1,274 matches
-
fost aproape mereu, doar la Altamont Hell’s Angels au omorât un biet spectator care a confundat solidaritatea cu gregarul. Așa se întâmplă când dorința de „a fi acolo“ șterge solitudinea, sentimentul care dă sens cathartic solidarității. Acest oximoron - solidaritatea solitudinii - pare a exprima esența mitului Woodstock. Se știe că tinerețea este vârsta la care angoasa existențială ia, de obicei, forma însingurării, a înstrăinării, mai ales în societățile industrializate, urbane. În același timp, și cu aceeași violență, se manifestă în sufletul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
au marcat despărțirea de suprarealism, Tanning a continuat să-și reinventeze, în forme ce au inclus, treptat, și sculptura, dialectul minor, primitiv și pur, întins peste ariile neliniștii din abisul interior: copilăria și pierderea inocenței, descoperirea corpului și a sexualității, solitudinea inexorabilă, revărsarea vieții banale în ireal, revelate, fiecare, în frânturi de coșmar, în fetișuri bizare și amintiri grotești, proliferând liber, sub amprenta întunecată a unei sensibilități gotice. Romanul Abisul: un weekend este versantul narativ al artei Dorotheei Tanning, revers și
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
de a muri cu adevărat, în perpetuă descompunere și prăbușire" (pag. 210). Negativul stilistic și existențial corespunde gradului zero al crizei omului european, autentică și profitabilă descoperire în plan estetic. Întâlnirea cu moartea (temeiul ontologic care transformă ființa umană) și solitudinea la care l-a condamnat dragostea excesivă a mamei au reprezentat momentul de "ruptură", maturizarea precoce a tânărului, ce a avut curajul să privească mult prea de aproape și prea devreme în "centrul nopții". E momentul să observăm că la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vrei, dar nu mă cauți!? Ai dat mâna cu mine? Cine ești tu, oare? Răspunde-ți singur, și să fii sincer Altfel vei sta mult și bine, crezi tu! În acel fotoliu, care a început să cazeze și molii. În solitudine fiecare om își pune întrebări, însă diferența dintre cei care reușesc în viață față de cei care clachează, nu constă în cantitatea întrebărilor ci în calitatea acestora. Cei din prima categorie își pun întrebări constructive și “meditează” la răspunsul acestora. SĂDESC
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
și pe pernițele lăbuțelor, tuspatru. Și, ca și voi, pe aceste căi lăsăm În urmă o amprentă olfactivă, pe care doar cunoscătorii, adică tot pisicile, știu s’o descifreze. Mai ales că noi suntem ființe solitare și ne respectăm reciproc solitudinea. Și astfel, dacă În bliduț mi-am băgat năsucul eu, o altă pisică Îl va evita. Va Îndrăzni doar dacă e - precum nepoțica Țuchi În prima seară petrecută În casa mea - din cale-afară de flămândă și puiuț neșcolit. Iar lăbuțele
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
asupra autorului acestor versuri, Publius Ovidius Naso, cade dintr-odată condamnarea la exil. Și liniștitul poet trebui să plece la Tomis, pe țărmul Mării Negre, unde se stinse după 10 ani, fără să divulge motivul condamnării. Acelor ani de tristețe și solitudine, scriitorul român Marin Mincu le-a dedicat o carte, La morte a Tomis - Il diario di Ovidio care a fost publicată la Bompiani și va fi prezentată la Florența miercuri, 28 mai 1997, la Gabinetto Vieusseux. Un început ce ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în domeniul artei. * Disputa contemporană nu cade atât asupra sensului filosofiei cât asupra praxisului ei. Este căutarea rostului filosofiei dintr-o perspectivă utilitară. * Omul contemporan este într-o continuă fugă după rețete ale existenței. * Marea insuficiență a acestor rânduri este solitudinea, absența perspectivei critice și dialogului lipsindu-le de modulările necesare. Provocarea finală căreia trebuia să-i facă față o carte nu este dacă e bună sau proastă, ci dacă merită titlul de carte. * Orice încercare de a înțelege ceva este
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
din pastelul Serile la Mircești: Aci-n singurătate, pe când afară ninge Gândirea mea se plimbă pe mândri curcubei Pân’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge Și saltă cățelușul de pe genunchii mei. Și autoarea noastră trăiește În solitudine, cu zecile de cărți pe rafturi, iar „liniștea Începuturilor În care se topesc amintirile ca niște simple fantasme...”, o determină să plece În această dublă călătorie de data aceasta În spiritul și În spațiul indian (Clipa indiană, afirmă domnia-sa
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
tinerețe din triada sacră Walter Benja min, Paul Ricœur, George Steiner, autori pe care i-am citit intensiv în perioada studiilor mele de la Geneva. Considerațiile despre rezistența, refuzul traducerii (Ricœur, 2004), sarcina traducătorului, între fidelitate și libertate (Benjamin, 2000), arta, solitudinea și pericolele traducerii (Steiner, 1978) căpătau noi valențe atunci când le aplicam căutărilor mele. Descriere și flux narativ așadar, cu scene detaliate, suprapuneri de voci, cuvinte tari, emoție, situații neobișnuite. Când am recitit ansamblul, am devenit conștient de faptul că toate
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
am dat seama că „Mutulică“ trebuie să fi fost un marinar surdomut care nu și-a putut dobândi nici o altă identitate. Bietul amărât! Și acum să ne reîntoarcem la Capul Shruff. Fațada dinspre drum nu e prea interesantă, dar prin solitudinea situării ei prezintă o ciudată discordanță. Casa în sine e o vilă construită din cărămidă, cu două frontispicii, bovindouri la parter și două țuguiuri pe acoperiș. Cărămizile sunt de un roșu închis. Plasată într-o suburbie din Birmingham, casa abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chirie de prin capitalele lumii: am trăit întotdeauna în stupuri, înconjurat de prezențe umane îndărătul pereților. Și chiar când am locuit în acea colibă (cu Fritzie), n-am fost niciodată singur. Aceasta este prima casă care îmi aparține și prima solitudine autentică în care am trăit vreodată. Și nu-i ceea ce am dorit? Firește, casa freamătă, chiar și pe o noapte fără vânt, de mici zgomote și scârțâituri care-ți încordează nervii, ca orice casă veche; curentul mării suflă pe sub chenarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
parte din răzbunarea mea. Cât de vulgar, cât de crud era totul; îmi savurez cu lăcomie impresiile, acum când, în sfârșit, m-am desprins de toate, acum când pot să zac la soare și să privesc marea calmă, odihnită. Câtă solitudine și liniște după atâta vacarm, după toată zarva aceea stridentă; o tăcere adâncă, nedinamică, total diferită de tăcerile dramatice din teatru: Furtuna scena doi, sau intrarea lui Peter Pan. Atât de diferită și de strania dar familiara încremenire, fascinantă, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
găsea cineva sau ceva înăuntrul casei mele. Auzeam acum hârșâitul surd al valurilor, asemenea unor degete care râcâie încet o suprafață moale. Și, în timp ce mergeam pe drumul pustiu și întunecat, m-a săgetat ca un fior rece senzația totalei mele solitudini, a vulnerabilității mele, printre aceste stânci tăcute, în vecinătatea mării înstrăinate, absorbite de sine însăși. M-am gândit să mă întorc la hotelul Raven și să-mi petrec acolo noaptea. Dar părea o idee absurdă; și aveau oare să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
simțit acest lucru mi-a venit să chiui de bucurie, dar mi-am păstrat tonul liniștit, menit s-o îmbie să vorbească, ferindu-mă s-o sperii. — Hartley, e un miracol, am renunțat la teatru, am venit aici să caut solitudinea, și te-am găsit pe tine... am venit aici pentru tine, acum îmi dau seama... — Dar nu știai că sunt aici... Nu, dar te căutam, te-am căutat întruna. — Nu e posibil să fie așa, spuse, și-și înălță o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și reîntinerind sub vraja libertății, a odihnei, a hranei sănătoase. Suferința [i anxietatea vor pieri de pe chipul ei, și va redeveni relaxată și frumoasă; vedeam aievea chipul ei reîntinerit, strălucind ca o torță din cețurile viitorului. Când părăsisem teatrul, căutasem solitudinea: acum era întrupată în însăși forma acestei Beatrice a mea. Doar aci putea lua naștere pentru mine fericirea: un scop candid, îngăduit, ba chiar un ideal. Oriunde în altă parte o căutasem, se dovedise fie o himeră, fie o formă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
plăcea să-i știu atât de apropiați. Hotărâsem ca în acea zi să le cer tuturor să plece. Mă simțeam îndeajuns de tare pentru a-mi traduce în practică hotărârea și, cu toate că, într-un anumit fel, mi-era groază de solitudine, planurile mele nu puteam lua formă decât dacă eram complet singur. M-am îmbrăcat la repezeală și am coborât în bucătărie. Peregrine se și afla acolo, bărbierindu-se. M-a ignorat total, și am ieșit pe pajiște. James se și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Azi a plouat toată ziua și am zăcut în casă. Cu proviziile mele de orez, linte și mere Cox’s Orange ar putea rezista întreaga iarnă. Continuu să-mi păstrez telefonul amuțit. Să fi reușit, până la urmă, să-mi dobândesc solitudinea, așa cum am intenționat de la bun început, și să mă desprind de atașamente? Istoria s-a încheiat? Te poți oare schimba cu adevărat? Mă îndoiesc. Sau dacă se produce vreo schimbare în tine, aceasta trebuie măsurată cu a suta mia parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
filosofiei spiritiste care pare să anticipeze antroposofia de mai târziu a lui Rudolf Steiner, concură la conturarea treptată a unui con de umbră asupra ultimei părți a vieții sale, retras din 1896 la Câmpina, unde trăiește după 1902 într-o solitudine deplină, după moartea soției sale, în același an. Va muri la 25 august 1907, la castelul său din Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă, a cărei valoare este astăzi unanim recunoscută, atât pentru valoarea în sine, cât și pentru
Bodan Petriceicu Hasdeu. Repere ale unei biografii ilustre by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83576_a_84901]
-
Pași pe zăpadă) Preludiul Des pas sur la neige reprezintă o mărturie edificatoare în demersul artei debussyiste de a introduce concepția analogiei simboliste în muzică. Prin straniile urme repetate obsesiv asistăm la o atmosferă enigmatică, ce destăinuie o formă de solitudine depersonalizată. „Pașii” și sentimentul lor pierdut ne conduc spre o dublă dimensiune afectivă: fondul monocrom al tabloului cu spațiul său atemporal și apariția „tandrului și tristului regret” (comme un tendre et triste regret), care ni se dezvăluie ca o chintesență
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
atmosferei astfel create trasează o evidentă afinitate cu acea trăire sinestezică a preludiului baudelairian ce ne amorțea simțurile într-o plăcută abandonare. Scena luminii selenare îndreptate spre o țintă învăluită în mister aduce cu sine corespondențele sonore ale unei pasive solitudini, iradiată uneori de o tandrețe reținută sau o senzualitate sfioasă, ce își pierd apoi urmele în aceeași evanescență finală. Alături de Feux d’artifice și Les fées sont d’exquises danseuses, preludiul La terrasse des audiences du clair de lune va
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
nu mai sînt făcute pentru el, dar pe un amplasament care era al său. Mult timp vechile familii aristocratice, un patriciat urban, nu și-au abandonat de bunăvoie cartierul în care, din timpuri imemoriale pînă astăzi, își fixaseră reședința, în ciuda solitudinii care îi copleșește și a noilor cartiere bogate care se dezvoltă în alte zone, cu bulevarde mai largi, cu parcuri în apropiere, cu mai mult aer și mai multă animație și cu un aspect mai modern. Dar nici populația săracă
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
nu era nici-odată singur". Or, tema lumilor culturale interioare și cea a falsei însingurări sînt la originea primelor patru pagini, rescrise mai tîrziu și care sînt ca un fel de preambul la ca-pitolul 2, "Memorie individuală și memorie colectivă". Falsa solitudine londoneză este un mit exemplar care dezvoltă o frază obscură din Cadrele sociale. Într-adevăr, în Cadrele, la capitolul despre localizarea amintirilor (p. 138), citim: "facem parte, simultan, din mai multe grupuri și trebuie spus că, în general, cu cît
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
Conștiința se află într-o situație care evocă dialectica simmeliană a excluderii și includerii, ea fiind recipientul comun al tu-turor acestor memorii culturale, dar putînd, totodată, prin libertatea sa de actualizare, să fie conținută în interiorul unei memorii culturale. Prin exemplele solitudinii londoneze și al însingurării lui Beethoven, Memoria colectivă continuă Cadrele sociale prin faptul că memoria este o reconstrucție a trecutului în funcție de prezent; dar, importantă în Cadrele sociale era prezentarea colectivului ca esență a memoriei, contra individualismului psihologic al lui Bergson
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
cele 12 porți ale templului său din Babilon 53. În fine, punând accentul asupra omului, gândirea religioasă akkadiană scoate în evidență limitele posibilităților umane. Distanța dintre oameni și zei se dovedește de netrecut. Și totuși omul nu este izolat în solitudinea sa. Mai întâi, el împărtășește un element spiritual care poate fi socotit divin; este vorba de "spiritul său, ilu (literal, "zeu")54. Apoi, cu ajutorul riturilor și al rugăciunilor el speră să obțină binecuvântarea zeilor. Dar, mai ales, el știe că
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de a se acomoda cu ritmurile și pretențiile ei. în primul rînd, voința. îmi închipui că-i venea teribil de greu să iasă în lume. Dacă pentru plimbările sale nocturne avea curaj, pentru o șezătoare literară - nu. Se deprinsese cu solitudinea ca și cu întunericul. Nu i-a lipsit curiozitatea față de oameni, dar - lucru care-l deosebește de majoritatea scriitorilor, actorilor, artiștilor plastici - nu-i plăcea să fie văzut, mai ales în grupurile lor. între motive era, desigur, și teama de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]