3,995 matches
-
sumară și pornind de la un set de amintiri comune. De asemenea, anumite secvențe biografice urmau să fie revelate din ambele perspective. Însă datul temporal n-a fost unul prielnic autorilor: fiica mea s-a retras din proiect, fiind tot mai speriată și mai absorbită de cele două mari praguri din viața ei: bacalaureatul și admiterea la facultate. Cum eu deja înaintasem cu povestea unuia dintre cei doi frați (și cum ideea proiectului încă mă fascina), a trebuit să preiau și "destinul
REINTERPRETĂRI DE MITURI ŞI LEGENDE de MIRCEA BĂDUŢ în ediţia nr. 1826 din 31 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350158_a_351487]
-
fină de diamante, pentru că în scurt timp copacii se îmbrăcară în straie sclipitoare, iar acoperișurile caselor scânteiau. Pe la streșini, enigmatica prințesă agăța țurțuri de cristal, iar la ferestre filigran cu flori și frunze din argint. Oamenii o priveau mirați și speriați, dar erau încântați de minunățiile ei strălucitoare și alergau veseli să prindă diamantele spulberate de ea. În curând, în urma prințesei apărură coloane de Oameni de Zăpadă, caraghioși, cu mături la subsuoară și pe cap cu oale sparte, în mantale de
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
cinci oițe și vreo douăzeci de capre și, cum un vânt rece bătea nemilos, a aprins un foc la marginea crângului ca să se încălzească, uitând cu desăvârșire de oi și capre... când a auzit un zbierat sfâșietor de animal înjughiat. Speriat a fugit în direcția de unde veneau mugetele caprei și a rămas îngrozit de ce-a văzut: un lup sfșiase pe cea mai frumoasă iadă, Garofița, iar capra, mama ei zbiera din toți rărunchii, cerea ajutor, era îngrozită, îi curgeau lacrimi
DRAMA de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350169_a_351498]
-
o poate face, de fapt, oricine - și eu, și el, și dumneavoastră. Încă mai avem timp... Epilog. Un bărbat și o femeie, singuri într-un apartament. Bărbatul se trezește dintr-un somn adânc, neîntrerupt, de peste zece ore și se adresează, speriat, femeii: „Am avut un coșmar teribil, cred că e un vis premonitoriu”... „Despre ce e vorba?”, îl întreabă, mirată, consoarta. „Mai ții minte ce am discutat, lunile trecute, despre posibilitatea de a avea un copil și dacă, așa cum ne dorim
FATIDICA ALTERNANŢĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350191_a_351520]
-
tău ca un arici format în starea de frică. Numai așa te poți cunoaște, Anna. Cunoscându-l pe Domnul tot mai bine, atât cât îți este dat. Nu știu de ce oamenii pun bariere peste bariere față de El când sunt îndurerați, speriați, amplificând acea stare rea, în loc să-și deschidă inima și să primească urieșeasca protecție a Iubirii Lui, privindu-i ochii aceia ai infinitului albastru, ai seninului, ai liniștii interioare a întregului pământ, a întregului Univers. Încearcă să faci asta de fiecare
FRICĂ, FRUNZE, LINIŞTE, TOAMNĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350244_a_351573]
-
zi. Înainte de a-și închide pleoapa obosită și a-și sprijini tâmpla pe umărul unui nor, cerul capătă o culoare nefirească, trandafirie, ca o linie de demarcație la orizontul asfințitului. Se aude clipocitul valurilor și, din când în când, strigătul speriat al câte unui pescăruș întârziat. E clipa de grație! Taina amurgului pe care o împărtășesc cu stânca, cu marea, cu pescărușii și cu marinarii de pe vapoarele aflate în larg. Mă las în voia visării și simt cum briza mării îmi
MEDITAŢIE LA MALUL MĂRII de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 371 din 06 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361845_a_363174]
-
a auzit ușa când s-a deschis. Era transpirată așa de mult, încât și părul i se lipea de pielea umerilor. Când a strigat-o și a ridicat mâna în semn de salut, ea s-a întors într-o zvâcnitură, speriată, cu cârpele murdare în mâinile pline de praf alb. Îmbrăcămintea, lipită de pielea transpirată, îi etala trupul și toate formele păreau a fi modelate de cel mai iscusit sculptor. Sânii i se lipiseră de bluza umedă și ochii băiatului au
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361827_a_363156]
-
naționale. - Băi, gagiule, dacă nu ești de acord, eu mă retrag, mă înțelegi? Să vedem cine dracu’ se angajează să te mai apere... - Stați, domnu’ șef, liniștit că... să vedem cum merge treaba mai întâi, l-a întrerupt tuciuriul destul de speriat și neîncrezător. Să moară mama dacă nu dau cât am vorbit! s-a angajat el imediat, observând gestul hotărât al celuilalt. - Ce încredere să am în tine dacă nu te-ai achitat de prima obligație? Dacă eu nu-ți lămuream
CAP. I / 1 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361900_a_363229]
-
de scaldă. Am coborât la malul lacului, lângă părinții mei care munceau de zor și luând albia ce nu-i mai folosea mamei, m-am urcat în ea și dând din mânuțe, am ajuns la câțiva metri de mal. Mama, speriată, văzându-mă pe lac, striga să mă întorc la mal, să nu mă răstorn cu albia. Dar eu visam că sunt într-o barcă adevărată și mi-am promis în gând, ca atunci când voi fi mare și voi câștiga proprii
DULCE COPILARIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361868_a_363197]
-
din cunoștințele sale geografice. - Dumnezeii mă-tii de neisprăvit, ăia m-au bătut pe mine! și bâldâbâc cu mine în apă, așa cum eram îmbrăcat, în singurul meu costum pe care îl aveam, direct în canal, la peste doi metri adâncime. Speriat, țipam și dădeam din mâini să ies la mal, căci nu prea știam să înot, ceea ce i-a amuzat pe vlăjgani, care au plecat cu toții râzând, lăsându-mă în plata Domnului, să mă descurc singur cum pot. Chinuindu-mă ca
DULCE COPILARIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361868_a_363197]
-
Stihuri > Anotimp > PRIMĂVARĂ ÎN POIANA Autor: Valeria Iacob Tamâș Publicat în: Ediția nr. 381 din 16 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului S-a trezit din somn devreme, Încă ningea în poiene. Ochii i-a deschis mirat Și-n jur privea speriat. Un culcuș cald și-a găsit, Pe sub frunze s-a pitit. Cald fiind de-acuma locul Curios, trăgea cu ochiul. Auzi un ciripit , De unde o fi venit? Vântul, fire mai obtuza, I-aruncă în cap o frunză. Și-adormi până în
PRIMĂVARĂ ÎN POIANĂ de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362062_a_363391]
-
să se apropie durerii mele. Ședeam pe canapea cu capul căzut într-o parte când soneria de la intrare mă vesti că cineva voia să fie alături de mine. Am dat să mă ridic și ceva mă țintuia de locul unde șezusem speriat că nu voi mai avea părinți. M-am ridicat și abia atunci am observat că sunt gol, că eu, de fapt, ieșisem din baie. Am rămas în picioare, nemișcat. Soneria suna cu mici intermitențe. Nu știam ce să fac, până la
LUMINA ZĂDĂRNICITĂ ÎN ÎNTUNERIC de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 519 din 02 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362030_a_363359]
-
unde nu se știa de filme, decât în acele seri când venea o caravană care își întindea o pânză pe un perete al școlii din sat iar lumea se speria când trenurile de pe acea pânză zburau parcă peste lumea satului, speriată și crucindu-se de acele minuni. Kemet îl admira sincer pe Nicu, fiindcă acesta purta uniformă, avea un chipiu ca milițienii. Nicu era un băiat înalt pentru cei 16 ani ai săi. Cu părul buclat, scos de sub chipiu, arăta ca
KEMET, PRIETEN CU NICU de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 603 din 25 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/365825_a_367154]
-
Mergea liniștit, spășit către casă. După un ceas de mers, trecu pârleazul de intrare în gospodăria sa, apoi întră în casă, cu o față de nerecunoscut. - Ce-i cu tine, Artemie Stepanovic? Ce s-a întâmplat!? Îl întâmpină soția cu privirea speriată. Omul ei nici nu putea să vorbească. Mai avea și acum lacrimi pe obraz. Într-un târziu, reuși să spună ceva: - Evghenia Stepanovna, scumpa mea, nu voi mai merge la vânătoare niciodată! Jur pe ce e mai sfânt! - Cum așa
CĂRAREA SALVATOARE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1656 din 14 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365908_a_367237]
-
servești!” Vecinii de la celelalte mese priveau curioși scena. Chelnerul își ieși din fire și-l împunse cu arătătorul în piept zicându-i răstit: „Ieși afară, bețivule, vii aici în stare de ebrietate și mai faci și scandal, acum chem sectoristul”. Speriat, Policarp Resteu plecă nemâncat, alergă, alergă... dar foamea nedându-i pace, intră într-un magazin alimentar de unde cumpără pâine, salam, brânză și cu pachetul sub braț ieși din magazin. Nu merse mult și-l fulgeră un gând „Pâine, salam, brânză
NĂPRASNICA FOBIE A LUI POLICARP RESTEU de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365983_a_367312]
-
LIMBA ROMÂNĂ ÎȘI CHEAMĂ OȘTENII Limba română își cheamă oștenii E o chemare la oaste cum n-a mai fost Nu-i vorbă în dodii, ori deșarte vedenii, E însuși poporul cel pe care-l trage la rost. Priviri pierdute, speriate, ori goale, Bieții soldați și-aruncă mirați. „Ce-i veni azi bunicii să vorbească agale?” Își tot ziceau printre ghionturi de frați. „Îmi veni”, răspunse bătrâna, așa, într-o doară, „Să vă pun la încercare pe toți. Nu vedeți cum
VERSURI (4) de DANIELA POPESCU în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365988_a_367317]
-
din zona noastră), care locuia în centrul comunei, i-a povestit la telefon că de două zile mă căutau prin comună doi milițieni, împreună cu un civil. Apoi am vorbit, am vorbit ... până când am adormit. M-am trezit după-amiază, buimac și speriat nerealizând unde mă aflu. Domnul Mircea m-a liniștit spunându-mi că dormeam ca un copil și nu s-a îndurat să mă trezească. M-a sfătuit apoi să fiu atent ca, ducându-mă să o văd pe mama, să
FUGIND SAU ACASĂ, CÂNDVA, LA MIRCEA HORIA SIMIONESCU de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365982_a_367311]
-
că după o vreme, într-o anumită ocazie, directorul Vernescu vine să o caute acasă la ea, dar după o discuție aspră, fiind un temperament vulcanic, lui Florin Vernescu i se face rău, cade și este în pericol de moarte. Speriată, Veronica încearcă să-i dea ajutor, se roagă pentru el și spune în rugăciunea ei: „Doamne, nu mi-l lua ! Te rog nu mi-l lua!” Atât ne dă autorul, dar e destul ca să înțelegem că ea îl iubea pe
DINCOLO DE CURCUBEU de IOAN DAN în ediţia nr. 2099 din 29 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365328_a_366657]
-
seama că între dărâmături sunt trupuri și suflete zdrobite. Locatarii blocului frânt, prăbușit nefiresc, cei care au reușit să iasă la timp dintre așa numiții „pereți din beton armat” sunt de partea cealaltă, aflați în stare de șoc. Dintre trecătorii speriați câțiva se apropie și chiar se strecoară printre resturile de planșee de beton, atât cât se poate, fără să zăbovească prea mult. Teama că o eventuală replică îi poate surprinde acolo îi îndepărtează, oricât de puternică este dorința de a
XXIV. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2159 din 28 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365384_a_366713]
-
scurtă pauză să-mi revin. Felul în care vă prezentați este greu de suportat ! Câtă vreme a fost nevoit să stea aproape de catedră Albert îi privise încruntat, pe cei doi profesori. Dealtfel, toți ceilalți din sală nu au decât priviri speriate, rătăcite, lipsiți fiind de siguranța de sine. Dintre cei examinați, până atunci, abia dacă o treime au avut parte de o notă de trecere. În lipsa profesorului atmosfera a devenit, oarecum, destinsă. Lectorul continuă examinare grăbindu-i pe studenți, dându-le
XXIII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2154 din 23 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365388_a_366717]
-
sufăr, dar nu-i nimeni vinovat, eu mi-am făcut-o cu mâna mea”. O altă împunsătură ca de lance i s-a răsucit între coaste și, fără să doarmă, a auzit cum îi vorbea Leana, că s-a retras speriat. - Andrei, nu te mai minți!... s-a auzit glasul Leanei, venit din direcția icoanei Sfântului Dumitru. A tresărit. Nu putea să se-nșele, era vorba ei pe care o auzise de atâtea ori când îl dojenea, dar cum era iritat
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A TREIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364923_a_366252]
-
sufăr, dar nu-i nimeni vinovat, eu mi-am făcut-o cu mâna mea”. O altă împunsătură ca de lance i s-a răsucit între coaste și, fără să doarmă, a auzit cum îi vorbea Leana, că s-a retras speriat. - Andrei, nu te mai minți!... s-a auzit glasul Leanei, venit din direcția icoanei Sfântului Dumitru. A tresărit. Nu putea să se-nșele, era vorba ei pe care o auzise de atâtea ori când îl dojenea, dar cum era iritat
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A TREIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364923_a_366252]
-
seama că între dărâmături sunt trupuri și suflete zdrobite. Locatarii blocului frânt, prăbușit nefiresc, cei care au reușit să iasă la timp dintre așa numiții „pereți din beton armat” sunt de partea cealaltă, aflați în stare de șoc. Dintre trecătorii speriați câțiva se apropie și chiar se strecoară printre resturile de planșee de beton, atât cât se poate, fără să zăbovească prea mult. Teama că o eventuală replică îi poate surprinde acolo îi îndepărtează, oricât de puternică este dorința de a
EVOCARE de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365177_a_366506]
-
dată a fost smuls, pur și simplu, din pat. Nu va ști niciodată când s-a speriat mai tare; atunci când a fost trezit sau după aceea. Cei mari nu s-au grăbit să-i explice ce se întâmplă. Erau mai speriați decât el. A adormit din nou, de această dată într-un hol fără ferestre, pe o saltea trasă la repezeală din dormitor. A doua zi a văzut prăpădul și a aflat că Bică le bătuse casa cu pietre. Geamurile de la
III. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365159_a_366488]
-
trecuse... Așijderea și teama... Doar Nicole trăise altfel râsul acela.... ... -Alo! Cu Geraldine aș vrea! Se poate?! -La telefon! Cine sunteți?! Cerui precizarea fiindcă urechile-mi, adevărate motoare, turau la maxim sub injecția bănuitului glas. -Sunt Arthur! Arthur! -Cine?! răcnii speriată. -Tata! Ultimele vorbe, bubuituri adevărate, parcurseră traiectul urechi-glotă, corzile vocale și se metamorfozară într-un sughiț înverșunat care mă strangula. Intrai într-un acces de panică pe loc. Eram fără speranță, ce mai! Simțeam și ochii cum holbați asteaptau să
ARTHUR SE-NTOARCE de ANGELA DINA în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365214_a_366543]