1,736 matches
-
care, ca și mine, se apropie de momentul morții și se întreabă de ce și pentru ce am trăit și suferit, am visat, scris, pictat sau, pur și simplu, am reparat scaune... Poate că așa pot ajuta să găsim un sens transcendental în această lume plină de orori, de trădări și invidii, de nedreptăți, de tortúri și genociduri. Dar și de păsări care imi încălzesc sufletul când le ascult ciripitul în zori de zi, sau când bătrânul meu motan mi se așează
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pusesem în borcan păreau să o mulțumească pe prizoniera mea. De când își ocupase noua încăpere, nu dăduse niciun semn de neliniște și nu avusese nicio tentativă de evadare. Cocoțată cel mai adesea sus pe piatră, se ocupa îndeosebi cu meditația transcendentală. Iarna bătea la ușă, muștele se împuținau și curând hrana deveni o problemă. Remarcasem că în apartamentele bine încălzite de la oraș se întâmplă să hiberneze muște și, prin urmare, mă invitam cu regularitate în apartamentele prietenilor mei orășeni. Seara, de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
a lui Rousseau. Pentru el, monadele "nu au ferestre", nu desfășoară nici o relație între ele. Dar atunci, se poate întreba, cum se face că nu e haos în lume? Foarte simplu, răspunde Leibniz: coabitarea lor este reglată printr-un principiu transcendental, armonia prestabilită care este opera lui Dumnezeu. Această explicație va fi reluată de Adam Smith (mîna invizibilă), Mandeville (manipularea vicleană), Hegel (șiretenia rațiunii), dar în continuare se va căuta a se ști dacă ordinea în relațiile dintre indivizi nu provine
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
care se așează fiecare dintre ele. Gîndirea filosofică se desfășoară, în general, plecînd de la o certitudine asupra fondului ființei (umane și sociale, în ce privește filosofia socială). Această premisă sigură care, odată stabilită, dobîndește forța credinței, nu este satisfăcută de o revelație transcendentală sau de o intuiție primă. Ea este fructul unor îndelungi tatonări, trecînd prin așteptări neliniștite și anchete răbdătoare, în cursul cărora filosofia cercetează realul, străduindu-se să elimine tot ce e efemer, pentru a atinge esențialul. Or, această cercetare filosofică
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
paradigmă. Cînd cosmosul este analizat cu rigoare, el nu mai înseamnă ordine, ci haos. Însă cînd haosul este pătruns de o conștiință modificată, el se dovedește o matrice plină de potențialități, o realitate implicită, ce-și dezvăluie propria or-dine, una transcendentală, o ordine de dincolo de ordine care se cere și poate fi descoperită, dar numai într-o stare transfigurată, extatică, a conștiinței. Așa ceva promite gnosis-ul, de ieri, de azi, dintotdeauna: mîntuirea prin cunoaștere, o cunoaștere ce nu exclude, ci dimpotrivă implică
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în 1920, continuînd cu teoria dezordinii și cu cea a haosului, totul a devenit întîmplător și imprevizibil. Astfel s-a declanșat forța centripetă a deconstructivismului care a invadat știința, cultura și arta contemporane. Dar dincolo de toate acestea există o ordine transcendentală la care adevărata cunoaștere are acces. Ordinea de dincolo de ordine poate fi descoperită numai printr-o conștiință modificată, într-o stare extatică. Cum spune Stephan A. Hoeller, " Cînd cosmosul este analizat în amănunțime, el se dovedește a fi haotic. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
feminine characteristics; a type of effemination. 138 Vezi versiunea franceză, apărută sub titlul Mémoires d'un névropathe, Editions du Seuil, 1975, tirajul din 1985. 139 Vezi decodificarea în DAGI, 72. 140 "Monitorizarea Opiniilor-Reacțiilor-GândurilorAcedemice". Serviciu creat după problemele generate de Meditația Transcendentală, cu scopul prevenirii meditațiilor date de unele cadre universitare cu elevii care candidau la facultatea unde predau. 141 Fragmentul subliniat este reprodus după un document datat 11.08.1978, vezi DAGI, 197. 142 Faptele sunt menționate de un Supervizor căruia
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
cuvîntul Ayin-ochi Înseamnă și cursă. Fata de Împărat Îi Întinde o cursă, o capcană zeului. Ea este cea care așează capcane asemănătoare ca ale zeiței sumeriene Avștar. Ochiul avînd În textele vechi și conotația de străpungere, are și o lectură transcendentală. Citim din Annick de Souzenelle „În registrul psihologic ochiul este legat de vinovăție”. Fata de Împărat se simte vinovată, ea fiind urmărită pretutindeni de un al treilea ochi. Pentru a putea Înțelege mai bine binomul privire posesiune trebuie să ne
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
că ceea ce se propune este o nouă respingere a pretenției filozofiei de a reprezenta cunoașterea noastră fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
posibilă o delimitare clară a domeniului și a limitelor cunoașterii noastre despre lume. Citit în acest fel, Tractatus-ul ne apare drept o carte ale cărei orientare și inspirație fundamentală vor putea fi caracterizate drept kantiene. Apropierea dintre Tractatus și filozofia transcendentală a lui Kant ar consta, în primul rând, în ceea ce s-a numit abordarea critică a înțelegerii naturii și țelurilor filozofiei. În 4.113 se spune: „Filozofia delimitează domeniul controversabil al științelor naturii.“ Filozofia își propune așadar să delimiteze sfera
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Kant, aceea de a indica limitele discuției teoretice. Deoarece însă ceea ce aparține discuției teoretice este ceea ce se poate spune în genere prin limbaj, cercetarea acestei limite este «cercetarea» logicii limbajului, care arată «logica lumii». Concluzia: ceea ce intenționează să realizeze deducția transcendentală a lui Kant va fi realizat prin analiza logică a limbajului.“17 Folosind instrumentele analizei logice a limbajului, Wittgenstein ar fi realizat programul lui Kant: identificarea condițiilor posibilității experienței în genere. Pe altă cale și cu alte mijloace, el ar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o relatare a priori despre ceea ce este un obiect al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
i-a dictat Caietul albastru, a exprimat opinia că pentru el Tractatus-ul era deja de pe atunci „filozofie în sens tradițional“28. În sfârșit, Stephen Toulmin, care a fost studentul lui Wittgenstein în anii 1946-1947, aprecia că în măsura în care dezvoltă un demers transcendental, adică urmărește să identifice trăsături necesare, a priori, proprii limbajului în genere, Tractatus-ul, în contrast cu opera mai târzie, nu se desprinde pe deplin de ideea kantiană a „rațiunii pure“. Toulmin a respins în mod direct sugestia că distincția dintre ceea ce se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lucruri accesibile experienței - este explicată în termenii unor entități suprasensibile - obiectele simple. Propriu acestor entități este o necesitate care le plasează într-un contrast absolut cu contingența faptelor. De posibilitatea propozițiilor cu sens, a propozițiilor științei, dau socoteală acele entități transcendentale care sunt numele și propozițiile elementare.34 O caracterizare foarte sugestivă a aderenței stilului de gândire al Tractatus-ului la stilul de gândire consacrat de tradiție, aderență care este pregnantă din perspectiva interpretării realiste a „ontologiei Tractatus-ului“, găsim într-un text
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Există demersuri și metode utile pentru obținerea acelor clarificări în care Wittgenstein identifică acum adevăratele roade ale muncii filozofice. Nu este însă vorba de tehnici speciale, care trebuie mai întâi inventate și apoi însușite, tehnici cum sunt cele ale analizei transcendentale sau ale analizei logice a limbajului, a căror mânuire competentă ne-ar conduce la „descoperiri“, la fel ca și în știință. Ceea ce se cere este surprinderea conexiunilor relevante pentru înțelegerea modului cum funcționează limbajul, printr-o exersare liberă a imaginației
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
recunoască și nu putea auzi de el fără silă. El a obiectat în mod deosebit față de lichidarea problemelor filozofice într o modalitate pe care o vedea drept ieftin scientistă. Wittgenstein credea că problemele filozofice sunt confuzii adânci și fascinante, iluzii transcendentale, și deoarece credea că ele trebuie să dispară abia în punctul culminant al viziunii, el nu le dorea eliminate în mod vulgar, la niveluri mai joase și de oameni nepotriviți pentru asta.“76 Practica filozofică a lui Wittgenstein reprezintă, fără
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limpede că o astfel de societate devine iluzorie, chiar acasă la promotorii săi cei mai fervenți. Fundamentaliștii, de orice coloratură ar fi, constituie mișcări politico-religioase tot mai îndepărtate de idealul societății deschise, căreia îi reproșează autismul generat de părăsirea cauzelor transcendentale, a imaginarului metafizic și îmbrățișarea valorilor mundane, degenerate, în varianta islamismului radical înlocuirea sacrificiului de sine, cu tot ce are acesta mai sublim, cu banala dorință de a trăi. Cum spunea Bin Laden într-un interviu: "Noi iubim moartea. Americanii
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cu victime (directe ori colaterale). Victima principală e protagonistul tragic, inapt de alegere. Acest protagonist se opune, în cazul tragediei clasice, destinului, după modelul lui Oedip al lui Sofocle, sperînd că "destinul rău"/fatum malus nu constituie decît o eroare transcendentală, ce ar putea fi cumva corijată. Personajul va eșua lamentabil, zdrobit de caracterul implacabil al sorții, caracter nelipsit de o ironie cinică. Tot el (protagonistul în cauză) nu reușește, în spațiul tragic neoclasic (cu precădere francez: literatura lui Racine și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Man sau Hillis Miller vorbesc despre absența semnificatului însuși, adică absența oricărui sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă pot folosi aici acest termen) nihilismului deconstructivist și a subversivității demersului său, subversivitate radicală pentru că sfârșește în autosubversivitate. Cum să reconstruiești sau chiar să deconstruiești texte care se deconstruiesc singure? Filosoful francez continuă, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Pentru ea, înțelegerea, cu un sentiment tragic, a lumii din jur constituie un mod de a fi"96. A scrie poezie, înțeles ca mod de a fi, devine pentru Ana Blandiana o cale de a tinde către limbajul perfect, aproape transcendental, "multe poeme ale Anei Blandiana fiind poeme-eseu și putând fi traduse doar într-un limbaj exclusiv eseistic"97, așa cum exemplifică Alex Ștefănescu : "Poeta știe să păstreze ideile în acea stare genuină în care nu-și fac loc încă vicisitudinile actului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Deși este vorba despre cititori diferiți, nu trebuie, în analiza unui text beletristic, să se confunde cele trei tipuri de finalități ale limbajului: finalitatea apofantică, finalitatea pragmatică și finalitatea poetică. Textul beletristic implică utilizarea limbajului la un mod superior, aproape transcendental, care nu poate fi analizat cu instrumente firești. Cu alte cuvinte, în munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca autorul, înțelege informația transmisă, trecând-o prin filtrul propriu, și reconstruind-o apoi într-un mod
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
De acum înainte suntem convinși că autoreglarea pieței decurge din legile inexorabile ale Naturii, că e o necesitate ineluctabilă ca piața să fie liberă și nimic să n-o îngrădească 69." Societatea se supune unei realități pe care o consideră transcendentală, de necontrolat. Din lucrările lui Karl Polanyi au fost reținute mai ales conceptele de economie "inserată" și de economie "neinserată". Postulatul care stă la baza cercetărilor sale a fost remarcat și discutat mai puțin: Polanyi presupune că orice societate se
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de observator pe cea de a observa ceva? Acest ceva exterior care se impune oamenilor poate fi o realitate empirică: o numim fapt, dat obiectiv, mediu, ciclu economic, structură socială, context cultural. Poate fi de asemenea vorba de o realitate transcendentală. A crede în existența lui Dumnezeu sau a lumii Ideilor precum Platon înseamnă a fi la fel de realist ca și cei care cred în sticla așezată pe masă în fața lor: în toate cele trei cazuri se postulează existența a ceva exterior
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Pentru Derrida, deconstrucția semnului este unul dintre mijloacele prin care edificiul conceptual al metafizicii tradiționale este atacat: "un exemplu dintre nenumăratele posibile: metafizica prezenței e zdruncinată cu ajutorul conceptului de semn. Din moment ce îți propui să arăți că nu există un semnificat transcendental ori privilegiat și că jocul sau câmpul semnificației nu mai are, așadar, nici o limită, ar trebui dar este tocmai ce nu se poate face să refuzi până și conceptul și termenul de semn"59. Interpretarea derridariană se realizează din perspectivă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și teoretizări noi. După cum mărturisea Jacques Derrida, "este momentul în care limbajul invadează câmpul problematic universal; momentul în care, în lipsa unui centru și a unei origini, totul devine discurs, altfel spus, sistem în care semnificatul central, fie el originar sau transcendental, nu este niciodată prezent în afara unui sistem de diferențe"239. Inflația limbajului vine să ateste ideea rupturii dintre lucruri și cuvinte: nu există nici un înțeles dincolo de limbaj, discursul fiind despărțit de lume, astfel încât sensurile se fragmentează continuu și se creează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]