1,431 matches
-
acele emoții specifice elevului și studentului în anumite momente ori etape. Este un băiat calm, foarte bine echilibrat emoțional. Era pretențios cu sine. Nu numai la învățătură, ci și la sport ori la Marian Malciu activități extrașcolare obligatorii, la alegerea tovărășiilor și distracțiilor, la îmbrăcăminte și chiar la felul în care mergea ori alerga... Îi plac excursiile foarte mult, mai ales la munte. Urcă pe jos chiar și iarna. Adică urca..., acum, nevăzător, nu mai poate, din nefericire. A avut necazul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Academia bârlădeană, o mișcare culturală ce devenise de masă, iau parte la excursii de agrement și la șezători literare cu caracter patriotic în localitățile rurale din prejma Bârladului, la Epureni, Crâng, Pochidia, Adam. Într-o fotografie, la „Dealu Mare”, în tovărășia fraților Nițulescu, Toma Chiricuță, G. Tutoveanu, Ruxandra și Alexandru Vlahuță, autorul Poemelor cu îngeri de mai târziu, medicul de campanie Voiculescu, «este văzut stând în picioare, cu mâinile încrucișate, privind abătut, ca și ceilalți, către persoana nevăzută, către cel care
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
în camera sa de lucru. Astupase până și soba cu cărți, se supusese unui regim sever de austeritate, a trăit până la sfârșitul zilelor fără de foc, indiferent de asprimea iernilor. Lăsa încăperea în dezordine, ducea o viață de pustnic, rămas în tovărășia plantelor și a viețuitoarelor de cameră - un șoricel, un păianjen, o broască țestoasă etc. - pe care le ocrotea cu mare grijă, parcă cu afecțiune. Alexandru Oproescu care l-a cunoscut în intimitate (V. Voiculescu în intimitate, ipostaze inedite, în vol
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
încălțat cu bocanci”... Era toamna anului 1954. Înfășurat în paltonu-i uzat la mâneci și la coate, bătrânul poet V. Voiculescu urca agale Dealul Spirii, îngândurat, dar și încărcat de gândul bucuriei pe care o va trăi peste câteva minute în tovărășia muzicii. Pășește cu timiditate în încăpere, își agață pălăria și paltonul în cuier, din buzunarul căruia nu uită să scoată câteva bucăți mici de hârtie și un creion. Apoi se îndreaptă timid, în vârful picioarelor, aidoma unui școlar, către locul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
întâlnire întâmplătoare la alta în așa măsură încât peste numai un an, Omul cu Umbre-la devenise un bătrân adus de spate care abia mai urca dealul și fuma ore în șir așezat pe bordura drumului îngust cu circulație infernală. In tovărășia umbrelei la fel de uzate ca și el, cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bărbați s-au ridicat de pe banchetele strâmte din lemn și și-au făcut cu greu loc pe pardoseala mizerabilă, printre picioarele celor care erau înghesuiți pe bănci. Cel de Sus ne-a ajutat să facem această călătorie spre infern în tovărășia unei familii de țărani ortodoxi-prevoslavnici ucrainieni, oameni respectuoși, cu credință în Dumnezeu și resemnați în fața destinului. Stărui în descrierea acestei familii din care o parte a devenit familia noastră cu care am împărțit bune și mai ales rele. De necrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de victorii inexistente și cum nu existase alta mai fericită ca ea în ziua când îmbrăcase rochia de mireasă. Pe urmă traversase o perioadă de ambetare, timp în care el se întorsese cu totul la colecțiile lui de timbre, la tovărășia prietenilor. Sidonia se dezmeticise cu greu, perplexă, adevărul o sufoca, o orbea, îl respingea și căuta cu mâinile noi contururi. Abia târziu ea recunoscuse că luase puținătatea lui sufletească drept superioritate și dezgustul de viață drept blazon, că odată străpunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
geam, ceva, să se poată controla. Vedeți totul prea în negru, doamnă, murmură Dimitrie când observă că femeia e gata să dea în lacrimi. Era puțin încurcat, situația lui nu era tocmai plăcută, în parc, pe terasa unei cofetării, în tovărășia unei femei străine care fumează și-i gata să plângă. Chiar nici n-ar fi știut cum să se comporte. La dracu, își spuse Sidonia și-și presă cu degetele rădăcina nasului. Era chiar obosită. Avea un început de nevroză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le spunea pur și simplu doamna Sweet și, respectiv, domnul Bitter. Dacă pe umărul tău stâng stă un djinn rău, de ce nu-i faci vânt jos? a Întrebat-o o dată Asya pe mătușă-sa. — Pentru că uneori cu toții avem nevoie de tovărășia răului, a venit răspunsul. Asya a Încercat să se Încrunte și apoi a dat ochii peste cap, fără să obțină alt efect cu ambele gesturi În afara unei fețe copilărești. A fluierat o bucată dintr-un cântec de Johnny Cash de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zărea marea, cu păru blonziu, și se purta cuviincios și dulce, ca sălbatica limbă a vacii, care cine nu s-a dus s-o strângă În zori prin pășunile și râpile dă pă Dealu Președinte? Zgâtia aia, care nu avea tovărășii dă vârsta ei cu caș la gură, acepta să mă asculte când fredonam, la zile mari, Imnu Național dân meleagu nost, Însoțit d-o tamburină; da, cum bine se zice că nu todeauna Îi arde la maimuță dă maimuțăreli, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu a Încetat să mă neliniștească, asigurările pe care mi le-a dat un călător cum că locuitorii Uruguayului stăpânesc limba noastră au izbutit totuși să mă calmeze. Am debarcat pe 29 decembrie În țara frățească; pe 30 dimineața, În tovărășia lui Jivago și la Hotelul Capurro, am dat gata prima mea cafea cu lapte uruguayană. Un copist s-a băgat În vorbă și - mai o glumă, mai alta - mi-a istorisit tărășenia, neignorată În cercurile vesele din iubita noastră stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
onorabil decât ciorna. Chestiunea m-a intrigat, dar avea să mai treacă ceva vreme până să-i prind clenciul. Am plecat oarecum dezamăgit. Ce avea să spună direcția Ultimei ore, care finanțase călătoria? Nu mi-a dat curaj nici lipicioasa tovărășie a lui NN din Fray Bentos, care a Împărțit cușeta cu mine și mi-a narat galanton un nesfârșit noian de istorii care, pe deasupra, erau spurcate și chiar șocante. Eu voiam să meditez la cazul Nierenstein, dar permanentul causeur nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nici nu se mai punea vorba, în Vladia n-a mai venit nimeni, drumurile negustorilor, ale prăvăliașilor la Comana la Oraș s-au rărit, încît nici nu se mai simțea că vreunul pleacă ori se întoarce, aprovizionarea se făcea în tovărășie și cu mărfuri în vrac. Totul s-a liniștit, cel puțin în sectorul lui, al "vieții reale", după cum se exprimase domnișoara K.F. Domnișoara, pe care n-o mai vizitase din acea seară și care nu i-a trimis nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la o parte un voal subțire ce îi stătea în cale, "desigur, soarta, așa a fost să fie, îl cunosc pe Bîlbîie de cîțiva ani, am petrecut o toamnă și o iarnă încîntătoare la Vladia, am o casă acolo, în tovărășia lui și a prietenului său, adjutantul Popianu. A fost o întîmplare, nimic premeditat nici măcar nu făcea parte din soarta noastră comună. Sincer să fiu, și uitasem de el, însă l-am întâlnit la o recepție în casa Basarab Cantacuzino. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
imprevizibil, te poate trânti să-ți sune oasele. Dar poetului îi plac, așa i se par lui... E frumos și senin acest domn care ieșea la plimbare pe câmp printre poteci și se gândea să intre în rai în asemenea tovărășie... În acest timp trupele române se apropiau de Odesa. Războiul era încă pe-aproape, dar nu ne interesa. Singurul efect în București era faptul că apăruse pâine amestecată cu mălai; când era proaspătă, era bună. Adesea întîlneam nemți pe marile
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ai dreptate", spunea deodată cu o voce tărăgănată, visătoare și obosită. Primul obiect al nemulțumirii lui ascunse era corectura. Nu venise din Buzău în capitală ca să mâzgălească semne de erori tipografice pe textele altora, într-un birou de la subsol, în tovărășia unor inși fie mulțumiți de ei cum eram eu, fie mărginiți, râzând de glumele idioate ale unui bătrân decăzut ca Sachelarie. Se sufoca. Și acționa, și norocul (sau poate nenorocul) îi surâse. Scrise un articol bun despre ultima carte a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
trăgători. Un român „din ceea parte a Moldovei“, din ținutul Neamțului ca și dânsul, târguise niște boi mari albi, cu coarnele lucii și frumos aduse. Din câteva cuvinte s-au înțeles; satele alăturea; unul are car, altul are boi, pornesc tovărășie la drum; își mai țin de urât și cu vorba; și la Tupilați, după ce-or trece apa, s-or opri acolo la crâșmă, ș-or cinsti un pahar dulce, pentru tovărășie și pentru prietinie. Am luat pe juncani trei sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alăturea; unul are car, altul are boi, pornesc tovărășie la drum; își mai țin de urât și cu vorba; și la Tupilați, după ce-or trece apa, s-or opri acolo la crâșmă, ș-or cinsti un pahar dulce, pentru tovărășie și pentru prietinie. Am luat pe juncani trei sute fără doi lei, zise Dumitrache Hazu, cu un zâmbet blajin pe obrazul proaspăt ras. Am de unde da o cinste... Acasă mai am doi boi mândri ca ș-ai dumitale... Apoi oamenii cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era într-o zi înăbușitoare de august; în ajun făcusem cel dintăi marș ca ofițer în rezervă, cu cizme nouă, și tălpile picioarelor mi se beșicaseră; precum se cuvenea unui târgovăț, făceam ziua a doua de marș în ambulanță, în tovărășia doctorului Andronescu, un om foarte vesel, cu burta mare. Pornisem pe un drum întortochiat, prin ținutul Botoșanilor. Coloana își întindea înainte furnicarea neagră în care se țeseau scânteieri, se încovoia printre muncele, cobora în văi, se ridica pe costișe. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grămădite parcă focuri de patimi. Cu greutate mare, ca într-o cușcă, își făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își țintea ochii asupra grefierului, care se răsturna pe speteaza scaunului, cu mânile în buzunări, cu țigara în gură, și întreba de sus, cu nepăsare: — Ce vrei, bade?... Omul începea o tânguire încâlcită, și „băieții“ își puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zis c-am să mă-ntorc, și iaca, am îmbătrânit bouar boieresc și pe unde am fost eu tânăr tot nu m-am întors... Da’ macar să mor m-aș duce acolo... Așa multă vreme Niță Lepădatu și-a ascultat tovarășii vorbind în jurul focului, și din când în când îi venea rândul să ieie în mână ulcica cu băutură de flacără. Și cu cât bea, cu atât o moleșeală mai mare îl cucerea, ș-o înduioșare mai adâncă îl pătrundea. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Noi venim prin desimea de sălcii, ca lupii. Nu se știa nici când vin, nici când se duc. Nu-i apuca ziua; nu-i apuca noaptea. Luni, în amurg, s-adună la un cocioc în loc poruncit; intră în luntre toți tovarășii. Dălcăuș îi cercetează pe sub sprâncene. Se duc ei pe cărările lor. Ies într-o margine de Olteniță. Mai era lumină la cârciumar. Dălcăuș a intrat singur, cu pușca. —Sus labele! Câți oameni au fost au stat smirna, cu brațele sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
potriviri își dă Domnul Dumnezeu înștiințarea. Dar Selim, al doilea fecior al doamnei Roxelana, era un flăcău pântecos și buged. Îi plăcea să mânânce îmbielșugat și se spunea că are o înclinare neînfrânată pentru vinuri, cu care se îndeletnicea în tovărășia unor prietini. Mult mai mult se bucură de dragostea maicii sale Baiazid, al treilea fecior, care avea în priviri ascuțimea ei și în înfățișare liniile divine ale frumuseții. Gingir, copilul șubred, se prăpădise din voința prea înaltă a lui Allah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu crez că nu-i știe. Că mereu a venit și vine în sat te miri cine dă pă la regiune: ba dă la partid, ba dă la securitate... Și nu mănâncă și bea cu mine. Nu, nu! Tot cu <<tovarășii>>. Că, deh!, corb la corb nu-și scoate ochii” “Te poftesc să fii mai atent cum și cu cine vorbești. Că n-o să ne tragem acum de curele cu toți pușcăriașii...” “Domnule, dacă ai venit la poartă la mine ca să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
lui înspăimântător, Oedip nu amintește și el de Gorgo? Căci nu e doar un om cu ochii scoși, cu găvanele însângerate, un om cufundat pe vecie în întuneric, ci și un om ce rătăcește prin locuri neumblate, prin pustietăți în tovărășia Antigonei și care evocă el însuși aceste cutreierări dramatice în dialogul cu Ismena. Mai trăiește oare sau e doar o fantomă acest Oedip ce-și caută un mormânt și al cărui trup neînsuflețit și-l dispută încă de pe acum Teba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]