2,316 matches
-
existența, în graiul slavilor de pe aceste meleaguri, a termenului Șidov, „uriaș“, și a adjectivului derivat de la acest termen cu sufixul -isk (Židoviskŭ), atestat în textele vechi slave, sensul fiind „(valea < dolina) Uriașilor“. După omiterea determinatului dolina și substantivizarea adjectivului cu ajutorul sufixului -ica, acest toponim, intermediar pentru etimologia noastră, a devenit Zidov(i)știca. Numele văii a putut fi transferat pîrîului care o străbătea și satului așezat pe malurile acestora. Cetatea presupusă de actuala carieră s-ar fi putut numi *Židov(i
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care este la origine un adjectiv sau un genitiv substantival, extras din forma derivată Jidovina, prezentă în mai multe macrotoponime și care însemna „relicvă arheologică a construcțiilor făcute de vechii uriași legendari“. Jidvei ar putea fi un antroponim derivat cu sufixul diminutival -ei din Jidov (ca Andrei, Matei, Zebedei etc.) cu sincoparea, frecvent întîlnită, a lui o neaccentuat. Jidovnița e dublu sufixată (cu -na și cu -ița) sau derivată cu sufixul compus -nița, diminutiv și locativ, de la Jidov. Jijia Este numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
uriași legendari“. Jidvei ar putea fi un antroponim derivat cu sufixul diminutival -ei din Jidov (ca Andrei, Matei, Zebedei etc.) cu sincoparea, frecvent întîlnită, a lui o neaccentuat. Jidovnița e dublu sufixată (cu -na și cu -ița) sau derivată cu sufixul compus -nița, diminutiv și locativ, de la Jidov. Jijia Este numele unui afluent de dreapta al Prutului, cu o lungime de 275 de kilometri, și al unui sat din județul Botoșani (aproape de izvorul rîului omonim). De la numele rîului s-au format
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lucru fierbinte“) nu pot justifica finala -ia. La baza hidronimelor Jijia din Romînia și Žișawa din Ucraina ar putea fi pus mai degrabă apelativul ucrainean zdvyg, zdviș, zdvyș, dviș, dvyș, „mlaștină“, de la care ar fi fost derivat un *Zdwișeja (cu sufixul hidronimic -eja) avînd sensul de „mlăștinoasa“, care ar fi trecut prin fazele *Zvijiia (inițiala simplificată, ca în dvorniku > vornic) > Zvijiia (asimilarea progresivă e > i) > Zijiia (reducerea grupului zv, ca în trezvie > trezie) > Dzijiia > Jijia (prin asimilare consonantică regresivă). Această variantă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
bază *Jil, din care a rezultat *Jiiu, apoi Jiu (precum filius > fil’u > fiu, pustiu > pustiîu > pustiu), iar din acesta magh. Zsil și germ. Schill. Sprijină această presupunere numele unui pîrîu atestat documentar în județul Alba, Silly, derivatul Jiețul (cu sufixul slav -îcî > eț) și numele Jilț al unor pîrîiașe care se varsă, ca nervurile unei frunze, în Jiu și care sunt diminutive cu sufixul -îcî > eț ale lui Șil’ (ca în bg. kolec > rom. colț; sl. kinec > rom. clinț; srb
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Schill. Sprijină această presupunere numele unui pîrîu atestat documentar în județul Alba, Silly, derivatul Jiețul (cu sufixul slav -îcî > eț) și numele Jilț al unor pîrîiașe care se varsă, ca nervurile unei frunze, în Jiu și care sunt diminutive cu sufixul -îcî > eț ale lui Șil’ (ca în bg. kolec > rom. colț; sl. kinec > rom. clinț; srb. klanec > rom. cleanț; srb. Mehedinec > Mehedinț). În teritoriile învecinate există toponime derivate din același radical Șil sau Șil’ (slav. Žilec > magh. Zsilecz, magh. Zsilicz
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a fost propusă baza apelativă lemn + -a sau un urmaș al lat. pl. ligna, „lemne“, simțită ulterior ca singular (după modelul lat. pl. pîra > pară, lat. pl. poma > poamă etc.). Hidronimul este provenit, probabil, din apelativul slav chlĕvîna (derivat cu sufixul în de la substantivul chlĕvŭ, „grajd“), așa cum ar sugera formele Hlĕvna, Hlevna, Hlemna sub care a fost atestat începînd cu 1589. Pentru numele satului și al văii Leamna a fost propus substantivul romînesc leamă, „chingă de lemn prin care trece funia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formele Hlĕvna, Hlevna, Hlemna sub care a fost atestat începînd cu 1589. Pentru numele satului și al văii Leamna a fost propus substantivul romînesc leamă, „chingă de lemn prin care trece funia de tras năvodul“, căruia i s-a adăugat sufixul slav -na (cu toate că acest sufix nu se poate adăuga și unor teme romînești), sau care a fost adaptat de slavi prin contaminare (ca Vistieria > Vistierna). Ni se pare exagerată fărîmițarea toponimelor cu forme identice și aflate într-un areal restrîns
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care a fost atestat începînd cu 1589. Pentru numele satului și al văii Leamna a fost propus substantivul romînesc leamă, „chingă de lemn prin care trece funia de tras năvodul“, căruia i s-a adăugat sufixul slav -na (cu toate că acest sufix nu se poate adăuga și unor teme romînești), sau care a fost adaptat de slavi prin contaminare (ca Vistieria > Vistierna). Ni se pare exagerată fărîmițarea toponimelor cu forme identice și aflate într-un areal restrîns în trei descendențe etimologice posibile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de sate găsindu-se de obicei în cîmpie, iar reflexul v. sl. g > h este specific graiurilor slave din nord. El propune ca etimon un nume de persoană, avînd în vedere că munții au la bază frecvent antroponime, unele cu sufixul -ota (Arnota, Balota, Breota, Șerbota, Scorota, Mișcota, Dragota etc.) și, mai rar, chiar apele pot purta astfel de nume (Bîrzota, Probota). Numele de persoană terminate în -otă sunt numeroase la romîni, în prezent ca nume de familie, în trecut ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în prezent ca nume de familie, în trecut ca prenume (Calotă, Dragotă, Capotă, Neagotă etc.), și se regăsesc în nu me roase nume de sate (Albota, Balota, Dobrota, Probota, Bîrzotești, Căpotești, Negotești etc.). Secvența finală a (< ă) este specifică toponimelor. Sufixul -otă este de origine slavă, trecînd de la adjective calificative la hipocoristice, extrase din antroponime compuse, cărora le conferă o nuanță de alint (Dragotă < Drago, extras din Dragomir, + -otă etc.). Romînii au „înțeles“ mecanismul și l-au aplicat și ei unor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
actual, rostit popular Logoj (de unde și antroponimul Logojan și compoziția muzicală Ana Logojana). Cei mai mulți cercetători pun la baza oiconimului un nume de persoană, Logoj, atestat într-un document din 1603 și derivat de la tema Log (vezi antroponimele Log, Logul) cu sufixul -oj (ca în *Cartoju > *Cartojan, *Moroj > Morojana, *Poroj > Porojan). Forma Lugoj contaminează rostirea populară locală (cu -j) și pe cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea evolua în romînă la Logoj); apelativul romînesc *logoz, *logoj „rogoz“ (ca în variantele dialectale logojină „rogojină“, lugojîner
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea evolua în romînă la Logoj); apelativul romînesc *logoz, *logoj „rogoz“ (ca în variantele dialectale logojină „rogojină“, lugojîner „rogojinar“, care ar trimite la un *logoz, *logoj. Maramureș Este numele unei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Comparîndu-l cu Marmazău (< magh. Máramező, „cîmpia Marei“), Nicolae Drăganu îl consideră de origine maghiară, și anume prima parte putînd fi numele posesoarei, Mara (așa cum se numește cîmpia și apa care trece prin ea), iar a doua parte: un derivat cu sufixul -eș de la radicalul slav mor, „apă curgătoare“ (prezent și în Morava, Moravče, Morača); de la un nume de persoană (comp. cu ceh. Mareș, Marusĕ, srb. Maroș, Marușa, bg. Marușa, alb. Marușe); de la adjectivul rom. mare și de la substantivul mure (care are
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mehadiei (culme în Munții Semeni cului), Mehedința (sat în județul Prahova și vîrf în Subcarpații Prahovei). Unii cercetători fac legătura între toponimul Mehadia și numele antice Ad-Mediam, Me-ad-diam. Alții pun la baza acestuia un radical slav sau maghiar, urmat de sufixul -adia; unul dac, *mede; magh. méh, „albină“ + -id + -ia; sl. muha, meha, „muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere lingvistic și istoric, ipotezele. O aderență mai mare din partea specialiștilor a dobîndit părerea potrivit căreia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
-id + -ia; sl. muha, meha, „muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere lingvistic și istoric, ipotezele. O aderență mai mare din partea specialiștilor a dobîndit părerea potrivit căreia Mehadia ar proveni din antroponimul Mihàl(y) + sufixul top magh. -d și sufixul top magh. -iî, obișnuit și la romîni, și la slavi. Evoluția lui i neaccentuat la e și a lui l la u, apoi la zero, ar fi permis transformările: Miháldiîa > Mihăldiîa > Mehăŭdiîa > Mehădiîa. Ulterior, prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere lingvistic și istoric, ipotezele. O aderență mai mare din partea specialiștilor a dobîndit părerea potrivit căreia Mehadia ar proveni din antroponimul Mihàl(y) + sufixul top magh. -d și sufixul top magh. -iî, obișnuit și la romîni, și la slavi. Evoluția lui i neaccentuat la e și a lui l la u, apoi la zero, ar fi permis transformările: Miháldiîa > Mihăldiîa > Mehăŭdiîa > Mehădiîa. Ulterior, prin asimilație, > *Mehedia, prin contracție > Mediîa
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și numele de sat Mehedia care a existat în județul Vaslui, precum și numele Mehadia din Banat. De la acesta s-ar fi putut forma toponimul Mehedinți (cele două locuri s-au găsit o perioadă îm preună în Banatul de Severin), cu sufixul antroponimic -inți, care formează nume de grupuri umane (ca Binținți < Bincze, Berlinți < Berlea, Negrinți < Negru, Niculinți < Micula, Nicolinți < Nicola, Stroinți < Stroia), inclusiv pornind de la proveniența lor locală (Dunărinți, Mărgininți). Numele de persoană originar ar putea fi, cel puțin pentru toponimul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de persoană originar ar putea fi, cel puțin pentru toponimul din Moldova, Mehed (diminutiv Mehedko, reflexul slav al lui Methodius). N-ar fi exclusă o soluție combinată, adică un nume de persoană, de fapt un supranume, Méhed (< meh, „albină“), și sufixul de grup antroponimic inți, formația fiind, evident, romînească, iar baza antroponimică provenind din maghiară (indiferent de etnia purtătorului numelui). Nu trebuie uitat că emblema ținutului (și apoi a județului) Mehedinți are, ca simbol, o albină. Moldova Toponimul a desemnat, pînă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
aparținînd limbii romîne, substratului, limbii germane sau limbii slave. Finala -ova încadrează toponimul într-o serie bogată de nume (Craiova, Sadova, Brabova, Glogova etc.) de așezări umane sau obiecte geografice fizice (ape, aspecte geomorfologice), ale căror etimoane aparțin limbii slave (sufixul -ov, -ova poate arăta posesia, apartenența, dacă e atașat unui nume de persoane, sau caracteristica locului, dacă e atașat unui apelativ: glogova < glogov, „cu păducei“). O soluție foarte simplă este cea oferită de Iorgu Iordan, care crede că Moldova provine
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
este plauzibilă, pentru că entopicul a putut să denumească întîi valea (care era acoperită de molizi), apoi, prin metonimie, rîul care curgea prin ea. Fonetic, elidarea putea avea loc întrucît termenul slav, avînd mai mult de trei silabe, era accentuat pe sufix, deci i era neaccentuat. O dificultate rezidă în caracterul neslav al rădăcinii (molid pare a fi element de substrat, oricum nu e slav), dar ea poate fi depășită prin faptul că există și alte exemple de atașare a sufixului -ov
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe sufix, deci i era neaccentuat. O dificultate rezidă în caracterul neslav al rădăcinii (molid pare a fi element de substrat, oricum nu e slav), dar ea poate fi depășită prin faptul că există și alte exemple de atașare a sufixului -ov la rădăcini romînești, deci neslave (Cireașov). Numele omonim al unei ape din Cehia (astăzi, Vltava) încurcă un pic lucrurile, întrucît baza romînească de la care s-ar fi format acest hidronim nu putea exista acolo. În schimb, în ambele teritorii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moldă, Moldău (un munte de lîngă Cîmpulung Moldovenesc se numește Muldău, Moldou, iar în Teleorman este o localitate Măldăeni); apariția în documente a toponimelor compuse Apa Moldei, Fundu Moldei, alături de formele Moldova, Moldava (în care toponimele scurte devin genitive cu sufixul ov, av, înțelese greșit ca făcînd parte din bogata serie a toponimelor terminate în -ova, -ava și înlocuind formele scurte, devenite relicve, atestate apoi sporadic), prima fiind folosită de romîni, iar cea de-a doua de slavi, așa cum sunt utilizate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
celelalte avînd, probabil, la bază apelativul moșnean, „răzeș“). Oiconimele Moșnița Nouă și Moșnița Veche din județul Timiș au cu siguranță la bază un ante rior Moșna. Ioan Pătruț crede că la baza toponimului se află un antroponim omonim, format cu sufixul na de la hipocoristicele *Mos, *Mosa, Moș, Moșă (ultimele prezente și în Moșanu, Moșic, Moșilă Moșoiu, Moșea, Moșen, Mosești, Moșana etc., iar celelalte neatestate direct, ci numai indirect, în Mosca, Moscani, Mosora etc.), comparate cu bg. srb. Moșo (prezente în Moșko
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]