1,475 matches
-
cititorilor străini). Dialectul sud-dunărean aromân sau macedo-vlah a fost scris până la începutul secolului al XIX-lea numai cu alfabetul grecesc. Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române au existat multe păreri contradictorii. Se presupune că limba slavonă și scrierea "chirilică" au înlocuit limba latină și alfabetul latin în biserica românilor prin secolul al X-lea, consolidându-se în secolele următoare, ca urmare a impunerii acestora de către Imperiul Bulgar și ca reacție la propaganda catolică. Totuși, Dimitrie Cantemir
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
cu secolele X-XV, cărțile bisericești răspândite la români erau scrise în limba veche slavă vorbită în jurul Salonicului, limba întemeietorilor culturii slave Chiril și Metodiu, iar grafia chirilică nu s-a schimbat aproape deloc în decursul secolelor. Unii cred că ortografia slavonă urmează regulile stabilite la reforma patriarhului Târnovei, Eftimie, un cărturar de seamă din secolul al XIV-lea. Primele documente românești, care au ajuns până la noi, erau toate scrise cu ajutorul alfabetului chirilic, datorită influențelor limbii slavone ("limba slavă bisericească"), care era
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
secolelor. Unii cred că ortografia slavonă urmează regulile stabilite la reforma patriarhului Târnovei, Eftimie, un cărturar de seamă din secolul al XIV-lea. Primele documente românești, care au ajuns până la noi, erau toate scrise cu ajutorul alfabetului chirilic, datorită influențelor limbii slavone ("limba slavă bisericească"), care era folosită ca limbă de cult și de cancelarie în spațiul balcanic în secolele XI - XVII. Excepție fac tipăriturile și manuscrisele reformate sau catolice scrise în limba română cu alfabetul latin și cu modele ortografice maghiare
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
secolul următor. Primul act de cancelarie cunoscut emis în Gherghița, datează din 2 august 1453, de la voievodul Vladislav al II-lea, în care se arată că acest document a fost scris în Gherghița, fără nici o altă localizare (Bτ Gherghița - în slavonă). Urmează, în continuare, o serie de nouă acte scrise în Gherghița, aparținând voievozilor Radu cel Frumos, Basarab cel Bătrân și apoi cel Basarab cel Tânăr, din secolul al XV-lea și de la Vlad cel Tânăr și Vladislav al III-lea
Comuna Gherghița, Prahova () [Corola-website/Science/299757_a_301086]
-
timp a manuscrisului și a unei posibile erori la copierea a originalului în secolul XV. În sprijinul celor de mai sus vine și descrierea manuscrisului făcută de istoricul Damian P. Bogdan cu ocazia primei publicări complete a originalului în limba slavonă, din 1941. „"Din cauza prea desei întrebuințări manuscrisul nostru prezintă în unele locuri textul atât de șters încât e cu totul absolut ilizibil chiar și prin lampa lui Wood. Acest fapt al ilizibilității a făcut ca în unele locuri să se
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
forma Iησους "Iēsoûs", cu aluzie la alte persoane care aveau același prenume. Pe de altă parte, forma grecească Χριστoς, "Hristós", este o traducere a ebraicului „משיח” "mașiach" (de unde și Mesia), care înseamnă „uns”. Prenumele în limba română provine din limba slavonă "Їисоуса", care a fost preluat din limba greacă, unde la inițială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost "Jssus" ("Catehismul" lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj). În limba română
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
în latină a fost redat ca "e" ("Iesus"). Tendința de a se citi ca "i" în greacă a început din Evul Mediu. Transliterarea "Iisus" în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurență slavonă, fidelă scrierii grecești (alfabetul chirilic este derivat din alfabetul grec, iar Biserica Ortodoxă Română a folosit alfabetul chirilic până în 1860). Argumentului etimologic pentru scrierea "Iisus" i se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele "Iisus
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
Archirie și Anadan este titlul unei cărți populare, cu finalitate moralizatoare, de origine asiro-babiloniană care datează, după cercetările mai noi, din secolul al VI-lea înaintea erei noastre. Povestirea ajunge în limba română prin filiera slavona, fiind tradusă, spre sfârșitul secolului al XVII-lea, după o variantă în limba sârbo-croată. În următoarele două secole povestirea cunoaște o largă răspândire, păstrându-se circa 45 de manuscrise în limba română, care au circulat în toate provinciile românești, cele mai multe
Archirie și Anadan () [Corola-website/Science/299156_a_300485]
-
lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah. Prin 1689 - 1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți. După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărți (7 grecești, 5 românești
Antim Ivireanul () [Corola-website/Science/299157_a_300486]
-
meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți. După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărți (7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menționa: Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți (11 grecești, 2 românesti, una slavo-română, una greco-arabă), între care: Pe data de 16 martie
Antim Ivireanul () [Corola-website/Science/299157_a_300486]
-
fiului său, îl luase și pe cel al strămoșului sau Vlad Țepeș (tabloul a ajuns ulterior la muzeul castelului Ambras din Tirol). La porunca și îndemnul sau, călugărul Azarie a continuat opera lui Macarie de redactare a cronicii țării, în slavona. Dar Petru a fost și un promotor al limbii române, el fiind primul domnitor de la care ne-au rămas documente în limba română. Mănăstirea Galata din Iași este ctitoria lui (1583). Petru a luat măsuri de stimulare a agriculturii și
Petru Șchiopul () [Corola-website/Science/299239_a_300568]
-
trimiși să asiste la sfințirea Mănăstirii Moisei, nu pot să se reîntoarcă pe drumul pe care au mers din cauza omătului. Totuși, bisericile maramureșene, ba chiar și Mănăstirea Moisei, cumpărau în tot acest timp (1647-1690) un impresionant număr de cărți bisericești slavone, precum și antimise rusești. La ultima invazie a tătarilor, aceștia s-au retras pe Iza și de acolo la Borșa, fiind învinși în locul numit Preluca tătarilor. Legenda spune că un aport decisiv la victorie l-a avut un fecior al Moiseiului
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
mănăstiri primitiv înzestrate care își luaseră numele de vlădici. La rândul lor, episcopii români își primeau consfințirea de la fețele bisericești superioare din dreapta Dunării, care își aveau scaunul la Vidin, Silistra sau Vicina. În acest mod au fost preluate și limba slavonă a bisericii și a cancelariei domnești. Potrivit tradiției, singurele biserici atribuite cu siguranță lui Basarab sunt cea domnească din Curtea de Argeș și cea de pe locul bătăliei „de la Posada”. Pe lângă acestea, istoricii consideră că și biserica mănăstirii Negru Vodă și cea veche
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
susținut cursuri la o serie de instituții de învățământ superior din țară și de peste hotare: profesor invitat (în germană: Gast Wissenschaftler) la Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Școala de Studii Slavone și Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), lector la Școala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (din 2001), lector asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (din 2002), lector la Centrul de Studii de Securitate "George C.
Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-website/Science/299836_a_301165]
-
XVII-lea"). Contribuie la elaborarea primului regulament unic al facultăților de litere și filosofie din țară (1897). Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un manuscris prezentat cu ocazia unei expoziții de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a "Sintagmei lui Matei Vlastaris". Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind unul sau două cuvinte
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
anul 1890, într-un manuscris prezentat cu ocazia unei expoziții de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a "Sintagmei lui Matei Vlastaris". Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind unul sau două cuvinte, rar o propoziție sau o frază, prin care se glosează (traduc sau explică) cuvinte din textul "Sintagmei". Textul slavon a fost datat, de Magdalena
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
vremea domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care a refăcut curțile și a poruncit construirea unei biserici cu hramul „Sfântul Nicolae”, în preajma curții domnești, înspre est. În zidul bisericii, în dreapta intrării, se află o placă cu următoarea pisanie în limba slavonă: În cronicile moldovenești există divergențe cu privire la anii construirii acestui lăcaș de cult. Grigore Ureche scrie în letopisețul său că biserica ar fi fost clădită de Ștefan după lupta cu turcii de la Cătlăbuga din 16 noiembrie 1485: "Mai apoi, într-același
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
și de incendiul din 19 iulie 1827 , precum și de cel din 1853. În fiecare altar se slujea în limbi diferite. Astfel dacă în altarul central se slujea în limba română, în cel din stânga (al Sf. Ștefan) se slujea în limba slavonă și apoi în rusă, iar în cel din dreapta (al Sf. Varvara) se slujea în limba greacă. În timp, se mai schimbau locurile unde se celebrau slujbele în cele trei limbi. Altarul Sf. Ștefan avea condici matricole separate și o pecete
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
considerată a fi făcătoare de minuni. În mai 1885, Ministerul Cultelor l-a delegat pe Grigore Tocilescu pentru cercetarea mormintelor, care au fost deschise în nartex. În morminte au fost găsite un inel sigilar de argint cu o inscripție în slavonă, costume de mătase, fragmente de broderie de aur și argint etc. Săpăturile arheologice au fost făcute defectuos, atrăgând critica mai multor specialiști, printre care și V.A. Urechia. Unele pietre de mormânt s-au spart, iar altele au fost aruncate
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
multilingvistic al acestei biserici, pe motiv că "la aceeaș oră, dinaintea acelorași ochi se oficia Sfânta Liturghie a ortodoxiei în trei limbi; în trei capele la rând: în mijloc se serba în limba veche grecească, de o parte în limba slavonă, de altă parte în limba română; cele trei limbi principale ale ortodoxiei vorbeau deodată în lauda Domnului. Eu în tinerețele mele am asistat la liturghie și am văzut pe tus-trei preoții ridicând sântul potir și binecuvântând poporul în trei limbi
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
Școlilor, care urma să plătească și salariile profesorilor. Aici au predat ca profesori Gheorghe Evloghie (care a redactat în 1766 o "trătadie ... cu osăbite regule asupra gramaticii în limba daco-română" și a tradus un mare număr de documente din limba slavonă în limba română) și Ion Alboteanu (fost elev al lui Anton de Marki la școala preparandă din Cernăuți). După documente, în 1814 activau aici trei profesori care predau scrisul, cititul, aritmetica, elemente de teologie și muzica bisericească. În prima jumătate
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
imperialilor (1186), Ioan Asan I (unul dintre cei trei frați vlahi conducători ai răscoalei) s-a căsătorit cu Măria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea a intrat în componența noului țarat. Numele Măriei mai este redat în unele scrieri slavone prin Moria. Ioan Asan și toți cei care i-au urmat la domnie, în Tîrnovo, până la sfârșitul împărăției vlaho-bulgare, au purtat nu doar cizme și tunică de culoare roșie, asemenea împăraților romei, ci și mantia roșie a tatălui Măriei, împăratul
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
(din slavonă "stolu", „masă”) este un rang boieresc folosit în evul mediu în țările române (Țara Românească și Moldova), reprezentând dregătorul de curte care se îngrijea de masa domnului. În împrejurări mai deosebite sau la sărbători, el îl servea pe domn, gustând
Stolnic () [Corola-website/Science/299348_a_300677]
-
și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei. Ele formează o ramură a limbilor indo-europene. Termenul „limbi slavice” este în prezent considerat învechit, dar mai poate fi găsit încă în multe lucrări de specialitate. Termenul „limba slavonă” se referă strict la limba slavă bisericească și literară, care s-a dezvoltat în Rusia, Serbia și Bulgaria din slava veche bisericească, folosită mai cu seamă în traduceri slave din cărțile grecești de cult din secolele IX-XI. Limbile slave se
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Având în vedere această realitate, mitropolitul Antim Ivireanul scria următoarele în prefața unei cărți: După încreștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice. Din aceeași familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]