2,695 matches
-
isterie și dramă. Nu puțini sunt cei care văd în arbitrarul violenței împotriva Apusului un simplu manifest al retardării etice (absența democrației) sau al impotenței economice (nedreptatea regulilor pieței). Pe scurt, realitatea răului nu mai poate fi integrată la nivel speculativ. Meditația asupra regimului ontologic al vinei individuale sau colective nu mai rezistă. Când se vede clătinat din temelii, sistemul de valori occidentale fandează cu tot mai abstractă retorică moralistă. Transpare la fiecare pas incapacitatea de a asuma până la capăt povara
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interpretărilor”. Soluția problemei nu poate fi tranșată foarte simplu. Ne putem întreba: care este rațiunea și legitimitatea polemicii create în jurul lui Evagrie? Este oare necesar să exportăm și în spațiul românesc dihotomia dintre exegeții care văd în Evagrie reprezentatul „intelectualilor” speculativi, închiși într-un cerc esoteric, și gruparea minoritară a celor care salută în Evagrie un autor duhovnicesc de excepție, ale cărui scrieri pot fi folositoare tuturor creștinilor? C. Bădiliță a avansat în mai multe rânduri 2 teza despre conflictul sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Silesius a putut suscita interesul filozofilor nu sunt puține la număr. „Călătorul heruvimic” rămâne, din orice unghi l-am privi, o mostră perfectă de teologie mistică în care discursul de tip metafizic asupra dumnezeirii nu se poate regăsi. Provocând teologia speculativă, acest poem vizionar se întemeiază pe radicalitatea unei experiențe care debordează structurile obișnuite ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adoptă metodologia contondentă a polemiștilor bizantini. Un comentator l-a numit pe Yannaras un combatant în câmpul „isihasmului politic”1 datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic totalizator 2. Heidegger și Areopagitul reprezintă un demers speculativ care ne reamintește că, în marea tradiție reprezentată de Sf. Dionisie Areopagitul, dintre cele două tipuri simbolice de nume scripturistice folosite pentru descrierea economiei divine a lucrărilor lui Dumnezeu în lume, simbolurile neasemănătoare (anómoia sýmbola) sunt favorizate 3. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
precedent, fidelă esenței națiunii, „românitatea”. Dezbaterile asupra caracterului național al românilor (specificul național) au constituit discursul hegemonic al vieții noastre publice în perioada interbelică, dominată de încercările de a „descoperi” eul colectiv „autentic” cu ajutorul, pe de o parte, al gândirii speculative ce combina filozofia, teologia, misticismul și poezia și, pe de altă parte, al reconstrucției psihologice, etnografice, istorice „obiective”, bazată pe munca de teren, date „tari”, metodologie științifică. Cel mai adesea, aceste exerciții de geografie simbolică, etnopsihologie și ceea ce eu numesc
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
complexe și la concluzii tot mai controversate. În unul din capitolele părții finale a CRP, intitulat „Arhitectonica rațiunii”, Kant va caracteriza metafizica drept o expunere a cunoașterii fiolosofice - cunoașterea din concepte - în unitatea ei sistematică. Metafizica este fie metafizica folosirii speculative, fie metafizica folosirii practice a rațiunii pure. Cea dintâi, singura care ne interesează aici, este numită metafizica naturii. (Termenul natură este folosit la Kant pentru toate obiectele date simțurilor noastre, prin urmare atât pentru natura corporală, materială, cât și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a insistat asupra vanității pretenției de a obține cunoștințe despre legile particulare ale naturii pe o cale pur rațională. În capitolul din CRP, „Disciplina rațiunii pure cu privire la ipoteze”, Kant înfățișează asemenea pretenții în formulări încărcate de accente ironice. „În folosirea speculativă a rațiunii (adică în folosirea rațiunii pentru cunoaștere - n.m. M.F.) nu pot fi permise nicidecum ipoteze transcendentale și nu poate fi permisă nici libertatea de a ne servi la nevoie de principii explicative hiperfizice, pentru a înlocui lipsa celor fizice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu pot fi reprezentate în intuiție și nu au o altă legitimare a realității lor obiective decât aceea că nu stau în contradicție unele cu altele”19. Formulări care, să recunoaștem, reprezintă o foarte sugestivă caracterizare a tendinței spiritelor pur speculative de a sustrage știința naturii acelui control pe care-l face posibil limbajul matematic și experimentul. Kant se va delimita și de concepția inductivistă, de inspirație baconiană, asupra legilor științei matematice a naturii. O variantă a unei asemenea înțelegeri a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi exprimat starea științelor vremii sale iar răspunsurile ei la întrebările pe care le-a formulat au fost răspunsurile posibile, ținând seama de această stare. Sistemul construit de Kant îi apare lui Reichenbach într-o lumină favorabilă în raport cu acele construcții speculative ulterioare care sunt „opera unor oameni care au trecut cu vederea pe de-a întregul rezultatele filosofice ale științei vremii lor și au dezvoltat, sub numele de filosofie, sisteme naive de generalizări și analogii ieftine”. (H. Reichenbach, Der Aufstieg der
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
da o folosire regulativă ideii unei rațiuni supreme a lumii. Această idee îndrumă cercetarea naturii spre căutarea unor pincipii tot mai generale, capabile să asigure o unitate sistematică tot mai înaltă a cunoașterii în ansamblul ei. Kant scrie că interesul speculativ al rațiunii face necesar să considerăm toată ordinea din lume ca și cum ar rezulta din intenția unei rațiuni supreme. Un astfel de principiu deschide perspective cu totul noi rațiunii noastre aplicate la câmpul experiențelor, în legarea lucrurilor lumii după legi teleologice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
adevărul moral”, că acesta ar trebui să fie statornicit în conștiința oamenilor printr-o revizuire radicală a modului lor spontan de a gândi. Era opinia fermă a lui Kant că menirea teoreticianului moralei nu este să producă, prin forța gândirii speculative, ceva fără nici o legătură cu rațiunea morală comună, ci să separe ceea ce este acolo amestecat, să o clarifice, să ofere intuițiilor ei de bază o întemeiere prin principii. În scrierile lui Kant întâlnim numeroase referiri la rațiunea morală comună și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
alții și să coopereze. Dacă rațiunea morală comună a fost socotită de Kant pe deplin competentă, și chiar suverană, în evaluarea moralității acțiunilor oamenilor se pune în mod firesc întrebarea ce utilitate practică mai avea, în ochii lui, un sistem speculativ de filosofie morală, o „metafizică a moravurilor”. O remarcă semnificativă, în acest sens, găsim deja în „Cuvântul înainte” la Imm. Kant afirmă aici că „filosofia se deosebește de cunoașterea rațională comună” tocmai prin faptul că prima „expune sub forma unei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
principiul ei face atât de prețios sprijinul pe care îl poate oferi o „metafizică a moravurilor”. Dacă rațiunea umană comună este împinsă să iasă din cercul ei și să facă un pas în domeniul filosofiei practice nu de vreo nevoie speculativă, ci chiar de temeiuri practice, și aceasta pentru a obține informații și indicații clare cu privire la sursa principiului ei și la determinarea corectă a acestuia, în opoziție cu maximele care se sprijină pe nevoie și înclinație, pentru ... a nu risca să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofiei sale morale. Această filosofie a fost discutată, analizată și criticată din diferite perspective. Studiul de față intenționează să o cerceteze din perspectiva relației ei cu rațiunea morală comună. El își propune să pună în evidență îndeosebi relația dintre ambiția speculativă a lui Kant de a da o întemeiere strict a priori legii morale și cerința acordului concluziilor elaborărilor sale sistematice cu rațiunea morală comună. Acestei intenții principale i se adaugă una subordonată. În măsura în care utilitariștii împărtășesc convingerea lui Kant că o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unei maxime sunt stabilite pornind de la examinarea consecințelor, și indirect atunci când asta se stabilește pornind de la concepte. În al doilea rând, cu greu s-ar putea contesta că cei înzestrați doar cu rațiune comună, spre deosebire de cei care posedă o gândire speculativă exersată, vor stabili dacă pot concepe sau vor voi universalizarea maximei acțiunii lor gândindu-se în primul rând la consecințe, adică la modul în care ar arăta lumea într-un asemenea caz. Dacă suntem raționali, dacă admitem că avem aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o dată că ele conduc la maxime de acțiune care sunt convergente cu cele pe care le susține o reflecție filosofică asupra bazelor moralității. Ar fi însă îndreptățită concluzia că cercetarea kantiană a bazelor moralității este, ce-i drept, o realizare speculativă sublimă, care poate procura cea mai înaltă desfătare cunoscătorilor, dar lipsită de orice utilitate practică? Nu cred acest lucru. Experiența vieții, modele exemplare de comportament, marea literatură sunt în măsură să fortifice, să vitalizeze exercițiul rațiunii morale comune, să întărească
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de-a dreptul impresionante. Mulți dintre prietenii cei mai apropiați ai filosofului erau persoane cu îndeletniciri practice, pe care el le aprecia în mod deosebit pentru echilibrul și rectitudinea de nezdruncinat a judecății lor. Kant supunea chiar și elaborările sale speculative controlului unor asemenea minți. Reinhold Barnhard Jachmann, fost student, secretar și biograf al filosofului, își amintește afirmația făcută în prezența lui de Kant că nu a scris nici o propoziție în Critica rațiunii pure „pe care să nu i-o fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi numită foarte bine fericire, stare în care virtutea este propria sa răsplată”24. Cei incapabili, chiar în cea mai mică măsură, să trăiască asemenea satisfacții sunt declarați „morți din punct de vedere moral”25. Kant mărturisea că, în calitate de ființă speculativă, animată de râvna de a cunoaște cât mai mult, omul poate să accepte resemnat că puterile lui sunt limitate. Atunci când percepe însă clar și puternic glasul rațiunii, el va năzui cu toate puterile sale spre ceea ce oferă adevărata valoare vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
apărea drept gânditorul care prin răspunsul la intrebarea „Ce este omul?” a formulat un punct de vedere asupra sensului istoriei și a căilor de dezvoltare a societătii omenești, ci drept autorul ale cărui scrieri au imprimat o nouă orientare gândirii speculative. Cu alte cuvinte, nu afirmarea kantiană a supremației rațiunii, cu toate consecințele ei practice, ci noile „dogme” speculative fixează atenția lui Maiorescu. El va inaugura ceea ce am putea numi tradiția universitară de cultivare a filosofiei lui Kant, o tradiție care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sensului istoriei și a căilor de dezvoltare a societătii omenești, ci drept autorul ale cărui scrieri au imprimat o nouă orientare gândirii speculative. Cu alte cuvinte, nu afirmarea kantiană a supremației rațiunii, cu toate consecințele ei practice, ci noile „dogme” speculative fixează atenția lui Maiorescu. El va inaugura ceea ce am putea numi tradiția universitară de cultivare a filosofiei lui Kant, o tradiție care, în condițiile libertății academice, s-a prelungit în România până în primii ani de după cel de-al doilea război
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
general. Este o preocupare pentru filosofia apropiată de cea a saloanelor culte ale vremii. Scrupulele interpretului calificat îi erau în bună măsură străine profesorului Maiorescu. El credea că prezentarea ideilor filosofice trebuie întreprinsă în așa fel încât să influențeze exercițiul speculativ al gândirii. Maiorescu se oprea în cursurile sale despre Kant cu deosebire asupra unor teme în măsură să pună în mișcare imaginația romantică a ascultătorilor săi, teme cum ar fi idealitatea spațiului și timpului sau distincția dintre lumea fenomenelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și mai prost poate - ceea ce este? E natural să credem că formele lui creează ceva nou, care nu există independent de el”13. Referindu-se la teza kantiană a idealității spațiului și timpului, Maiorescu urmărea să disloce prin resursele gândirii speculative convingeri ale gândirii curente, să zdruncine prejudecăți acceptate adesea drept neproblematice. Cu asemenea intenții el nu a ezitat să se îndepărteze, uneori destul de mult, de litera și de spiritul textului kantian. Petrovici își amintește că profesorul Maiorescu dezvolta tema idealității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pentru filosofia practică a lui Kant, a recepției ei mai puțin entuziaste. În lecțiile sale, Maiorescu nu prezenta filosofia morală, juridică și politică a lui Kant, în timp ce Negulescu și Petrovici nu o vor valoriza în măsură egală cu filosofia lui speculativă. O atitudine care contrastează puternic cu cea a generației lui Bărnuțiu, Laurian și Zalomit. Putem identifica aici mai mult decât o înrâurire subtilă a prejudecății că noblețea și demnitatea superioară a filosifiei s-ar exprima tocmai în concentrarea ei asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
gândirii pure”, acea problematică care se situează la cea mai mare distanță de preocupările vieții practice. Și anume, cu deosebire la Petrovici, lipsa disponibilității de a-și asuma convingeri fundamentale care orientează gândirea lui Kant și susțin întreaga lui construcție speculativă. Apreciind opera lui Kant drept un sistem de referință esențial pentru gândirea filosofică în genere, Petrovici va reflecta totuși asupra problemelor morale, sociale și politice ale epocii sale într-un orizont cu totul diferit de cel al filosofiei practice kantiene
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe care o înfăptuiesc științele. Cunoașterea cea mai înaltă despre lume, cea mai completă și mai puțin relativă, va oferi, desigur, cea mai deplină satisfacție nevoii noastre de a înțelege. Dar nu numai atât. Motru era însuflețit în eforturile sale speculative de convingerea că un spirit și o cultură care năzuiesc în aceeași măsura spre adevăr și spre bine nu își vor găsi împlinirea decât atunci când aspirațiile spre perfecționare individuală și solidaritate umană vor fi întemeiate printr-o cunoaștere cu valoare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]