9,106 matches
-
la apus, i-au rupt inima-n două. De-atunci, clipă de clipă, lumea se-ntunecă în inima ei sfâșiată, și n-a mai fost nimic decât spaima să nu-l piardă și pe-al treilea, pe Miluță, pe ultimul. Spaima și neliniștea trează ca o lupoaică flămândă și pânda neîmpăcată care-o făcea să stea cu ochii pe noră și s-o-mboldească mereu, doar-doar o scoate-o din prudența și încăpățânarea ei, cu care-i venea de hac, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se-ndepărta, sau stătea pe loc, nu se-nțelegea, pentru că era departe, și ce-o tulbură dintr-o dată... Dumnezeule! Coborî mâinile, înălță gâtul, și prin pleoapele întredeschise privi roată-mprejur zarea și-și dădu seama, cu-o înfiorare rece, aproape de spaimă, că erau singure în tot cuprinsul. Câmpul întreg și lumea întreagă se scufundau sub ochii ei de ani de zile în fum și-n moarte. Ce om! Se uită mai bine... Nu era nici un om. Își scoase basmaua. Se șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și omul, la un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi și le deschise și se uită lung la bătrână. Să stau eu până se termină războiul? Închipuiți-vă când se va termina războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
c-un huruit greu în cap. Îi auzea alergând prin zgură și pietriș. Ocupând intrările și ieșirile. Cum se uita, răzbind cu privirile dincolo de garnitura trenului, văzu fața ei uimită și speriată, cu gura deschisă, gata să țipe. Cuprins de spaimă, împiedicându-se într-o traversă, făcu doi pași spre muncitorul care-l învățase meserie: Dacă mă refuză, sunt pierdut. Ce-i cu tine? Vreau s-o iau! Să mă-nsor cu ea! Aerul mirosea dulce a parfum de levănțică. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
celui care urcase scările. Ssst! duse fata un deget la gură și-i făcu semn să stea acolo, nemișcat. Ușa pocni, lovindu-l în umăr. În clipa aceea o auzi pe Irina țipând. Era un țipăt scurt și ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și ușă, se retrase de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se prăbuși, cu ecou, în liniștea albă din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
el astupându-i gura cu palmele. Te-ai scrântit!? Ce-i cu tine? Heraus! Schnell! urlă Erika pe scări și trânti ușa de la apartament cu atâta putere, că se zguduiră pereții. A plecat! Ufff! făcu Irina palidă suflând zgomotos. Ce spaimă am tras! Uite cum tremur! Te-am așteptat toată ziua. Unde-ai fost? Am fost... Să nu ne audă Erika! M-a trimis tata să-l caut pe moș Țurcanu și nu l-am găsit. Tu nu știi unde-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
făcut, nu știu... CAPITOLUL 10 Noaptea de august ridicându-se uscată deasupra câmpiei, înălbăstrită de puzderia de stele, prigonită de umbre mari, tremurătoare, așternute pe pământ, o luă în primire cu frumusețea ei stranie, dar nu asta îi mări tulburarea. Spaima adevărată care-i mușca inima venea de la imaginea rănitului agonizând pe câmpie, lângă bătrână. Poate gândea la ce-o aștepta în oraș, îngrijorată că n-avea să se descurce. Simțea răcoarea jilavă, încărcată de foșnete și miresme tari, uscăcioase, pătrunzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
silueta înaltă ștergându-se prin dreptul geamurilor și dispărând. Știa bine că așa era. Un val de mândrie îi umflă pieptul. N-avea rost să se prefacă. Toate câte le plănuiește și le potrivește viața (dacă n-ar fi fost spaima cu rănitul pe câmp, n-ar fi fost întâlnirea lor de-acuma!) sunt plăcute și bune, lăsându-te în voia înțelesului tainic pe care-l are orice-ți aduce întâmplarea-n cale. Dacă te pricepi să alegi partea bună din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Ar fi avut poftă să-și umfle pieptul și să-nceapă să cânte. Pășea singur prin beznă, cu starea aceea năucitoare de cutezanță, răzvrătire a sângelui și duioșie fierbinte, răspândit în toată ființa lui de ființa Irinei, de grija și spaima pentru tatăl ei, care era grija și spaima și bucuria pentru ea, stăpânit de gândul că s-a-ntâmplat ceva care schimba dintr-o dată totul între ei. Mica lui bătălie avea să sfârșească bine dacă dușmanul va fi luat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și să-nceapă să cânte. Pășea singur prin beznă, cu starea aceea năucitoare de cutezanță, răzvrătire a sângelui și duioșie fierbinte, răspândit în toată ființa lui de ființa Irinei, de grija și spaima pentru tatăl ei, care era grija și spaima și bucuria pentru ea, stăpânit de gândul că s-a-ntâmplat ceva care schimba dintr-o dată totul între ei. Mica lui bătălie avea să sfârșească bine dacă dușmanul va fi luat prin surprindere. Vagoanele puteau fi o salvare, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
liniște nefirească. Garnitura de tren aceeași sau alta! era trasă pe linia întâi. Cețos, se revăzu în fața patrulei, dârdâind de frică, ceea ce acum nu era cazul, numai că Irina-i spusese să ia cazmaua, și n-o luase și era alta spaima lui decât în depou când îi înghețau tâmplele și răgușea luându-se la întrecere cu zgomotele infernale, să strige mai tare. Se întreba ce era cu liniștea asta, de unde venea și de ce tocmai acum când zgomotele trebuiau să fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
asta nu-i trebuia mult să stea pe gânduri: un tufiș întunecos, o râpă, o văgăună găsea oriunde. Avea închipuirea vie și puterea sau slăbiciunea asta, care era o boală când nu și-o putea alunga, îl hărțuia întruna, trăgând spaima după el. Asta e! Închipuirea. Toate pornesc din închipuire... Gândul i se opri retezat de fascicolul reflectorului. La doi pași înaintea lui, în marginea unui vagon de vite, deslușea silueta santinelei. Nu mai putu nici mâna să și-o miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Din vagon meșterul strigă ceva, dar nu putea înțelege. Vocile se îngrămădeau și se-nmulțeau, silindu-se în fierbințeala momentului să se cațere unele peste altele. Timpul se-nvolbura cu o viteză chinuitoare. Mișcările lui încete, pline de precauție și spaimă, i se păreau că se succed într-o infinitate de timp. Palmele arse de asprimea metalului căutau siguranța unui echilibru. Picioarele-i rămaseră agățate pe creasta bombată, mâna stângă și cotul într-o încordare supraomenească sprijinite-n streașina vagonului. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
liniștitor, în ceață, venind spre ea parcă de departe, de la capătul pământului răscolit de bombe, stând din clipă-n clipă să se surpe și el odată cu pământul. Când se opri și-i zări fața ascuțită și bărbătească smulsă negurilor și spaimei de vâlvătaia rece a lunii, un sentiment brusc de recunoștință o năpădi și nu se feri când el o atinse cu mâinile. Tudor o trase spre pieptul lui, ușor, abia simțit, dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a luat în bot, și uite așa te-a dus din gară, că m-am repezit pe linie după tine, până dincolo de pod, unde-a intrat dihania-n curbă și te-a zvârlit într-un pom. M-am trezit de spaimă și auzeam locomotiva glăsuind în graiul ei de fier, trecând prin mine cu tine-n botul mașinii. Visul ăsta l-am avut, cu cele trei afurisite de muieri care m-au luat la bătaie și m-a dovedit și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bărbatului, pierdută în brațele lui, dormind satisfăcută, goală și obosită, toropită de dulcea istoveală. Vâlvoarea de august se mistuia ca o cenușă a pasiunii lor consumate, învăluită în mirosul acela de sevă de mesteacăn exprimând mai bine decât orice voluptate spaima de-ndepărtare și singurătate și-i prăbușise de-a dreptul în somn. El întâi, cu brațul sub capul ei, răsuflând tot mai liniștit și mai prelung, scufundându-se în moartea aceea aparentă care-l despărțea de ea, apoi ea însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o dată. Se uită buimăcită prin încăperea devastată, la mese, la pereții goi, care-i frigeau ochii, și i se păru, cum stătea în ușă și se zări în oglinda spânzurată la intrare, cu fața aceea speriată și zbârcită, zdrobită de spaimă, cu buzele supte, aspre și fără culoare, că e undeva în afara vremii, o piatră de râu bătută de ape. Era acolo și nu era, umbră mumificată, plecată în lume, risipită să-și caute copiii și să-i strângă lângă inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
observi că în grădinița din fața blocului au înflorit ghioceii din bulbii plantați anul trecut de către vecina de la parter. Zâmbești pentru că e primul semn al primăverii. Brusc îți aduci aminte că ți-ai uitat portofelul acasă... Stânga împrejur și fără nicio spaimă, te întorci din drum și-l recuperezi. Mergi apoi în ritm alert, până în stația de tramvai. Câteva cratere în asfalt îi enervează, pe bună pe dreptate, pe șoferii grăbiți, iar ție îți zgârie retina. Ești gata să scapi câteva cuvinte
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
paria. Un măr roșu, perfect așa ca tine, face cu ochiul oricui. Părea foarte sigură de ceea ce spune. Dacă la început se bucurase că avea cu cine să-și omoare timpul, acum bucuria îi păli, regretând liniștea de dinainte, fără spaime legate de sfârșituri grăbite, undeva prin vreo cămară. Acolo, pe cea mai de sus ramură a pomului ce-i fusese casă până de curând, ei bine acolo, nu avea cine să-l tulbure cu asemenea vești. Doar cerul, razele soarelui
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
zgomotul pașilor în fugă. Un ștrengar cu nas cârn, pantaloni scurți și cămașă în carouri, răsări ca din pământ, lângă buturugă. Nu, nu,nu!! O mușcătură zdravănă, câțiva stropi pe bărbie și amica de ocazie deveni istorie. Îl cuprinse o spaimă nemaivăzută, încercă să se miște, dar degeaba. În câteva secunde țâncul fu lângă el, apucându-l cu mâna stângă și ducându-l până la nasul pistruiat. Părea nehotărât. Zgribulit în mantia lui de un roșu perfect, încercă să se facă mic
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
oficiază în "templul" teatrului sau al poeziei (nu întâmplător limbajul de lemn a adoptat demult termenul). Descoperind o "cheie a teatralității" în eseul de tinerețe Elogiul ipocriziei, Carmelia Leonte întărește, cu argumente solide, ideea genezei reciproce a teatrului și poeziei: spaima de lucruri (de recuzită, în teatru), cabotinismul și conștiința damnării ca o cale spre poezie, raporturile tensionale între expansiunea și claustrarea ființei, între "adăpostul pleoapei" și "exteriorul mecanic", mișcarea centripetă și centrifugală, vertical și orizontal, oglindă și fereastră sprijină ipoteza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
într-o primă etapă a imaginării poetice) și încearcă să pătrundă în contingent, în mod ilicit (în cea de a doua etapă). Dar această pătrundere într-o lume care nu e a lor se dovedește ireversibilă. Jocul se transformă în spaimă și dezolare. "Jucăriile" se grupează după legi proprii, care se dovedesc a nu fi cele ale unui maniheism primar (bun-rău), ci ale unui bacovianism asumat (alb-negru). V. Alb și negru. S-a vorbit, și cu mult folos, despre influența pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Pompiliu Constantinescu, de pildă, vede în Pe-o gură de rai o "anemiere a expresiei"17, alți exegeți 18, dimpotrivă, salută lepădarea "măștii" și adoptarea tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de rai, "spectacolul spaimelor insolite, cu care autorul, perturbat în permanență, ne confruntă în niște versuri de o mare intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în grotesc, a cultivării caricaturalului ditirambic, pentru a se bagateliza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
până la concluzia lui Gheorghe Grigurcu: "între convenția teatrală și vibrația nudă" poezia lui Emil Botta "tinde la organicitate morală"37. Teatrul, în scrierile lui Emil Botta, este o parabolă gestuală și, mai mult, un mod geometric (= regizoral) de organizare a spaimei. În genere, teatrul, pe lângă creativitate și spontaneitate, presupune o foarte bună cu-noaștere a propriilor afecte și a posibilităților de exprimare. Nu se poate face teatru fără o vedere din spațiu, aproape geometrică, a situării persoanelor și a rolului fiecăreia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
traumatizat, damnat. Ele trăiesc (deși ipoteza de lucru a fost alta) o catastrofă "în negativ". Această poezie ilustrează ceea ce am putea numi un bacovianism întors. Dacă pe Bacovia îl caracterizează o dorință morbidă de claustrare ("stam singur în cavou..."), o spaimă de a nu fi "tras podul de la mal", Emil Botta, ca urmare a unui resort ce acționează cu sens schimbat, cunoaște dezolarea de a întinde un pod care duce în gol, în Absență. Autorul Întunecatului April este silit să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]