5,222 matches
-
multiplu, să identifice, să recunoască aceste subiecte în texte din manual, să descopere legătura lor cu același predicat, să le analizeze morfologic și să le explice punctuația sau să scrie după dictare un text, pe care apoi să-l analizeze sintactic motivând punctuația. Potrivit cu psihologia de vârstă școlară mică, procedeul simbolizării facilitează însușirea în mod activ și plăcut a unor cunoștințe ce ar putea să apară aride, dă posibilitatea transformării în joc a activității formative la lecțiile de limba română, ambiționează
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
la sfârșitul propoziției, virgula se pune înaintea acestui cuvânt; propozițiile care conțin un cuvântstrigare aparțin vorbirii curente și de aceea cer și alte semne de punctuație: linie de dialog, semnul întrebării, semnul exclamării. Virgula are sarcini de ordin ortografic și sintactic, toate cu caracter riguros și sistematic; nu mai puțin însă, virgula poate interveni și în situații mai libere, fie pentru a sublinia o subtilitate stilistică, fie pentru a introduce accente ținând de ritmul interior al unor gânduri personale. Ținând seama
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
să te dobor în țărână cu o imagină, să te-împung cu un spirit, să te sângerez cu o analiză și să te vâr până la coapse în pământ cu o definiție"69. În polemica literară, argumentația, la toate nivelurile sale (sintactic, semantic și pragmatic), dobândește un caracter eterogen și neconvențional, dificil și, de altfel, inutil de inventariat și taxinomiat. Totuși, există anumite argumente (din categoria celor cvasi-logice) regăsibile în cele mai multe texte de polemică literară, cum ar fi: definiția, citarea-bumerang, raționamentul prin
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nivelurile producerii sale (de la intenție și concepție, până la materialitatea sa grafică), poartă amprenta unei masculinități napoleoniene. În cazul particular al corespondenței, argumentația sa vizează un destinatar personalizat, pe care intelectual îl domină conștient, deși afectiv îi e subjugat. În plan sintactic, concizia (ca trăsătură manifestă a virilității stilistice) este obținută printr-o topică directă, deseori simplificată până la elipsa verbului. Această tendință parcimonioasă a scriiturii, deseori semnalată de exegeză, poate fi considerată, pe drept cuvânt, marcă a stilului polemic arghezian. Când însă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
perspectiva enunțării, polemistul recurge la uzualele forme de somație 155: solicitări, apeluri sau chiar ordine care stabilesc un raport "viu și imediat" între locutor și partenerul său direct de dialog. Spre deosebire de abordarea satirică și/sau pamfletară, aici, atât prin construcția sintactică, cât și prin intonație, prezența locutorului în discurs se face simțită în cel mai obișnuit și convențional mod, mai ales prin ritualul formalităților: "vă rog", "primiți", "vă trimit" etc. Fiind vorba de o comunicare cu adresant identificat și nominalizat, care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe ecran. Generalitatea și impersonalitatea unui enunț de drept face imposibilă punerea în imagini a statutelor juridice (precum cel de cetățean, de proprietar sau de creanțier) în afara unor caraghioslâcuri jenante. Dreptul nu are drept la imagine 107. Imaginea ignoră operatorii sintactici ai disjuncției (fie... fie) și ai ipotezei (dacă... atunci). La fel și subordonările, raporturile de la cauză la efect, ca și pe cele de contradicție. Mizele unei negocieri sociale sau diplomatice rațiunea ei de a fi, până la urmă sunt, pentru imagine
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a activităților de educare a limbajului (memorizare, lectura după imagini, convorbire, povestire etc.); casete audio pentru activități recuperatorii (de învățare independentă) care vizează receptarea corectă a mesajului scris și/sau exprimarea verbală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic etc. • modele • tablă magnetică cu litere pentru educatoare • tabliță magnetică cu litere pentru copil • material grafic alfabetul în imagini pentru educatoare; alfabetul în imagini pentru copil; planțe pentru dezvoltarea capacității de exprimare verbală; planțe cu elemente detașabile (pentru jocuri, sinteze
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
culegeri, dicționare ilustrate, albume accesibile vârstei; • jocuri didactice pentru îmbunătățirea capacității de a transmite și recepta mesaje orale; al căror conținut este utilizat ca element de construcție a comunicării; pentru îmbunătățirea exprimării verbale corecte din punct de vedere lexical și sintactic; pentru dezvoltarea creativitătii și expresivității limbajului oral. • truse cu accesorii și costume pentru jocuri de creație, dramatizări • jucării educaționale adecvate nivelului de vârstă, jocuri de masă, puzzle etc. • măști și păpuși pentru mânuit etc. Pentru activități matematice: • aparate, truse și
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
flexiunii substantivelor nu afectează particularitățile care detașează declinarea numelor proprii de cea a substantivelor comune. Menționăm, pentru numele de locuri, păstrarea radicalului nemodificat de alternanțele fonetice (Timișoarei - față de florii, Iancăi - față de băncii, Revigăi - față de verigii). Diferențieri apar și în regimul sintactic al numelor proprii care au o extensiune redusă a adjuncților față de cea întîlnită la substantivele comune, cînd constituie centru al grupului nominal. Nu acceptă, de exemplu, adjuncți nominali în dativ (Cernavodă *fratelui, Sibiu *mamei) sau adjuncți verbali la infinitiv (Iași
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în activitățile sociale și în familie a dus la acomodarea reciprocă a limbilor astfel că în generațiile următoare nu mai vorbeau unii latina și alții traca. Ele au început să vorbească o limbă nouă sub toate aspectele: fonetic, derivativ, morfologic, sintactic. În această limbă ambele limbi de bază s-au contopit încetându-și existența, astfel că româna nu mai are în ea nimic pur latin și nimic pur tracic. Originalitatea limbii române impune reconsiderarea aprecierii conform căreia ea ar conține o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
indiferent de morfologia lor și de nivelul de cunoaștere și de cultură pe care îl vehiculează, au aceeași bază naturală care a generat cuvântul silabă. În al doilea rând, toate structurile morfologice din formula flexionară a limbii provin din construcții sintactice după principiul: nu există nimic în morfologie care să nu fi fost anterior în sintaxă. În al treilea rând, evoluția sintactică și morfologică a limbilor nu este condiționată de reguli fonetice și nu impune segmentelor sonore regularități de alternanță fonetică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a generat cuvântul silabă. În al doilea rând, toate structurile morfologice din formula flexionară a limbii provin din construcții sintactice după principiul: nu există nimic în morfologie care să nu fi fost anterior în sintaxă. În al treilea rând, evoluția sintactică și morfologică a limbilor nu este condiționată de reguli fonetice și nu impune segmentelor sonore regularități de alternanță fonetică. Există impresia că prezența în actualitate a trei formule de limbă - silabică, aglutinantă și flexionară - formule care nu există niciunde în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
imagine pictografică, la individualizarea articulatorie a sunetelor, ceea ce are ca rezultat pronunțarea lor succesivă, de unde posibilitatea scrierii alfabetice și lineare. Sub aspect structural, este de remarcat evoluția globală ireversibilă a limbii de la stadiul amorf (monosilabic) la cel aglutinant (sintagmatic sau sintactic) din care a rezultat apoi, prin morfematizarea componentelor lexicale ale sintagmei, cuvântul morfematic și flexionar. Ireversibilitatea acestei evoluții este dată de continuitatea materialului silabic în formula aglutinantă și a materialului aglutinant în formula morfematică a limbii. În concluzie, pe parcursul a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
alcătuire, dovedind trăinicia principiului vital al gramaticii familiilor de limbi dezvoltate” (p. 223). Sunt comune acestor limbi, detașându-le de celelalte, delimitarea strictă a noțiunilor de obiect și raport, preluarea funcțiilor cazuale, detalierea și concretizarea lor prin intermediul prepozițiilor, forța coeziunii sintactice a verbului, diversitatea întrebuințării pronumelor, independența structural-semantică a părților de vorbire. Toate acestea pot fi lucruri adevărate din punctul de vedere al vorbitorului de limbă indoeuropeană. Însă se știe prea puțin sau chiar nimic despre mijloacele sonore și sintactice prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
coeziunii sintactice a verbului, diversitatea întrebuințării pronumelor, independența structural-semantică a părților de vorbire. Toate acestea pot fi lucruri adevărate din punctul de vedere al vorbitorului de limbă indoeuropeană. Însă se știe prea puțin sau chiar nimic despre mijloacele sonore și sintactice prin care diferențiază sensurile și funcțiile limbile neindoeuropene, mai ales cele silabice, care vehiculează culturi cu nimic mai prejos decât cele indoeuropene. Pentru a individualiza entitatea specifică pe care o reprezintă fiecare dintre limbile romanice, W. von Humboldt folosește sintagma
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care ulterior se va numi latină, a parcurs o perioadă de peste trei milenii suportând doar influența lexicală a popoarelor italice pe care romanii și le-au supus în perioada lărgirii Latiului inițial al Romei? Componența fonetică, lexicală, derivativă, morfologică și sintactică a limbii române este specifică ei în toate detaliile sale ca rezultat al prefacerilor etnolingvistice din jumătatea de est a Europei, prefaceri determinate de simbioza traco-latină prin care elementul trac și cel latin duc fibrele limbii române în adâncurile euro-afro-asiatice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să despărțim aceste două popoare. Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu neamurile italice, ori cu celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată” (II, 596). Aceeași disjuncție artificială este căutată și în plan gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide încerca să dezmintă concluzia lui Gustav Meyer, autorul unui dicționar etimologic al limbii albaneze, care afirma că „ a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
obiect sau de circumstanțe. Toate aceste valori gramaticale, date de ipostazele reale ale lucrului, se constituie în categoria gramaticală a cazului. Gramaticalizarea stărilor de gen (sex), număr și caz are implicații lexicale (tată - mamă), morfologice (nun, nuni - nună, nune) și sintactice (un om - mamă bună), în sensul că substantivul transmite categoriile sale gramaticale cuvintelor subordonate. Limbile care au evoluat din baza traco-latină, bază în care au venit în contact limba aglutinantă a autohtonilor și limba morfematizată a latinilor, au gramaticalizat în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
categoria cazului reprezintă gramaticalizarea funcțiilor, raporturilor și circumstanțelor substantivului în procesul comunicării. Concret, gramaticalizarea înseamnă aici încărcarea segmentului sonor care sugerează imaginea lucrului cu valorile gramaticale de subiect, de obiect, de raport posesiv, atributiv și circumstanțial, valori exprimate morfologic sau sintactic. Impuse de realitatea materială în procesul aprofundării și detalierii cunoașterii, valorile gramaticale ale substantivului și-au găsit exprimarea formală în mod treptat și neuniform în spațiul lingvistic euro-afroasiatic. La intersectarea lor în spațiul tracic, limbile tracă și latină se aflau
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și-au găsit exprimarea formală în mod treptat și neuniform în spațiul lingvistic euro-afroasiatic. La intersectarea lor în spațiul tracic, limbile tracă și latină se aflau pe trepte diferite de gramaticalizare a substantivului. În timp ce traca exprima valorile gramaticale în manieră sintactică, prin cuvinte pronominale și prin adverbe circumstanțiale, latina adăuga acestor mijloace un sistem de morfeme terminale, prin care substantivul căpătase paradigmă cazuală, și un sistem de prepoziții care detalia valorile cazurilor acuzativ și ablativ. Dintre limbile spațiului tracic, slava este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
excepție făcând formele cu articol hotărât postpus, care sunt recente. În plus, detalierea sensului cazual se face în aceste limbi prin prepoziții. Cu totul alta este situația în limba maghiară, unde substantivul nu are terminații cazuale, care să sintetizeze funcția sintactică și să grupeze în jurul lor ceilalți determinanți ai cazurilor, și nici prepoziții al căror sens este mai concret decât cel al terminațiilor. În limba maghiară toți determinanții care conturează funcția sintactică și relațională a substantivului sunt postpuși în manieră aglutinantă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
substantivul nu are terminații cazuale, care să sintetizeze funcția sintactică și să grupeze în jurul lor ceilalți determinanți ai cazurilor, și nici prepoziții al căror sens este mai concret decât cel al terminațiilor. În limba maghiară toți determinanții care conturează funcția sintactică și relațională a substantivului sunt postpuși în manieră aglutinantă sau ca postpoziții și au ascendență evidentă sau identificabilă în cuvinte pronominale, adverbiale sau substantivale, exprimând sensuri mai concrete și mai detaliate decât ale prepozițiilor. O imagine asupra desfășurării sintactice a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
funcția sintactică și relațională a substantivului sunt postpuși în manieră aglutinantă sau ca postpoziții și au ascendență evidentă sau identificabilă în cuvinte pronominale, adverbiale sau substantivale, exprimând sensuri mai concrete și mai detaliate decât ale prepozițiilor. O imagine asupra desfășurării sintactice a substantivului maghiar poate oferi următorul tabel structurat pe criteriile aglutinat/neaglutinat și valoare cazuală. A. Determinanți aglutinați I. Cazul nominativ. La singular se folosește forma de bază: alma „măr”, ház „casă”, kert „grădină”; la plural se adaugă terminația -k
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
va fi mult mai vie. Este convins de existența unor virtuți necunoscute ale sintaxei române, aceasta cuprinzând "o mulțime de adîncituri încă neluminate, o mulțime de frumușeți nevăzute, nëauzite, negustate". Autorul care este dat drept model pentru descoperirea comorii frumuseților sintacticii este Alexandru Odobescu: "acela, carele cu un simț artistic extraordinar pentru limbă a pătruns geniul ĭcĭ și a dezvăluit comoara frumuseților ĭeĭ sintactice, artistice, arhaice... ie D-l Odobescu" (Gruber, 1988, p. 45). Afirmă că avem mulți stiliști, dintre care
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
o mulțime de frumușeți nevăzute, nëauzite, negustate". Autorul care este dat drept model pentru descoperirea comorii frumuseților sintacticii este Alexandru Odobescu: "acela, carele cu un simț artistic extraordinar pentru limbă a pătruns geniul ĭcĭ și a dezvăluit comoara frumuseților ĭeĭ sintactice, artistice, arhaice... ie D-l Odobescu" (Gruber, 1988, p. 45). Afirmă că avem mulți stiliști, dintre care enumeră pe Ion Heliade-Rădulescu, Costache Negruzzi, Nicolae Bălcescu, Petre Ispirescu, Ion Creangă (care este văzut ca un exponent al psihologiei poporului român), însă
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]