1,365 matches
-
de flori palide, crescute din podele și împinse-n sus, hipnotic, de curenți nevăzuți. Mă lăsam scăldat de amurg, incendiat de amurg. Mă lăsam distrus de amurg, emaciat de amurg. Mă resorbeam în peretele fluorescent, absorbit de ceșcuțele transparente de pe tapet, mă răspândeam în pereții de hârtie ai casei, o posedam în întregime, o închideam în mintea mea în formă de casă-n ruine. Iar când ajungeam în fața unei buretoase mobile cu oglindă, mai grea ca plumbul, ce nu putuse fi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de cald... Gura senzuală și tristă, mustața fibroasă, căpruie, vițe negre de păr crescute dezordonat, rareori pieptănate, împîs-lindu-se-n pâsla compactă de întuneric din jur. În fața oglinzii, fluturând în lichidul uleios ce umplea salonul pân-la tavan și-n care plantele din tapet unduiau ritmic toate-ntr-o parte și apoi, brusc, ca pieptănate de un pieptăn de apă, în partea cealaltă, îmi pierdeam uneori cunoștința și apoi, când îmi reveneam, mă-ntre-bam unde fusesem în acea clipă de absență. Făcuse oare-n acel
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că așa era. Urcam pe o scară de scânduri de-a lungul unui perete văruit într-un albastru bolnăvicios, spălăcit, plin de umflături și de pleznituri. Ajungeam pe-un fel de holișor tapetat cu hârtie. Vedeam limpede fiecare floricică din tapet, totul era tăios, precis și dens ca însăși substanța realității. Era real, eram sufocat de emoție. Mă aflam acum în fața unei mari uși stacojii. Ah, mai era și-o mușcată undeva, pe-o balustradă. Cum de-i vedeam fiecare petală
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și fiecare perișor din tulpină? Cum de simțeam mirosul frunzei de mușcată frecată-ntre degete? Ușa e masivă, fără clanță și gaură-a cheii, dar placajul ei se desprinde-n lamele putrede, ondulate. Totul e-aici vechi, străvechi și ruinat. Tapetul e-ngălbenit și sfâșiat de pe perete. Ezit, ca-n toate visele mele, dar tenta- ția e mai mare decât rușinea, și-mping ușa către interior. E-o cameră din paiantă, în lutul pereților se mai văd paiele din bălegar. Pe-un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o pînză-ncrețită, se zărea o formă care trebuie să fi fost o statuie. Pășind în urma celor două femei, atât de asemănătoare și totuși complet diferite, Herman străbătuse coridorul, abia având loc să treacă printre pereții înalți și înguști, acoperiți de tapet mucegăit. Se opriră în nișă, unde pereții curbi, ca un receptacol de porțelan, rămăseseră albi și goi. Pe jos era un mozaic mohorât, lustruit atât de bine, că reflecta în apele lui tavanul înalt, cu policandru. "Poate că n-o să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
culoar și o cotiseră la dreapta, pe sub aceleași tavane nefiresc de înalte. Merseră un timp nedefinit pe culoarul transversal, până ajunse-ră-n capăt, la draperia grea de catifea stacojie. Pătrunseră-ntr-o odaie întunecată, ale cărei ferestre aveau obloanele trase. Aici tapetul de pe coridor lăsase locul unei vopsele grosolane de ulei, vernil, aidoma celor cu care se vopsesc pereții spitalelor și-ai închisorilor. Vopseaua era coșcovită, și grămăjoare de pelicula, jupuită de pe pereți, se-nșirau de-a lungul odăii. Sub jupuituri, pereții
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
bază de craniu. Dar nu a fost lăsat să moară. Pentru că trebuia să fie dus la judecata de apoi, ca să poată fi condamnat pentru crimă împotriva orânduirii de stat. La proces - unde participarea la războiul antisovietic a fost repusă pe tapet ca o crimă, iar protestele împotriva prelungirii ilegale a prizonieratului erau invocate ca niște manifestări fasciste - a devenit evident faptul că foștii ofițeri arestați în acel dosar erau dinainte condamnați. Totul era o înscenare, făcută de securitate pentru a demonstra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
orbitoare a zăpezii era necruțătoare și hotărâtă să dea totul la iveală, tot ce nu se voia văzut și, în consecință, trebuia ascuns. Faptul că această casă era prost construită, că înseși cărămizile deveneau vizibile ca niște contururi ușoare de sub tapet. Faptul că eram expuși unui mod de viață mai simplu și mai neprotejat, un mod de viață pe care noi - poate în afară de tata, pe vremea copilăriei lui - nu-l cunoscuserăm. Aici nu exista o configurație urbanistică solidă, durată pe parcursul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
data asta - acum în Algeria - în stare să facă tabula rasa. Și, după ce platourile și farfuriile au fost în sfârșit strânse, s-a comandat o casată - culorile ei pastelate și bucățile de fructe confiate te făceau să te gândești la tapetele și jaluzelele cu modele în triunghiuri sau cerculețe. Apoi s-a băut un coniac VSOP, fără să recunoască nimeni că, de fapt, aveau tot mai mult din ceva ce n-ar mai fi vrut să piardă nici în ruptul capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fațadă, simplă și ușor de deslușit, dezvelindu-și privirile din ochii săpați în orbite adânci. În jurul gurii se schița un zâmbet neschimbător; nu devenea nici mai accentuat, nici mai lejer, stăruind doar ca o aluzie, un semn inofensiv ca un tapet luminos lipit peste trăsăturile plate ce contrastau violent cu părul negru și creț. Madame H. servi cafeaua, îi oferi și un desert, de parcă Erich Hackler ar fi fost un aristocrat și nu un muncitor de la marginea orașului care, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
deziderat antropologic, și o miză etico-estetică de toată frumusețea, despre care merită să spunem câteva vorbe. Într-un text precum Jurnalul unei călugărițe căreia nu i s-a întâmplat nimic (cel mai substanțial din întreg volumul), autorul aduce iar pe tapet (indirect, prin câteva mises en abyme de mare rafinament) obsesiile sale mai vechi legate de raportul autor-text-lume. Pornind de la constatarea oarecum paradoxală că „printre cei care produc texte, scriitorii sunt o minoritate“, prozatorul citează copios din prezumtivul „jurnal“ al Eugeniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
și ajung la concluzia că bilanțul victimelor mișcărilor de stradă este nesatisfăcător și că e mare nevoie de încă puțină carne de tun pentru a-și legitima prin eroism venirea la putere. Ideea lui Mortăciune, printre alte măgării puse pe tapet în acea după-amiază de liderii noului Front al Salvării Naționale, cu teroriștii, persoanele loiale Geniului care au reușit să ia controlul asupra Aeroportului Internațional Otopeni. Băieții au fost treziți pe la trei dimineața, armele li s-au împărțit pe la cinci, și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
țâțâni. Mi-a amintit de dezordinea din apartamentul lui Goering din Derfflingerstrasse. Cele mai multe dintre scândurile podelelor din dormitoare fuseseră scoase și unele dintre șemineuri purtau urma faptului că fuseseră Încercate cu o mătură. Am intrat apoi În sala de mese. Tapetul alb era pătat cu sânge, de parcă avea o imensă julitură, iar pe covor era o pată de mărimea unei farfurii mari. Am călcat pe ceva tare și când m-am aplecat am ridicat ceva ce părea a fi un glonț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
doar o glumă proastă. Când intră În Încăpere, alți doi bărbați, amândoi Înarmați, Îl urmară. Haide, zise bărbatul cu armă automată. Voi doi, ridicați-vă! Eva Îl ajută pe Haupthändler să stea În picioare. — Întorceți-vă cu fața la perete! Și tu, Gunther! Tapetul era unul ieftin, cu model În relief, un pic prea Întunecat și sumbru pentru gustul meu. M-am uitat intens la el timp de câteva minute cât am așteptat să-mi vină rândul să fiu percheziționat. — Dacă știi cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
este doar un novice, un membru de rând, pentru că unul firesc, Îndreptățit doar prin apartenența „naturală” de vârstă și candoare. Este o lume În care o floarea-soarelui suferă de elefantiazis, liniștea vorbește, clevetind, răutăcioasă, incapabilă să-și domine monologul maniacal, tapetele „se pierd În elucubrații riscante”, mobila este „rarefiată, degradată și supusă tuturor ispitelor vicioase”, iar Întunericul naște Întuneric, barbara sa fermentare „inaugurează consfătuirile negre ale oalelor... gâlgâitul buteliilor și damigenelor”, pregătind asaltul orașului. Sufletul bătrânei Maryska „mergea singur prin odaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Corpul lui țese triunghiuri de neon, un tunel care se înalță. Apa deasupra lui, plămânii îi ard, apoi explodează în sus, spre văzduh. Acolo unde îi era gura, doar piele netedă. Materia înghite gaura aia. Casa remodelată; geamurile acoperite cu tapet. Ușă care nu mai e ușă. Mușchii trag buze, dar nu-i loc să le deschidă. Numai fire, acolo unde fuseseră cuvinte. Fața îndoită anapoda și împăturită în propriii lui ochi. Vârât într-un pat metalic, în ce infern trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
oferea locuri propriu-zise de stat jos, așa că pierdu ritmul unei vizite adevărate la birou. Cât despre Karin și Daniel, ei veniseră la întâlnire de parcă ar fi fost târâți la tribunal. Iar Weber nici n-apucase încă să le pună pe tapet opțiunile. Descrise cea de-a doua rundă de întrevederi cu Mark. Categoric, boala lui Mark era acum mai pronunțată. Ameliorarea spontană nu mai părea posibilă. Terapia comportamentală eșuase. — Tot mai cred că Mark nu e o amenințare la adresa nimănui, afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sfârșit peste o muncă importantă. Tânjea să-i spună cât era de valoroasă. —Mândră? întrebă ea, gata să accepte pierzania. Cât de mândră? —O să vezi, dacă primim aprobarea de la Consiliul pentru dezvoltare. Dacă nu, toată chestia o să fie pusă pe tapet. Vino la dezbaterea publică și vei afla. —Trebuie să vin, spuse ea - o provocare senzuală. Pentru serviciu. Se duse la dezbatere cu Daniel. Conduse el, iar ea îl judecă fără milă tot drumul. Dacă ajungi primul la stop, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un roșu violent. Pentru racul scăpat sub chiuvetă, pe podeaua murdară din lemn, Încercarea de a evada este o chestiune de instinct. Căci ce să caute el În oală? Bâjbâie de-a lungul peretelui, mustățile lui caută o ieșire, desenele tapetului Îl induc În eroare, un pas Înainte, doi pași Înapoi, la pasul Înapoi alunecă În vasul sifonului care duce la canal, o cădere lungă În bezna ocrotitoare, prin umezeala și miasmele subterane. El, copilul, asistă la marea evadare, stă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
curte totul era, aparent, intact. Așa cum le lăsase În urmă cu aproape treizeci de ani. Pe dinafară, nici o schimbare. Casa netencuită. Cișmeaua la locul ei. Dudul creștea mai departe, jumătate În curte, jumătate În stradă. Scările de lemn erau murdare. Tapetul din camere era scos, lemnul dușumelelor era aranjat cu grijă Într-un colț. În pod erau stivuite plăcile teracotei albastre. Stăteau acolo ca și cum cineva ar fi vrut să le vândă. Un aer acru bântuia camerele goale, iar din tavane spânzurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
sus. Când a deschis ușa, mi-am revizuit atitudinea. Existau toate șansele ca acea cameră să mă vindece de toate relele. Mă învăluia ca o pătură moale, perdelele din cel mai fin voal lăsau lumina soarelui să invadeze camera, luminând tapetul cu motiv floral discret și ilustrațiile cu peisaje marine locale alese cu grijă. Patul era vechi și moale după cum mă avertizase și Ed, dar vechimea lui era reconfortantă, un simbol al rezistenței. Și mă chema cu o voce plângăreață: „Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
încă în viață, nu e corect, nu? S-a uitat la mine încă o dată, ochii ei înțepători m-au scanat din cap până în picioare. Prin ușa ei parțial deschisă se scurgea o rază de soare, care aluneca între noi până pe tapetul vechi de pe un perete îndepărtat. Un miliard de fire de praf se intersectau înăuntrul razei. —Ai vrea să intri să bem o ceașcă de ceai, dragă? Ar fi păcat să fi venit până aici degeaba. Nu, mulțumesc foarte mult, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lumina ei fosforescent magneziană camera, orbind pentru câteva secunde pe cei din încăpere. Bubuie o împușcătură, urmată de o rafală scurtă, apoi alta, după care tăcere. Sub impactul puternic al gloanțelor șeful fusese izbit de perete. Are fața dezintegrată. Pe tapetul albastru alunecă bucăți de os și zdrențe din creierii lui. Tirul precis desenase pe pieptul lui Gaie un colan de găuri roșii. Sângele se revarsă abundent, ca apa prin jgheaburi după ploaie. Scheisse!109 Manfred aruncă automatul gol și aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
săi. Nu auzise oare de istoria cu bărcuțele de pescuit măritate pe la pol și ecuator sau de cea cu palatul medieval, vrednic de prințul Dracula, care se înălța în strada Ștefan Mihăileanu? Uite, astea erau subiectele bune de pus pe tapet în noile condiții și de înflorit cât se poate. Iar dacă mai căuta, avea să mai găsească și altele, berechet!... Chiar el avea să i le pună la dispoziție. Lac să fie, că broaște... Tu ai condei bun, mă superdotatule
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
mă jucam cu ușa asta de mic copil, și era unul din puținele lucruri pe care Mama Mare nu le modificase. În rest, poate din plictiseală, reorganiza periodic spațiul de locuit, adăugându-i an de an noi jaluzele, sau un tapet nou, sau o nouă mochetă. Intrând în vestibul, m-am descălțat, așa cum cereau insistent regulile casei. Eram sigur că Mama Mare ar fi remarcat orice urmă de praf pe gresia imaculată. Pe pereți agățase o serie nouă de fotografii, reprezentând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]