1,983 matches
-
o zonă ceva mai luminoasă. O apucă în acea direcție și în două minute ajunse la un fel de prerie. O vale se întindea în fața lui. La dreapta sa, cocoțată pe culmea unei coline, se zărea o casă, pierdută printre tufișurile de flori gigantice. O casă venusiană! Cuibărită în mijlocul vegetației, de la distanță părea construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
vale se întindea în fața lui. La dreapta sa, cocoțată pe culmea unei coline, se zărea o casă, pierdută printre tufișurile de flori gigantice. O casă venusiană! Cuibărită în mijlocul vegetației, de la distanță părea construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș, cercetă treptele de piatră care conduceau, prin grădina amenajată în terase, la veranda vilei. Pe prima treaptă erau gravate atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Avea nevoie de informații despre propria lui persoană și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
gigantici. Dar ce umbră. Venind de la lumina zilei ți se părea că pătrunzi într-o pivniță ca un coridor întunecos și sinuos, cu pereți mobili, în permanentă mișcare, aci deschizîndu-se în vaste anticamere, aci îngustându-se aproape până la dispariție între tufișurile încâlcite, dar având mereu un plafon care ascundea cerul. Își dădu seama că-i va fi foarte greu să-și păstreze simțul de orientare printre arbori. Noroc că avea o busolă care să-l ajute să-și mențină direcția generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie, se hotărâse să urmeze indicațiile Mașinii jocurilor. Acum, el aștepta, dorind mai întâi să vadă dacă pe sticla geamurilor se vor proiecta ceva umbre. Dar valul de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
arborele ― vilă. Coborând să vadă, constată că parcul începea cu o grădină amenajată într-o scobitură de circa șase metri în trunchi. O simplă zgârietură în raport cu masa enormă a acestuia. Dar era arhisuficientă pentru o minigrădină de basm, plină de tufișuri înflorite alcătuind un amalgam de culori feerice. Florile gigantice își înfoiau petalele atât de intens colorate încât păreau luminoase. În mod sigur Venus era un paradis pentru botaniști. Dar frumusețea grădinii nu-l reținu prea mult. Neliniștit, reveni în apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie? ― Da ― răspunse Gosseyn. Ar fi putut să nu continue, dar considerând că autorul "Egocentristului despre nearistoteliana Venus" merită mai mult, adăugă: ― A scris și lucrări care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Kair negă din cap și adăugă: ― Nici într-o oră, nici într-o zi și nici într-o săptămână. Ai auzit vreodată de George, puștiul care a trăit printre animale? George, un băiețel de doi ani, s-a rătăcit printre tufișuri dealurilor din spatele fermei părintești. Dumnezeu știe cum, a nimerit la vizuina unei cățele sălbatice, care tocmai fătase. Cum majoritatea cățeilor muriseră și femela, a cărei ferocitate era atenuată de vagi amintiri ale dresajului de pe vremuri, era plină de lapte, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
și-și privi ceasul. Era 2 fără 25. Agitația febrilă îi scăzu. Nava lui Prescott plecase pe Venus și nu se întâmplase nimic. Se duse și se uită pe ferestre. Imensa peluză care se întindea până la Mașină, agrementată ici-colo de tufișuri, era aproape pustie. Câțiva grădinari, aplecați deasupra florilor, îndeplineau ritualul profesiei lor. La capătul peluzei se înălța Mașina, enormă masă strălucitoare, dominată de farul său de patru mii tri-liarde de lumini. I-ar fi trebuit mai mult de cinci minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
că nu te-a văzut, dar măcar aceasta va dovedi că acum ești pe Venus. Chiar în acest moment, ne găsim într-un parc la periferia orașului New Chicago. - Hă? Janasen se uită în jur, stupefiat. Nu erau decât pomi, tufișuri de umbre și clipocitul cascadei. Ici și colo. În umbră, luciri slabe aruncau lumini palide, dar nici urmă de oraș. - Cetățile astea venusiene, zise Discipolul, nu au seamăn în galaxie. Ele sunt dispuse altfel, organizate altfel. Totul este gratuit, hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
la început, cu responsabilitatea protejării unei fete, a cărei personalitate nu se manifestase până în acel moment în vreun fel tangibil. Le trebuiră vreo zece minute până să repereze un petec de iarbă suficient de protejat de crengile joase ale unui tufiș. ― Vom dormi acolo, șușoti Gosseyn. Ea se lăsă să alunece în iarbă. Și mutismul acestei acceptări îl făcu să înțeleagă deodată că fata îl urmase mult prea ușor. Se întinse, gânditor și încruntat, evaluând riscurile posibile. Noaptea era fără lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
șușoti Gosseyn. Ea se lăsă să alunece în iarbă. Și mutismul acestei acceptări îl făcu să înțeleagă deodată că fata îl urmase mult prea ușor. Se întinse, gânditor și încruntat, evaluând riscurile posibile. Noaptea era fără lună și obscuritatea, sub tufișul care-i adăpostea, era deplină. Într-un târziu Gosseyn începu să-i deslușească vag silueta neclară în anemica lumină a unui felinar îndepărtat. Era la vreo doi metri de el și, în timpul cât o observă nu făcu nici o mișcare. Pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sens puteau avea cuvintele rostite de detectorul de minciuni: "Este înconjurat de o aureolă de forță de o natură nemaiântâlnită." Când se trezi, soarele strălucea. Teresa Clark se topise fără urmă. Gosseyn se convinse de dispariția ei răscolind în grabă tufișurile. Apoi ieși pe trotuar la vreo 30 de metri mai încolo; inspectă dintr-o privire strada spre nord, apoi spre sud. Trotuarele și strada furnicau de lume. Bărbați și femei, îmbrăcați cu eleganță treceau grăbiți prin fața lui. Zgomotul miilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
la liman? Te mulțumești să bâjbâi în beznă? ― Asta e. Și așteptă reacția ei. Urmă o lungă tăcere. Prea lungă. Iar răspunsul, când veni, nu veni de la fată. Cineva îi sări în spate și îl doborî. Alte siluete țâșniră din tufișuri și-l înșfăcară. Reuși să se ridice, luptând. Însuflețit de o profundă oroare, continuă să lupte, chiar și după ce mai multe mâini viguroase îl imobilizaseră, copleșindu-i capacitatea, de rezistență. O voce bărbătească zise: ― O.K., băgați-l în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
stătu pe gânduri. Balconul care decora fereastra salonului de toaletă era mascat de coroanele unor copaci. Ajunse jos fără probleme și se strecură în patru labe pe lângă zid. Pe parcursul primelor sute de metri, nici măcar o singură data nu părăsi adăpostul tufișurilor sau boscheților. Ajunsese la vreo treizeci de metri de soclul aproape pustiu al Mașinii, când o duzină de automobile țâșniră din spatele unui șir de arbori, unde stătuseră la pândă; câteva arme deschiseră focul asupra lui Gosseyn urlă disperat la Mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o zonă ceva mai luminoasă. O apucă în acea direcție și în două minute ajunse la un fel de prerie. O vale se întindea în fața lui. La dreapta sa, cocoțată pe culmea unei coline, se zărea o casă, pierdută printre tufișurile de flori gigantice. O casă venusiană! Cuibărită în mijlocul vegetației, de la distanță părea construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
vale se întindea în fața lui. La dreapta sa, cocoțată pe culmea unei coline, se zărea o casă, pierdută printre tufișurile de flori gigantice. O casă venusiană! Cuibărită în mijlocul vegetației, de la distanță părea construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș, cercetă treptele de piatră care conduceau, prin grădina amenajată în terase, la veranda vilei. Pe prima treaptă erau gravate atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Avea nevoie de informații despre propria lui persoană și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
gigantici. Dar ce umbră. Venind de la lumina zilei ți se părea că pătrunzi într-o pivniță ca un coridor întunecos și sinuos, cu pereți mobili, în permanentă mișcare, aci deschizîndu-se în vaste anticamere, aci îngustându-se aproape până la dispariție între tufișurile încâlcite, dar având mereu un plafon care ascundea cerul. Își dădu seama că-i va fi foarte greu să-și păstreze simțul de orientare printre arbori. Noroc că avea o busolă care să-l ajute să-și mențină direcția generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie, se hotărâse să urmeze indicațiile Mașinii jocurilor. Acum, el aștepta, dorind mai întâi să vadă dacă pe sticla geamurilor se vor proiecta ceva umbre. Dar valul de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
arborele ― vilă. Coborând să vadă, constată că parcul începea cu o grădină amenajată într-o scobitură de circa șase metri în trunchi. O simplă zgârietură în raport cu masa enormă a acestuia. Dar era arhisuficientă pentru o minigrădină de basm, plină de tufișuri înflorite alcătuind un amalgam de culori feerice. Florile gigantice își înfoiau petalele atât de intens colorate încât păreau luminoase. În mod sigur Venus era un paradis pentru botaniști. Dar frumusețea grădinii nu-l reținu prea mult. Neliniștit, reveni în apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie? ― Da ― răspunse Gosseyn. Ar fi putut să nu continue, dar considerând că autorul "Egocentristului despre nearistoteliana Venus" merită mai mult, adăugă: ― A scris și lucrări care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Kair negă din cap și adăugă: ― Nici într-o oră, nici într-o zi și nici într-o săptămână. Ai auzit vreodată de George, puștiul care a trăit printre animale? George, un băiețel de doi ani, s-a rătăcit printre tufișuri dealurilor din spatele fermei părintești. Dumnezeu știe cum, a nimerit la vizuina unei cățele sălbatice, care tocmai fătase. Cum majoritatea cățeilor muriseră și femela, a cărei ferocitate era atenuată de vagi amintiri ale dresajului de pe vremuri, era plină de lapte, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și-și privi ceasul. Era 2 fără 25. Agitația febrilă îi scăzu. Nava lui Prescott plecase pe Venus și nu se întâmplase nimic. Se duse și se uită pe ferestre. Imensa peluză care se întindea până la Mașină, agrementată ici-colo de tufișuri, era aproape pustie. Câțiva grădinari, aplecați deasupra florilor, îndeplineau ritualul profesiei lor. La capătul peluzei se înălța Mașina, enormă masă strălucitoare, dominată de farul său de patru mii tri-liarde de lumini. I-ar fi trebuit mai mult de cinci minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
pieziș, într-un loc umbrit, lângă zid. Câteva vrăbii țopăiau cu mișcări neașteptate, de glonte, de la o creangă la alta, zăboveau puțin, atingând cu pântecul albul gros al zăpezii care se risipea în scame, apoi treceau la alt nivel al tufișului, ca-ntr-o casă cu etaj. Nicu se întrebă de ce se mișcă atât, că nu păreau să caute sau să urmărească ceva, ca el, bunăoară. El avea o țintă precisă, care se și zărea înaintea lui: poarta Universului. Cel mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]