1,424 matches
-
două mici fragmente din „Notițele...” sale. Unu: „Era pe la începutul anilor cincizeci, când un tânăr sosit de pe alte tărâmuri, nebilingve, nimerind în atmosfera universitară a Chișinăului cu limba localnicilor aflată în gestiunea unui debusolat cu numele ideceban, a fost martorul uluit al unei discuții academice de asemenea monstruozitate: Profesoara (universitară!) întreabă un student din anul întâi care este „enfenetivul” lui „sînt”. Studentul, prompt: «Infinitivul lui sînt este a să șiibă...Ă «Ei nu, drăguță, nu mai ești la sat! Nu „a
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
cunosc o glorie literară cu totul ieșită din comun. În ciuda unor particularități pronunțate, specia (auto)biograficului se definește prin raportarea la una din problemele-cheie ale literaturii confesive: sinceritatea. Acesteia i se adaugă aproape instantaneu o alta: fidelitatea rememorării. Dacă citim uluiți sutele de pagini În care Ion Ioanid Își amintește cu o exactitate de-a dreptul halucinantă nume și situații pe care o memorie obișnuită nu le poate reține, nonșalanța cu care Nina Berberova, autoarea unui bestseller mondial, Sublinierile Îmi aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În tine se află semințele unui Înger, genul meu de Înger, de flacără și paloș și-o putere strălucitoare, de ce oare Îmi dau eu seama atât de lent pentru ce sunt făcute femeile?24 și regăsirea În livresc, În recunoașterea uluită a propriei experiențe descrisă de un analist clasic al dezechilibrului psihic: Am citit azi-dimineață Jale și melancolie a lui Freud după ce Ted a plecat la bibliotecă. O descrierea aproape exactă a simțămintelor și a motivelor mele de a mă sinucide
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
spunea un martor român, țara în care îți poți lăsa mașina descuiată, cu cheile în contact, fără frica de a-ți fi furată. Ca urmare a educației primite încă de când sunt copii, norvegienii respectă bunul altuia. Un jurnalist român rămăsese uluit când a aflat că în Norvegia, poșta ducea pachetele expediate, doar până la intersecțiile cu șoseaua principală, iar când trecea cineva pe acolo, le ducea până în localitatea de destinație. Jurnalistul român a întrebat dacă nu ia cineva pe nedrept pachetul, la
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
întâlnire, când au făcut cunoștință grație unui bun amic cu doi ani mai mare ca el, student la ziaristică. Marinica Bălănescu. Cei apropiați îmi spun pe scurt Ica. Pentru conformitate: sunt și absolventă a facultății de...La început a rămas uluit. Era, deci, profesoară. Așa tânără! Era imposibil! S-ar putea să fie o glumă. La gluma ei trebuia răspuns cu o altă glumă, în special că îl ajuta și statura. Costel Bidaru. Student la Politehnică în Iași (Ea absolvise la
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sticlă, mâini de cauciuc și picioare din lemn. Ei nu vor mai avea nevoie nici de ochelari, nici de mănuși, nici de obiele sau opinci. Când privi mai atent la ceilalți profesori, ce stăteau aliniați în preajma directorului, "studentul " a rămas uluit. Printre aceștia era și ea; ea în persoană. I-ar fi stat mai bine ca elevă, ar fi fost colegi, ar fi stat cu ea în bancă, însă liceul era numai de băieți, gândi el cu părere de rău. În
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
totuși... * * * După ce o scutură de praf; cu mâna dreaptă își îndesă pe cap șapca bleumarin închis "Puma" din doc, cu cozoroc mare, model american, cam pleoștită, în timp ce cu mâna stângă își ținea geanta să nu-i alunece de pe umăr, rămase uluit de-a binelea; încă nu-i venea să-și creadă ochilor. Era ceva de domeniul fantasticului. O asemenea coincidență nu și-o putea explica. În față era chiar el în persoană, cel căruia cu câteva secunde în urmă voia să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
revenirea unei „arătări” ce seamănă izbitor cu propria-i mamă. Reîntâlnirea cu Perdita sau scena dublei fantome: fantoma Perditei (crezută moartă) și, prin asemănarea perfectă cu răposata ei mamă, fantoma Hermionei însăși... „Ești maică-ta! Ești maică-ta!”, va exclama uluit Leontes. Se pare că acum totul este pregătit pentru dezvăluirea faimoasei statui. Despre statuia aceasta, care aparține Paulinei și e păzită de ea cu strășnicie, ni se spune mai întâi că a cerut mulți ani de lucru. Aflăm din relatarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și unde umbra marilor copaci îi ascunde privirilor, Bătrânul și Străinul contemplă viața celor dinăuntru prin „vălul opac al tenebrelor”; altfel spus, de pe un teritoriu marcat de experiența morții. La sfârșitul piesei, când Marie sosește aducând îngrozitoarea veste, ea declară, uluită să constate cât de liniștiți au rămas cu toții: „Parcă i-aș vedea în vis”. Căci în acel moment, cu siguranță, Marie - la fel ca Bătrânul și Străinul - privește viața celor din jur cu ochii omului stăpânit de conștiința morții (moartea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
familiei și cu tulburarea pe care ea o produce, Ibsen creează un veritabil „efect de fantomă”. „Când a apărut Osvald în pragul ușii, cu pipa în gură, parcă l-am văzut pe taică-său în carne și oase”, recunoaște încă uluit pastorul Manders. Iată că fiul este o reîncarnare a tatălui până și în gestica lui, în felul de a-și fuma pipa - detaliu bizar, plin de rezonanțe, dacă ne amintim că, la triburile Agni din Africa, fiului îi este cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
produs de straniile apariții se trece, așadar, la recunoașterea forței de iluzionare a teatrului și, mai apoi, la ideea unei mistificări. Povestea se repetă ceva mai târziu, atunci când se fac pregătirile pentru intrarea în scenă a Madamei Pace: la început, uluiți și îngroziți ca la vederea unei fantome, actorii o iau la goană, refugiindu-se printre spectatori; după ce se mai liniștesc, înclină cu toții să creadă că la mijloc e tot o scamatorie, un „truc ieftin”, cum spune Prima Interpretă, stârnind astfel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care studia viitorul scenariu al crimei. - Nu există pe-aici nici o femeie? Faulques n-avea de gând să răspundă. A făcut-o, cu toate acestea, peste cinci secunde. Tocmai am auzit-o, a spus, când trecea pe-aici pe jos. Uluit, Markovic s-a gândit că, poate, pictorul făcea bășcălie de el. Probabil că așa a conchis, fiindcă a surâs șters și a dat din cap. - Vorbesc serios, a insistat Faulques. Ori aproape. Croatul s-a uitat iar la el. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
enervat) B (se uită prin hârtii, apoi pe monitorul computerului) A: te-ai mai uitat o dată pe computer când am venit B (se mai uită o dată prin hârtii, se ridică de la birou și pleacă, se întoarce, se așază) A (privește uluit în jur) B: stați la numărul 66, da? (cu ochii în foaie) A: a fost inspectorul acum câteva luni și a văzut (uitându-se fix la B) B: da, procesul-verbal e aici A: da B (se îndreaptă spre A, se
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
agresiv): Phillip, asta e o aiureală. Ți-am spus să pui un cablu de 16, iar tu ai pus în loc unul de 18. Nu ai verificat cu mine pentru că știai că ai dat-o în bară bine de tot. Phillip (uluit, neștiind ce să spună): Ascultă, eu chiar am crezut că voiai unul de 18. Cal (continuând să se răstească): Dar acum nu mai ești la fel de sigur, nu? Singurul lucru de care ți-a păsat a fost să-ți pui la
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și insomnii. Mă plimb în toiul nopții ca o fantomă, pe jumătate fericit, pe jumătate uluit” (12 august 1981 Ă 410). Fantoma, care-i consecința pierderii identității, a topirii în materia din jur, e semnul unei nefirești împliniri. Și toate acestea pentru că, deși îi luminează cele mai tainice secrete, Parisul îl ajută să fie el însuși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unor lucruri aflate acolo, în așa fel, încît să lase impresia că face loc calului; nu mai rîde; se duce la bufet și bea din sticlă o gura de țuică; intră Ilie care o surprinde cu sticla la gură.) Ilie: (uluit) Da ce Dumnezeu faci acolo? Mina: Am băut o gură de țuică. Ilie: Da ce-ți veni! Și nu puteai să-ți pui într-un pahar? Mina: Dar ce cauți acasă la ora asta? Ilie: Am plecat. Am plecat, pur și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Mina: Nu ți-e bine? Ilie: Mi-e foarte rău... Mina: De asta ai plecat mai devreme? Ilie: Și de asta... (Mina așteaptă să continue) Iar am avut o ședință... (după o altă pauză) Știi, l-am iertat pi Pândele... (uluită, se îndreaptă spre el) Mina: Cum adică l-ai iertat Pandele?! Ilie: L-am iertat, pur și simplu. Mina: (nu acceptă) Ba nu-i deloc nici simplu și nici pur! Cum adică! După ce a spus cîte a spus despre tine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Aquilegia vulgaris... Bunica: Așa... așa... Și amărîtei ăsteia de micșunică să-i răcoresc oleacă fețișoara... Alex: Cheiranthus cheiri... Bunica: D-apoi cum nu, cum nu... Și-acu s-o întremăm și pe oftigita asta de Scilla bifolia... (Alex o privește uluit) Adică violetă. Alex: (îmbrățișînd-o) Bunică, bunică, m-ai dat gata! Va să zică nu te-am învățat în zadar! Bunica: Nu-i nimic în zadar, bunică. Nimic. Totul are un rost. Și mai cu seamă învățătura. Alex: Așa o fi, bunică. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
iarnă... patinezi cu ele... te miști puțin oricum... că mereu te plîngi de lipsă de mișcare... Mihai: Da... să patinez... sigur că da... foarte frumos... numai că eu nu știu să patinez... (rîde împreună cu ceilalți, în afară de Alex, care e descumpănit, uluit, la un pas de revolta la care va ajunge) Alex: Cum nu știi să patinezi?! Mihai: Foarte bine. Nu știu să patinez. N-am știut niciodată. Maria: Te cred și eu că nu știi. Păi cînd să fi avut, săracu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ajutor. Sînt o personalitate în blocul ăsta, în oraș, în țară, peste tot. Vecin 1: Stimate vecine, zău, eu nu vă înțeleg! Ce ajutor să cereți? Și cui? Cui să cereți ajutor cînd deja ni l-ați cerut nouă?! Mihai: (uluit) Cine v-a cerut ajutorul? Și cînd, pentru Dumnezeu, cînd? Vecin 1: Cînd ne-ați chemat. Păi ce era tot scandalul ăsta dacă nu un strigăt de ajutor, o chemare?! V-am auzit chemarea și am venit. Și asta, să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ești...! Octav: (trecînd peste...) Ovidiu a fost... Și el mi-e milă... Mona: Nu ți-e milă de Ovidiu... De tine ți-e milă. Ți-e milă de iluziile, de dezamăgirile tale Octav: (izbucnind) Eu l-am văzut pe Ovidiu uluit că l-a nimerit glonțul! N-a crezut nici o clipă că-i adevărat! Dar era adevărat! și eu nu-i puteam spune decît să stea liniștit... să stea nemișcat! Și el m-a ascultat și a stat nemișcat! Insuportabil de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
degeaba se tot laudă unii că s-au schimbat... că s-au adaptat din mers... Chiar dacă vor să se schimbe, nu pot... Nu pot pentru că, pur și simplu, sînt victima propriei lor deveniri... Cam asta e... Octav: (e mai mult uluit decît revoltat) Dumnezeule, și cînd îi aud pe ăștia cu "greaua moștenire" cu gîndul la strunguri și la pluguri îmi vine să vărs! Frica! Asta-i moștenirea cea mai grea! Frica, inerția, ignoranța, impostura și demagogia! Dumnezeule, cine ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o primă tentativă de a le deschide; apoi vrea să le pună în geantă, ezită și, în cele din urmă, deschide un dosar) Ia să vedem noi cum mă cheamă..., și cine sînt eu... (începe să răsfoiască, din ce în ce mai agitat, mai uluit și mai revoltat) Dumnezeule, să fiu al dracului dacă..., dacă dosarul ăsta nu-i decît un mare căcat! Să fiu eu al dracului dacă dosarul ăsta nu are toate paginile... goale..., goale-goluțe... fără nici un cuvînt pe ele..., fără nici o virgulă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Directorul însă, vajnic comunist (poezia lui preferată era... Carnetul roșu de partid!), a urlat la mine că să nu fac anarhie în teatru. M-am supus, fără voie. Nu știu cum s-a întîmplat: cineva a deschis televizorul și i-am văzut, uluiți, pe Caramitru și Dinescu urlînd "Tiranul a fugit! Sîntem liberi!"... Toți cei din distribuție s-au bucurat, au chiuit, s-au îmbrățișat și chiar au lăcrimat. Nu făceam excepție. Culmea culmilor, la ora 12,55 secretarul de partid (nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Galați, ieșit din cameră să mă duc la bucătărie (era un apartament cu trei camere, al teatrului, în care locuiau trei doamne artiste; la una dintre ele, înnoptasem), îl văd ieșind de la actrița C.B. pe... N. Carandino. Ne-am privit uluiți (nu ne venea să credem, niciunuia, că ne întîlnim taman acolo!); s-a fîstîcit și a schițat un semn de exgerată amiciție, ieșind grăbit. După asta, am aflat că marele Carandino făcuse o pasiune pentru mai tînăra actriță și că
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]