2,637 matches
-
Lumii nu împovărează cu nimic gândirea religioasă. Pentru că nu este vorba de un spațiu geometric, ci de un spațiu existențial și sacru care prezintă o structură cu totul deosebită, ce permite o infinitate de rupturi și deci de comunicări cu transcendentul. Am văzut semnificația cosmologică și rolul ritual al deschiderii din acoperiș în diferitele tipuri de locuințe. În alte culturi, aceste semnificații cosmologice și aceste funcții rituale sânt preluate de horn (gură de fum) și de partea din acoperiș care se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cosmos- Casă-Corp omenesc, vom arăta în cele ce urmează profunda semnificație a "acoperișului spart". Să amintim deocamdată că sanctuarele cele mai vechi erau hipetre sau aveau o deschizătură în acoperiș, "ochiului domului", simbol al rupturii de nivel, al comunicării cu transcendentul. Arhitectura sacră nu a făcut decât să reia și să dezvolte simbolismul cosmologic cuprins cu mult înainte în structura locuințelor primitive. La rândul său, locuința omenească fusese precedată, din punct de vedere cronologic, de "locul sfînt" provizoriu, de spațiul consacrat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Templu, bazilică, catedrală În marile civilizații orientale - începînd cu Mesopotamia și Egiptul și sfârșind cu China și India -, Templul cunoaște o nouă și importantă valorizare: nu mai este doar o imago mundi, ci și o reproducere pământească a unui model transcendent. Iudaismul a moștenit această concepție paleo-orientală a Templului, considerat copia unui arhetip ceresc. Această idee este probabil una dintre ultimele interpretări pe care omul religios le-a dat experienței primare a spațiului sacru, în opoziție cu spațiul profan. Se cuvine
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din ce în ce mai limpede dintre Cosmos și imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată și că sfințenia Templului este la adăpost de orice corupție pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor și se găsește așadar foarte aproape de zei, în Cer. Modelele transcendente ale Templelor se bucură de o existență spirituală, incoruptibilă, cerească. Prin mila zeilor, omul ajunge la viziunea fulgurantă a acestor modele, pe care se străduiește apoi să le reproducă pe Pământ. Regele Babilonului, Gudea, a visat că zeița Nidaba îi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în care locuiești, după chipul cortului celui sfânt, pe care l-ai pregătit dintru început" (Înțelepciunea, 9, 8). Ierusalimul ceresc a fost creat de Dumnezeu o dată cu Paradisul, deci in aeternum. Orașul Ierusalim nu era altceva decât copia aproximativă a modelului transcendent: el putea fi pângărit de om, însă modelul nu, pentru că nu făcea parte din Timp. "Construcția care se află acum în mijlocul vostru nu este aceea care mi s-a arătat mie, aceea care era gata de când m-am hotărât să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o ruptură de nivel, deschide comunicarea între nivelurile cosmice (Pămîntul și Cerul) și permite trecerea, de ordin ontologic, de la un mod de a fi la altul. Această ruptură în spațiul profan eterogen creează "Centrul", prin care se poate comunica cu "transcendentul"; această ruptură întemeiază deci "Lumea", Centrul, făcând posibilă orientatio. Manifestarea sacrului în spațiu are deci o valență cosmologică: orice hierofanie spațială, orice consacrare a unui spațiu echivalează cu o "cosmogonie". O primă concluzie ar fi că Lumea poate fi percepută
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altă parte, datorită reactualizării neîntrerupte a gesturilor divine exemplare, lumea este sanctificată. Comportarea religioasă a oamenilor contribuie la menținerea sfințeniei lumii. Reactualizarea miturilor Se cuvine să amintim aici că omul religios își asumă o umanitate al cărei model este transuman, transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel spus, omul religios se dorește altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înfățișează Lumea pentru omul religios, sau mai exact cum se înfățișează sacralitatea prin înseși structurile Lumii. Nu trebuie să uităm că, pentru omul religios, "supranaturalul" este strâns legat de "natural", că Natura oglindește întotdeauna ceva care există dincolo de ea, ceva transcendent. Așa cum am mai arătat, o piatră sacră este venerată nu pentru că este piatră, ci pentru că este sacră: adevărata sa esență se dezvăluie prin sacralitatea manifestată prin modul de a fi al pietrei. De aceea nu putem vorbi de "naturism" ori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
căpătat de acești termeni în secolul al XIX-lea, deoarece omul religios intuiește "supranaturalul" cu ajutorul aspectelor "naturale" ale Lumii. Sacrul ceresc și zeii uranieni O experiență religioasă se poate naște din simpla contemplare a boltei cerești. Cerul se vădește infinit, transcendent, fiind prin excelență un ganz andere față de nimicul reprezentat de om și mediul său. Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
excelență un ganz andere față de nimicul reprezentat de om și mediul său. Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobândesc prestigiul transcendentului, al realității absolute, al veșniciei. Acolo locuiesc zeii și tot acolo se înalță, după unele religii, sufletele morților. "Preaînaltul" este o dimensiune inaccesibilă omului ca atare, aparținând de drept puterilor și Ființelor supraomenești. Cel ce se ridică urcând treptele unui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
față de propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Pe măsură ce se apleacă asupra hierofaniilor Vieții, descoperă sacrul și fecunditatea pământească și se simte atras de experiențe religioase mai "concrete" (mai carnale, chiar orgiastice), omul "primitiv" se îndepărtează de Zeul ceresc și transcendent. Descoperirea agriculturii duce la o schimbare radicală nu numai a economiei omului primitiv, ci înainte de toate a economiei sacrului. Intră în joc alte forțe religioase: sexualitatea, fecunditatea, mitologia femeii și a Pământului etc., experiența religioasă devine mai concretă, mai strâns
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
specializat" în procreație, dar au pierdut puterile mai "subtile", mai "nobile", mai "spirituale" ale Zeilor creatori. Descoperind sacralitatea Vieții, omul s-a lăsat purtat de propria sa descoperire, a fost copleșit de hierofaniile vitale și s-a îndepărtat de sacralitatea transcendentă a nevoilor sale imediate și zilnice. Perenitatea simbolurilor cerești Chiar atunci când viața religioasă nu mai este dominată de zeii cerești, regiunile siderale, simbolismul uranian, miturile și riturile de înălțare etc. păstrează un loc preponderent în economia sacrului. Ceea ce este "sus
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și zilnice. Perenitatea simbolurilor cerești Chiar atunci când viața religioasă nu mai este dominată de zeii cerești, regiunile siderale, simbolismul uranian, miturile și riturile de înălțare etc. păstrează un loc preponderent în economia sacrului. Ceea ce este "sus", "înaltul" continuă să dezvăluie transcendentul în orice ansamblu religios. Îndepărtat de cult și blocat în mitologii, Cerul rămâne prezent în viața religioasă prin mijlocirea simbolismului. Iar acest simbolism ceresc impregnează și susține la rândul său un mare număr de rituri (de înălțare, de urcare, de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
numi aceasta în diversele culturi ("ochi" al Templului, horn, gură de fum, brahmarandhra etc.). Într-un fel sau altul, Cosmosul locuit - fie că este corp, casă, teritoriu tribal, lumea în totalitate - comunică prin partea de sus cu un alt nivel, transcendent. Se întîmplă ca într-o religie acosmică, ca de pildă cea din India după budism, deschiderea spre nivelul superior să nu mai însemne trecerea de la condiția umană la cea supraumană, ci transcendența, abolirea Cosmosului, libertatea absolută. Există o diferență enormă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de apariția aceasta nobilă, întrupare a tuturor virtuților civice și familiare. Rolul său esențial va fi să dea partidului înfățișarea și psihologia unui partid de guvernămînt: s-a sfârșit cu visurile federaliste (hispano-lusitane), cu extremismul social, cu internaționalismul, cu doctrinele transcendente, cu dezordinea; iar din punct de vedere pozitiv: ordine înăuntru, pace în afară, întemeiată pe alianța engleză. E de la început programul unui om de stat responsabil". (Ribeiro Lopez) Machado visează o republică burgheză, ordonată, calmă. În sufletul său, detesta republica
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pentru "imagine", ca și Eminescu de altfel, un cuvânt care, în acest înțeles strict, a devenit un arhaism, rămas doar cu o semnificație religioasă ori una tehnic-comportamentală (iconografie, iconoclastie, iconoscop etc.): icoană. Conotația originară era însă fertilă, acordând imaginii detașarea transcendentă față de obiectul reflectat, evidențiindu-i întoarcerea privirii: "Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, / Vuluptuos joc de icoane și cu glasuri tremurate, / Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). PRIVITORUL. La fel ca în procesul cunoașterii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
autoritate. Așa cum, În ideologia sexului din vremurile astea, putea foarte bine s-o facă. Era un simbol de supralegitimitate sau suveranitate. Era un mister. Nu avea răspuns. Întreaga explicație. Acesta e pentru ce-ul, de ce-ul. Vezi? A, dovada ultimă, transcendentă, fără de replică. Considerăm acestea, omule, ca fiind În sine evidente 1. Și totuși asemenea elongații sensibile avea și furnicarul, necomplicate de aserțiuni de putere, chiar și asupra furnicilor. Dar fă Natura Dumnezeul tău, Înalță nivelul stării de creatură și poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care se manifestă prin spiritul problematizant al enoriașilor care nu-și pot găsi statornicia legați de canoanele unei organizații stricte ci mai degrabă într-o formă de religiozitate individuală. „Viața spirituală ortodoxă are un grad de asimilare în grad cu transcendentul a unor categorii ale „vremelnicului” din sfera organicului.” Marele filosof definește organicul prin următoarele concepte: viață, pământ, fire, toate concretizând nevoia spiritului ortodox de a găsi o corespondență între sfințenie și miracolul vieții. O metaforă a trăirii pătimașe ortodoxe este
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
explicație acestei spontaneități creatoare și anume contaminarea ei cu componenta „sofianică” a cultului ortodox. Această noțiune a fost definită de Lucian Blaga ca fiind „ o determinantă stilistică a vieții spirituale ortodoxe care se traduce în revelația din proprie inițiativă a transcendentului care coboară...”. Originea numelui acestui concept este legată de estetica deosebită a Catedralei Sf. Sofia din Constantinopol, care este expresia arhitecturii bizantine: „linii și forme în care orizontalul se confundă cu verticalul”. Senzația optică este aceea că biserica este „atârnată
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
a Catedralei Sf. Sofia din Constantinopol, care este expresia arhitecturii bizantine: „linii și forme în care orizontalul se confundă cu verticalul”. Senzația optică este aceea că biserica este „atârnată” de cer. La nivel metafizic această senzație se traduce în conceptul „transcendentului care coboară și se relevă din proprie inițiativă”, radical opus față de interpretarea arhitecturii gotice caracterizată prin linii verticale care se unesc și se armonizează în boltă. Credincioșii protestanți se înalță ei înșiși spre transcendentul din boltă. Arhitectura romanică caracterizată prin
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
această senzație se traduce în conceptul „transcendentului care coboară și se relevă din proprie inițiativă”, radical opus față de interpretarea arhitecturii gotice caracterizată prin linii verticale care se unesc și se armonizează în boltă. Credincioșii protestanți se înalță ei înșiși spre transcendentul din boltă. Arhitectura romanică caracterizată prin linii orizontale ce sugerează doar o aspirație către transcendent, credincioșii reușind cel mult să se găsească în pragul transcendentului, acesta dovedindu-se inaccesibil. Componenta sofianică a cultului ortodox se mai poate regăsi și în
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
radical opus față de interpretarea arhitecturii gotice caracterizată prin linii verticale care se unesc și se armonizează în boltă. Credincioșii protestanți se înalță ei înșiși spre transcendentul din boltă. Arhitectura romanică caracterizată prin linii orizontale ce sugerează doar o aspirație către transcendent, credincioșii reușind cel mult să se găsească în pragul transcendentului, acesta dovedindu-se inaccesibil. Componenta sofianică a cultului ortodox se mai poate regăsi și în conceptul gnostic elaborat de Florenski a cărui filosofie introduce ipoteza unei existențe intermediare între Dumnezeu
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
care se unesc și se armonizează în boltă. Credincioșii protestanți se înalță ei înșiși spre transcendentul din boltă. Arhitectura romanică caracterizată prin linii orizontale ce sugerează doar o aspirație către transcendent, credincioșii reușind cel mult să se găsească în pragul transcendentului, acesta dovedindu-se inaccesibil. Componenta sofianică a cultului ortodox se mai poate regăsi și în conceptul gnostic elaborat de Florenski a cărui filosofie introduce ipoteza unei existențe intermediare între Dumnezeu și lume. Conform acestei teorii existența nu ar fi dualistă
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
a Frumosului, Adevărului și Binelui. Platonicianismul ridică problema ambiguității și a “insubordonării” frumosului. Filosoful grec atribuie îndeletnicirii cu frumosul demnitatea supremă care ține de posibilitatea de a accede către lumea suprasensibilă, căci contemplarea frumosului contingent provoacă amintirea Frumosului și Adevărului transcendent pierdut. Pe de altă parte, ambiguitatea frumosului, “defectul” său, vine din aceea că receptarea frumosului se poate concretiza și în simpla plăcere produsă de aparența sensibilă nu oricine gustă Frumosul va fi automat transpus în lumea ideală a perfecțiunii transcendente
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
transcendent pierdut. Pe de altă parte, ambiguitatea frumosului, “defectul” său, vine din aceea că receptarea frumosului se poate concretiza și în simpla plăcere produsă de aparența sensibilă nu oricine gustă Frumosul va fi automat transpus în lumea ideală a perfecțiunii transcendente. Imitația (mimesis) artistică nu poate reda “ideile”, adică adevărul suprem al lucrurilor, ci reproduce lucrurile naturale sau artificiale care nu sunt decât o palidă umbră a celor dintâi. Imitația este așadar o construcție dirijată de recunoașterea ordinii raționale a formelor
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]