1,109 matches
-
se umplea văzând cu ochii: macaroane, pește afumat, pâine, lapte cu orez, borș, mandarine, pâine, cârnați, gem, ouă și nițică pâine. Într-acestea, o frumoasă lună plină de iunie se răspândi peste cartiere. Dinaintea celor doi călători izbucni în toată văpaia siluetei sale, printre pomii înfloriți, blocul de nefamiliști, pe care-l părăsiseră încă de dimineață. De-acum erau sfârșiți și cu greu mai găsiră tăria să extragă din cutia poștală factura telefonică de 15 milioane. Însă, așa cum obișnuia să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
înălțase deplin, peste sprâceana răsăriteană a pământului, discul său înflăcărat, chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecând pe deasupra stânii și se deșirară mistuindu-se pe zările depărtate ale munților din apus... Lumina răsăritului scălda fețele noastre și, sub văpaia curată a ei, cei doi uriași se înfățișară transfigurați privirilor mele! Cu atât de neînchipuit farmec se amestecau sclipirile de aur antic ale razelor soarelui în pletele lor negre, bogate și lungi, așa de fraged înflorite se arătau ochilor mei
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
întrebam: mâine pe unde îmi va mai purta pașii Dumnezeu? Prin ce adâncuri sau grele urcușuri? Am dormit prin strâmtori și scorburi, am îndurat frig în dimineți cu promoroacă care îmi învăluia trupul, îmi înroșea fața și străluceam ca o văpaie de foc la lumina soarelui. Am trăit nopți înfiorătoare! M-au răscolit în miez de noapte jivine care trezesc și azi în mine emoții tulburătoare. Am trăit îndrăzniri și am răzbit primejdii. Am simțit tremurul inimii din creștet până în tălpi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
-l bănuise de departe ca o frontieră, având la o extremitate intersecția mai multor trasee nepietruite, limitând astfel șoseaua. S-au trezit în vecinătatea nemărginirii deșertice a oceanului și-n zgomotul asurzitor al valurilor. Atunci se întâmplă ceva straniu... o văpaie cu-n uruit își focaliză și spulberă spiritul până se unificară. Au rămas două schelete bătrâne, încrucișate într-o îmbrățișare nefirească să păzească și să împânzească paradoxurile. Dans haotic Ce blândă-i noaptea când se sfârșește în noi haotic! Frunzele
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de agoniseala pe care a strâns-o. A venit timpul când toți apropiații lui l-au părăsit. Îmbătrânind, a rămas numai cu cea de a treia nevastă, care era din Țibănești, o femeie voinică și cu ochii albaștri ca două văpăi. Mereu m-am întrebat ce a găsit acea femeie la acel monstru? Căderea lui la boală a fost lentă, dar îndată instalată, boala l-a culcat la orizontală. Și așa îl tot muta biata femeie, când la umbră când la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
dat cea mai deplină fericire În viață: sărutul pe care eu ți l-am dat, iar apoi Îmbrățișarea aceea minunată. Am plătit scump fericirea, dar nu-mi pare rău. Prima dragoste lasă totdeauna În suflet o lumină sfântă, a cărei văpaie străbate anii prin vigoarea ei, prin forța primului simțământ de iubire. Ce mult am simțit clipa aceea! Ce mult o simt și acum, când știu că nu o voi mai avea niciodată! Oricât de mare va fi depărtarea dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
clipa de aur a singurătății! În jurul meu, până departe, se Întindea doar pătura protectoare a apei, nici o voce de om, doar vântul și albastrul Înălțimilor. Cu câtă râvnă mi-am construit o biată colibă, cu câtă râvnă am aprins prima văpaie a focului... Aveam și-un munte pe insula mea. Mic, dar muntele meu. Îl urcam cu pietate, iubindu-l fără măsură ca pe orice alt lucru sau ființă din jur. Eram numai zdrențe, dar nimeni, nimeni din lumea oamenilor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să le ocolim, plecăm mai departe Într-o goană amețitoare; mâinile noastre se strâng Într-o mie de tandrețuri, e o dureroasă căutare, un efort subteran de contopire. Corpurile se ating definitiv, trec unul În altul, se golesc vertiginos de văpaia dorinței; noi ne precipităm spre locuri tot mai puțin ascunse, ne așezăm pe iarbă, ne privim ținându-ne de mână; eu nu știu cine este, dar parcă știu dintotdeauna; ea mă cheamă pe nume, dar cum de știe numele meu? Abia atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
arzătoare. Se stăpânea și stăpânirea mai mult îl durea. Apoi, când prefectul a pomenit despre domnii automobiliști, Petre a izbucnit, aproape fără voia lui, parc-ar fi vrut să-mpiedice o nedreptate, cu o voce aspră, răgușită și cu o văpaie în ochi: ― Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit aci, peste noi, să ne zgândăre necazurile! Intervenția și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă păru tuturor atât de insolentă, că provocă indignare. Miron Iuga îi aruncă o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a cam înjumătățit visurile. Știi, a făcut multă închisoare, când era student... E o poezie de Tudor Arghezi, „Poate că este ceasul“. Vrei să-ți spun ultima strofă ? „Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,/ Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor,/ S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor,/ Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.“ Adică m- am făcut mare, voia să spună tataia, dar asta îl și întrista un pic, pentru că n-a avut destul timp să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care se revarsă la miezul nopții, se bâțâie într-o învălmășeală de zgomot și lumină". Și ca și cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, Monique se afișează fără rușine cu o altă femeie, Niquette, o vedetă a music-hall-ului. Când văpaia acestei legături, "care nu are altă hrană decât plăcerea fizică", a "ars pe de-a-ntregul", Monique întreține legături efemere cu mai mulți bărbați, pe care îi manipulează după bunul său plac. Tânăra ia parte de asemenea la tot soiul de
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
n-avea nimic a face cu trupul; însă respingeam ideea de a-ți satisface trupul fără să iubești". În mintea mea, scrie gânditoarea, zăbovea imaginea unei hermine murdărite, a unui crin profanat". În închipuirea ei, atunci când nu era transfigurată de văpaia pasiunii, plăcerea întina. Chiar dacă își pierduse între timp credința, tânăra fată descoperă că rămăsese profund marcată de morala creștină. Crezusem că legea morală există numai atâta vreme cât există Dumnezeu, însă se întipărise atât de adânc în mine, încât înlăturarea acestuia o
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
neamul omenesc mai josnic, mai sălbatic și mai sublim, ce rămâne atunci când spoiala este îndepărtată brutal". Toți "pendulau, în voia coșmarurilor nocturne și a tainicelor lor deliruri diurne. Erau apucați de porniri când voiau să moară ori să ucidă, de văpăi incontrolabile din trecut; alteori, erau copleșiți de o poftă nebună de plăcere, de dragoste, de cuceriri, de reușite". Mulți se întorceau cu "un deziderat fundamental", împărtășit în mare măsură de ceilalți supraviețuitori ai războiului: schimbarea. Să fie schimbare cu orice
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
dans. Își duse mâna la stomac, îl ardea. Gata, hotărâse: Giandomenico o să plece, iar el va să rămână să ia în piept opintirile vieții. Așa își repeta în pofida mâhnirii și pentru a-și obișnui stomacul cu arsurile iadului. Întors spre văpaia din vatră, îi spuse nevestei: N-o să se simtă rău, o să facă față, n-o să se simtă rău iar noi, cu ajutorul Domnului, ne-om descurca. Caterina se opri din frământare și bombănit și veni să se așeze lângă el. E
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Goethe. O amprentă distinctă are poezia sa erotică, în care sentimentul este rar mărturisit direct, rămânând mai mult implicit. Erosul constituie puntea de legătură a înțelegerii și a acceptării orgolioase a vieții, chiar cu prețul tristeții: „Și ochii nimănui, adânci văpăi,/ Cu ochii tăi frumoși nu se măsoară,/ Chiar îngerii pălesc sub ochii tăi/ Când sunt spălați de-o lacrimă amară.” Dar „pofta de-a pătrunde taina firii” îl duce adesea la o jubilare naturistă, la frenezia bucuriilor estivale, la un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
de la amiază (1960) și Dincolo de nisipuri (1962) sunt reluate în volumul Cantonul părăsit (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor). Li se adaugă proza scurtă din Vară buimacă (1967) și, împreună cu mai multe povestiri inedite, vor fi din nou tipărite în culegerile În văpaia lunii (1971) și Fântâna (1974). Și Pierdut în Balcania (1982) include schițe și nuvele noi. Seria romanelor lui N., care au prilejuit discuții aprinse, pro și contra, începe cu Îngerul a strigat (1968; Premiul Uniunii Scriitorilor) și continuă cu Frumoșii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
trezește un strigăt de spaimă, de pe urma căruia nu se mai liniștește niciodată. În altă povestire, același personaj traversează ceasuri de fericire. Tot ce vede și aude, tot ce se petrece cu el nu e menționat decât pentru a lumina, „în văpaia lunii”, stări sufletești gingașe, stârnite insului, președinte de colectivă, de o fată ce pare a-i zâmbi dintr-o stea, fata fiind colegă la crescătoria de păsări a soției pierdute. Într-o seamă de povestiri, întocmai ca în cele sadoveniene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
burta”, unde fiecare țăran e „cumătrul lui Terente”, unde iubirile sunt aprige ca apele repezi, ibovnicii se întâlnesc pe clăi de iarbă, în tufe de scoruși, iar femeile (Netina, Tița, Bocu,Bișca și celelalte) sunt niște Kire Kiraline, făpturi de văpaie arzând până la mistuire lângă și pentru omul iubit. Fără a părăsi climatul dunărean, al doilea roman, Frumoșii nebuni ai marilor orașe, subintitulat Fals tratat despre iubire, își introduce lectorii într-un cu totul alt univers, cel metropolitan. Un cântăreț se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
Cantonul părăsit, București, 1964; Apostolii (în colaborare cu Vintilă Ornaru), București, 1966; Caii albi din orașul București, București, 1967; Vară buimacă, București, 1967; Îngerul a strigat, București, 1968; Echipa de zgomote, București, 1970; Casa care se leagănă, București, 1971; În văpaia lunii, pref. Nicolae Balotă, București, 1971; Cronici de carnaval, București, 1972; Fântâna, îngr. și pref. Ovidiu Ghidirmic, Craiova, 1974; Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire, București, 1976; Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea, București, 1977; Cartea cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
care ardeau pe ruguri/ Cu sfinți sub ai osândei grele juguri." Dar erosul este mai îndurerat și semeția face loc modestiei: Pe tot cuprinsul tău, eu niciodată/ În care stau întreagă n-o ocup./ Un scaun doar, o masă la văpaia/ Din sobă cu hârtii ce-ades le rup." Rămâne de asemenea preocuparea gravă pentru definirea versului lui și a artei poetice: " Cum să te cânt, să fie/ pe măsură/ Cuvântul cu slăvitul tău avânt?/ Dă-mi cântul nerostit de nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
flăcării din firul ierbii; sentimentul verii este tot al focului: Când soarele coboară prin vii cu struguri plini,/ lăsându-și leneș lapții de foc peste ciorchini". Sentimentul toamnei este legat de flacăra belșugului, pregătind semințele ce vor purta în nări "văpaia stinsă și-ncremenită-n țâțe". Ceea ce dă originalitate pastelului, deși muzica versurilor pleacă de la modele, este tocmai arderea ca soroc al creșterii în care respiră satul cu toată viața lui desfășurată calendaristic. La Ion Horea, focul nu este o jubilație, o stare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
moi de arginți pe fote-n fir/ Cum în declin de toamnă trandafirii/ Dulci răni rupând, înalță muguri vii". Sau, iată-l pictând un vas din Oaș: "Din ceramică de Oaș, incendiai cu iederă odaia/ Și-n golful sângelui mustit, văpaia./ Intra-n flaming cu toamna în declin.". Albastrul de Voroneț trezește acorduri muzicale și amintiri robite de tăceri: "Ce înger de pe Voroneț mi-nvie albastru-n pleoape? " Poezia interioarelor nu desprinde nostalgii produse de mătăsuri, plușuri, mobile de mahon, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să liricizeze balada, dar îi lipsește concentrarea acestuia, motivele devenite simbolic exemplare pentru umanitate. Versurile sunt despletite în jurui unui motiv: "Tu, mic de tot sau mare de tot, cum vrei". Mari sau mici de tot sunt: inima, flacăra, cântecul, văpaia, bobul de mei, fructul, elefantul, timpul și haosul, dar mai ales gândul. Poemele de mai scurtă respirație sunt mai realizate ("Portret", "Orfeu", "Naiade și centauri"). Un suflu senzual învăluit în sonuri suave, în luptă cu vâlvătăile pasiunii se transformă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
alpine,/ cu ferigi împietrite ca semne de-ntrebare/ Purtate de-avalanșe zadarnic până-n mare." Simțim cu fiecare poem al lui V. Nicolescu o detașare care permite respirația necesară pentru a crea imagini voit alese și de aceea ușor sărăcite de văpaie; văpaia, cum ne spune însuși poetul, devine transparentă: "Năvălind ca sămânța fierbinte a vulcanului,/ iarba foșnind din pahare, în gâtlejul speranței,/ arzând prin acvarii și-n miezul tăcerii, ninsoare verde-a pământului,/ iarbă." Există o față exterioară a lumii, reprezentată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu ferigi împietrite ca semne de-ntrebare/ Purtate de-avalanșe zadarnic până-n mare." Simțim cu fiecare poem al lui V. Nicolescu o detașare care permite respirația necesară pentru a crea imagini voit alese și de aceea ușor sărăcite de văpaie; văpaia, cum ne spune însuși poetul, devine transparentă: "Năvălind ca sămânța fierbinte a vulcanului,/ iarba foșnind din pahare, în gâtlejul speranței,/ arzând prin acvarii și-n miezul tăcerii, ninsoare verde-a pământului,/ iarbă." Există o față exterioară a lumii, reprezentată de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]