2,018 matches
-
comunități. Din punct de vedere psihologic, comunicarea prin limbă este fundamentală pentru viața socială și individuală, căci printr-un proces de utilizare activă și concretă a acesteia, prin limbaj, se realizează trecerea de la semnalul concret (obiectul, fenomenul) la simbol, ca substitut al unei categorii de obiecte, fenomene. Conform teoriei lui Ferdinand Saussure, (traducere), Paris,, semnul unește un concept „semnificatul” și o imagine acustică, „semnificantul”. Prestigioși cercetători ai psiholingvisticii fac distincția dintre limbă ca instrument folosit și operațiile care se execută în cadrul
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
dinamică la verbul luptă, care o definește ca procesualitate: E o luptă cu morile de vânt. vs El luptă cu morile de vânt. Substantivul izolează în sine, închide, absolutizează conținutul lexical. Verbul îl raportează la un substantiv sau la un substitut. În complementaritate cu aceste sensuri lexico-gramaticale, care condiționează poziția cuvântului în sistemul lexical al limbii, în planul semantic al constantei coexistă și o a doua categorie de sensuri lexico-gramaticale care condiționează în măsură însemnată poziția cuvântului în structura gramaticală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu ești mort,/Și ochiul tău mă-ngheață.” (Ibidem, p. 171) În ambele situații, esențială, definitorie rămâne natura de reprezentant a pronumelui; pronumele este reprezentantul numelui în enunț, (a) ca unică expresie lingvistică a unei realități extralingvistice sau (b) ca substitut. Din statutul pronumelui de reprezentant al numelui rezultă o a doua trăsătură semantică definitorie: variabilitatea sensului concret în funcție de situația de comunicare, de factori sau coordonate ale enunțării sau de componente ale enunțului. Astfel, prin schimbarea poziției în desfășurarea dialogului, pronumele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o clasă de termeni variabili în funcție de anumite categorii gramaticale; prin aceasta, se deosebește de adverb (de unele categorii de adverbe), care prezintă aceleași caracteristici semantice; adverbe precum aici, acum etc. sunt tot substitute, au sens variabil și au o constantă semantică descrisă în cadrul situației de comunicare, dar nu variază în funcție de persoană, gen, număr și caz. 3. Se caracterizează printr-o categorie gramaticală specifică, persoana, cu paradigma completă, însă, numai la unele subclase de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voi, cea de a doua caracterizează pronumele el, ea, ei, ele ș.a. Pronumele eu și tu stau pentru substantive în sensul că substantivele pe care le înlocuiesc nu pot să apară în anumite poziții ale enunțului sintactic, dar ele rămân substitute de substantive. La nivelul textului, substantivul care mediază dezvoltarea sensului lexical concret poate interveni, în text dialogal, în poziția vocativului, în planul incidenței. În versurile eminesciene: „O, cere-mi Doamne, orice preț,/ Dar dă-mi o altă soarte,/ Căci tu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mi-i da o sărutare/Nime-n lume n-a s-o știe” (M. Eminescu, I, p. 55) $o = de mi-i da o sărutare$$ Cu această valoare neutră, pronumele o intră în alcătuirea locuțiunilor verbale, pierzându-și natura de substitut al unui substantiv și caracterul anaforic și participând solidar cu ceilalți constituenți la unitatea lexicală și gramaticală a grupului: a o șterge, a o întinde, a o încurca etc. Observații: Forme diferite de gen intervin și la pronumele de persoanele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelor nehotărâte și negative formate de la pronumele unul, în acuzativ, când urmează verbului: N-am văzut pe niciunul./ Nu l-am văzut pe niciunul., L-ai văzut pe vreunul?/Ai văzut (pe) vreunul?; • pronumelui demonstrativ acesta, cu sens neutru, eventual substitut anaforic de propoziție: Asta vreau, asta fac., Că muncești toată ziua aceasta nu vede nimeni./ Că muncești toată ziua aceasta n-o vede nimeni. * Pronumele personal intră în toate relațiile sintactice. În dezvoltarea relației de interdependență, el realizează funcția de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adjectiv pronominal. Înscrierea sa între adjective este greu argumentabilă, întrucât specificul său semantic nu rezultă din caracterizarea unui „obiect”, ci din identificarea acestuia cu sine însuși 4. Prin posibilitatea întrebuințării lor autonome, fie și puțin frecventă, când au statut de substitute, acești termeni se înscriu în clasa pronumelui. Întrucât însoțesc substantive (sau pronume) cu care se acordă în gen, număr și persoană, se apropie de adjective, dar numai sub acest aspect - al variabilității în funcție de acestea. Rezultă de aici că sunt pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau depărtarea, identitatea sau diferențierea acestor obiecte, dar fără a substitui substantivele care le denumesc, ci subordonându-se lor:„Atâtea stele cad în noaptea asta.”(L. Blaga, p. 11) Adjectivul demonstrativ se deosebește de pronumele demonstrativ prin ieșirea din clasa substitutelor, dar păstrează legătura cu acesta prin trăsătura semantică definitorie, constantă, de natură deictică. Prin această trăsătură semantică, adjectivul demonstrativ se deosebește de adjectivul calificativ, care exprimă însușiri ale obiectelor în afara raportului cu situația de comunicare. În funcție de conținutul său semantic, adjectivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai în fața substantivului locuțiunile al nu știu câtelea decret, cine știe al câtelea decret și în mod curent adjectivul întâiul. PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub aspect semantic, pronumele interogativ se caracterizează prin apartenența la instrumentele interogației, alături de adverbele interogative; sunt substitute ale unor substantive (pronume) care ar conține informațiile dorite, căutate de subiectul vorbitor în legătură cu identitatea unor „obiecte” din realitatea extralingvistică. Între ele, pronumele interogative se disting prin unele trăsături semantice prin care ar urma să se diferențieze substantivele-substitut, în interiorul opoziției
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căreia nu-i corespunde un pronume: Ce fel de om e Tudor? Sub aspect semantic, adjectivele interogative mențin sau dezvoltă în mod specific deosebirile dintre pronumele corespunzătoare. Dezvoltă noi sensuri mai ales adjectivul ce, devenit expresie nedeterminată a unei însușiri, substitut al unui adjectiv calificativ, lăsat subînțeles: „(...)L-au legat și i-au scos ochii,/Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii...” (Ibidem, p. 159) sau a identității specifice a obiectului denumit de substantivul regent: „Dar ce zgomot se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un număr concret cu valoare substantivală.” (I, p. 192), ” Numeralele multiplicative sunt, de fapt, participiile (...) unor verbe de conjugarea a IV-a.” (G.A., vol.I, p. 190), " Numeralul (...) colectiv poate avea valoarea unui adjectiv ( amândoi copiii) sau a unui substitut (Are doi copii; amândoi sunt elevi.), "Numeralul multiplicativ funcționează preponderent ca adjectiv(eforturi înzecite) sau ca adverb (Cheltuiesc înzecit.), cel fracționar numai ca substantiv, cel adverbial, ca adverb (A refăcut textul de trei ori.). (G.A.: 2005, vol.I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
extralingvistică ci substituie și con comitent caracterizează cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite prin substantivul substituit. În acest sens se exprimă autorii noii ediții a Gramaticii Academiei, pentru care termenul cel mai frecvent întrebuințat în legătură cu Numeralul este cel de substitut, statut propriu Pronumelui: "Cu valoare de substitut, numeralul cardinal, asemenea pronumelui, își completează semnificația proprie, preluând prin raportare la substantivul substituit și referința acestuia.Ca și pronumele, numeralul funcționează anaforic sau cataforic (...): Am analizat situația elevilor: douăzeci și doi au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite prin substantivul substituit. În acest sens se exprimă autorii noii ediții a Gramaticii Academiei, pentru care termenul cel mai frecvent întrebuințat în legătură cu Numeralul este cel de substitut, statut propriu Pronumelui: "Cu valoare de substitut, numeralul cardinal, asemenea pronumelui, își completează semnificația proprie, preluând prin raportare la substantivul substituit și referința acestuia.Ca și pronumele, numeralul funcționează anaforic sau cataforic (...): Am analizat situația elevilor: douăzeci și doi au trecut clasa (anaforic).Trei dintre ei / aceștia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferite când, sau există doar un „obiect” - punctul de plecare, autor al acțiunii: Soarele răsare., sau „obiectul” A și „obiectul” B sunt ipostaze diferite ale unui „obiect” A, activ, autor, subiect gramatical, iar se este ipostaza de „obiect” B, pasiv, „substitut de complement gramatical”. Acțiunea pleacă de la ipostaza A a „obiectului” și se întoarce la ipostaza A'; are caracter reflexiv. Cele trei variante ale raportului care dezvoltă conținutul său categorial reflectă natura sintactică și deictică a diatezei; • sintactică, întrucât se întemeiază
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este... și ca dânsa suntem noi.” (M. Eminescu, I, p. 36); • adverbe nehotărâte întrebuințate ca elemente de relație: „Iar tu Hyperion rămâi,/Oriunde ai apune...” (Ibidem, p. 178) Se înscriu între adverbele pronominale și adverbele de confirmare și de afirmare, substitute ale unor propoziții sau fraze, concomitent cu producerea unor modificări în desfășurarea sensurilor de număr și persoană: „ - Știi să mânuiești sabia?/ - Da! zise el” (M. Eminescu, Proză literară, p. 94) $da = știu să mânuiesc sabia$$ sau fără modificări: „Da, era
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nehotărâte etc.: dânsul, însul, unul, altul, nealții, primul, întâiul etc. „Frumosu-i ca nealții...” (M. Eminescu) Articolul posesiv face parte din structura pronumelui posesiv și a pronumelui ordinal (în termenii gramaticii curente, numeralul ordinal). În structura primei sintagme, articolul asigură, ca substitut al obiectului posedat, identitatea specifică de pronume: ai mei etc. Absența articolului posesiv, determinată de exprimarea substantivală a „obiectului” raportului de posesie, caracterizează întrebuințarea adjectivală a pronumelui: prietenii mei. În sintagma pronumelui (numeralului) ordinal, al face parte din morfemul discontinuu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Predicatul este concretizarea predicației, funcție esențială în organizarea și funcționarea enunțului lingvistic ca mijloc de cunoaștere, verificare și comunicare a cunoașterii: „Din cer a venit...” Subiectul este funcția cu care se încarcă, în interiorul relației de interdependență, un nume (sau un substitut) atras în sfera de desfășurare a predicației. Este condiție (relativă) și consecință (absolută) a situării predicatului în interiorul unei sintagme bipolare verb-nume: „Din cer a venit un cântec de lebădă.” (L. Blaga) În interiorul relației de dependență se dezvoltă cinci funcții sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se dezvoltă cinci funcții sintactice. Identitatea lor este determinată, pe de o parte, de natura morfologică a regentului, pe de alta, de raportul semantic în care termenul subordonat, purtător al funcției, intră cu regentul. În sintagmă cu regent substantiv (sau substitut), determinantul este purtător al funcției de atribut: „jocul copiilor”, „ziua de mâine”, „iluzii pierdute”. Prin relația de dependență simplă în sintagme cu regent verbal sau adjectival și, mai rar, interjecțional, determinantul concretizează două funcții: • complement: „Celui înalt, celui drept, celui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) • supin; când predicatul se realizează printr-un verb (sau expresie) impersonal(ă) relativ(ă): „Cum fusese Curtea era lesne de închipuit.” (M. Caragiale) • adverb; pot realiza funcția de subiect adverbele altfel, altminteri și așa când se constituie în substitute de propoziții-subiect: „Curta crezu că turismul are să depășească sanatoriul, era chiar curios dacă are să se întâmple așa, dar mașina opri la poartă...” (P. Sălcudeanu), „Noroc că amintirile, ca și visele, n-au durată reală, altfel ar însemna că tac de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține, și la sintaxa propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției, în raport cu atributul (atributiva), din perspectiva regentului, care nu este numai un substantiv (sau substitut): „Pot fi determinate printr-o construcție similară cu aceea a apoziției și părți de vorbire ca verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130) Această situație, însă, nu-i determină pe autorii G.A. să dea o altă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
foarte redusă. Frecvente sunt agramatismele, cu o simplificare a sintaxei și frazei. Caracteristic pentru disfazic e omisiunea terminațiilor, mai ales în cuvintele polisilabice, sau folosirea silabelor f\r\ semnificație, formate din dou\ sau mai multe foneme. Adeseori folosește, ca un substitut al limbajului verbal, mimica și gestica. Lectură și scrierea sunt masiv atinse. Acești școlari realizează cu multă greutate operațiile de analiză și sinteză fonetica la nivel de silaba, cuvânt și propoziție. Apar astfel numeroase denaturări, omisiuni, substituiri, inversiuni în cuvinte
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
forța de dominare a personalității. Indivizii cu voință slabă și o bună parte din copii îl ascund în podul palmei. Ridicarea sa exprimă satisfacția și poate fi un semn de încurajare, o urare de success. Degetul arătător funcționează ca un substitut de săgeată. El se îndreapta amenințător spre un adversar sau amenință atunci când sugerează printr-o mișcare repetată o acțiune de lovire. Ridicat în sus și balansat dintr-o parte în alta, exprimă negația sau refuzul. Ușor curbat poate servi la
Ad-Studium Nr.3 by Asociaţia Naţională a Profesorilor pentru Elevi cu Deficienţe de Auz VIRGIL FLOREA () [Corola-publishinghouse/Science/788_a_1651]
-
și prezervarea marilor vene de drenaj; − Izoarea și prezervarea vaselor arteriale normale (deseori înglobate în tumoră!); − Reducerea progresivă a volumului tumoral; − Hemostaza riguroasă (sursele din sinusul sagital se opresc de obicei cu patch-uri de surgicel); − Plastia durală cu periost sau substitut dural. Meningioamele de coasă (falcine) − Deschiderea osoasă de preferat cu sinusul sagital la vedere; − Incizia durei cu prezervarea venelor mari de drenaj; − Pătrunderea în spațiul parasagital prin disecția și lărgirea progresivă a spațiului cu prezervarea venelor de drenaj; − Devascularizarea tumorală
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Ioan Ștefan Florian, Cristian Ionel Abrudan, Dana Mihaela Cernea, Aurel Oșlobanu, Silviu Albu () [Corola-publishinghouse/Science/92121_a_92616]
-
încărcătură politică. Bancnota are avantajul flexibilității sale uriașe, dar are dezavantajul că puterea politică poate abuza de tiparnița cu bani. Din această cauză, economiștii austrieci nu vor considera niciodată bancnota ca fiind o formă de existență a banilor, ci un "substitut monetar"662. În contradicție cu tendința reală de impunere a bancnotei, ,,austriecii" consideră aurul ca fiind singura formă a banilor 663. Prin îndepărtarea de aur, statul ia în posesie moneda. Ea devine un bun aflat la îndemâna politicii. O altă caracteristică
Fețele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]