2,886 matches
-
trei porți; spre miază-zi, trei porți; și spre apus trei porți. 14. Zidul cetății avea douăsprezece temelii, și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. 15. Îngerul care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei. 16. Cetatea era în patru colțuri și lungimea ei era cît lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia și a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea și înălțimea erau deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
doisprezece apostoli ai Mielului. 15. Îngerul care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei. 16. Cetatea era în patru colțuri și lungimea ei era cît lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia și a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea și înălțimea erau deopotrivă. 17. I-a măsurat și zidul, și a găsit o sută patruzeci și patru de coți, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. 18
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
aleilor străjuiau palmieri frumoși înfipți în grămezi de pietre albe. A intrat cu oarecare reținere și a bătut încet la ușă. Nu i-a răspuns însă nimeni. S-a uitat curios pe geam. A văzut o masă cu scaune 83din trestie, două ceșcuțe de cafea, o canapea tot din trestie cu câteva perne pe ea și cam atât. A remarcat totuși că era vorba de două persoane, apoi s-a retras stânjenit într-un colț cu gândul să plece, dar în
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
albe. A intrat cu oarecare reținere și a bătut încet la ușă. Nu i-a răspuns însă nimeni. S-a uitat curios pe geam. A văzut o masă cu scaune 83din trestie, două ceșcuțe de cafea, o canapea tot din trestie cu câteva perne pe ea și cam atât. A remarcat totuși că era vorba de două persoane, apoi s-a retras stânjenit într-un colț cu gândul să plece, dar în clipa imediat următoare Costash apăru în dreptul ușii ca și
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
ăsta era canalul, un loc periculos și interzis, unde copiii se înecau. își urmă tovarășii în susul dealului, printre alcătuiri în care apa se revărsa peste margini, se prelingea prin crăpături sau se aduna în iazuri pe jumătate stătătoare, năpădite de trestii și cu lebede care înotau în zonele curate din mijloc. Traversară un pod de scînduri, la umbra unei cascade atît de înalte, că zgomotul era asurzitor. Străbătură apoi un teren pietros și după aceea iar un pod și auziră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prețul de cumpărare a fost de 3.400 £ pe acțiune. Canalul fusese închis circulației ambarcațiunilor înainte de nașterea lui. Dintr-un canal prin care se făcea comerț pînă în cele mai îndepărate colțuri ale țării, devenise o fîșie sălbatică prin care trestiile, sălciile, lebedele și găinușele de baltă ajungeau în inima orașului. Era contrariat de expresia „edificii splendide au prins viață“. Singura construcție splendidă pe care o știa în partea de răsărit a orașului era canalul însuși, o operă de artă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tot te uiți la nenorocita asta ? E o scârbă, am găsit-o în mlaștini, aproape leșinată, pe când veneam încoace, i-am tras atunci și câteva șuturi, ca să mă țină minte, aș fi lăsat-o acolo, să crape în apă, pe trestii, dar a luat-o Petru, de milă“ (așadar, celălalt, mult mai tânăr, aproape un copil, se numea Petru) „și a adus-o încoace“. „N-am luat-o de milă“, a spus Petru, „ci pentru că o iubesc neînchipuit de mult, deși
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un sicriu... „Aici“, ne-a strigat el, arătându-și cu degetul întins inima, „aici e Zenobia, à jamais, și voi toți, aici am să vă culc și am să vă învelesc, în fiecare seară...“. Apoi s-a pierdut printre balansurile trestiilor, iar Zenobia și-a lipit de umărul meu umărul ei învelit în fâșia de plastic murdară, neplăcută la atingere, cârpele se aflau înăuntru, mă simțeam bine în ele și am plecat amândoi, umăr la umăr, fără să-i aruncăm măcar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului); cât despre Iason, jignit de comportarea lui din timpul scurtei noastre întâlniri, voiam să-l uit. Din când în când, în decursul rarelor noastre ieșiri din scorbură, alergam cu Zenobia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prezența mea acolo, am curățat mai întâi cioburile, unul câte unul, și le-am pus la uscat pe-o creangă mai groasă; când a venit rândul falusului, am ridicat, fără să știu de ce, ochii și am văzut apropiindu-se, printre trestiile mai rărite în partea aceea, o tânără fată, n-avea cum să mă vadă, mă întrebam de unde răsărise în pustietatea noastră, ea s-a oprit în fața mea, pe mal, la nici douăzeci de pași, și s-a întins pe iarbă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cuie și unse cu smoală, pe care și le construiesc țăranii de prin partea locului; cu ajutorul ei și folosind drept vâslă o prăjină, am început să cutreier mlaștina. De multe ori, culcat în barcă, ascultam zgomotul apei, al vântului, al trestiilor sau al viețuitoarelor, n-am să le enumăr, am să spun doar că, împreună, ele alcătuiau țiuitoarea liniște a pustiului; o dată însă, am auzit un fel de grohăit ciudat a cărui origine, la început, în ciuda disponibilităților mele, mi-a fost
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
supărător de fix. I-am spus cu binele : „Hai, du-te de te scaldă“. Ea nu s-a clintit, ținea cu tot dinadinsul să-și lipească de mine ventuzele reci ale ochilor. Atunci am luat un bețișor, un fir de trestie, ca s-o alung. N-aveam intenția s-o lovesc, i-am spus încă o dată : „Hai, șterge-o“, voiam doar să o sperii. Dar, cu o precizie care exprima exact bunătatea mea reală din clipa aceea (pesemne mă aflam, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
târcoale, atrași de jalnica mea stare. și fiecare ținea să-mi trimită câte un semn, o vorbă sau măcar un nume. Mai întâi Agrippa, cu gluma lui echivocă. Semn al eșecului, nesigur ca toate semnele, dar suficient ca să clatine toate trestiile crescute în mine. Apoi, ca din întâmplare, Iason. (O fi plecat Petru sau mai bocește încă la ușa de pe coridor ?) și fata de pe șlep cu ligheanul ei alb, și Poenaru cu invitația lui jovială ca un rânjet de lup. „Ia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și tremura. Pierduse lira, dar avea alături, la loc ferit de udătură, vioara și arcușul. Mi se înfățișa ca un adolescent cam oacheș, slăbănog și palid. Purta o redingotă largă, veche, ultrajerpelită, cu poale lungi, decolorate de soare. Folosea o trestie strâmbă și o strună din fire de coadă de cal împletite. Pescuia niște pești mici, albi, pe care îi vâra în buzunarul redingotei cum ai vârî creionul sau cutia de chibrituri. Ca să nu scape râma de pe ac, o plesnea mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zdrențe străvechi. Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală-te“, i-am spus, „să stăm un pic de vorbă“. El nu s-a clintit, dormea cu îndărătnicie. Dincolo de fereastră vârfurile trestiilor se balansau în vânt, câteva păsări răzlețe zburau pe deasupra lor la mică înălțime. Le am numărat atent, erau nouă. Am tras un scaun lângă masă și m-am așezat cu palmele pe genunchi, ca la veghe. „Draaagoș“, am spus (vorbeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pătrundea prin piele, încerca să mă pietrifice. M-am gândit o clipă la Zenobia, am văzut-o de parcă ar fi fost la câțiva pași de mine : stătea cuminte, cu mâinile în poală, la gura scorburii noastre, pe un maldăr de trestii uscate. Mă aștepta. „Ajută-mă“, i-am strigat. „Tu faci pe mortul și taci“, i-am spus apoi lui Dragoș, „ai uitat că și tu ești copil...“. Atunci lumina sau poate întunericul a început să se schimbe. Vedeam prin pleoape
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Iar înăuntru cercului plutea o lumină albăstrie și blândă, nu știu cum să spun, o iradiere în care totul părea albăstriu, până departe, la nesfârșit. De acolo venea un vuiet, ca răsuflarea unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate că era capătul celălalt, și nu voiam să alunec încă în albăstriul tubului. „Sunt cuminte“, i-am spus și am zâmbit amândoi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Mergeam pe dig ferindu-mă de goluri, ca să nu-mi scrântesc gleznele. Erau niște bolovani pe acolo, negri, prietenoși, mă priveau ca pe un frate. Păreau că se bucură știindu-mă iar printre ei. În fața scorburii, pe un maldăr de trestii uscate, Zenobia ședea cuminte, cu mâinile în poală. Îi albise părul așteptându-mă... (1980-1985)
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ziua-n prag Cu firuț băgat în ac 435Și tu să nu-mi poți împunge Pîn-nu-i suspina și plânge, Pîn-nu ți-a veni în gând Unde - am fost și unde sunt. Lângă lacul cel albastru înstelat cu nuferi mari, 440Pintre trestii auroase ce se legăn solitari, Vede fata cea cu ochii cuvioși ca în biseric- Fața-i albă ca zăpada într-un păr de întuneric. Ea în haina ei cea verde se înmlădie bogată Cu flori albe - mpodobită, cu diamante presărată
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
casc Sub lumini de curcubee repezi ce se sting cum nasc, Fîlfîesc ca două candeli, obosiți se-nvîrt, se-ncaer Și aproape - aproape stinse s-urmăresc jucând pin aer, 475Scoțînd limbe ascuțite ca să-nghimpe pe cealaltă; Ei jucau pin crengi înnalte, pintre trestie, pe baltă, Balta tremură adâncă, somnoros și lin sclipește Asvîrlind întunecată cîte-o muscă, câte - un pește Către flamele - ostenite... Peste ei de-odată sboară 480Ca o pată de cerneală-n noaptea aurită-o cioară. Zice smeul: - Moaiă, cioară, aripa-ți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Pe-ntinsori de codri negri un senin se desfășoară Ce-a lui stele mari și albe peste ele le presară. 495Și la margine de codru ei aprind o focărie Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie Colibioara cea de trestii cu ușița-i rezimată, Împletită din răchită, cu curmei de tei legată. La o ploscă de vin negru stând de vorbă bucuroși, 39 {EminescuOpVI 40} 500Parcă-i zugrăvește focul cu răsfrîngerile-i roși. De asupra ceru-i negru, - pe-ntinsori de catifea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Dumneavoastră. Călin rupe-o creangă verde și o bagă-n ap-albastră 565Și uscat-o scoate iară. - I! cum ți-oi da pumni, tu babă, Ai vrut să ne-usuci, șirato, spune dreptul mai degrabă. - Să vedeți, voinici, la vale, printre trestia înnaltă, Apa vie tot sclipește, se rotește colo-n baltă. Ei ajung la apa-n farmec și băgând o creang - uscată, 570El o scoate numa-n muguri și cu frunze încărcată. Se băgar - atunci în baltă și-amîndoi eșiră - ntregi Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
250În tact căzîndă, aromată lin, Și din ferești perdelele le-ndoaie Burând prin țesăturile de în, Pătrunde iarăși în a ei odaie, Preface-n tânăr sufletu-i divin: 255El stă frumos sub bolțile ferestii Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e - azi și părul lui de aur moale Pe umeri cade îndoios, îmflat; Ca ceara-i palid... buza lui cu jale 260Purta un zâmbet trist, nemângâiat. El o privește... sufletu-i s-adună În ochiul lui albastru, blând și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lacrimi lasă, Cu un dor fără de nume Uită țară, rude, casă. Cum trecu numai Crăciunul, El pe cal a pus presunul Și s-a dus la lacu-n vrajă, Unde așteptând ajunul De - anul nou el sta de strajă. Și din trestia plecată El privea la apa fină, Cu oglinda-i nemișcată Strălucind sub luna plină. Deși știi că apa-i moale Totuși placa-i de cristale Parc-ar fi încremenit. Ne-ncrețite, plane, pale, Viorii au adormit. Rădăcinile în pături Sub
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
valul nu se taie Cercuind apa bălae Ci-o încunjură frumoasă Ș-o îmbracă cu văpae În lucire scânteioasă. Și deși în lac înnoată, El nu mișcă, nici se-ncreață, Ca o floare-i aninată De oglinda cea măreață. El din trestii o privește, Nici se mișcă,... - ncremenește L-arătarea ei cea crudă. Și când lacul părăsește Pe-al ei corp ea tot nu-i udă. 79 {EminescuOpVI 80} Ea s-a dus. Dar el rămas-a În adânc rănit de dânsa
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]