1,511 matches
-
și ațipește între flori de mac. La ureche-i țârâie un greier. GÎNDURILE UNUI MORT De mîna-aș prinde timpul ca să-i pipăi pulsul rar de clipe. Ce-o fi acum pe pămînt? Mai curg aceleași stele peste fruntea lui în stoluri și din stupii mei mai zboară roiuri de albine spre păduri? Tu inimă ești liniștită-acum! Mult a trecut de când îmi răsfrângeai în pieptul scund un soare nou în fiecare dimineață și-o suferință veche-n orișice amurg? O zi? sau
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
straniu. Un fluture enorm, cu aripi obscene și cu ochi de bufniță, orbi; din pricina asta, fluturele își răsucea mereu capul după sunete. Am hotărât să mă duc singur la mormântul lui Alexandru, dacă Ana nu revenea... Așteptînd-o, am văzut un stol de păsări zburând spre miazăzi. Am închis ochii și, când i-am redeschis, păsările zburau în direcție opusă. Probabil, plouase între timp, fiindcă pământul era acum umed. Asta m-a făcut să mă simt mai bătrân... După aceea, am descoperit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
acel loc am văzut venind servitoare bătrâne. S-au așezat pe mal, băgându-și picioarele-n apă, s-au uitat de jur împrejur ca să se-asigure că nu era nimeni, după care una dintre ele scoase un strigăt cumpătat. Un stol de adolescente, fiice de servitori și țărani, și-a făcut apariția. Și-au scos tunicile scurte și au intrat în apă goale, râzând și strigând, împresurate de libelule albastre. - Uită-te atent, mi-a zis malițios Rotari dintr-o suflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și a abuzurilor la care este supus de propria guvernare nesăbuită? Răspunsul era ușor: dai vina pe un dușman din afară. Dincolo de poarta orașului, cam la o sută de pași, fusese construită o schelărie de lemn pe care se lăsau stoluri de corbi, coțofene și ciori, care își luau zborul cârâind la sosirea vultanilor și a zăganilor. Aflat în spatele meu, soldatul care mă escorta călare a rânjit și mi-a spus: - Din prietenii tăi se înfruptă acum cele mai spurcate animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
înghețat pământul. Apele din jur au înghețat și ele, iar copiii au luat în stăpânire ghețușul. Zăpada a sosit abia în a treisprezecea zi a lui noiembrie, adusă de un vânt rece care bătea șficiuitor dinspre răsărit, anunțată fiind de stoluri negre de corbi. Viscolul a despuiat copacii din pădure, smulgând frunzele vajnicului stejar ce rezistaseră cât putuseră. Pierind de-acum culoarea ierburilor din pricina chiciurii, câmpiile și pădurea au încremenit, și, drept fundal, arcada munților a apărut în toată candoarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-se ca un covor. Discul Încă palid al soarelui se zărea În spatele sinagogii, printre frunzele de un verde Întunecat, printre Încrengăturile coroanelor seculare ale platanilor, aruncând așchii de lumină peste apa Tibrului. Pe pontoane Începeau să se contureze primele umbre. Stoluri de rândunele se roteau deasupra acoperișurilor și ale antenelor, pe care le confundau, probabil, cu arbori fără frunze. Erau isterice și Înnebunite de sosirea iminentă a zilei. Zero traversă podul și ajunse la Insula Tiberiană. Biserica, luminată de proiectoare, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de ani (avea aproape șaizeci). Era acolo și tatăl ei, un slăbănog cu părul de un negru suspect, țeapăn, Într-un costum ivoriu, extrem de scump: un consul de o prostie cutremurătoare, venit În permisie din Malaysia. Mai era și un stol gălăgios de prietene, femei tinere și drăguțe, frumos Îmbrăcate și ciripitoare, care Încercau să o liniștească pe tânăra mamă, spunându-i că În trei luni de zile avea să fie din nou slabă ca Înainte. Și apoi o zărise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
le văzu pline de sânge. Antonio frână brusc, trimițând-o cu capul În parbriz. Motorul se opri. — Scuză-mă, n-am vrut, spuse - În timp ce, trecând peste barajul de ciment, mașina se Înțepenise În piedestalul care Înconjura obeliscul Ducelui, speriind un stol de pescăruși - Îmi pare rău iubire, iartă-mă. Începu să caute În buzunarul hainei după șervețel, dar nu-l găsi și deschise torpedoul. Emma simți un miros de ulei rânced, de lubrifiant, și văzu un Springfield Armory 1911-A1 - preferata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de pe cămașă aveau să-i dea Întâietate. Aveți răbdare, doamnă, răspunse plantonul. Sergentul e ocupat, voi sunteți mulți, iar noi suntem puțini. Emma deschise fereastra. În lumina nemișcată a după-amiezii soarele zăcea fără viață În spatele unui cearșaf boțit de nori. Stoluri de pescăruși brăzdau cerul ca niște foi albe de hârtie. Sfârcurile de ciment ale colinelor - diforme excrescențe ale caselor. Roma crescută pe ea Însăși ca un organism viu - un animal În pielea lui, În oasele lui. Fiecare lucru era construit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dario plecase. Îl lăsase singur. Un vânzător ambulant, ce alergă cu sacoșa lui peticită la vederea gardienilor publici, Îl lovi făcându-l să se clatine. De la o fereastră deschisă ajunse până la ei sigla de Început a telejurnalului de la ora 20. Stoluri de rândunele isterice, disperate de iminentul sfârșit al zilei, se Învârteau deasupra acoperișurilor palatelor, printre antene. Țipătul lor dezolat Îi dădu senzația clară a Întunericului care se apropia și a bucuriei sale dispărute. Emma stătea În fața lui, cu abonamentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vedeți Ce note mari luați Dacă învățați. Păsările Păsările călătoare, Zburătoare, cântătoare Ne încântă cu a lor cânt Revărsat pe acest pământ. Ele cuib își construiesc, Nicidecum nu-l părăsesc Doar când pleacă-n Țara caldă și îndepărtată. Ele-n stoluri zboară-ntruna, Iar când vine furtuna, Într-un copac se adăpostesc Până ce răsare luna. Cerul Cerul înstelat De lună colorat, E-un peisaj frumos Și miraculos. Iar când soarele răsare Cu razele-i încântătoare, Face un minunat tablou Creat de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
liliac apusul mai însângerat... Haiku 5 cu narcise spre cimitir prieten în urmă doar un câine. Harțanu Iulian, clasa a VI-a Școala Gimnazială “Ștefan Bozian” Șeitin - Arad profesor coordonator Georgiana-Ioana Deliman Primăvara Pe-o potecă foarte înaltă Trec un stol ce ni se-arată Păsărelele ce aduce Primăvara cea curată. Pom cu pom le cresc prin cale Înflorind în flori frumoase Ce ne-ajută să ne aducem Gândul nost’ la primăvară. Ciripind în al său cuib Cucul strigă-ncetișor Cu un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de cea reală. Urma pașilor mei, Mă pândește neîncetat. Se aud sunete. Sunete ce-mi răscolesc amintiri. Mă urc pe razele soarelui Și tind spre perfecțiune. O singură dorință mai am, Vreau să ating cerul. Copilărie Copilăria este ca un stol de păsări, Ce zboară spre infinit. Timpul necruțător nu stă în loc, El trece. Dar sufletul meu, neschimbat Va rămâne. Chiar dacă în Copacul Tinereții, A mai crescut o frunză. Copil am fost, Copil sunt, Copil voi rămâne, Indiferent de timp. Incertitudini
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și lacrimi. Locul unde odată marii regi dormeau Și o frumoasă fată, regină o numeau Itinerariul luptei, inscripție pe-o clădire, Pe un tărâm aparte, păstrat în nemurire. Stelele Peste cerul negru plin de nouri, Îmi văd trecutul parcă-n stoluri Precum un cârd de porumbei albaștri Care-mi continuă visele în aștri. Iar luna niciodată nu va răsări Fără ele... fără stelele călăuze, Prin bezna nopții, ele-s niște muze Ce o conduc pe-aleasă la altar. Iar când și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la bunica, Și florile zâmbesc. Acasă la bunica, Piticii poposesc. Și zânele și zmeii, Acolo se-ntâlnesc. Acolo personaje Cu patimă vorbesc. Primăvara Primăvara cea voioasă A venit prietenoasă, Cu un car de floricele Ce sunt tare frumușele. Cu un stol de fluturași, Cu alai de toporași Primăvara-i muncitoare Dar și plină de culoare. A adus încetișor Printr-un simplu zborișor, Vestitori ai primăverii Oamenii mândrii ai țării. Viorea și ghiocel Sunt micuță și suavă De ce-s mov toți mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se alinte Și prin frunze sau zăpadă Face-acum mare paradă, Dar fuge foarte mirată De coada-i cea înghețată. Toamna Toamna, frunzele ce cad Îmi imprim-un mare drag Pe deasupra viilor Țânțarii roiesc Păsările care pleacă Triste ciripesc. Al păsărilor stol Se zărește cum pleacă Că le-a alungat Toamna cea posacă. Copacii cei săraci Ce nu mai au coroană Rămași fără păsări Fac o mare dramă. Suflet de român România e frumoasă Flori ea are-n orice casă Păsărele ciripind
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pași atât de siguri, calculați porneam la drum. Parcă și oamenii din jur erau prea joviali erau oare doar măști? Sau eu îmi imaginam totul feeric? Ziua părea albă, luminoasă ca un portativ ce se încovoia duios atunci când pulsa vântul, stolurile păsărilor aruncându-se febril pe el întocmai ca notele. Călduțul aer promitea o vijelie. Să fi fost oare acel calm dinaintea furtunii? Nu era o problemă pentru mine! Mereu aveam o umbrelă, dar atunci n-am știut ce ”furtună” mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
numai cu Lea. O lăuda, o asigura, o liniștea: „E foarte bine, e foarte bine, fata mea. Bine, bine, bine”. Repede, toate femeile din cort au început să spună într-un glas cu ea „Bine, bine, bine”, cloncănind ca un stol de porumbițe. Inna a început să-i maseze pielea din jurul anusului, care era foarte umflată. A masat cu mișcări din ce în ce mai puternice și durerile s-au îndesit tot mai mult. Apoi a pus mâna Rahelei pe burta Leei și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pasul, lăsă În urmă, În dreapta, menhirii, trecu mai departe de tumulus și se apropie de margine, acolo unde pescărușii plonjau În picaj ca niște bombardiere japoneze. Valurile fluxului Începeau să lingă nisipul golfului la douăzeci de metri mai jos, iar stolul de păsări se Înverșuna cu furie peste ceva despre care Marie crezu că era vreun delfin eșuat pe nisip. Atunci de ce avea acel sentiment de neliniște difuz, insidios? GÎfîind, coborî val-vîrtej stîncile printre care se putea ajunge În golf, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Așa că, m-am apucat să-i număr, cu glasul adânc al minții mele, astfel Încât să mă audă: - Unu, doi, trei, patru, cinci. Le-am simțit mirarea - mirarea lor era alcătuită din cuvinte ușoare care le zburătăceau prin minte precum un stol de vrăbii stârnite de un copil. Ticăloșii! Rămăseseră neclintiți Însă, așa că m-am apropiat agale de ei. Unu, doi, trei, patru, cinci... - Sunt Krog, frate de sânge cu Moru. Sunt prinsul vostru, le-am spus. Iar ei clătinară din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Devenise un protocol. Toată lumea aștepta ca el să inaugureze discuțiile. La Începutul toamnei era Încă destul de activ, deși când Îl conduceam din apartament până la campus, trebuia să se oprească la fiecare colț ca să‑și tragă răsuflarea. Îmi aduc aminte că stoluri de papagali coborâseră pe un pâlc de arbuști cu boabe roșii, comestibile. Se bănuia că papagalii aceștia erau descendenții unei perechi care scăpase dintr‑o colivie; Își clădiseră cuiburi lunguiețe, ca niște saci, În parcul de pe faleza lacului și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
apăra de gravitatea consecințelor. Iulia, care iubește animalele și le pricepe, privește lung câinele răzleț, ros până la urzeală. Sandu i-a urmărit privirea. O îndrăgește pe această fată negricioasă și firavă care a terminat liceul de coregrafie și dansează în stol, la Operă. Văzând-o cum s-a uitat după cățea, se gândește să-i arunce o bucată de covrig uscat, deși el unul e împotriva maidanezelor. Într-o vineri, în autobuzul de unu și jumătate, dăduse de o cărticică uitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și pline de miez. Profesoara Martinescu regretase în tinerețe faptul că nu putea împărți fructele acestea cu nimeni, dar îmbătrânind nu se mai frământa atât. Inexprimabilul chiar asta e. 5 februarie Iulia privește pe fereastra sălii de repetiție de la Operă. Stoluri mari de grauri urcă și coboară, dau roate și spirale pe lângă râu, apoi se avântă din nou în înălțimi, când zgomotoase, când tăcute, mistuite în slava cerului. Când trece pe lângă pian, Cornel îi face cu ochiul și-i spune din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai încolo șuvițe de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt mai mic, amândoi negri; mai departe o macara a înțepenit lângă câteva blocuri neterminate; cerul e verde și adânc; un stol de ciori despică privirea, în lumina trandafiriu-cenușie. Străbătând câmpia care se adâncește în fund de căldare la orizont, pe drumușorul cenușiu de asfalt găurit, autobuzul mititel și roșu ca o vacă a Domnului pufăie prin peisajul nemărginit către capătul liniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acum trebuia să lase rana să se închidă singură. — E o zgârietură, o nimica toată... spuse ea sugându-și sângele curgând din încheietură. Ce faci acolo? De nicăieri apăruse un terminal. După o consultare rapidă, exploratorul îl închise. Erau colibri. Stoluri de colibri. Colibri? Păsările astea nu zboară în stoluri. Și nici nu se ridică atât de sus. Poate că erau un roi de albine sau ceva de genul ăsta. Continuă programul. Animația reîncepu. Trecerea rapidă de la repaus la cădere accelerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]