14,383 matches
-
după cum spusese Însuși Aristotel. Dante formulase prin cuvintele: „hominis ad hominem”. Giorgio del Vecchio stabilește aici că: putem afirma că Dreptul reprezintă Etica obiectivă iar Morala, În schimb, reprezintă Etica subiectivă. Spre deosebire de Morală, care consideră elementul interior (psihic), Dreptul, dimpotrivă, tinde să stabilească o ordine obiectivă de coexistență, pornind de la aspectul exterior (fizic). Obiectul aprecierii rămâne, Însă, Întotdeauna același: „acțiunea umană În Întregimea ei”. Dreptul are deci atât aspecte obiective cât și aspecte subiective, Într-o dinamică reală unitară. B. Caracterul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În această fază e constituită de experimentarea juridică, adică de acțiune. „Acțiunea e dreptul armat care se apără pe sine Însuși și se reafirmă contra negării sale”. Acțiunea este, În mod esențial, o expresie nouă a dreptului originar, Întrucât el tinde să se valorifice. O confirmare o găsim În faptul că Însuși subiectul trebuie, de regulă, să ia inițiativa pentru apărarea dreptului său. Există, deci, o oarecare colaborare a individului În apărarea dreptului său; el trebuie să vegheze spre a Împiedica
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să-și reducă activitatea sa la minimum și să se abțină chiar de la a promova binele sau fericirea universală, pentru a nu invada larga sferă a libertății rezervată fiecărui particular. Neîncrederea față de formule ca «Stat providență» sau «regim paternalist», care tindeau să atribuie Statului o putere nelimitată, nu era desigur nejustificată, o lungă serie de experiențe n-a demonstrat prea clar, că aceste formule au fost adesea folosite pentru a justifica sau acoperi orice formă de opresiune sau de abuz”. Multe
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
graduală a rolului și activității acestuia un indice al progresului uman, În vreme ce alți teoreticieni propuneau vehement abolirea Statului. În deceniul al VII lea al secolului XX, Giorgio del Vecchio afirma cu justețe că: „În faza actuală a evoluției sale, Statul tinde mai curând să-i crească, decât să-i scadă, numărul funcțiilor sale”, teoriile negativiste neglijând un element de o importanță capitală, „anume că dreptul individual de libertate poate și trebuie să se formeze ca factor determinant În structura Statului. Legea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mijlocul subsidiilor acordate oportun, În vederea studiilor, tinerilor cel mai bine dotați. Filosoful nu ignora și alte căi asemănătoare, de acțiune a Statului - dar și a particularilor Întru Închegarea unei „republici universale a gândirii care este aproape un ideal, către care tinde, prin Însăși natura ei, gândirea umană”. 2. Relațiile dintre Stat și celelalte entități sociale a) Familia Este cunoscut faptul că familia a precedat, istoricește, Statul, iar normele fundamentale care o guvernează Încă și În zilele noastre nu și-au tras
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Analiza pertinentă și echilibrată a filosofului neokantian italian apreciază, cu justețe și profunzime, că „normele care domnesc diferitele organizații sociale sunt adesea trase din acelea deja formulate sub formă generică, prin codurile și legile În vigoare”. Desigur, orice societate (asociație) tinde să-și creeze (și să dezvolte) propriul său drept, care de obicei este conform celui al Statului, dar care poate, de asemenea, să constituie o deviație, sau să fie În opoziție cu el. De aici, complicații frecvente În viața Statelor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că trebuie să fie exclusă a priori „posibilitatea de a rezerva, În chip unic, Statului producerea Dreptului, care se efectuează În realitate cu concursul activ al conștiințelor individuale și multiplelor lor asociații. Pe de altă parte, trebuie spus că Statul tinde, prin natură, să concentreze toate determinațiile juridice individuale și sociale care se produc În sânul său. În consecință, chiar normele care, printr-un proces spontan, se elaborează În sânul asociațiilor sindicale sau corporative trebuie să fie dobândite și Încorporate, pe cât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și că, prin urmare, acesta din urmă nu ar avea alt fundament decât În puterea și În voința arbitrară a Statului Însuși. Adevărul este, dimpotrivă, că Dreptul izvorăște din spiritul uman și că manifestările multiple și spontane ale spiritelor individuale tind să se compună și să se coordoneze, convergent, În acest centru comun care este tocmai Statul. Acesta dobândește, astfel, calitatea juridică, de persoană supraindividuală și, În această calitate, câtă vreme găsește un consimțământ suficient În voința socială preponderentă, poate Încă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mult mai complexe În realitatea istorică și psihologică”. Filosoful italian combate viguros și concepția după care Dreptul și Statul ar coincide, sau după care Dreptul ar fi esențial de natură Etatistă. Or, În viziunea lui Giorgio del Vecchio: „orice societate tinde să producă un Drept care Îi este propriu. Astfel, organizațiile familiale au un caracter juridic anterior Statului; de asemenea celelalte organizații care s-au format În sânul Statului, dar independent de el, și, uneori, chiar Împotriva lui, și altele, desigur, care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
urmare, un Stat in nuce”. Cu alte cuvinte: „Fiecare individ poate, Într-adevăr să scoată imediat, de la el Însuși, din propria conștiință, o serie de afirmații juridice (fie ele și rudimentare, fie imperfecte): el poate să emită pretenții și exigențe, tinzând de a impune activității altuia limitări corespunzătoare, cu condiția de a-și recunoaștelui Însuși supuneri față de limitări analoge, vis-à-vis de exigențele altuia”. Reflectând la „rezultanta” ce decurge, psihologic, din diversele tendințe individuale, gânditorul ajunge la concluzia că: „Printr-o necesitate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de dependențe, dezgolite de orice caracter de stabilitate. Astfel se schițează, În toată amploarea sa, Criza Statului. Dislocării structurii unitare a organizării juridice Îi corespunde creșterea abundentă a unei multitudini de alte organizații, cu totul inferioare celeilalte, și care, totuși, tind să aibă o viață autonomă proprie sau, cel puțin, o viață parțial autonomă, deși mizerabilă și agitată”. Comparând realitatea socială cu un organism biologic, după ce acesta a fost lovit de moarte, Giorgio del Vecchio subliniază că: „În realitatea socială, dreptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
la formarea legilor cărora ei li se supun, Înseamnă, totodată, că „Statul trebuie să recunoască și să ratifice, În manifestările de voință ale fiecăruia, o anumită productivitate juridică. În principiu, și Între anumite limite, determinările și acordurile dintre voințele individuale tind să constituie, să modifice sau să dizolve legături juridice, adică trebuie să aibă «forța legii»”. Giorgio del Vecchio rezumă această idee fundamentală a filosofiei sale, observând că nu s ar putea concepe, rațional și nici nu ar putea realmente să
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În Întregime, ale vieții. Ceea ce importă - subliniază del Vecchio - este faptul de a determina «sensul» apartenenței individului la Stat, apartenență care nu trebuie să fie Înțeleasă ca servitute, deoarece, În acest caz doar, ar apărea legitim efortul teoreticienilor individualismului, care tind să reducă, la minimum, ingerința (amestecul) Statului și să Îndepărteze pe aceea (posibilă) a Individului. „Apartenența individului la Stat, trebuie să fie intimă și substanțială, chiar integrală, dar În modalitatea prin care individualitatea și autonomia să nu fie blocate, ci
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
necesar, așadar, să fie instituită o distribuție a funcțiunilor În așa fel ca să permită a face să fie respectată legea, prin mijocul organelor judecătorești, chiar Împotriva actelor eventual ilegale ale guvernului, care exercită funcția executivă sau administrativă. Principiul „diviziunii puterilor” tinde, totodată, a face astfel ca organului Însuși care stabilește legea, să nu-i revină pe lângă aceasta, În principiu, și funcția de a o aplica și de a o aduce la Îndeplinire. 1. Prin cea mai Înaltă funcție, care este funcția
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
astfel a se cerceta limitele autorității Statului”. Acestui scop fundamental Îi răspund diverse teorii. Teoria Contractului Social - relevă acum istoricul Dreptului care este Giorgio del Vecchio - se manifestă cu tărie În perioada modernă; totodată, teoria distincției dintre drept și morală tinde să rezerve omului o activitate liberă de orice dominație din partea Statului, reafirmând valoarea individului care și-a găsit cea mai puternică expresie În Revoluția franceză. În același timp și În același sens, Kant conform căruia, Statul are ca scop numai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mijloacelor disponibile. Ricardo, continuând pe Malthus, a atribuit creșterii progresive a populației, ca urmare necesară, descreșterea progresivă a salariilor (legea „salariului natural”), până la limita minimă indispensabilă pentru menținerea muncitorului. Aceste tendințe individualiste și-au primit replica din partea doctrinelor care au tins să atribuie Statului o funcție cu mult mai amplă, mergând până la a-i Încredința sarcina de promovare a culturii („Kultur-Staat” sau „Stat cultural” și de „organizare a muncii”). Astfel este Teoria lui Fichte expusă În opera Statul comercial Închis. Necesitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Ion Sandu zice că aici e sfârșitul omenirii, pe când, mătușa Tamara, că, dimpotrivă, e începutul, pe Valea Chiuarului, dăinuie, de câteva decenii, un eveniment care, numai din întâmplare, a putut ieși la iveală, nu de multă vreme. Un eveniment care tinde să ducă în istorie denumirea de Pietrele Rare, așezând în loc, pe frontispiciul măruntului sat, denumirea de Baba. Mulți dintre puținii locuitori sunt de acord cu noua denumire, pentru că este, zic ei, mai în ton cu realitatea economică și politică a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a revenit faima! Din atâta bogăție supremă; să te alegi doar cu faimă, și cu admirația, și cu iubirea tuturor dimprejur, de pe aproape ori de pe foarte departe... După acel câștigat titlu de MIS UNIVERS, nu avea spre ce să mai tindă. Cum erau în plină pregătire alegerile legislative, din Rusia, s-a hotărât să candideze și ea. și a câștigat. A devenit, frumoasa Maria KRUPSKAIA, PRIMA FEMEE-DEPUTAT, din Duma de Stat, de la Moscova. Cinste ție,femee atât de frumoasă! Atât de
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fi eliberat pieptul de o greutate, ca și cum legile gravitației încetaseră să mai existe pentru mine, de parcă îmi luasem avânt în siajul himerelor mele, acum vaste, delicate și subtile. O indicibilă voluptate mă invadă. Mă eliberasem de greutatea corpului. Ființa mea tindea spre universul ușor și insensibil al regnului vegetal - o lume calmă, dar plină de forme, de culori mirifice. Gândurile își pierdură coeziunea, topindu-se printre aceste contururi și culori. Pluteam printre unde ce mă acopereau de mângâieri vaporoase. Îmi auzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
zi, cu fiecare minut. Trecerea timpului și transformările pe care le pot atinge oamenii în cursul mai multor ani dobândeau pentru mine o cadență de o mie de ori mai rapidă, în timp ce, dimpotrivă, suma plăcerilor susceptibile să însoțească această evoluție tindea spre zero; poate chiar era deja sub zero. Unii intră în agonie de la douăzeci de ani, în timp ce mulți alții se sting chiar în clipa morții, încet, liniștit, ca lămpile în care s-a terminat uleiul. La prânz, doica îmi adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mea existență nu era decât un postulat absurd. Presiunea ce, în momentul împerecherii, lipește una de alta două ființe care încearcă, fiecare, să-și alunge singurătatea, rezultă din același elan nebun care se regăsește în toți, amestecat cu un regret tinzând numai spre abisul morții. Numai moartea nu minte. Prezența sa reduce la neant toate superstițiile. Noi suntem copiii morții. Ea este aceea care ne eliberează de perfidiile existenței. Din adâncurile vieții înseși, ea este aceea care ne strigă și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
alt gen de) Sfinți & Dumnezei. Teatrul e conflict. Biserica - Împăcare. Numai mona hul de la Rohia, repet, lăcrima În finalul Scrisorii pierdute, crezînd că Nae Cațavencu se Împacă cu Tipătescu, În timp ce polițaiul strigă Muzica!... Găsesc printre miile-mi de fișe care tind să măngroape, În camera de lucru, una care sună utopic : un (Încă) tînăr regizor anunță că va realiza integrala Shakes peare, pe scena unui teatru moldav. Intervievatorul În treabă, cu o prudență firească :” Nu e prea mult spus Inte grală
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Dintr-o revistă recent apărută (Noua literatură), spicuiesc cîteva rînduri ale unei tinere cronicărese. O fac din respect pentru oamenii de teatru care nu mai sunt tineri ; și din respect pentru teatrul adevărat, care nu este dependent de mode & timp, tinzînd spre Olimp. TÎnăra atotștiutoare recomandă, mai Întîi : „...de la 60 de ani Încolo trage obloanele și ai Încredere că cei care vin vor ști să facă ceva”. Sigur că trebuie să ai Încredere În tineri - de altfel, nimeni nu i-a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
America. Ăsta e un eveniment destul de complex de fiecare dată când se produce. Adrian a fost, este și va fi pururea fratele meu mai mare. Pare un ditamai truismul. Hm! Când vine însă, dincolo de anumite inconveniente, toate necazurile și problemele tind să-și găsească o rezolvare. Adică nu că tind, vorbesc prostii, își găsesc matematic o soluție. Să exemplific. Ai o belea la o instalație sanitară din casă. Să zicem, da? Pentru mine ăsta e un model tipic de dezastru. Umbli
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dată când se produce. Adrian a fost, este și va fi pururea fratele meu mai mare. Pare un ditamai truismul. Hm! Când vine însă, dincolo de anumite inconveniente, toate necazurile și problemele tind să-și găsească o rezolvare. Adică nu că tind, vorbesc prostii, își găsesc matematic o soluție. Să exemplific. Ai o belea la o instalație sanitară din casă. Să zicem, da? Pentru mine ăsta e un model tipic de dezastru. Umbli câteva zile în căutarea unui meseriaș priceput. La recomandările
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]