KorAP: Find »[drukola/base=trunchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...371 >

9,257 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

tot prin pădure. De aici, vreau să stai lângă mine, nu rămâne în urmă! Ne-am înțeles, domnule inspector? Se aflau chiar în locul pe unde urcase și el data trecută. Zona defrișată se afla în stânga lor, o putea vedea printre trunchiurile groase. Și totuși peisajul i se părea străin, nu recunoștea nimic. Avea impresia că trece pe acolo pentru prima dată. Apoi simți din nou că nu sunt singuri acolo, sentimentul că este privit reveni iarăși. Fără să vrea se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai bună ascunzătoare, dar nu mai avea timp să caute alta. Trebuia să profite de faptul că pentru câteva minute agentul nu-i putea vedea. O atinse ușor pe umăr pe Ileana și îi făcu un semn cu capul spre trunchiul masiv de lângă ei. Continuă-ți drumul și, dacă poți, fă cât mai mult zgomot! îi șopti printre dinți. După aceea, poți să-ți găsești și tu o ascunzătoare unde să mă aștepți, îi făcu el hatârul, văzând-o că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
care i le făcea Cristi. Pașii ei continuau să se audă îndepărtându-se, după care se făcu liniște. Ciripitul păsărelelor încetase, doar insectele ce zburau în aer mai scoteau un bâzâit slab. Se abținea cu greu să scoată capul de după trunchiul gros ca să pândească drumul pe care veniseră. Asculta foarte atent, încercând să prindă zgomotul pașilor urmăritorului, pregătit să-i iasă în față. Trecuseră deja minute bune de când stătea acolo și nimeni nu apărea din urmă. Stând încordat în aceeași poziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
umăr. Desigur că acesta era convins că cei doi se află undeva mult mai în față, neașteptându-se de loc ca Toma să rămână în urmă ascuns. Se lipi și mai strâns de stejar încercând să se facă una cu trunchiul și să nu-i dea nici o șansă urmăritorului de a-l vedea. Prin pânza subțire a tricoului simțea scoarța zgrunțuroasă împungându-i pielea. Apoi zgomotul pașilor încetă. Cel ce venea în urma lor se oprise chiar lângă el. Probabil că, scăpându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se simțea stingherit. Ar fi vrut să o întrebe pe Ileana o mulțime de lucruri, însă moșneagul se afla acolo, în spatele lor, auzind tot ce vorbeau. Urcușul devenise mai dificil. Stânci masive se vedeau împrăș tiate printre copacii ale căror trunchiuri crescuseră contorsionate printre ele. Ca să se poată strecura pe acolo, de multe ori erau nevoiți să meargă în șir câte unul. Ileana era în frunte, deschizând drumul. În urma ei venea Toma și Calistrat care încheia coloana. După socoteala inspectorului nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fie prea curios și să îl asculte pe bătrân. O stare de indiferență îl cuprindea ori de câte ori încerca să pună întrebări. Vâlva nu poate trece peste Râpa Dracului, spuse mai departe Calistrat, noi însă da. De multă vreme paznicii au lăsat trunchiul acesta ca o punte peste hăul de sub noi. Nu-i pentru păzitori ci pentru oamenii obișnuiți care s-ar putea rătăci pe aici. De câte ori putrezește lemnul, ne îngrijim să îl înlocuim cu altul proas păt tăiat. Eu am schimbat trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
aibă răbdare cu Moș Calistrat. Gândurile care îl frământaseră până mai adineauri dispă ruseră ca prin farmec. Mintea i se golise, acum încerca să rețină tot ce-i spunea bătrânul. Se apropiară de puntea improvizată și Calistrat păși pe ea. Trunchiul gros se arcuia sub greutatea bătrânului, dar acesta nu părea să bage de seamă. Fără să pregete nici un moment, Toma îl urmă imediat ce acesta ajunsese pe malul celălalt. Simți un fior rece care îi cobora pe șira spinării de cum pusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
până ce soarele se duce la culcare. În noaptea asta va fi lună plină și cerul este senin, deci nu ne va fi greu să ne ținem pe urmele ei. În fața intrării, sub poalele copacilor de la marginea pădurii se afla un trunchi căzut la pământ. Acolo îl conduse Calistrat pe Cristian Toma și îl invită să ia loc. Iarba era culcată la pământ, semn că mai stătuse cineva acolo cu puțină vreme în urmă. Moșul scoase din traistă un pachet de țigări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de brațul drept, întinse mâna stângă în față ca să se ferească de eventualele obstacole ascunse în întuneric. În lumina lunii văzu râpa adâncă despre care îi vorbise bătrânul că mărginește teritoriul vâlvei. Trecură peste ea fără să se folosească de trunchiul răsturnat și se opriră de partea cealaltă. Avem câteva clipe de răgaz, îi spuse Calistrat, ea nu poate trece pe aici. Știu că ai multe întrebări, dar păstrează-le pentru mai târziu. Desigur că avea o mulțime de nedumeriri. Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întâmplă dar nu mai pierdu vremea căutând explicații. Bănuia că tot toiagul era de vină. După direcția în care se deplasau, Toma își dădu seama că se îndreptau spre drumul forestier. Coborau panta muntelui cu o viteză incredibilă. Alunecau pe lângă trunchiurile albicioase ale copacilor cu repeziciune. Inspectorul se strânsese lângă Moș Calistrat, temân du-se să nu se lovească de acestea. În curând se aflau pe drum. Se opriră câteva clipe scrutând cu atenție împrejurimile. Apoi bătrânul îl trase din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
singur, nu era sigur că ar mai fi nimerit înapoi. Terenul era foarte accidentat, ravene adânci ca niște canioane le tăiau calea și se vedeau siliți să ocolească stânci imense, prăvălite în calea lor. Niciodată nu mai văzuse copaci cu trunchiurile atât de mari, ba la un moment dat, își pusese întrebarea dacă nu cumva are halucinații, pentru că nu-și imaginase că niște arbori pot crește atât de groși. Chiar dacă mai mult alunecau pe deasupra ajutați de toiagul lui Moș Calistrat, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ochii i se obișnuiau cu întunericul și începu și el să distingă câte ceva în jur. Luna strălucea deasupra lor dar razele ei abia puteau pătrunde prin frunzișul des. Vedea silueta întunecată a lui Calistrat lângă el și formele fantomatice ale trunchiurilor copa cilor. Își amintea locul unde se aflase vâlva mai înainte și privea țintă într-acolo însă nu reușea nici măcar s-o zărească. În timp ce teama îi încolțea iarăși în suflet, își dorea din toată inima să fi rămas nemișcată tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cu atât mai bine. Și tona asta de exploziv vrei s-o cari sus la gura peșterii? Ai uitat că până acolo nu sunt nici măcar cărări, asta ca să nu mai vorbesc de prăpastia peste care nu există alt pod decât trunchiul prăbușit? Moșule, interveni Ileana hotărâtă, nu contează cât e de greu! Trebuie să facem orice ne stă în putință ca să scăpăm de vâlvă. No, d'apoi sigur că da, domniță, doar e de la sine înțeles că tu ai să cari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
apucă de umeri zgâlțâindu-l ușor. După un timp, porniră împreună spre clădiri, continuând să gesticuleze. Imediat ce dăduse cu ochii de tabără, Cristian Toma intrase în pădure și căutase un loc de unde să poată observa nestingherit împrejurimile. Se ascunsese în spatele trunchiului unui gorun bătrân, chiar în fața porții principale. Ileana avusese dreptate, lucrurile se schimbaseră față de cum le lăsase el în urmă cu trei ani. Se afla chiar în locul unde, împreună cu Moș Calistrat, pătrundeau în pădure ca să urce înspre bârlogul bestiei. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să ocolească la distanță împrejmuirea, porni să urce muntele. După ce trecu de colțul gardului și pericolul de a fi observat de paznicii ce își făceau rondul se îndepărtase, reveni la drumul știut. Peste tot se vedeau urme ale noilor veniți. Trunchiuri tăiate și crengi rupte lăsate în voia Domnului zăceau la tot pasul, în pădure. Din loc în loc se vedeau vetre improvizate în care arseseră focuri puternice. Probabil că, de frica bestiei, oamenii puși de pază aprinseseră focuri crezând că au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pentru lumină și pieriseră în lupta cu proprii părinți. Câteva buturugi vechi se ridicau din solul acoperit de ace uscate. Mușchiul și lichenii năpădiseră lemnul putrezit, mâncat pe dinăuntru de termite. Chiar în față, la câteva zeci de metri, un trunchi gros se prăbușise de-a curmezișul. Căzuse probabil doborât de vânt la ultima furtună. Rămăsese înțepenit între ceilalți copaci sprijinit de tulpinile lor zgrunțuroase. Ramuri pline de cetină încă verde atârnau din el până aproape de pământ. Prin golul rămas liber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
săgeți de lumină, razele galbene ale soarelui matinal. Se aplecă ca să treacă pe dedesubt, ferind într-o parte crengile care îi stăteau în drum. Inspiră adânc aerul plin de miros de rășină și păși mai departe. După un timp, printre trunchiuri începu din nou să se zărească lumină. În câteva minute se afla la marginea răriturii de sub Stânca Adevărului. Deși mai devreme nu-și dorea decât să ajungă mai repede acasă, acum se răzgândi. Începu să urce pe marginea rariștii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Tulpinile brazilor se ridicau vertical, lipsite de crengi până la cinci, șase metri deasupra capului său. Oricum, cetina nu i-ar fi oferit un camuflaj satisfăcător. Continuă să cerceteze prin preajmă. Ceva mai departe se afla un stejar uriaș al cărui trunchi înfrățit chiar aproape de rădăcină se ridica semeț printre coniferele din jur. Da, acolo era mult mai bine, se putea ascunde în frunzișul des. Se apropie de copac și începu să se cațere. Își găsi un post de observație între două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
erau afundate în iarbă, așa cum ar fi trebuit să se întâmple în mod normal, ba chiar putea să vadă roua dimineții pe pantalonii strâmți ai acestuia. Deși venise cu alte gânduri acolo, Godunov se prelinse în jos de-a lungul trunchiului copacului, străduindu-se să nu facă nici un zgomot. Porni apoi grăbit, spre baza de la poalele muntelui. I-ar fi plăcut să meargă la culcare dar nu îndrăznea. În afară de faptul că avea o mulțime de treburi de făcut, se temea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
era un nuc viguros ale cărui ramuri se întindeau aproape orizontal. Îl ochise încă de la venire și hotărâse că era exact ceea ce îi trebuia, pentru ce avea de gând să facă. Lăsă jos trupul neînsuflețit, rezemându-l cu spinarea de trunchiul gros al copacului. La brâu, agățat de centura lată, avea un colac de frânghie sintetică. Îl desfăcu pe jumătate, aruncându-l cu îndemânare apoi peste creanga cea mai apropiată, imediat după o bifurcație. Cu o dexteritate ce arăta că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ca prezența lui să rămână deocamdată neobservată. Tresări când, undeva, în apropiere, auzi frunzele de pe jos foșnind ușor. Deveni atent și privi neliniștit în direcția de unde se auzise zgomotul. Cineva se apropia de locul unde se afla. Se lipi de trunchiul copacului lângă care își stabilise punctul de observație. Oare îl dibuiseră paznicii? Puseseră cei de la Pinforest oameni și în exteriorul împrejmuirii? I se părea puțin probabil dar nu era cu totul exclus. După felul în care necunoscutul se apropia, făcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
aceștia despre care încă nu știa ce vor. No, ce faci, nu vii? întrebă Simion, care deja pornise înapoi. Se oprise lângă un bolovan mare, lipit de marginea din stânga a canionului. Chiar deasupra acestuia, crescut dintr-o crăpătură a versantului, trunchiul răsucit al unui ulm uriaș se ridica aproape paralel cu peretele râpei. No, aici e singurul loc pe unde putem ajunge sus, rosti Pop, care deja se cățărase pe îndoitura trunchiului copacului, fără frânghii de alpinism este imposibil să urcăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Chiar deasupra acestuia, crescut dintr-o crăpătură a versantului, trunchiul răsucit al unui ulm uriaș se ridica aproape paralel cu peretele râpei. No, aici e singurul loc pe unde putem ajunge sus, rosti Pop, care deja se cățărase pe îndoitura trunchiului copacului, fără frânghii de alpinism este imposibil să urcăm prin altă parte. Uită-te cu atenție la mine și fă și tu la fel! Simion se așezase între ulmul bătrân și versantul râpei, punându-și tălpile pe peretele de stâncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept, de-a lungul albiei pârâului, acum începeau să facă un ocol spre stânga, astfel încât să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul unui stejar bătrân, gros de mai bine de un metru, când ceva i se păru că nu este în ordine. Nimic nu mai tulbura liniștea pădurii, nici măcar zgomotul pașilor socrului său nu se mai auzea, semn că acesta se oprise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia că o iau la fugă două vietăți, la fel de sprintene, și totuși atît de diferite: o veveriță cu blană scurtă și roșcată, și o alta care se tîrăște după ea, cu blană mițoasă și aurie. Nu sînt gemene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]