4,282 matches
-
singură secundă, cea a extincției. În rest numai literatură, numai memorialistică și omul Înaintînd mereu cu capul Întors Înapoi. De m-ar Întreba cineva acum dacă am avut o viața frumoasă, automat mi-ar apărea În fața ochilor clișeul vacanțelor. Trei siluete albe oprite undeva În fața unei Întinderi albe - o aglomerare de materie neidentificabilă În prima clipă - marea? munții? Noi - o femeie, un bărbat și un copil - pe un drum de nisip. În spațiul acela nu există timp. Totul a Încremenit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
copiilor, par a nu se sinchisi de ce va fi mîine. La scara 3 bărbatul În cîrje cu piciorul amputat Își fumează senin țigara; trec două fete În șorturi: Bună ziua. Bună ziua. Trece o țigancă: Sticle goale cumpăr. La capătul aleii o siluetă bondoacă, greoaie, cu două sacoșe pline de gogonele. Doamna Oprișan. — Ptiu, că Dumnezeu mi te-a scos În cale. Ia pune mîna de m-ajută că nu mai poci, am gîndit că-mi iese sufletu... Cu sacoșele doamnei Oprișan intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
știut că trebuie să fie de la tanti Mae. Mă făceam mare, și asta din cauză că mă jucam afară cu tanti Mae. Și ea se făcea din ce în ce mai mare. Tocmai de-asta a început un regim, pentru că zicea că trebuie să-și păstreze „silueta“. Dar eu nu știam ce vrea să spună, fiindcă nu avea nimic special de păstrat. Părul îi creștea tot mai lung și purta trandafiri în el pe după urechi. În față îi stătea ridicat și și-l pieptăna peste o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
sub copaci și să văd dacă e în regulă, apoi să iau mașina și să mă duc acasă, să opresc pe drum pentru o cafea, să descui atelierul și... Nu avusesem nici cea mai vagă idee ce urma să găsesc. Silueta care dormea cu spatele la mine era chircită, cu fața la adăpostul copacilor. M-am aplecat să scutur umărul dinspre mine și în acel moment tot corpul ei s-a clătinat și a căzut pe spate, scoțând un sunet ciudat. Am știut imediat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nuanțe pastelate de albastru și portocaliu și mesele, din fericire nu și scaunele, erau din fier masiv. Anul viitor pereții vor fi albastru închis și mobila, din lemn sau oricum va fi ultima modă la vremea respectivă. Din nefericire pentru silueta mea, mă așezasem lângă vitrina cu mâncare, vizavi de o prăjitură cu morcovi care parcă mă striga pe nume. Mă străduiam să ignor cântecul ei de sirenă când o voce a spus: —Scuză-mă. Era o fată cu părul des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tuturor și nu putea să nu se plângă în fața oglinzii: - Numai iubirea m-a făcut nebun! Totul de dragul Porumbiței. Deși știam că dragostea poate să și omoare. Dar nici măcar mort nu pot trăi fără ea, peste tot o văd, în siluetele femeilor, ochii ei lucesc în sclipirea cenușie a pietrelor de pe stradă. - O să-ți treacă, i-am șoptit eu. Zaharel plângea cu fața în palme. - Ce-ai primit de la iubire? Numai dezamăgire! - Mă voi arunca în aer de pe cea mai înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și căldura ar fi fost aceeași sursă de energie pentru ei. Pe treptele marii catedrale din oraș l-am întâlnit pe pianistul Oleg Azel din Rusia, care trăia de mult timp în Elveția. Era un bărbat rotofei și scund, amintind silueta lui Brahms din desenele lui Willy von Beckerath (Brahms als dirigent, 1893-1894). Lângă el avea o nemțoaică, o cântăreață nouă, Blanca. Era lungă și subțire ca un sparanghel și capul ei blond semăna cu un nod. Oleg își neteza barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
iubirii pentru femeie, cât intensitatea sfâșietoare a percepției celuilalt. Această percepție, căreia i se subliniază excepțional, are un efect final sterilizant în planul existenței individuale, însingurându-l pe erou. Din singurătatea lui, Vadim Maslennikov privește cum se depărtează de la sine siluetele celor dragi, acestea pierzându-se într-un spațiu pe care eroul narator nu-l mai poate atinge apoi decât prin rememorare. Zina, Sonia, mama, Iag își intersectează linia vieții cu existența și gândirea lui Maslennikov și pare că o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prezentau ca o înșiruire seacă de date istorice, tot așa cunoștințele suplimentare cu care dorea să strălucească nu făceau decât să devanseze, cronologic, unele lecții pe care urma să le facem. Apoi, repede ca întotdeauna și clătinând toată încăperea cu silueta lui oblică, ieșea la lecție Stein. La aceeași întrebare care i se pusese lui Eisenberg, Stein se pornea să turuie cu măiestrie. Nu mai aveam de-a face cu Eisenberg care-și înghițea saliva și-și începea frazele frumoase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
văzut cum clanța începe să se miște în jos, încet și amenințător. La început apăru în ușa întredeschisă un ochi speriat, după asta ușa fu deschisă cu putere și fără menajamente, și în cameră păși, hotărâtă să facă scandal, o siluetă de fată într-o pijama bărbătească, cu gulerul ridicat în jurul unui căpșor fermecător. Tocurile înalte ale pantofilor ei roșii fără ștaif țăcăneau pe parchet. - Eeeiii, spuse ea, cu ochii pe Nelly și pe Kitty, fără să ne dea vreo atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
între mine și stăpâna apartamentului avu loc următorul dialog: Ea. Colegul dumneavoastră cântă minunat. Dar de ce-și închide ochii? Ah, da: ca să nu vadă cum îmi acopăr urechile. Eu. Cuvântul de duh este pentru spiritul femeii ceea ce este pentru silueta ei un costum bărbătesc: îi scoate în evidență farmecele și defectele. Ea. Mă tem că mi-ați apreciat spiritul tocmai din cauza costumației. Eu. Asta din respect. Ar fi fost păcat să vă judec silueta după spirit. Ea. Cred că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fost posesorul unei duzini întregi de cămăși. Apoi, pe când mă bărbieream, m-am tăiat, dar am continuat să dau cu briciul peste tăietură; îmi umflai pieptul la limită și-mi supsei burta, pretinzând în sinea mea că, într-adevăr, această siluetă excepțională este ținuta mea obișnuită. Când am fost servit cu cafeaua, am dat-o la o parte, capricios ca un copil, deși mirosea frumos și tare aș fi vrut s-o beau. Pe negândite, în dimineața aceea, m-am confruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
viitor jurist, un viitor membru al societății, folositor și respectat, după cum crede lumea din jurul meu. Și, totuși, oriunde m-aș afla: în tramvai, la cafenea, la teatru, la restaurant, pe stradă, într-un cuvânt, pretutindeni - e suficient să privesc o siluetă de femeie ca, fără un cuvânt, să târăsc cu gândul această femeie în pat, pe o bancă sau chiar într-un gang. Fără îndoială că așa aș proceda, dacă femeile mi-ar permite aceasta. Iată cum arată dualitatea spiritului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zvonurile circulau. Se întoarse spre locul de unde venise zgomotul și lumină cu lanterna desișul pădurii. Nu-l ajuta mare lucru, lumina nereușind să străbată prea departe printre copaci. Spera totuși să vadă măcar ochii sălbătăciunii sticlind ori să-i distingă silueta întunecată. Da și, dacă o vedea, ce putea să facă? Nu mare lucru, dar cel puțin afla de unde vine primejdia. Bineînțeles că printre trunchiuri nu era nici un urs. Atât cât putea distinge prin lăstărișul des, nu era nimic. Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Fără să ezite se repezi într-acolo. În jur, bezna era deplină. Abia în depărtare mai ardea un bec în vârful unui stâlp de iluminat care, însă, nu izbutea să alunge întunericul. Cristian era încordat la maxim, încerca să zărească silueta celui urmărit și totodată să deslușească zgomotul pașilor acestuia. Ajunsese aproape de zona luminată fără să dea de el. Se opri pe loc, privind printre copacii din parc. Atunci auzi mișcare foarte aproape, în spatele său. Nu printre trunchiuri, așa cum se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
poale. Ileana se opri și se întoarse spre apă, arătând cu mâna în întuneric: Uite! îl îndemnă ea pe Cristi să privească. Dacă te uiți acolo, ai să vezi și tu ce a mai rămas din muntele retezat. Într-adevăr, silueta muntelui de peste lac se profila întunecată pe cerul luminat de lună. Acesta nu avea vârf ci se termina printr-un platou drept, ca și cum ar fi fost decupat. Așa spune legenda că s-a format lacul, apele râului au fost stăvilite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de brațul său ca și cum îi era greu să pășească. Vorbim când ajungem acasă, rosti ea după câțiva pași, aici nu mi se pare potrivit să mai discutăm despre asta. Ajunseseră deja în piațeta din fața primăriei. Cu coada ochiului, Cristi urmări siluetele lor reflectate în ferestrele întunecate ale restaurantului unde cinaseră mai devreme, acum închis. De acolo, traversară peste scuar și cotiră spre casa lui Simion Pop. Trecând pe sub un felinar de pe stradă, își privi ceasul de la mână. Acele fosforescente arătau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca să-și recupereze bocancii. Renunță repede la această intenție și se concentră la drum. Nu se deplasa prea repede, dar se grăbea pe cât era în stare. Mergea ca orbetele, întrucât nu vedea la mai mult de doi pași în față. Siluetele trunchiurilor copacilor îi apăreau din ceață dintr-o dată în fața ochilor, abia având timp să le evite. Strângea cu putere în mâna dreaptă bâta pe care o găsise mai devreme, hotărât să o folosească fără nici o ezitare în cazul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asta o vom petrece numai așa, vreau s-o vezi și să cunoști ce poate să facă. Uite că vine! îl trase iarăși pe inspector mai aproape de el, ridicând totodată toiagul înainte. La nu mai mult de douăzeci de metri, siluetele fantomatice ale copacilor începeau să se estompeze. Ceva trecea prin fața lor interpunându-se între ei și aceștia. Cristian pricepu că vâlva cobora repede panta muntelui. Porniră și ei după ea. De data asta era mult mai mică, un bulgăre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui Calistrat. Sunt aici, dacă se repede, te feresc eu. Încet, ochii i se obișnuiau cu întunericul și începu și el să distingă câte ceva în jur. Luna strălucea deasupra lor dar razele ei abia puteau pătrunde prin frunzișul des. Vedea silueta întunecată a lui Calistrat lângă el și formele fantomatice ale trunchiurilor copa cilor. Își amintea locul unde se aflase vâlva mai înainte și privea țintă într-acolo însă nu reușea nici măcar s-o zărească. În timp ce teama îi încolțea iarăși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stinseseră de curând. Noaptea era la jumătate. Căldura zilei trecute încă răzbea din pietrele funerare. Câțiva nori răzleți se fugăreau pe cer. Luna plină arunca o lumină albă peste cimitir. Zgomote slabe se auzeau dinspre ultimul șir de morminte. Două siluete îmbrăcate în haine negre își făceau de lucru acolo. Cazmaua se înfigea cu sete în pământul moale. Bărbatul arunca țărâna pe o bucată de folie groasă întinsă alături de marginea gropii. Săpa în tăcere, concentrat numai la munca lui. Pe mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
capul acoperit cu un fes de aceeași culoare mergea de-a lungul perime trului, fumând nervos. Odată ajuns în dreptul ultimului camion, omul se opri. Flacăra brichetei licări scurt, cât să vadă inspectorul că acesta nu mai era singur. O altă siluetă, la fel de neagră, apăruse din umbra mașinii și acum cei doi discutau aprins. Nu auzea ce spun, dar din gesturile pe care le făceau, conversația părea destul de agitată. Bărbatul de lângă camion explica ceva, dând din mâini și arătând spre pădurea din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se termina acolo, într-o poartă solidă din metal. De o parte și de alta a acesteia se întindea o împrejmuire de sârmă ce se pierdea în negură. Fără îndoială că înconjura toată zona aceea deschisă. În interior se distingeau siluetele unor instalații despre care inspectorul nu avea habar ce rol au. Cristian Toma se oprise la mică distanță de poartă, cercetând încă o dată locul. Dăduse ocol gardului căutând să vadă dacă în interior se află cineva. Nu văzuse nici o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aceia. Se afla în fața unei porțiuni foarte înguste, fâșia de pământ rămasă între gard și prăpastie nu era mai lată de două palme și se întindea tot așa în fața lui. Prin valurile de ceață i se părea că zărește o siluetă întunecată. Era o structură masivă aruncată de-a curmezișul ravenei. Linii fantomatice desprinse de sub aceasta se pierdeau în adânc. Ținându-se cu mâinile de plasa metalică, își făcu curaj și porni mai departe. În scurtă vreme ajunse la capătul împrejmuirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rezolva problema mai ușor, ferit de orice priviri indiscrete. Se hotărî totuși să mai aștepte puțin, măcar să se întunece de-a binelea și bine făcu. O mișcare în pridvorul aflat în umbră, îi atrase atenția. Ușa se deschidea scârțâind ușor. Silueta bătrânului apăru pe trepte. Părul vâlvoi al acestuia, care se continua cu barba stufoasă era de neconfundat. Purta aceleași haine aspre, deschise la culoare, cu care îl văzuse îmbrăcat de fiecare dată. Singurul lucru care îi lipsea, era toiagul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]