar Îți spun un singur lucru Bladesey, nu cobor pânacolo pentru un mic dejun din ăla continental de rahat. Șuncă, brânză și chifle? Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
manifestă în conștiință și simboluri o transcendență a vieții, adică ceva spiritual care nu poate fi sesizat ca atare. Acest caracter dublu, cu întindere largă conferă acțiunii lor o notă misterioasă și face ca oamenii să fie cuprinși de o sfială oricând îi simt prezența"265. Este și motivul pentru care nu punem arhetipul pe seama vreunei strategii comunicaționale. Practic, el se regăsește în inconștientul fiecăruia dintre noi, iar prezența sa nu poate fi controlată. Faptul că în retorica divinatorie îi distingem
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
cele două sensuri de mers ale străzii, ci și așezat Între sensurile rigide ale unei civilizații tehnice și cele ale unei lumi suple și mlădioase, călăuzită de duhul naturaleții. Cuvîntul stingher subliniază acum singurătatea, dezorientarea, stînjeneala mestecenilor În peisajul urban, sfiala cu care solicită mut măcar un pic de Îngrijorare din partea omului. Dacă nu chiar, pentru firile mai empatice, un gen de identificare. Pentru că stinghere În peisaj par și tîlcurile implicite pe care mestecenii Încearcă să le comunice. trafic pe opt
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
dedițeii sînt vestitori ai primăverii, solul, poate mai puțin implusiv, mai reținut, al primăverii pe ducă. Ieșit la gard, stînjenelul privește oarecum stînjenit la primăvara care trece, care se trece... Trecere negrabnică, deplasare, tranziție, dispariție prin preschimbare În altceva. Cu sfială și cu o mută uimire, printre sau peste stinghiile gardului, stînjenelul privește (și pentru noi)... marea și veșnica trecere. stînjenel la gard - trece alene Încă o primăvară Integrîndu-se Într-un fel În aria unui raționalism european, mai flexibil și mai
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Închis Încă În vechiul vis) gata să plesnească pe cireșul vechi și Încă viguros al natului. Puse În paralel, plasate sub surdina decenței, cele două așteptări se contaminează de o tensiune tăcută. Există În ele o reținere, o șovăială, o sfială În a trece pragul. În a se deschide În floare, În a deschide ochii către o lume nouă, pe cît de tentantă, tot pe atît de plină de necunoscut și de hazard. Și cireșii ce vor Înflori (curînd), și kimono-ul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
generalizate, în lumea europocentrată, individul este obiect al celebrării continue. Dar noi opunem, în loc să articulăm într-o nouă manieră, natura și cultura, corpul, socialul, politicul, etica în contextele concrete. Ar fi mai nimerit să căutăm a pricepe cu modestie și sfială felurile în care omul se formează, se transformă pentru a scăpa structurilor și particularităților culturii 37 în timp ce se raportează mereu la ele, felurile în care scapă asimilării totale dar și împrăștierii, nivelării dar și egocentrismului. În "prima modernitate" s-au
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
temporare. Cum să folosim "universalii" fără a deveni simpliști în răspunsuri și vagi în "strategiile" de reformă? Deleuze și Guattari 431 spun că trebuie să luăm în seamă înțelegerile diferite ale situațiilor și posibilităților pentru a predefini cu modestie și sfială norme și normative. Deschiderea către multitudinea de spații socioculturale poate oferi oportunități modurilor diferite de a gândi, acționa, politicilor diferite de inserție, de integrare. Există o multitudine de moduri de a fi normal, anormal, aberant, absurd... Cum am putea ajuta
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
al zăpezii. Erau lupii, care, înfometați, veneau de peste Prutul înghețat, de dincolo de Nistru, din pădurile fără sfârșit rusești, aciuindu-se în Codrii Fălciului. Foamea le dădea îndrăzneală, trecând prin ogrăzi, peste gardurile înecate de zăpezi, năvăleau în sate, încercând fără sfială gospodăriile, atacând oameni și animale, sfâșiau câinii care le stăteau în cale, vitele mugeau înspăimântate prin grajduri... * Într-una din zile i-a ieșit în cale un bătrân... „- Săru‟mâna, Coani Griguță, se ploconi omul cu căciula în mână, uitându
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Manilius „-Dacă ați fi stăpânit furtuna din voi, din inimile voastre înspăimântate, o biruiați și pe cea din afară. V-ați rugat...?!“ Le-a spus Iisus ucenicilor săi pe o furtună în lacul Ghenizaret. Călcau Sfinții, pe valuri, cu mare sfială și cu inima cât un purice. CAPITOLUL I Între viață și moarte er năpraznic. 1876... noaptea înspre Bobotează... Dinspre miazănoapte sufla un vânt tăios care îngheța nările. Nori grei fugeau învălătucindu-se pe cer, în straturi tot mai groase, aducând
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Tânăra femeie oftează, își netezește fusta cu palma, ușurel, și te privește cu ochi senini. - Mama o murit cu mânie pe mine... Tata, tot nu vrea să mă ierti!... povestește ea cu zgârcenie, și zâmbește trist. Tace dintr-o dată, cu sfială, și se uită într-o parte. - Toma, tătâne-su, îi om hain la suflet, încî mai țâni mânii!... Intră în vorbă bătrâna, oțărâtă de parcă a băut oțet. Câte-o datî, mai vini pe‟ici, sî-ș‟ vadî nepoți‟, da‟ ș‟atunci
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ne vini rându când hotărăști Dumnezău! Asta-i viața! - Nu, nu mai vreu să mai azvârl înc‟o căciulî în pod. Așa, își încheie femeia scurta ei destăinuire... ca o mărturisire înaintea lui Dumnezeu. Apoi, roșește vinovată, pleacă ochii cu sfială și tace, tace ca în fața unui mormânt deschis. A pierdut demult obiceiul de a vorbi altora despre sine... Ba, chiar a căpătat obiceiul de a se teme de asta. Și, strângându-și la ceafă basmaua înflorată, continuă să deretice prin
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
buchea, așa cum a auzit de la Fănuță. Și, cum stătea ea, așa, ca vrăjită, deodată, simți că o mână caldă și moale căuta să-i ridice bărbia. Era chiar învățătorul... „Domnu“, cum i se spunea în sat. La început mai cu sfială, dar curajul revenindu-i repede, îl privi drept în față. Pentru ea, care asculta urletul lupilor și fiarelor pădurii, fără înfiorare... și în nopțile de iarnă vedea lupul uitându-se pe geam în casă... oamenii obișnuiți nu mai însemnau mare
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Clănțănind dinții, cu o căutătură în ochi, sălbatică și amenințătoare, fiara era gata să se arunce și să sfâșie. Privirile li se apropiară. Ochii fosforescenți albaștri ai lupului, sub privirea neagră sângeroasă a omului-fiară, au clipit, ferindu-i parcă căutarea.. Sfiala fiarei față de om reapăru. Pădurarul a tras... Și fiara s-a ridicat în salt odată cu glonțul... Anton nu a mai avu timp să încarce arma și s-o ducă la ochi, riscul să n-o nimerească mortal era mult prea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]