1,936 matches
-
companie într-ale nevăzutului. În acea seară, cele două femei plecară împreună. Karin o conduse pe Barbara la mașină. —Ascultă. Nu știu cum să ți-o spun. Îți sunt datoare. Niciodată n-am să-ți pot mulțumi pentru chestia asta. Niciodată. Barbara strâmbă din nas. —Pff. Nici pomeneală. Mulțumesc că-mi dai voie să mai trec din când în când. —Vorbesc serios. Fără tine ar fi pierdut. Eu aș fi... mai rău. Prea mult: femeia dădu înapoi, gata s-o ia la fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-mi scrieți chestia asta pe o hârtie? Dar nimeni nu scrie ca în bilețel. Acel scris a murit acum o sută de ani, în Lumea Veche. Când le-o arată, amuțesc cu toții, de parc-ar ști că literele alea strâmbe nu pot veni decât de dincolo de mormânt. Biletul se dezintegrează, se face la loc țărână. Îl pune pe Duane-o să-l lamineze la fabrică. Să-l facă veșnic, pentru cât timp va fi nevoie să-l plimbe cu el peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mașina lui Rupp, eu într-a mea. Aveam noi un plan, luaserăm o urmă. Și a trebuit ca unul dintre noi să fie oprit. Știi care-i ciudățenia? Femeia asta de-o joacă pe Karin? Ea mi-a tot băgat strâmbe că ăia doi au fost acolo, dar eu n-am ascultat-o. Lui Mark chiar i se întâmplase ceva în noaptea accidentului. Iar prietenii lui chiar îl mințiseră. Personal, Weber nu putea explica bilețelul îngerului păzitor, nici interpreta urmele deviate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o viteză care o ameți pe Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia asta! Barbara se retrase cu un zâmbet strâmb și un gest de salut împietrit, ca de regina balului de la liceu, apoi ieși din sală prin mulțimea tot mai împuținată. Pe undeva, Karin îi blestemă ieșirea. Daniel suferea. — Îmi pare rău. Nu mi-aș fi ieșit din fire dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ha. Băiatul ăsta nu. —Ai renunțat la o prietenie din cauza asta? Dar ea-și alungase prietenele cele mai bune pentru mai puțin. Mark se juca cu o bucată de rădăcină, cu gura schimonosită. — El a luat-o pe drumul lui strâmb, eu pe al meu. Ea îi atinse umărul. El nu se feri. De ce nu mi-ai spus? Vreau să zic, de ce nu i-ai vorbit surorii tale de chestia asta? —De ce? Sunteți amândouă femei cu facultate. Dacă aveți chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a treia fază. Un parc acvatic. Tobogane. Fântâni hidraulice și sculpturi, toate cu teme inspirate de natură. Un bazin uriaș cu valuri. —Un parc acvatic? El se scarpină în cap, de la frunte până-n creștet. Se trage de ureche, cu gura strâmbă. Chicotește. — Un parc acvatic în Marele Deșert American. —Trebuie să anunți Adăpostul. Trebuie să oprească chestia asta. El nu răspunde, ci se sprijină pe un călcâi, în poziția Virasan, și se holbează la toate felurile de mâncare sofisticate pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
apoi tare. Ea dă din cap. Să mă îmbrac doar. Te rog... Brațele ei se întind, oferindu-i trei camere mici. N-are ce să ia. Bucătăria are un serviciu pentru o singură persoană și o colecție jerpelită de tigăi strâmbe și borcane de gem. Masa și scaunele din camera din față trebuie să fi fost cumpărate la licitație. O carpetă ovală și perdele croșetate. Un bufet rustic, masiv și vechi, din lemn de stejar, și un birou din același set
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e chiar și mai genial, când gândurile lui mor. După ce se perpelise tot drumul până în estul statului Ohio, bărbatul din scaunul de lângă el își adună în sfârșit curajul ca să-l întrebe: Vă știu de undeva? Weber tresare, cu un rânjet-fantomă strâmb, furat de la unul dintre pacienții lui. Nu cred. Sigur că da. Tipul cu creierul. Nu, spune Weber. Străinul îl măsoară, bănuitor. —Ba cum să nu. Bărbatul care își confunda viața... Nu sunt eu, insistă Weber. Eu lucrez la asanarea solului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
opta pentru anumite vaccinuri, de a-i face baie unei ființe care nu-și poate ține singură capul sus, dar care râde deja, sau așa mi se pare mie, asistenta care mi-o aduce la alăptat numește zâmbetul Dorei grimace, strâmbă tură... Am făcut mari eforturi de obiectivare, civilitate, politețe ca să nu urlu ! Și apoi alte serioase eforturi de voință să nu-mi înșfac copilul și să fug acasă ! Acasă ? Cla m a potolit, mi-a explicat rațional, ca întotdeauna, că
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
pornea spre spate de deasupra frunții brăzdate ca de reptilă, a ieșit În goană din prăvălia mizeră a unui croitor de peste drum suflînd din greu, emoționat, aducînd o găleată cu apă. Evreul alergă spre mijlocul străzii mișcîndu-se caraghios pe picioarele strîmbe, azvîrli apa peste balta Însîngerată și se Întoarse În prăvălie la fel de repede cum venise. Apoi, dintr-un alt magazin ieși un om cărînd o găleată cu rumeguș, pe care Începu să-l Împrăștie pe strada Însîngerată pînă ce pata se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe tot țărmul continentului. Într-o fundătură Îmbîcsită, prin ferestrele camuflate, Încadrate Într-un perete vechi de cărămidă măcinată: Înăuntru, o tejghea de bar cu suprafața umedă și netedă, presărată de urme ude de pahar; o bară de alamă cam strîmbă și nu foarte curată; lumină palidă și obositoare; Leo, barmanul gușat și negricios ca noaptea, plin de solicitudine profesională; iar În fund, chipurile pierite, pecetluite de noapte, scrîșnetul aspru al vocilor de bețivi, fluturi de noapte cu coatele proptite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
imediat Pat Grogan - isteț din fire, descendent din neam de celți, acum un adevărat veteran al barului lui Leo - privind ironic, cu ochii mici injectați, plini de secreție și de crimă, cu spinarea cocîrjată, de maimuță, cu genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce urmează: Grogan (tot cocîrjat): Doamne!... Dumnezeule!... Măiculița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
atunci când Dan Lyttle dădea aceste explicații, unul dintre cei doi bărbați în haine civile făcu prima miscare venită din partea musafirilor nepoftiți: se ridică în picioare. Era un individ de înălțime potrivită și cam rotofei. Avea pe fața rotundă un zâmbet strâmb, în timp ce aștepta politicos ca Dan Lyttle să termine ce avea de spus. După care rosti pe un ton dulceag: - Domnule Gosseyn, imediat după ce serviți micul dejun, va trebui să vă legăm. Șeful vrea să vină să te vadă. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Miguel Cervantes (1547-1616), Don Quijote de la Mancha îl pune pe scutierul său Sancho, om mic și pântecos, să meargă călare pe un măgar la fel de robust și pașnic. În contrastul dintre imaginea rotofeie a lui Sancho și a măgarului său, și aceea strâmbă și agilă a lui Don Quijote și a calului său slab, este reprezentat dualismul dintre fantezie și realitate, dintre aroganță și bunul simț și, în sfârșit, dintre nebunie și înțelepciune. În această operă, măgarul domestic își găsește cea mai mare glorificare
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
se hrănească, oferind și primind printr-un singur orificiu; apoi, gura se închide, căldura nu mai are nici un debușeu, crește în interior pînă... uită-te, o să vezi. întunericul în care stăteau era dens și deplin, dar curînd apăru un firicel strîmb de lumină stacojie. Acesta se contractă și crescu la ambele capete pînă cînd desenă forma unui dragon ridicat, cu picioarele rășchirate, brațele întinse, mîinile împungînd întunericul și capul imens clătinîndu-se într-o parte și alta. Lanark avea ciudatul sentiment că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să bea, simți granitul aspru sub buze și apa caldă-amăruie pe limbă. Muntele avea acum pereți de stîncă, aproape verticali, cu tăpșane. O jumătate de oră își folosi atît mîinile cît și picioarele, tot sucindu-se și cățărîndu-se, prin pîlnii strîmbe, tîrîndu-se peste micile văgăune, apoi trîntindu-se pe spate pe cîte o margine de stîncă, în umbra vîrfului, pentru a lăsa sudoarea de pe cămașă să se usuce. De la acea înălțime auzea sunete care nu-i ajungeau la ureche jos, din mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bine cu voi. Dar dacă se iscă vreo dispută între noi, voi veți avea de suferit. Nu eu. Se uită la clasă cu o lucire în ochi, iar clasa înspăimîntată îi întoarse privirea. Avea o față colțuroasă și un nas strîmb, o mustață roșcată dichisită și buze cărnoase. Thaw observă că pe dedesubt, mustața era astfel potrivită încît să cadă exact pe suprafața netedă a buzei superioare. Acest detaliu îl sperie mai mult decît micul lui discurs fioros și nervos. Pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Paisley, știu că June n-o să vină, dar amorțeala din picioare și din inimă îl făcu să mai aștepte o oră. Un bătrîn șchiop și murdar se apropie și-i ceru bani. Thaw îi privi cu ură ochii injectați, gura strîmbă și neajutorată și barba în care se încurcaseră dîre de salivă. Nu putea să-și dea seama de ce ar trebui să posede o hîrtie de cinci lire, și omul ăsta nu, așa că i-o dădu și plecă repede. Simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cumplită, crepusculară, scăldată în ploaie. încerca să scape de acolo cu o fetiță care îl insultase și trădase. Ea se făcu înaltă și stătea, plină de bijuterii, pe un tron, într-o casă foarte veche. își trimisese majordomul cu picioare strîmbe să-l prindă. Micul Thaw zburda din cameră în cameră, trîntind ușile în urma lui, dar sunetul lent, șchiopătat se apropia tot mai mult. în cele din urmă, ajunse la un dulap, nu mai avea pe unde ieși, și strînse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
auzea în apropiere un zăngănit și un bărbat uriaș se trudea să treacă de salon, aplecat peste o cîrjă minusculă. Fața toată îi era strînsă în jurul unui ochi lucitor de animal, a unei bucăți de nas și a unei guri strîmbe, care acoperea parțial gingiile lipsite de dinți. Bărbatul nu conteanea să bodogănească: — Numai Dumnezeu știe cum am ajuns așa. Toată viața am muncit. Am meritat fiecare bănuț cîștigat. Acum, la spital, chiar nu că-mi place. Oamenii din paturile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ciocul de urechea lui pentru a șopti: ia-o pe aici, ia-o pe acolo. La capătul unei străzi, o poartă ruginită era închisă cu un lanț și învăluită în tulpini de volbură, dar el se strecură printre două gratii strîmbe. Văzu planeta sîngerie între niște tufișuri în formă de pagodă din ale căror tulpini cărnoase și sfărămicioase se prelingea un sirop alb. Cioara bătea din aripe deasupra cărării de zgură de la picioarele lui, sporovăind nebunește: An tan tichi tan Capu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi apărat acum, aud cum vine apa, spuse Lanark. Se auzea un iureș depărtat amestecat cu țipete slabe. Merse șontîc-șontîc între două monumente pînă la marginea pantei și privi jos cu mare interes, ținîndu-se de creanga unui arbust țepos și strîmb. O pală puternică de vînt rece împrospătă aerul. Iureșul se transformase în talazuri și gîlgîituri, și în drumul dintre necropolă și catedrală gonea o spumă albă, urmată de vălurele și valuri puternice, cu pescăruși care se scufundau și țipau deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tremura. Pierduse lira, dar avea alături, la loc ferit de udătură, vioara și arcușul. Mi se înfățișa ca un adolescent cam oacheș, slăbănog și palid. Purta o redingotă largă, veche, ultrajerpelită, cu poale lungi, decolorate de soare. Folosea o trestie strâmbă și o strună din fire de coadă de cal împletite. Pescuia niște pești mici, albi, pe care îi vâra în buzunarul redingotei cum ai vârî creionul sau cutia de chibrituri. Ca să nu scape râma de pe ac, o plesnea mai întâi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
elev. Și când era încă în creștere, la 14 ani, s-a dus la Conservator, fără știrea părintelui său. Nu era deloc frumos, avea brațele prea lungi, ca la maimuțe, cu palme ca vâslele, fără expresivitate și, mai ales, picioare strâmbe, în O. Și cel mai rău, era peltic. — Mio Dio! a exclamat signor Giuseppe, care e sensibil la tot ce ține de scenă. — Așa că profesorul l-a așezat în ultima bancă, de milă, iar când, într-o zi, l-a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se deschise cu o ușurință nefirească ce-i făcu în treacăt impresia că această clanță se înmuiase chiar în mâna lui. Icnind, ca și cum și-ar fi pierdut respirația, Fara deschise larg ușa: - Jor, strigă el, intră! Polițaiul făcu o mișcare strâmbă - deformată probabil de ceea ce trebuia să fi fost dorința de precauție -, urmată imediat de revelația faptului că nu putea da înapoi de față cu atâția oameni. Sării stângaci către ușa deschisă, dar aceasta i se trânti în față. Fara se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]