KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

peste marea pustie. — E-n ordine, am repetat, cu brațele strânse pe după Scout. E bine, haide, o să găsim noi o soluție. Și, uitându-mă peste umărul ei în timp ce rosteam toate acestea, uitându-mă peste punte și mare către masa de stânci care se ridica în zare, mi-am amintit. Mi-am amintit unde mai văzusem insula. În cabina lui Orpheus, Ian ne privea cu ochi mari, speriați, pe toți trei cum lucram. Scout și Fidorous strângeau lucrurile căzute și mobila de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845

consulare, culturale, aviație civilă, privind pescuitul în Marea Neagră, stingerea arieratelor financiare cu statele vestice (despăgubiri de război), desființarea de vize, mic trafic de frontieră, protecția mediului cu Bulgaria, convenții hidrotehnice cu Ungaria, Ucraina și altele, hidrocentrale Porțile de Fier și Stânca Costești, combaterea poluării în Marea Neagră, sanitar-veterinare, delimitarea și verificarea traseului frontierei de stat cu U.R.S.S., Ungaria; comisii mixte de frontieră ș.a.). 5. A semnat în numele României sau al Guvernului român: Convenția privind adopțiile internaționale (Haga, 1992), Convenția consulară cu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

În zborul erotic al perechilor, Ciocurile se prind într-un duel amoros, producând un fel de zgomot de castaniete, ritmat, ce dă cont de tempo-ul mișcării și de ritmul dansului. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i flori de stâncă și de cactus, ce îmbracă peisajul idilic al insulei, dar mai ales îi oferă dansul. Mai întâi face o reverență laterală, legănându-se pe dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile, între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
timp înfățișarea, nu mai este la fel de înfricoșător și straniu cum mi s-a părut atunci, în ziua accidentului, și multă vreme după aceea. Cu vârsta, și-a lărgit coapsele de la baza vârfului, iar umerii ascuțiți de ghețar tânăr din trecătoarea stâncilor abisale nu mi se mai păreau atât de amenințători, zăpada și-a pierdut acea consistență rugoasă și cristalină făcând schiurile să geamă la fiecare cotitură. Continui să vin aici să schiez de unul singur, ca să mă pot gândi și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în fața mea și ascultam atent la schiurile lui cum sfârtecau zăpada sau torceau lin în urma mea. Apoi ajungeam la un fel de trecătoare, unde adesea ne abăteam de la pârtie și exploram niște pereți uriași, verticali, unde zăpada stătea prinsă de stâncă ca un văl de lumină. Exista o porțiune pe care aveai senzația de coborâre în abis, pârtia nu se mai vedea, era ascunsă de un perete uriaș și gheboșat de stâncă. În fapt, nu părea să fie niciun pericol, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
niște pereți uriași, verticali, unde zăpada stătea prinsă de stâncă ca un văl de lumină. Exista o porțiune pe care aveai senzația de coborâre în abis, pârtia nu se mai vedea, era ascunsă de un perete uriaș și gheboșat de stâncă. În fapt, nu părea să fie niciun pericol, căci, imediat sub acest perete monstruos, pârtia oficială se deschidea larg și lin din burta umflată a ghețarului. Acolo l-am pierdut pe prietenul meu. Nu-mi pot explica cum. Căci îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
echipele de salvamontiști. Nu s-a găsit nicio urmă de-a lui, nici nu s-a putut constata unde ar fi putut să cadă. Ca și cum acel abis mental, pe care ți-l imaginai când o porneai către peretele uriaș de stâncă ce ascundea pârtia, l-ar fi devorat, l-ar fi supt cu toată abstracțiunea și ferocitatea lui imaginară, la fel cum Hades a răpit-o pe Persephone din tărâmul celor vii. Tot de-atunci, am început să mă gândesc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cobora până în dreptul ei și aștepta până când frunza se înălța din nou semeață în aer și se integra șirului șerpuitor. Povârnișul părea să nu se mai termine, până când, la un moment dat, se prelungi cu un perete aproape vertical de stâncă, cu găuri din loc în loc, bordate cu un strat străveziu de mușchi sau ierburi uscate. Baza era alcătuită din găuri mari și rotunde, ce descreșteau pe etajele superioare și se terminau cu niște ferestre mici și ovale ca niște hublouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cât mai plat, bine desemnat, de obicei circular, aeroportul, unde vor ateriza câte unul, pentru a evita coliziunile. Aeroportul trebuie să se afle în apropierea mării, pentru că tot aici se pregătesc de zbor, disciplinat, unul câte unul, pășesc agale până la stânca de la buza mării. Aici așteaptă o vreme, ca și cum s-ar pregăti pentru o călătorie lungă, deschid larg aripile și se înalță lin, ușor, apoi planează împotriva gravitației către înaltul cerului. Odată intrat în tărâmul celest și al mărilor, albatrosul devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
obiceiurilor acestor păsări fantastice. Ciocurile se prind într-un duel amoros, se distinge un fel de zgomot de castaniete, cadențat în tempo-ul mișcării și al ritmului de dans. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i "dansul" și florile de stâncă și de cactus din peisajul idilic al insulei. Mai întâi face o reverență lateral, legănându-se pe dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile și întârzie pentru o clipă încremenite, ca și cum și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
alb și roca poroasă vulcanică ce formează pereții și gura plajelor. Leii de mare erau atât de mulți, încât trebuia să-ți potrivești fiecare pas să te poți strecura printre ei. Se răsfățau în soare pe nisipul fierbinte sau pe stâncile labirintice de lavă și o purtau cu gândul la descrierile din "Bătrânul și Marea" și de-acolo la Santiago al ei, bărbatul cu umerii puternici și rotunzi. Și ea și-l imagina rostogolindu-se pe nisipul fierbinte, printre focile ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
legănat, dar parcă prea susținut pentru picioarele sale tăfăloage, "taurul", sau deținătorul haremului cu leoaice de mare, baleiază teritoriul de la intrarea în plajă, cu capul semeț, dat pe spate, în răgete îngrozitoare de împerechere și supremație. Ceva mai departe, pe stânci..., iguanele portocalii! Ele stau încălecate în soare. Aerul și lumina irizează nervos în jurul lor, exasperate de atâta nemișcare. Ca niște uriașe baterii organice, iguanele se încarcă cu orele la soare, gâturile ușor ridicate în sus, împietrite în peisaj, în afara timpului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
acum că îl cuprinde oboseala, că zilele lui sunt numărate, că în curând va sosi unul dintre "looser-i", mai bine hrănit și mai puternic decât el, și îi va uzurpa locul. "Looser-ii" retrași câteva sute de metri mai încolo, pe stâncile vulcanice de la buza mării, nu au acces la plajă și la femelele lor. Ei așteptă triști și răbdători momentul prielnic să atace. Doar leoaicele de mare își văd de puii și de jocul lor senzual în soare, nepăsătoare la treburile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
asemănătoare smirnei. Abadiania este așezată pe un pat de cristale speciale, ceea ce face acest spațiu atât de energizant. Cristalele sosesc unul câte unul pe povârnișul cascadei și se prăvălesc pe firul apei. Se opresc în breșele săpate de apă în stâncă sau se aștern ca nestematele la baza cascadei, dând acestui loc o strălucire remarcabilă. Cascada este înconjurată de o vegetație abundentă ce-l ecranează complet pe scăldător de restul lumii. Prin acest stufăriș întunecos, soarele și-a clădit un tunel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

scopul să rabde, să crească în răbdare, dar Mama era veșnică, avea longevitatea unei Ere planetare, se păstra la fel, ea se scofâlcea ca o prună uscată între soclurile stâlpilor de beton ale gardurilor, care sprijineau ca Atlas globurile de stâncă din creștetul lor, încât și cerul avea căuș deasupra. Infinitul se mula, ca o pânză de tul, peste stâncile sferice bine șlefuite, bine prinse cu mortar, alcătuit dintr-un ciment și o apă necunoscută, dintr-un nisip necunoscut, nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
fel, ea se scofâlcea ca o prună uscată între soclurile stâlpilor de beton ale gardurilor, care sprijineau ca Atlas globurile de stâncă din creștetul lor, încât și cerul avea căuș deasupra. Infinitul se mula, ca o pânză de tul, peste stâncile sferice bine șlefuite, bine prinse cu mortar, alcătuit dintr-un ciment și o apă necunoscută, dintr-un nisip necunoscut, nu se crăpa niciodată gulerul gri care le sprijineau, ploaia nu-l spăla, soarele nu-l usca, unghiile-i nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-l puteau scrijeli, mâinile ei nu le puteau răsturna. Fără-ndoială, erau paznicii din Hadesul lui Homer. Meduze pe capul cărora șerpuiau dârele solare, șuvoaiele nopții sau țipetele păsărilor, care, în loc să se disipeze în neant, se fixau pe globurile de stâncă și ori de câte ori le atingea, stârnea un stol de țipete, care dispăreau atunci când își retrăgea palmele. Heruvimii o priveau pe furiș, pentru a nu fi surprinși de adulții cu aripi aprige și usturătoare, Mioara părea o vrăjitoare care-și rotește palmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
masculin: câte sticle de vodcă pot consuma la săparea unui șanț lung de 2 km. Sticlele au fost așezate din 10 în 10 m. Hârlețul mușca în fier; atât de arțăgos era pământul. Țăndări, așchii, partale de halva, fărâmițe de stâncă, hălci de unt, cuburi de brânză. Și, după ce mâncam puțin din fiecare fel, la sfârșitul drumului mă aștepta sticla pe care o beam dintr-o suflare. În urmă, bărboșii acopereau cu urdă afânată săpătura, bătătorind-o până se făcea tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
trasă la edec pe pârloaga de lângă Vădeni, mirosea deja a Oxigen Românesc. Din 2000 rămăseserăm 60, soldații nu își dădeau seama că deveniseră istorie, odată cu calupul de timp, împietriți în sistem, ca și cei trei mari criminali ai omenirii de pe stânca smulsă din trupul mamei lor Rusia, iar când piloții parașutau alimente și aparatele de bord indicau 46o 16'' 11' lat. N și 27o5''44' long. E, puneau dereglările pe seama magnetismului ridicat. Da, spuse Satelitu, 27 de ani am făcut până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723

zis atunci să se țină deoparte dacă n-are chef să fie prins cu mîța-n sac. Pe unde-o mai fi la ora asta, știi ceva de el? — Tot nu pot să-ți dau nimic, rămîne Comandantul neclintit ca o stîncă. — Nici chiar dacă ți-aș dovedi că deja sînt la cuțite unii cu alții, că voi, milităreii, o să ieșiți șifonați rău de tot, că cineva o să șteargă pe jos cu voi și că n-o să mai aveți pe unde scoate cămașa

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411

care cărau piatra de construcție. Cei mai mulți supraviețuiau cel mult trei ani, iar cei care cădeau extenuați erau bătuți cu cruzime de către gărzi. În momentul în care cădeau de oboseală și nu se mai puteau ridica, erau aruncați peste zid pe stîncile de dedesubt, iar cadavrele erau strînse abia în timpul nopții. Cetățenii Babilonului vedeau zilnic aceste scene; existența sclavilor care munceau era o realitate cotidiană pentru orice babilonian de rînd și este important de amintit că două treimi din sclavi nu erau

Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703

la realitatea textului și se pasionează, în compensație, de ceea ce ei cred că este hermeneutică: „În Povestea lui Harap Alb, fata împăratului Roș se ascunde întâi «în dosul pământului, tupilată sub umbra iepurelui» (Pământul, Infernul), apoi «în vârful muntelui, după stânca aceea» (muntele Purgatoriului), și în final «după lună» (Paradisul, Cerul), remarcându-se drumul ascensional spre preaînalturi. Pe de altă parte, în Capra cu trei iezi, iedul cel mare (Corpus) se ascunde după ușă (cercul exterior, Pământul), iedul mijlociu (Anima) sub

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
În locul splendorilor literare promise, întâlnim doar versificări simpliste și reprezentări naive ale frumuseții naturii: „Din lumea codrilor de brad / Cu basme-mpodobită, / Pășeam cu sufletul curat / În universul crestelor de argint, / Pe o cărare însorită. // Urcând pe culmile de piatră, / Cu stânci abrupte și bizare, / Mă apropiam de Duhul Sfânt, / Ce cobora din ceruri pe pământ, / Pe coama razelor solare. /... / Ajuns trudit pe creastă, / M-a-ntâmpinat crăiasa munților, / Cu ochii mari, puțin speriată, / C-un zâmbet cald și-un tainic dor, / Mi-a

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
oricât am încerca să le transfigurăm. O carte plină de situații (și uneori de poziții) năstrușnice, care nu se convertesc în poezie, este Ultima pasăre de Cristeian Petre Argeș (Eminescu, București, 2001). Iată câteva exemple: „Un lup a înghițit o stâncă / și burta i-a pocnit ca o tobă.“ „Chiar și creierul / care strigă tăcând / e făcut / din nichel.“ „Transpirată via / pe-o tâmplă a ațipit.“ „De ieri, / mi atârnă pământul pe gură.“ „Flutură genele noastre, / ne curăță nopțile /... / cu piersici

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
total, 210 titluri de acest fel. Și toate se referă la animale și plante. Singurul om menționat este autorul, care ne privește de pe copertă mai grav decât Nietzsche. Originalitate cu orice pret ´ Daniel Puia-Dumitrescu, autorul volumului de versuri Mugur de stâncă (Marineasa, Timișoara, 2005), este mereu aruncat din șa de armăsarul neîmblânzit al poeziei: „Să o punem pe mama să ne facă plăcinte de cer.“ „De când mi-ai mângâiat sărutul cu o palmă /... De-atunci ai fost cu mine-n fiecare

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]