KorAP: Find »[drukola/base=spadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...186 >

4,641 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

fi câștigată. Pe flancul drept al noilor sosiți se zărea, Însă, un alt grup de Apărători, pe care Angelo nu-și amintea să-i fi chemat. Erau aproximativ o sută, călări pe cai Înalți, cu harnașamente aurite, cu câte două spade ținute În teci de argint de o parte și de alta a șeilor. Spadasinii francezi ai lui Yves. Curând, Angelo distinse, la mijlocul coloanei de spadasini, statura impozantă a francezului care scoase spada În semn de onor. - Mon commandant! se auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cai Înalți, cu harnașamente aurite, cu câte două spade ținute În teci de argint de o parte și de alta a șeilor. Spadasinii francezi ai lui Yves. Curând, Angelo distinse, la mijlocul coloanei de spadasini, statura impozantă a francezului care scoase spada În semn de onor. - Mon commandant! se auzi vocea tunătoare a lui Yves, urmată de strigătul celor o sută de spadasini: - Vive le commandant! Vive la France! Noii veniți se alăturară coloanei care urca pe Valea Moravei, spre Dunăre. Yves

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
celor care Îi torturaseră pe căpitanul Oană. Voia Întoarcerea fratelui său. Voia ca luptele să se termine, iar arta să Înceapă. Ca o revărsare de bucurie, de ritm și de culoare, peste o lume searbădă, tristă și Încrâncenată. Strânse mânerul spadei. Era rece și greu, ca o lespede. - Angelo... ,spuse, n-ai pregătit lupta cu al treilea val. - Ai dreptate, spuse comandantul, urmărind coloanele de Apărători care dispăreau În păduri, ca să apară dincolo de crestele munților, ca niște Îngeri ai morții, În fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Însuși generalul turc apăru În mijlocul lor, ca să vadă cu ochii lui ceea ce nu putea crede. Cavaleria lui era desființată. Ceru o lunetă și studie atent amplasarea dușmanilor. Apoi se opri mult timp asupra mantiei lui Angelo. Avea semnul scutului și spadei și Însemnele de general. Comandantul suprem al Apărătorilor, aici, pe crestele Înzăpezite ale Balcanilor! Era, pentru Mihaloglu, o surpriză totală. Ce putea fi atât de important Încât să necesite prezența celui mai mare comandant al unui ordin secret din lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Înțeles. Toți ofițerii Apărătorilor cunoșteau limba turcă. Angelo Încuviință din cap. Douăzeci de Apărători făcură un cerc În jurul mesagerului, atenți la cel mai mic gest amenințător. Tătarul observă că fusese Înconjurat și că fiecare luptător ținea mâna, Întâmplător, pe mânerul spadei. - Sunt trimisul Înălțimii sale Amir Baian, șeful tribului Bordjighin, urmașul stăpânului Asiei, Gingis han. Misiunea mea e scurtă, fiindcă Împrejurările sunt speciale. Sunteți atacați de o forță superioară numeric care, În acest moment, execută o mișcare de Învăluire pe flancuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Angelo un căpitan al Apărătorilor de pe flancul de est al Europei, pe numele său Cosmin Oană? Tătarul se opri, sesizând o rumoare ușoară În rândurile Apărătorilor. Observă, la mai puțin de douăzeci de pași, un tânăr care scosese pe jumătate spada din teacă și o femeie care dusese mâna la gură. - Stăpânul meu așteaptă un semnal afirmativ sau negativ. - Și de ce, mă rog, așteaptă stăpânul tău un asemenea semnal?! se auzi vocea tânărului, care scosese deja spada și se apropia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
care scosese pe jumătate spada din teacă și o femeie care dusese mâna la gură. - Stăpânul meu așteaptă un semnal afirmativ sau negativ. - Și de ce, mă rog, așteaptă stăpânul tău un asemenea semnal?! se auzi vocea tânărului, care scosese deja spada și se apropia de mesager. Angelo Întinse brațul spre Alexandru, oprindu-l. Apoi făcu semn mesagerului să continue. - A doua Întrebare... spuse mesagerul, privindu-l cu atenție pe tânărul care Încercase să se apropie de el. Se află cumva În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Patru, Marele Maestru al Ordinului Șarpelui și Săgeții, Ștefan Oană. În fața lui, toți suntem țărână și vânt! O liniște grea se lăsă după cuvintele mesagerului. Apărătorii priviră spre Alexandru, care Înaintă spre tătar, de data aceasta fără a mai scoate spada din teacă. Ajuns În fața lui, spuse doar atât: - Jură. Tătarul nu schiță nici un gest. - Jură, repetă Alexandru. Jură că tot ce ai spus e adevărat. Jură pe ce ai mai scump. Pe Tengri, Eternul Cer Albastru, divinitatea voastră, a mongolilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
că sunt aproape. Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Și vei ști că am ajuns. Vei putea scoate spada și vei putea spune voievodului tău: să pornim la luptă, Doamne, căci victoria va fi a noastră. Și atunci mă vei vedea. Ștefănel Alexandru termină de citit scrisoarea, dar nu o lăsă din mână. O reciti În gând și Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
creasta din față, cei o sută de lăncieri Îi ocoliră pe ceilalți trei sute care mențineau linia de atac, lansând lăncile de la cincizeci de pași. Primele rânduri ale ienicerilor căzură, cu scuturile străpunse de fierul greu al armelor italiene. Lăncierii scoaseră spadele și continuară atacul În două șarje simultane. În urma lor se auzi, deodată, un nou val de călăreți Înarmați cu arbalete. „Cascada” creștea fără contenire. Călăreții se apropiară, ridicând trâmbe de zăpadă În urma lor, goniră până ajunseră la o sută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lor, goniră până ajunseră la o sută de pași, distanță de la care săgețile puteau traversa orice obstacol, fie el scut sau armură, și lansară trei serii succesive de săgeți. Imediat după a treia serie puseră arbaletele la spate și scoaseră spadele, sprijinind șarja lăncierilor. În centrul dispozitivului lui Mihaloglu se crea o breșă din ce În ce mai largă. Dar avantajul numeric rămânea, Încă, hotărâtor. Generalul turc avea varianta de a Încerca o Încercuire a atacatorilor sau de a continua marșul flancurilor spre versantul Apărătorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ar fi putut acoperi ceva, sau pe cineva, iese din spatele liniilor Apărătorilor și se retrage pe firul văii, escortată de aproximativ cincizeci de călăreți. Era o momeală, sau era chiar obiectul, ori omul protejat de Ordinul secret al scutului și spadei? Generalul turc ezită. Erau acum două mize În joc. Una era enigma prezenței Apărătorilor În Balcani. Cealaltă era urgența ca trupele lui să treacă de Apărători, ca să facă joncțiunea cu trupele trimise de Mahomed, spre sud. Căruța se Îndepărta. Avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Într-un fel, fusese capitolul cel mai simplu. Un capitol pur militar, prevăzut din timp de Angelo, o demonstrație de inteligență strategică și de măiestrie În luptă. Comandantul suprem al Apărătorilor, prietenii săi, corpul de elită al Ordinului scutului și spadei, toți coborâseră din legendă parcă doar ca să urce Înapoi. Dovediseră, din nou, că sunt invincibili. Atât cât puteau fi invincibili niște bieți muritori născuți pentru a apăra tot ce se afla În spatele lor, adică o Întreagă civilizație amenințată cu distrugerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
din nou, că sunt invincibili. Atât cât puteau fi invincibili niște bieți muritori născuți pentru a apăra tot ce se afla În spatele lor, adică o Întreagă civilizație amenințată cu distrugerea. Acum, când artileria se Întorsese În tăcere și când nici o spadă nu mai era scoasă din teacă, totul devenea mai complicat. Victoria năștea Întrebări. Iar ceasurile de după victorie erau, din nou, cele mai grele. Alexandru se gândi că, poate, fiecare luptător Își avea propriile Întrebări, de care uitase În vâltoarea confruntării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
dădu seama că În imediata lui apropiere se Întâmplă ceva. Nu văzu nimic, deși ochiul unui pictor ar fi trebuit să observe cea mai mică schimbare. Dar simți mâna Erinei strângându-i Încheietura mâinii drepte, care rămăsese sprijinită În mânerul spadei. Prin sufletul Erinei treceau toate marile schimbări. Deci avea loc o mare schimbare. Abia atunci, Alexandru văzu că cerul se Întunecase de tot și că un culoar de făclii contura un drum spre nicăieri. Era seară. Era iarnă. Era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nemișcat. Apoi, Încet, fără a se Întoarce cu fața spre tătarul legat de șaua calului, spuse În limba mongolă: - Ogodai... Acesta este prizonierul tău? La aceste cuvinte, trei oameni reacționară simultan. Alexandru Înțelese cuvintele și, străbătut de un fior, scoase spada și porni În goană spre tătarul legat. Angelo ridică brațul pentru a avertiza Apărătorii că ceea ce avea să urmeze nu implica participarea lor. Iar Yves opri goana lui Alexandru, aruncându-se asupra lui și prăvălindu-l În zăpadă. - Ogodai... reluă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
dramatism. Ogodai era un luptător sălbatic. Va fi sacrificat oare Alexandru? Va fi oare lăsat să lupte mongolul care Încercase să ucidă Întreaga familie Frassetti? Mai putea, oare, căpitanul Oană să se ridice și să țină În mână faimoasa lui spadă de Toledo? Încet, aproape neobservat, mâna stângă a căpitanului urcă spre umăr și strânse mâna lui Amir. Asistența auzi, apoi, un singur cuvânt șoptit: - Luptă! Amir răspunse strângerii de mână și spuse, privindu-l În ochi pe căpitan. - În fața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Dracula... murmură Angelo. E pe urmele lui Mihaloglu. În scurt timp, sute de făclii se iviră pe crestele munților. Un grup de aproximativ cincizeci de călăreți coborâră valea plină de cadavre și, la vederea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei, cerură să-l Întâlnească pe comandant. Doar zece dintre ei fură lăsați să ajungă În fața lui Angelo. Nici unul nu purta Însemne militare. Erau echipați de luptă, În armuri ale armatei transilvane. Angelo remarcă unul din cavaleri, cu plete negre, căciulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
până la linia voastră de apărare și au pregătit vițel la proțap. O fi spunând vărul meu Ștefan că m-am țicnit În temnița de la Vișegrad, dar nici n-am ajuns atât de năuc Încât să atac oștenii Ordinului scutului și spadei. Iar pentru căpitanul Oană, dacă medicul venețian Îmi permite, am un vin tocmai potrivit. - Cotnari? se auzi glasul lui Yves. - Nu, cavalere. Pietroasele. Fetească neagră. O bei și joacă inima-n tine. Asta dacă ții la petrecere. - Mes enfants! strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
faldurile străvezii ale norilor străbătea, stingheră, singuratică, aproape imposibilă, o rază de soare. 13. Înfrângerea 21 martie 1476, Cetatea de Scaun a Sucevei De pe meterezele cetății, coloana Apărătorilor care se apropiau Învăluiți de mantiile lor albe cu semnul scutului și spadei părea o reamintire a zăpezilor proaspăt topite, care transformaseră nordul Moldovei Într-un ținut alb, legănat de dealuri și străjuit de păduri. Până la mijlocul lui martie iarna oprise, parcă, orice freamăt, drumurile fuseseră Înecate de nămeți și biciuite de viscole

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Angelo zâmbise și tăcuse. I se păruse, poate, că după cuvântul dragoste orice alt cuvânt e șters. Sosirea Apărătorilor venețieni la Suceava era un moment care Închidea un episod dramatic și, În același timp, certifica o legendă. Ordinul scutului și spadei se arăta, pentru prima oară, În ținuturile cele mai Îndepărtate ale latinității europene. Stilul lor de luptă și regulamentul lor de viață militară erau cunoscute prin căpitanul Oană și prin căpitanul Petru Ilaș. La fel misiunea lor: aceea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
care n-o putea vedea. Spre mirarea slujitorului, căpitanul se ridicase În picioare și, după cum se vedea, reușise și să se Îmbrace singur cu pantalonii ușori din pânză de in, cămașa albă desfăcută la piept, centura de care atârna teaca spadei și pieptarul de piele. În picioare avea cizme ușoare, de călărie, din piele de căprioară. Deși păruse a nu lua În seamă intrarea lui Mitruț, căpitanul spuse deodată, cu un glas liniștit: - Pune șaua pe calul cel negru. - Dar, căpitane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu primejdii Îndepărtate. Ionuț se grăbi să Îndeplinească porunca și se Întoarse să-l ajute pe Oană să iasă din casă. Dar abia deschise ușa grajdului, trăgând calul de frâu, că văzu cum stăpânul său se apropie singur, sprijinit În spada de Toledo. Căpitanul se agăță cu mâna stângă de șa, dar nu reuși să se ridice. Ionuț se repezi să-l sprijine, dar Oană Îl Îndepărtă, cu un gest de refuz. Luă mâna de pe șa și șopti la urechea animalului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și ei, gata de drum. Până la primul contact cu tătarii aveau de călărit cel puțin o zi și o noapte. Iscoade pe cai iuți porniră, la ordinul căpitanului, spre Orhei, Hotin și Soroca. O altă coloană a oștenilor scutului și spadei executa o manevră de cuprindere În semicerc a grupului de comandă În care se afla voievodul. Pietro așteptă ca Alexandru să-și ia rămas-bun de la tatăl său, privind, cu neliniște, valul urdiei otomane care se apropia amenințător. - E timpul, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ale călăreților de Timiș, ajunsese În locul În care Apărătorii continuau pătrunderea spre Eminek și deveni vârful de atac. Avea frâul calului Înfășurat În jurul pumnului strâns al mâinii drepte și Îi avea, tot În dreapta, pe Erina și pe arcașul Simion. Scoase spada cu stânga, zdrobi scutul mic și rotund al primului tătar și, dintr-o răsucire de braț, Îi tăie partea stângă a gâtului. Tătarul se prăbuși din șa, dar piciorul Îi rămase agățat În scări, iar calul continua să alerge târându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]