2,308 matches
-
să lupte cu • În bilanțul mișcării cruciate s-au înscris, nu în ultimul rând, impresiile puțin măgulitoare pe care europenii și le făceau unii despre alții: germanii apreciau la italieni inteligența, bunele maniere, sârguința, bogăția, luciditatea, dar detestau avariția, instabilitatea, vanitatea și lăcomia; italienii i-au văzut pe germani grosolani, greoi, fără tact, fără măsură la mâncare și băutură, de unde mereu certăreți, anarhici și nestăpâniți. În ochii francezilor și italienilor germanii erau barbari - furor Teutonicus - calificativ devenit loc comun în Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ibidem. • Sergio Givone, Intelectualul, în François Furet, Omul romantic, traducere de Giuliano Sfichi, Iași, Polirom, 2000, p. 236. • Ibidem. • Pierre Bourdieu, op. cit., p. 124. • Ibidem. umană 124. Inventând muncitorul ca fapt cultural, filosofia lui Marx reabilita munca: din remediu al vanității în societatea medievală sau criteriu meritocratic în cea burgheză, aceasta era revalorizată ca semn sigur al elecțiunii istorice de care s-ar fi bucurat proletarul. Ideea revoluției politice era așadar o ambiție prin procură, o percepție foarte specială asupra realității
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
depășind sfera teatrului în maniera lui Mihail Davidoglu în favoarea subtilităților maziliene și afiliindu-se la linia Horia Lovinescu sau Ecaterina Oproiu, G. începe să dilueze grandilocvența în favoarea tristeților lirice și să aducă la rampă problematica inerentă cuplului aflat la răscruce, vanitatea ultragiată a activistului, singurătatea ratării profesionale, nostalgia tinereții revoluționare ș.a.m.d. Volumul Teatru (1997), ediție de autor, reprezentativă pentru cei treizeci de ani de activitate teatrală, cuprinde Trilogia captivă: Cantonul de vânătoare, Rătăciți în amurg, Împăcare târzie, apoi zece
GENOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
de ce un tânăr care intră la Filologie și trece pe la Echinox, face cursuri cu domnul Ion Pop, vrea să ajungă Într-o redacție culturală și nu să ajungă profesor. El vrea neapărat să ajungă scriitor. Deci nu este vorba de vanitate sau de vocație, pentru că mulți dintre cei care voiau să ajungă scriitori știau că nu prea aveau vocație, dar adoptau un comportament destul de liber. E vorba aici de un proiect social: „ce Înseamnă să fii scriitor”. Înainte de ’89 ne uitam
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pândarului (1855), piesă care dezvăluie în autorul ei un prounionist. Ținând de comedia de moravuri, Badea Deftereu sau Voi să fiu actor la Iași (1849) ori farsa O toaletă neisprăvită sau Obrăznicia slugilor (1852) iau în derâdere slăbiciuni omenești ca vanitatea, cochetăria și altele, accentuând pitorescul moral. Mai superficiale decât prima lui comedie, aceste din urmă scrieri vădesc, în schimb, mai mult aplomb și chiar o plasticitate sporită sub aspectul limbajului. Neizbutită este piesa, de sursă istorică, Radul Calomfirescu (1854). Romanul
DUMITRESCU-MOVILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286913_a_288242]
-
unor probleme de compoziție a operelor precedente care altfel ni s-ar părea de neînțeles. Autocritica este mai puternică decât autoapărarea și se referă mai ales la chestiuni de dogmă. Opera e lipsită de orice ambiții literare și de orice vanitate cu toate că, atunci când a scris-o, Augustin era personalitatea cea mai cunoscută a întregii creștinătăți occidentale și faima lui depășise granițele Africii. Bibliografie. Ediții: CSEL 36, 1902 (P. Knöll); CChr.Lat 57 (A. Mutzenbecher); BA 12, 1950 (G. Bardy). Chiar în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fierbinți, prin binefacerile în folosul săracilor și al călugărilor; în cinstea ei, autorul s-a hotărât deci să scrie un tratat consacrat virtuților de care a dat dovadă. În douăsprezece secțiuni (prima fiind chiar introducerea) se vorbește despre înfrânare, despre vanitate, despre lectură și despre rugăciune, despre folosirea bunurilor și despre grija față de alții, în special față de săraci, despre abandonarea propriilor bogății, despre ispitele diavolești și despre lupta spirituală, despre viața de călugăr și, în sfârșit, despre slava ce-i așteaptă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autorului Comentariului la Cântarea Cântărilor (cf., aici, mai jos); această carte biblică este citată aici de mai multe ori, iar Cânt. 1,10 este comentat în mod asemănător. Discursul despre asceză începe cu un reproș adresat călugărilor care, împinși de vanitate și de dragostea de cele lumești, trădează adevăratul sens al vieții monastice, căutarea și practicarea adevăratei filosofii, așa cum a făcut însuși Cristos, pentru a ajunge la contemplație. O secțiune importantă este dedicată îndrumării spirituale: maestrul trebuie să fie un exemplu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu articole despre căile de comunicație, la „Journal de Constantinople”. Cu prestigiul de care se bucură, G., dintr-o familie domnească, se consideră îndreptățit să se gândească la urcarea pe tron. Mare ambițios, el nu ajunge totuși în fruntea ierarhiei. Vanitatea lui încerca, probabil, să se mângâie cu semnele a numeroase onoruri și recunoașteri publice și oficiale. Deocamdată gustă din deliciile puterii ca guvernator al insulei Samos. Pentru bunele servicii e răsplătit cu decorații și distins cu titlul de prinț (sau
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
totodată ca personalitate puternică, rostindu-și răspicat opiniile și judecând tot ce se întâmplă în jur după propriul cod de valori; într-un cuvânt, prin intermediul personajelor, scriitoarea pledează pentru dreptul femeilor de a se emancipa. Femeia-păpușă, menită doar să satisfacă vanitatea bărbatului, este ridiculizată. Din păcate, romanele sunt gândite ca niște pilde moralizatoare, cu personaje construite maniheist, în alb sau negru, pozitive ori negative. Totuși, există și cărți în care acest schematism este depășit. Astfel, protagonista din romanul Slutica (1925) se
LECCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287765_a_289094]
-
cu timpul mistică, fără ca misticismul să fie direct exprimat artistic, și mesianică, făcând o cronică lirică a procesului de renaștere a românilor de peste Prut. În acorduri patetico-publicistice, solemn-civice sau mânios-etice, ea exaltă idealurile naționale și veștejește gesturile imperiale, hăul, minciuna, vanitatea, nepăsarea, mediocritatea. Această Jeanne d’Arc a renașterii basarabene, cum era privită, demonică, necruțătoare, a semnat versuri care, chiar inegale din punct de vedere artistic, au înfiorat ani în șir mulțimile. După cum observa Marin Sorescu în prefața la volumul Lira
LARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
veți fi mângâiați / Și doar aici veți odihni fără durere / Așa cum doar în placenta primordială poate fi, / Așa cum doar în afara morții poți zdrobi moartea”. Trăirea intensă a sacrului nu atinge însă extazul mistic, insul rămâne înfricoșat, orbecăind, prins în magma vanităților omenești: „Încă o zi, încă un an, / Mai lasă-mă, Doamne Dumnezeule! / Acum în clipa aceasta când poemele se nasc, / Iar ochii mei sunt o rană deschisă”. În ansamblu, poezia lui Ș. se distinge prin modernismul viziunii și prin calitatea
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
copleșită de impostură: Anița și iubitul ei, cântărețul Dan, vor sfârși tragic. L. izbutește uneori studii de caracter relevabile, ca în Chiajna, unde căutările personajului central sunt ecoul unei conștiințe neliniștit-active, meditând la șansele de împlinire fără a apela la vanități, concomitent cu gândul armonizării cu lumea din jur; este o modalitate diferită de abordare demitizată a personalității istorice. Comedia satirică Morișca are în atenție lumea ziariștilor care tratează conștiințele oamenilor ca pe un obiect de schimb oarecare. De aici până la
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
cărți submediocre ale unor pseudoscriitori și le scoate în evidență defectele prin succinte, dar savuroase comentarii, susținute de ample extrase din lucrările incriminate. În subsidiar se realizează și o tipologie a celor mai uzuale păcate întâlnite în textele veleitarilor, de la vanitatea auctorială la goana după originalitate cu orice preț, de la obscenitatea ostentativă la filosofarea vidă, de la festivism și orgolii localiste la ridicole pretenții teoretizante. Eseul final, Confesiunile unui fost cititor, în prezent critic literar, deplânge statutul ingrat al criticii de întâmpinare
STEFANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
unor probleme de compoziție a operelor precedente, care altfel ni s-ar părea de neînțeles. Autocritica este mai puternică decît autoapărarea și se referă mai ales la chestiuni de dogmă. Opera e lipsită de orice ambiții literare și de orice vanitate, cu toate că, atunci cînd a scris-o, Augustin era personalitatea cea mai cunoscută a întregii creștinătăți occidentale și faima lui depășise granițele Africii. Bibliografie. Ediții: CSEL 36, 1902 (P. Knöll); CChr.Lat 57 (A. Mutzenbecher); BA 12, 1950 (G. Bardy). în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rugăciuni fierbinți, prin binefacerile în folosul săracilor și al călugărilor; în cinstea ei, autorul s-a hotărît să scrie un tratat consacrat virtuților de care a dat dovadă. în douăsprezece secțiuni (prima fiind chiar introducerea) se vorbește despre înfrînare, despre vanitate, despre lectură și despre rugăciune, despre folosirea bunurilor și despre grija față de ceilalți, în special față de săraci, despre renunțarea la propriile bogății, despre ispitele diavolului și despre lupta spirituală, despre viața de călugăr și, în sfîrșit, despre slava ce-i
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pare să, aparțină autorului Comentariului la Cîntarea Cîntărilor (cf., infra); această carte biblică este citată de mai multe ori, iar Cînt. 1, 10 este comentat în mod asemănător. Discursul despre asceză începe cu un reproș la adresa călugărilor care, împinși de vanitate și de dragostea de cele lumești, trădează adevăratul sens al vieții monastice, căutarea și practicarea adevăratei filozofii, după exemplul lui Cristos, pentru a ajunge la contemplație. O secțiune importantă este dedicată îndrumării spirituale: maestrul trebuie să fie un exemplu, iar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al ediției, autorul preciza: "S-a renunțat la titulatura generală, falnică și infatuată, de Opere, adoptîndu-se una mai apropiată de obiect, Scrieri, drept ceea ce sunt. Opera, Creația, Măiestria sunt cuvinte care sperie munca și sfiala, monumentele, utilizate pentru mîngîierea minusculelor vanități, o arvună anticipată la statuie". Își propunea să fie o ediție definitivă după modelul celor din anii treizeci apărute la Editura Fundației Regale pentru literatură și artă. Ani de zile, pînă la moartea marelui poet (1967), redactorul Gh. Pienescu aducea
Din Publicistica lui Arghezi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17143_a_18468]
-
frumoase exemple pentru nivelul „metaforic” sau anagogic. Același simbol al celor „patru fiare” de la Dan. 7, reprezentând, la primul nivel de interpretare, cele patru imperii puternice care au dominat lumea rând pe rând, simbolizează, la nivel anagogic, de această dată, vanitatea tuturor lucrurilor, caracterul derizoriu și perisabil al oricărei acțiuni omenești: „Prin statuia pe care o vede în vis Nabucodonosor, [profetul] ne arată vanitatea lucrurilor prezente și lipsa lor de consistență. Nimic nu este trainic, nimic nu rămâne, totul este trecător
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
patru imperii puternice care au dominat lumea rând pe rând, simbolizează, la nivel anagogic, de această dată, vanitatea tuturor lucrurilor, caracterul derizoriu și perisabil al oricărei acțiuni omenești: „Prin statuia pe care o vede în vis Nabucodonosor, [profetul] ne arată vanitatea lucrurilor prezente și lipsa lor de consistență. Nimic nu este trainic, nimic nu rămâne, totul este trecător, totul se degradează și ajunge la un sfârșit. Prin mare [ca simbol], Daniel ne vorbește despre valurile acestei vieți” (cartea 7; PG 81
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este trainic, nimic nu rămâne, totul este trecător, totul se degradează și ajunge la un sfârșit. Prin mare [ca simbol], Daniel ne vorbește despre valurile acestei vieți” (cartea 7; PG 81, 1413). Metaforic, figura Anticristului încarnează deci această lege a „vanității” care conduce lumea. Domnia sa, deși îngrozitoare, va fi de foarte scurtă durată, iar ultimul rege pământesc, culmea nelegiuirii, va avea aceeași soartă ca predecesorii săi mai vrednici de stimă. Prin mitul Anticristului, Theodoret sugerează opoziția fundamentală existentă între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o dobândească; în Grăuntele de grâu, când cade pe pământ, Maria Vișinescu, veche luptătoare ilegalistă, află că nici măcar iluziile politice nu pot opri evoluția vertiginoasă a unei boli incurabile, că „nemurirea” promisă de ideologi nu este decât o formă de vanitate; în Despărțirea, ilegalistul Toader Proca, arestat și deținut în anii ’40, încearcă după douăzeci de ani, străbătând Europa, să își regăsească fiica pierdută. Cu timiditate, S. încearcă să își salveze scrisul de intruziunea politicului. SCRIERI: La marginea orașului, București, 1962
SIMION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289684_a_291013]
-
un ficat și o inimă sănătoasă (ultima mărită), „ca de giuncul interțiu”) clar o fiere și un rinichi plini de calculi. în plus, „plămânele cele albe au fost arse de sete...”. Un sfârșit care scriitorului i se pare ilustrativ pentru vanitatea eforturilor omenești: „Deci așa plătește această lume celora ce vor să o cuprindă cu toate desfătările și cu averile și cu stăpânirile ei”. Doamna - cea iubitoare de curățenie - Anastasia (fiica marelui vistier Dumitru Buhuș, care fusese însurat și cu Dafina
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de fiica ta 172 nu sancționează căsătoria în sine, nici văduvia nu sancționează a doua căsătorie. Ideea potrivit căreia o a doua căsătorie este de condamnat a amplificat ereziile catafrigienilor [spre pildă, montaniștii] și ale novațienilor. în timp ce Tertulian, plin de vanitatea sonorității afirmațiilor sale, dar lipsit de înțelepciune, a atacat ce-a de-a doua căsătorie, considerând-o nelegitimă (illicitas), Apostolul Pavel, având minte trează, o socoate [ca fiind] după lege (licitas). A doua nuntă [a doua căsătorie] nu este - firește
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a Eului care urmărește să supraevalueze valorile Supra-Eului, atribuindu-și calități prin care persoana respectivă caută să se situeze deasupra celorlalte persoane. Orgoliul are un caracter subiectiv și seducător pentru individ, putând, din aceste motive, degenera În vicii morale (mândrie, vanitate, aroganță etcă. Această supraevaluare de sine, lipsită de regulă de un fundament real (atât timp cât individul Însuși și-l atribuie și nu ceilalțiă, nefiind Întemeiată valoric, creează o falsă imagine a persoanei respective. Aceasta o va situa, În raporturile sale cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]