1,411 matches
-
să vă mai vedem pe aici! Înțeleg că ai primit mesajul meu. — Da, domnule. Camera dumneavoastră a fost pregătită azi-dimineață. Dar nu știam că... adică nu-mi amintesc să fi fost informat... că veți fi însoțit... (tuși sec și își umezi buzele) de cineva. Roddy se ridică în capul oaselor. — Pyles, ți-o prezint pe domnișoara Barton, o tânără artistă pe care sper s-o reprezint profesional în viitorul cel mai apropiat. Va sta o zi sau două. M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
liniștite pentru cineva În stare să ignore claxoanele furioase și diversele variațiuni ale expresiei „băga-te-aș“ din toate părțile - pentru a-mi scoate pantofii Manolo din picioare și a-i azvârli pe scaunul din dreapta. Nu-mi puteam șterge mâinile umezite de transpirație de altceva decât de pantalonii Gucci din piele, care erau atât de strâmți, Încât șoldurile și pulpele Începuseră să mă furnice de cum terminasem de Încheiat ultimul nasture. Degetele mele au lăsat dungi umede pe pielea Întoarsă atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Viv să-l tundă. Se duseră În bucătărie. Așternu un ziar pe podea și puse un scaun În mijloc. Apoi umplu un vas cu apă caldă și-și Îndesă un prosop după gulerul cămășii. Viv muie pieptănul În apă, Îi umezi părul și Începu să-l tundă. Folosea o foarfecă veche, de croitorie; numai Dumnezeu știa la ce-i trebuia domnului Mundy. Probabil că-și croia singur hainele, nu excludea această ipoteză În ce-l privește... Ziarul foșnea sub pantofii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îmbrăcată bărbătește, ca un tînăr mecanic, cu o salopetă din stambă și ghete. Avea părul blond, de culoarea și textura unei frînghii murdare; Îi stătea În sus de parcă atunci se dăduse jos din pat. În timp ce Kay o urmărea, tocmai Își umezea un deget și Întorcea o pagină. Nu o auzi pe Kay, iar Kay veni spre ea cu un tremur ciudat al inimii. Pur și simplu, era plăcerea de a vedea o prietenă după ce, săptămîni la rînd, Întîlnise numai străini - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Duncan țineau sarea și un ac. Puteai obține o flacără, dacă frecai metalul de piatră: gestul Îi luă o clipă-două, dar În cele din urmă, hîrtia se aprinse și tutunul Începu să strălucească. Țigara pe care i-o Întinse era umezită de buzele lui, ca un pai pe care l-ai supt. Unu sau două fire de tutun se desprinseră și stăteau pe limba lui Duncan. Fumară fără să vorbească. Țigările ținură doar un minut. Și cînd Fraser termină, și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de tencuială albă, ezită. — Așteaptați o clipă, zise ea. Trebuie să arătați cît mai bine pentru cei de la S și D. Alergă la Mickey și se Întoarse la Helen cu termosul cu apă. Căută și-și scoase batista și o umezi, și Începu să șteargă foarte delicat praful de pe fața lui Helen. Începu de la frunte și continuă spre bărbie. Închide ochii, murmură ea. Scutură genele lui Helen și apoi micile cute de lîngă nas, șanțul de deasupra buzei, colțurile gurii, obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
odihnește un cocoloș de cereale cu ciocolată. E momentul să cântăm „Mulți ani trăiască“. Paula scoate o brichetă din buzunar să aprindă lumânările. (Dumnezeule, sper că nu s-a apucat de fumat!) Duc tortul pe masă. Ochii lui Ben sunt umezi de uimire, ai mei de regret: să fie ultima dată când Îmi văd unul dintre copii Împlinind un an? Și cât am prins din acest an efectiv? —O, Kate, n-ar fi trebuit să exagerezi, spune Alice, ridicând dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
trenului cu aburi netezindu-i calea. Netezește și netezește până când, ca un prestidigitator, scutură dintr-o mișcare rufa, care pocnește, și la sfârșit o Împăturește. Mânecile cămășilor sunt aranjate la spate, ca un bărbat arestat. În timp ce o privesc, mi se umezesc ochii: mă gândesc că după ce nu o să mai fie, nu va mai avea cine să facă asta pentru mine, nimeni care să-mi calce rufele cu atâta atenție. —Ce ai acolo deasupra ochiului, draga mea? Nimic. Se apropie și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
casa e un furnal și toată lumea din interiorul ei piere În cîteva minute. Am simțit-o pe Paula cum se Împleticește și se lasă pe mine și i-am cuprins cu brațul umerii tremurători. Începuse să plîngă, lacrimile ei Îmi umezeau reverul hainei de bumbac. Părea gata să cadă din picioare, dar se adună și șopti: Dumnezeule mare, cine-a putut să facă așa ceva? Încă susținînd-o pe Paula, i-am vorbit lui Cabrera cu tot calmul pe care mi l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
forțat să se refugieze În jacuzzi cînd o minge de foc țîșnise prin orificiile aparatului de aer condiționat. — Săracul! am spus. Să moară de unul singur Într-un jacuzzi. E un semn În asta... — Tot ce se poate. (Cabrera Își umezi mîinile În apa de pe jos.) De fapt, nu era singur. — Serios? Deci doamna Hollinger era cu el? (Mi-am și imaginat cuplul de bătrîni Întinzîndu-se În jacuzzi Înainte de-a se Îmbrăca pentru cină.) Într-un fel, e chiar emoționant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
stângaci câteva figuri de box. Mircea avu timp să observe că amatorul de lupte avea, sub cozorocul lui lăcuit, o mandibulă enormă, care-i scăpăta mereu, și o gură la fel, pe care și-o retrăgea și apoi și-o umezea cu limba, după ce reușea să-și recupereze falca. O adevărată Babița-Pelicanul! îi ajustă, fără să vrea, Mircea, un nume exotic, racolat din Zoologie, și imediat se chestionă dacă nu cumva chiar așa îl și porecleau la școala aceea de reeducare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu un rest de sticlă spartă, răzbi pe un fragment de străduță pavată, recunoscând, concomitent, în minte, binefacerile lesnicioaselor drumuri burgheze, ieșite, tot mai frecvent, din contemporaneitate. Tot numai în minte, îl înjură pe Babița-Pelicanul, care-i sărise în cale, umezindu-și buzele cu limba și recuperându-și mereu falca, supraponderală chiar și pentru capul său enorm de hidrocefal. Ăștia fac, aici, în pustiul de dărâmături, frecvente lucrări de debarasare și cunosc locurile, ca și pe propriile dormitoare de la Școala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
plângă mama ta (deși, poate că Babița-Pelicanul, de la școala de reeducare, nu avea mamă; și oricum, probabil, nu avea o mamă ca lumea)! Iar faza următoare reflexiei fu un pumn năprasnic, tras în plină figură. În secundele următoare, Babița își umezi, la fel de prostește și de agale, buzele crăpate de lovitură, înainte de a-i țâșni sângele (cărămiziu, probabil, semiobscuritatea nepermițând o considerație cromatică precisă), și bolborosi un șuvoi de cuvinte inundate: Ce dai, mă, ce dai? Ce, dacă ești mai mare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Nu merge treaba? Văd că n-ai clienți. Vezi bine! Dar atâta bai să fie! Încă Îmi bate inima, al dracului de tare Îmi bate. Înghit de câteva ori În sec, simt cum mi se face greață. Culmea, mi se umezesc ochii. Mă Întorc cu spatele, privesc raftul cu băuturi: - Îți dau ceva de băut? - Orice, ce vrei tu. Ceva bun. Nimeresc ceva, Îi place. Beau și eu, whisky la Început, trec apoi pe suc de portocale. Încă tremur. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fost omenește posibil ca lucrurile să se desfășoare pe un făgaș normal. Smaranda își trece dosul degetelor peste obrajii lui, mângâindu-l ușor. Se apropiase atât de mult de el încât îi simte răsuflarea pe față. Cu vârful limbii își umezește buzele frumos conturate care devin deosebit de ademenitoare, aidoma unor cireșe după ploaie. Observ că ai rămas același bărbat de bună condiție, deși frontul te-ar fi putut abrutiza. De ce trebuie oare să fii tu cavaler chiar și cu cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pericol și trebuie salvat. Nu vrea să facă uz de grad în fața soldatului, i se pare o lașitate. În plus, pregătirea sportivă din perioada liceului când făcuse atletism de performanță, face ca el să aibă mai multe șanse să reușească. Umezindu-și nervos buzele, iscodește încordat printre movilele de pământ și dărâmături după cea mai scurtă cale, dominat de gândul că dacă i-ar fi fost dat să aleagă, acum ar fi vrut să fie în cu totul altă parte. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ceva în tine. Avem nevoie de toată vlaga ca să o scoatem la capăt. Îi face loc alături de el. Scoate din sacul de merinde o jumătate de pâine neagră, cazonă. Mmmm....conservă de carne! Și pâine, se minunează Carol, cu ochi umezi de poftă ca un copil în fața unor bunătăți. Dar nu am briceag să o tăiem. Lasă măi, nu-i nevoie. Hristos când a împărțit, a rupt nu a tăiat 118. Sfarmă o ceapă cu pumnul și o împinge către Carol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unei sobe încinse, iar pe obraji curg pâraie de sudoare. Durerea este bună, atât timp cât o simte înseamnă că trăiește. Starea de bine și visurile frumoase se vor instala cu puțin timp înainte să pășească pe cărarea morții. Încercă să-și umezească, cu grijă, buzele crăpate, dar nu reușește. Aude cum cineva se apropie, târâș. Nu pot fi nemții. Ei nu și-ar lua atâtea precauții. Cu greutate se întoarce într-o rână și când ridică capul peste marginea gropii întâlnește privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și apăsă pe un întrerupător pentru a face să tacă sirena. Veniră și Vasquez și Hudson. ― Se apropie, anunță calm caporalul. M-am gândit că v-ar face plăcere să fiți ținuți la curent. Sunt deja în tunel. Ripley își umezi buzele și privi consolele. ― Suntem pregătiți să-i primim? Hicks dădu din umeri și reglă un potențiometru. ― Cu mijloacele noastre și dacă funcționează, cum să nu! Garanția constructorului n-o să ne folosească la nimic dacă se strică oarece când vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ridică de la consolă, își luă pușca și se luă după Vasquez care pornise deja spre culoarul principal. Ripley remarcă o ceașcă de cafea pe jumătate plină, o luă și o bău pe nerăsuflate. Licoarea era călduță și infectă, dar îi umezi gâtul. Caporalul o privea, așteptând să termine. ― De când n-ai mai dormit? Douăzeci și patru de ore? Ea ridică din umeri, nesurprinsă de întrebare. Tensiunea constantă o epuizase. Numai dacă jumătate din oboseală răzbătea din aspectul ei, atunci expresia îngrijorată a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
după ce-i atingeam sfârcurile cu două cuburi de gheață, pozam picioarele ei desfăcute și crupa doar puțin aplecată, o urmăream seara când lăsa chiloții roz să-i cadă la picioare și surprindeam pe peliculă momentul când pizdicul ei delicios se umezea, înainte ca jetul de urină să fie eliberat (întotdeauna asociasem momentul cu-o juisare). Puneam polaroidul să clipească în timp ce se mângâia pe canapea în fața mea (o dovadă a supremei sexualități, ce îmi era dedicată), capturând totul, devotat, până la ultimele zvâcnete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
abator, canal, făină de oase, cerneală, benzină, gunoaie, câini vagabonzi, cauciuc ars. Fabricile de bere și pâine degajau pestilențe dulci-aromate, ce sufocau cartiere întregi: Gara, Berceniul, Drumul Taberei. Oamenii se trezeau dimineața acri și obosiți, cu părul călduț și hainele umezite de drojdie. Singurul moment care ne mai salva era cel în care mergeam sâmbăta la „1 Mai“ sau „Floreasca“. Acolo, orașul dispărea sub o copertină albastră, înghițit de freamătul și strigătele țăranilor veniți să-și vândă marfa. Iubeam să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
expresii forțate, că îl așteaptă pe Ippolit și se duseră imediat în colțul opus al terasei, unde se așezară iarăși unul lângă altul. Probabil, Lebedev avea ceaiul pregătit pentru el, întrucât apăru repede. Bătu ora unsprezece. Xtc "X" Ippolit își umezi buzele în ceașca de ceai pe care i-o întinse Vera Lebedeva, o puse pe masă și deodată, parcă jenat, aproape rușinat, se uită împrejur. — Ia priviți, Lizaveta Prokofievna, aceste cești, începu el să vorbească cu o grabă stranie, aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
imediat, tăceți, să nu spuneți nimic; stați... vreau să mă uit în ochii dumneavoastră. Stați așa, ca să mă uit. Îmi iau adio de la un Om. Stătu și îl privi pe prinț, nemișcat și tăcut, câteva clipe, foarte palid, cu tâmplele umezite de transpirație și ținându-l cumva ciudat pe prinț, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scape. — Ippolit, Ippolit, ce-i asta? strigă prințul. — Imediat... ajunge... mă culc. În sănătatea soarelui o să beau o înghițitură... Vreau, vreau, lăsați-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Dar prințul, cu toate eforturile, cu toată atenția cu care îl asculta, nu putea pricepe literalmente nimic. Generalul vorbi vreo zece minute, cu căldură, repede, parcă neapucând să-și enunțe mulțimea gândurilor înghesuite în cap; spre sfârșit, ochii i se umeziră chiar de lacrimi; totuși, nu spunea decât fraze fără cap și fără coadă, cuvinte neașteptate și gânduri neașteptate, care răbufneau brusc și pe neașteptate, sărind unele peste altele. — Ajunge! M-ați înțeles și m-am liniștit! încheie el deodată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]